Pin It

Reperele privind evoluţia guvernului şi a administraţiei publice de specialitate pot fi etapizate astefel:

  1. a) domnia lui Al.I.Cuza:
  • domnul cumula atrubuţii legislative şi executive; putea emite decrete fără consultarea parlamnetului (ceea ce însemna o preponderenţă a puterii executive asupra celei legislative);
  • funcţionau 8 ministere: Justiţie, Interne, Finanţe, Culte şi Instrucţie publică, Afaceri străine, Lucrări publice, Război, Control;
  • 1864 – Ministerul de Control este înlocuit cu Curtea de Conturi;
  • 1833 – este înfiinţat Ministerul Domeniilor.
  1. b) instaurarea monarhiei, dobândirea independenţei comune (1866-1914):
  • 1881 – organele centrale ale administraţiei de stat erau:
  • regele (era irevocabil, inviolabil) care avea următoarele atribuţii: * convoca, amâna, dizolva Adunarea deputaţilor şi Senatul; * iniţia proiecte de legi; * numea şi revoca miniştrii care erau răspunzători de activitatea ministerelor; * numea şi confirma toatefuncţiile publice; * era capul puterii armate;
  • Consiliul de Miniştri – miniştrii erau numiţi şi revocaţi de rege;
  1. c) reforme administrative impuse de Constituţia de la 1923
  • organele centrale erau reprezentate de:
  • rege;
  • Consiliul de Miniştri – exercita puterea executivă în numele regelui; era prezidat de un ministru însărcinat de rege cu formarea guvernului; era compus din: *miniştri; *miniştri secretari de stat – fără portofoliu;
  • în 1929 au fost emise două legi importante:
  • Legea pentru organizarea ministerelor, care viza crearea unui cadru general de organizare a ministerelor şi centralizarea administraţiei; în cadrul ministerelor au apărut subsecretariatele de stat (subsecretarul era un adjunct al ministrului; executa dispoziţiile ministrului); au fost reglementate 10 ministere: Interne, Externe, Finanţe, Justiţie, Armată, Instrucţie publică, Industrie şi comerţ, Lucrări publice, Muncă, Sănătate şi ocrotire socială;
  • Legea pentru organizarea administraţiei publice locale;
  1. d) perioada 1838-1948
  • 10 februarie 1938 – regele Carol al II-lea a avut iniţiativa formării unui guvern de uniune naţională;
  • 11 fenruarie 1938 – s-a format primul guvern al dictaturii regelui Carol al II-lea (condus de Miron Cristea) cu scopul de a deţine adeziunea bisericii şi clerului pentru a influenţa credincioşii în susţinerea noului regim;
  • noul guvern (Consiliu de Miniştri) dictează starea de asediu, încredinţează păstrarea ordinii publice autorităţilor militare, înăspreşte cenzura, numeşte noi prefecţi din rândul militarilor şi anulează organizarea alegerilor; toate acestea pentru instaurarea regimului autoritar regal;
  • 20 februarie 1938 – regele Carol supune poporului român”spre bună ştiinţă şi învoire” dar “nu spre aprobare” o nouă Constituţie (de instaurare a dictaturii regale); acest act normativ reglementa guvernul, dar care practic nu exista deoarece regele era “totul în stat”; în art. 65 se precizează că Guvernul se compune din miniştri şi subsecretari de stat; miniştri exercită puterea executivă în numele regelui; art.66 preciza: miniştri întruniţi alcătuia Consiliul de Miniştri, prezidat de persoana care a fost desemnată de rege cu formarea guvernului (se menţine ambiguitatea semantică Consiliu de Miniştri-Guvern);
  • privire comparativă: în timp ce Constituţia de la 1923 stabilea ca sarcină a guvernului “exercitarea puterii executive în numele regelui”, Constituţia de la 1938 preciza că (numai) “miniştri (şi nu Guvernul) exercită puterea executivă în numele regelui”;
  • caracterul fictiv al guvernului ajunge la apogeu în perioada dictaturii mulitaro-fasciste, când este desfiinţat ca organ de stat; cu toate că guvernul se întrunea periodic şi în comunicatele de presă se făcea referire la hotărârile sale, în realitate, acestea erau hotărârile conducătorului de stat; aşa-numitele şedinţe ale Consiliului de Miniştri reprezentau doar cadrul organizat în care miniştri informau pe conducătorul statului asupra problemelor ce ţineau de ministerele lor;
  • 1940 - prin decrete regale se suspendă Constituţia şi se investeşte cu putetri depline preşedintele Consiliului de Miniştri, generalul Ioan Antonescu;
  • prin Decretul-lege nr. 1626 (31 august), completat de Decretul nr. 1849 (1 octombrie), este repusă în visgoare Constituţia de la 1923;
  • în perioada de reaplicare a acestei constituţii (1944-1947), se pun bazele noii reglementări constituţionale a ţării şi implicit a noii organizări de stat (în cadrul căreia se rediscută poziţia Consiliului de Miniştri căruia i se recunoaşte şi rolul polotic);
  • conform Legii 32/1948 Consiliul de Miniştri cunoaşte două perioade în acare a avut chiar şi atribuţiie de ordin legislativ (septembrie 1944-noiembrie 1946 şi februarie-aprilie 1948);
