Concomitent cu reforma agrară ţarismul a fost nevoit să modernizeze administraţie locală şi justiţia.
În 1864 în Imperiul rus este introdus institutul de zemstvă. În 1870 el va fi extins în Basarabia. Se instituiau consilii eligibile de zemstvă la nivel comunal, judeţean, provincial. Membrii acestor consilii erau aleşi în baza unui cens discriminatoriu, astfel reprezentarea fiind neproporţională. Nobilimea dispunea de 77% din mandate, orăşenii-15,5%, ţăranii-5,5%, clerul-2%.
În competenţa acestor organe intrau probleme ce ţineau de gospodăria locală, căile de comunicaţii, poştă, serviciul sanitar şi medical, alimentaţie, instrucţiunea publică. În domeniul educaţiei şi instruirii ele au servit în calitate de instrument suplimentar al politicii rusificatoare.
Schimbările din viaţa economică a Rusiei au impus reformarea justiţiei. În Basarabia sunt introduse instanţe judecătoreşti unice pentru toate categoriile sociale. Se aplică principiul separării puterilor în stat. Tribunalele sunt separate de organele administrative. Este introdus institutul de avocaţi şi curtea de juraţi. Procedura juridică devine publică şi orală. Este garantată inamovibilitatea judecătorilor. Legea proclamă egalitate tuturor cetăţenilor în faţa legii. Este înfiinţată judecătoria de gradul doi-instanţă judiciară superioară, care este subordonată Palatei de la Odesa.
În acelaşi timp, este restrîns şi mai mult arealul de activitate a legislaţiei moldoveneşti. Procesele judiciare urmau să se efectueze doar în limba rusă.
Reforma instituţiilor locale judeţene a fost urmată de o reformă a administraţiei municipale. În 1871 în Basarabia este aplicată reforma orăşenească. În 7 oraşe ale provinciei (Chişinău, Cetatea Albă, Tighina,Hotin, Soroca, Bălţi şi Orhei) sunt instituite dume municipale, care erau organe eligibile. Nobilimea şi funcţionarii deţin majoritatea mandatelor în aceste organe de autoadministrare, elementele burgheze fiind în minoritate. Sub aspect naţional reprezentanţii etniei ruse aveau o majoritate covîrşitoare în aceste dume.
În anul 1874 a fost extinsă şi o reformă militară care prevedea serviciu obligatoriu. Prin reformă a fost impus Basarabenilor serviciul militar, care devine un instrument de rusificare a populaţiei băştinaşe.
În relaţiile sociale după înfăptuirea reformei cei mai împroprietăriţi cu pămînt în satul basarabean erau foştii colonişti care dispuneau în mediu de 16.3 desetine de pămînt. Ţăranii împroprietăriţi de pe moşiile statului aveau în proprietatea lor cîte 9,6 desetine , răzeşii dispuneau de 5,3 desetine, iar ţăranii împroprietăriţi de pe moşiile boiereşti- cîte 4 desetine. Cel mai puţin pămînt îl aveau ţăranii români, care erau cei mai nedreptăţiţi din acest punct de vedere. Aceştia erau concentraţi, în temei, în centrul şi nordul Basarabiei. Foştii colonişti şi ţărani ai statului, care au obţinut suprafeţe mai mari erau situaţi în sudul Basarabiei.
Odată cu transformarea pămîntului în marfă se accelerează procesul de diferenţiere socială. Acest fenomen era mai mult specific Basarabiei, unde, către începutul sec. XX, 75% din ţărani aveau pămîntul în proprietate privată şi numai 25% - în proprietate colectivă - în obştea ţărănească. În judeţul Tiraspol unde ţăranii de stat alcătuiau majoritatea, situaţia era inversă-la sf. sec. XIX-86% de ţărani utilizau pămîntul în cadrul obştii ţărăneşti.
Procesul de pauperizare a ţăranului basarabean capătă proporţii enorme. Basarabia , către sf. sec. al XIX-lea ocupa primul loc după numărul de ţărani fără pămînt (23% din gospodăriile ţărăneşti). Deosebit de înalt era acest procent în rîndul românilor basarabeni: doar 10%. Insuficienţa de pămînt îl făcea pe ţăranul român să ia în arendă pămînt boieresc. Plata pentru arendă era în bani şi boieresc.
Aceeaşi cauză a provocat şi alt fenomen negativ - migraţiunea forţată a populaţiei româneşti în Siberia, regiunea Amur unde aveau loc colonizările pămînturilor libere. Reforma agrară afectează şi moşiile nobilimii basarabene. Suprafeţele acestora s-a diminuat. Guvernul rus le acordă credite avantajoase şi alte înlesniri.
Reforma agrară afectează domeniul boieresc. Mulţi moşieri se ruinează, în special din cei români, care pleacă peste Prut. Domeniile lor sunt cumpărate de noua nobilime străină. Guvernul rus le acordă acestora credite avantajoase.
Prin consecinţele sale, reforma agrară a dus la o dezvoltare mai amplă a agricuturii. La sf. sec. al XIX-lea peste 85% din populaţia Basarabiei era concentrată în agricultură. Relaţiile capitaliste în această ramură a economiei se dezvoltă într-un ritm mai rapid decît în celelalte gubernii ruseşti. Lipsa şerbiei pînă la 1861, condiţiile avantajoase climaterice şi geografice ale Basarabiei, vecinătatea apropiată a pieţelor de desfacere europene, exploatarea noilor căi de comunicaţie- în special a căilor ferate-toţi aceşti factori au favorizat dezvoltarea acestei ramuri a economiei ţinutului.
Cu toate acestea, în satele ţinutului persistă unele reminiscenţe feudale. Ţăranii mai continuă să fie dependenţi sub aspect economic de marii proprietari. Această situaţie era dictată de răscumpărarea obligatorie a pămîntului obţinut de către ei la 1868 şi de menţinerea unor elemente de boieresc.