Prin Constituţia de la 1948 se menţine vechea organizare administrativ-teritorială a ţării: comune, plăşi, judeţe şi regiuni. Această organizare administrativă a fost ulerior modificată prin Legea nr. 5/1950 (care prevedea următoarele subdiviziuni administrativ-teritoriale: regiunea, raionul, oraşul şi comuna) şi prin Legea nr. 2/1968 (care defineşte actualele unităţi administrativ-teritoriale: judeţul, oraşul şi comuna).
În perioada 1950-1989 aşa-numitul “centralism democratic” (înţeles ca principiu de organizare) a determinat subordonarea directă a organelor locale ale administraţiei de stat Consiliului de Miniştri şi aparatului central al fostului Partid Comunist. Mai mult, în condiţiile transformărilor care au marcat existenţa statului socialist pe teritoriul României s-a înregistrat o puternică implicare în viaţa economico-socială prin asumarea dirijării centraliste. În această perioadă – a puterii populare – are loc pierderea totală a autonomiei locale.
Constituţiile de la 1948 şi 1952 prevedeau că organele locale ale puterii de stat sunt sfaturile populare (consiliile populare locale) – ca organe reprezentative alese pentru un mandat de 4 ani (prin vot universal, direct, egal şi secret) – şi comitetele executive – ca organe de direcţie şi execuţie. Conform principiului de organizare şi funcţionare adoptat (centralism democratic), organele administraţiei locale sunt supuse unei duble subordonări: pe orizontală – consiliilor populare şi pe verticală – comitetelor executive superioare şi organelor centrale ale administraţiei de stat. Consiliile populare dispuneau de secţiuni organizate pe ramuri de activitate care erau subordonate din punct de vedere administrativ, atât consiliilor populare, cât şi comitetelor executive, iar din punctul de vedere al îndrumării tehnice de specialitate erau subordonate secţiunilor corespunzătoare şi organelor administrative centrale de stat competente. Legea nr. 6/1957 privitoare la organizarea şi funcţionarea sfaturilor populare prevedea norme destinate să lărgească împuternicirile acestora în conducerea activităţii locale de stat.
Constituţia de la 1965 prevedea o structurare administrativ-teritorială pe judeţe, oraşe şi comune; capitala ţării (municipiul Bucureşti) era împărţită pe sectoare, iar oraşele mai importante erau organizate ca municipii. În spiritul acestei Constituţii organele locale ale puterii de stat sunt consiliile populare şi biroul executiv al consiliului popular. În baza Legii 57/1968 de organizare şi funcţionare a consiliilor populare se stabileşte rolul şi poziţia acestora ca organe reprezentative prin care se exercită puterea de stat în judeţe, municipii, oraşe şi comune.
În baza celor prezentate, putem afirma că în perioada postbelică regimul administraţiei locale a fost unul dintre cele mai centralizate sisteme din istorie.