Actul marii uniri a atras măsuri de organizare şi reorganizare statal-administrativă.
De la Unirea Principatelor datează şi prima organizare modernă a ministerelor (1- interne; 2- funanţe; 3-justiţie; 4- culte şi instrucţiunea publică; 5- afaceri străine, 6- lucrări publice, 7- război şi 8- de control).
În 1864, în locul Ministerului controlului este înfiinţată Curtea de Conturi, iar în anul 1883 este înfiinţat Ministerul domeniilor.
Conform Constituţiei de la 1866, puterea executivă aparţine domnului, care o exercită prin guvern, cu ajutorul membrilor acestuia, care erau miniştrii. Domnul era acela care numea şi revoca miniştrii.
Potrivit Constituţiei din 1923, guvernul exercita puterea executivă în numele regelui, iar atunci când membrii săi se întruneau alcătuiau Consiliul de Miniştri. Se folosea atât expresia de guvern, cât şi ceal de consiliu de miniştri, deoarece sfera guvernului era mult mai mare, din acesta făcând parte şi subsecretarii de stat. Legea pentru organizarea ministerelor din 1929 stabilea un număr de 10 ministere.
Constituţia din anul 1938 a instaurat dictatura regală a lui Carol al II-lea; puterile statului erau concentrate în mâna regelui, care era declarat “capul statului”.
În organizarea de stat se disting:
- puterea legiuitoare (regele, Adunarea deputaţilor şi Senatul);
- puterea executivă (regele era organ executiv unipersonal care numeşte şi revocă miniştrii, însărcina preşedintele Consiliului de miniştri cu formarea Guvernului, numea funcţionariii publici etc.; miniştrii răspundeau din punct de vedere politic în faţa regelui);
- puterea judecătorească (judecătoriile de ocol, tribunalele judeţene, Curţile de apel, Înalta Curte de Casaţie).
De asemenea, ca organe centrale sunt de remarcat: Consiliul legislativ şi Ministerul Public.
În anul 1940, Constituţia a fost suspendată, astfel că puterea executivă îndeplinea şi funcţia legislativă prin decrete-legi.
Printr-un decret-regal, generalul Antonescu a fost investit ca preşedinte al Consiliului de Miniştri cu puteri depline pentru a conduce statul român.
La 6 septembrie 1940, în condiţiile imixtiunii tot mai accentuate şi directe a Germaniei hitleriste în treburile interne ale României, Carol al II-lea este nevoit să abdice în favoarea fiului său, Mihai, guvernarea fiind încredinţată generalului Ion Antonescu.
În perioada 6 septembrie 1940 – 23 august 1944, România se defineşte pentru scurt timp ca stat naţional legionar (6 sept. 1940 – 23 ian. 1941), iar apoi ca stat al dictaturii militare.
Odată cu actul de la 23 august 1944, este repusă în drepturi monarhia constituţională, dar fără a fi şi parlamentară, până la alegerile din noiembrie 1946. Ea îşi va înceta existenţa la 30 decembrie 1947, odată cu abdicarea regelui Mihai I şi proclamanrea Republicii Populare Române.
Apoi, România devine Republică Socialistă în anul 1965 (când Marea Adunare Naţională, Consiliul de miniştri şi ministerele reprezentau organele centrale ale puterii şi administraţiei de stat), iar în 1989 – Republică.