  • Decretul nr. 1626 din 2.IX.1944 a transformat Consiliul de Miniştri în organ suprem al puterii de stat;
  1. e) perioada 1948-1989
  • Constituţia de la 1948 reglementa:
  • Organele administrative de stat sunt: Consiliul de Miniştri (“organul suprem executiv şi administrativ al Republicii Populare Române”);
  • Consiliul de Miniştri este format din: preşedinte, unul sau mai mulţi vicepreşedinţi şi miniştri (miniştrii puteau fi desemnaţi dintre deputaţi);
  • Consiliul de Miniştri îndeplinea următoarele sarcini: * asigura conducerea administrativă a statului; * dirija economia naţională şi răspundea de planificare; * realiza bugetul; * asigura ordinea publică şi securitatea statului; * conducea politica generală a statului; * organiza forţele armate;
  • Constituţia de la 1952:
  • renunţă la dualitatea terminologică (utilizează noţiunea de Consiliul de Miniştri);
  • Consiliul de Miniştri este organul suprem de dispoziţie al puterii de stat;
  • preciza expres cine intră în componenţa Consiliului de Miniştri (preşedintele, 3 vicepreşedinţi, miniştrii şi preşedinţii următoarelor organe: Comitetul de Stat al Planificării, Comisia Controlului de Stat, Comitetul de Stat al Aprovizionării, Comitetul pentru Cimnematografie şi Comitetul pentru Artă);
  • nominalizează ministerele (în număr de 28);
  • Constituţia de la 1965 reglementa:
  • Consiliul de Miniştri este organul suprem al administraţiei de stat;
  • reglementează clar atribuţiile Consiliului de Miniştri, care executa cu rigurozitate ordinele secretarului general şi ale soţiei acestuia (în calitate de viceprim-ministru);
  • se înfiinţează, în consideraţiunea lui N. Ceauşescu, funcţia de preşedinte al Republicii Socialiste România;
  • a dispărut funcţia de secretar general din minister.
  1. f) perioada 1990-2006
  • în 1990 – apare Legea pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului;
  • guvernul era aprobat de Frontul Salvării Naţionale, la propunerea primului-ministru;
  • printr-o serie de decrete succesive de numesc o serie de miniştri şi se reorganizează ministerele (Apărare Naţională, Economiei Naţionale, Agriculturii şi Mediului Înconjurător, Culturii, Industriei, Electricităţii şi Informaţiei, Învăţământului, Sportului etc.);
  • în perioada 1992-1996 au funcţionat următoarele ministere (19 la număr): * M. Afaerilor Externe, * M. Muncii şi Protecţiei Sociale; * M.Finanţelor; M. Aparării Naţionale; * M. Justiţiei; * M. de Interne; *M. Comerţului; * M. Turismului;* M. Industriilor; * M. Agriculturii şi Alimentaţiei; * M. Transporturilor; * M. Comunicaţiilor; * M Lucrărilor Publice; * M. Apelor, pădurilor şi Protecţiei Mediului; * M. Învăţîmântului; * M. Culturii; * M. Sănătăţii; * M. Tineretului şi Sportului; * M. Cercetării şi Tehnologiei;
  • Guvernul – este un organ colegial; lucrează în prezenţa a jumătate plus unu din membri; deliberează cu votul majorităţii (dar nu mai puţin 1/3 din numărul total al membrilor Guvernului);
  • 1999 (decembrie) – Guvernul era format din: prim-ministru, 4 miniştri de stat (cu portofolii ministeriale: 1- pentru relaţia cu Parlamentul; 2-al sănătăţii; 3-al afacerilor externe; 4- al justiţiei) şi 14 miniştri (din care un ministru delegat pe lângă primul-ministru cu sarcini speciale privind minorităţile naţionale); totodată, Guvernul îşi constituie un Birou executiv;
  • 1996-2000 – în această perioadă au existat 18 ministere; Guvernul era organul central al puterii executive; Guvernul asigura realizarea politicii interne şi externe a ţării şi conducea administraţia publică pe tot teritoriul ţării;
  • 2001 (martie) – apare Legea nr. 90 privind organizarea şi funţionarea Guvernului şi a Ministerelor; această lege reglementa Guvernul astfel:
  • este autoritatea publică a puterii executive;
  • funcţionează în baza votului de încredere acordat de Parlament;
  • exercită conducerea generală a administraţiei publice;
  • răspunde de politica internă şi externă;
  • organele de specialitate ce funcţionau în subordinea Guvernului/ministerelor erau: Comisia Naţională de Statistică; Oficiul pentru Recuperarea Creditelor Bacare, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţii, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci;
  • U.G. nr. 11/23.03.2004 stabileşte aparatul de lucru al Guvernului astfel:
  • Cancelaria primului-ministru (care a preluat Corpul de Control al Guvernului, Departamentul pentru Analiză Instituţională; Departamentul pentru Relaţii cu Presa şi Purtătorul de cuvânt, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Biroul de relaţii cu Publicul);
  • Secretariatul General al Guvernului;
  • Departamentul pentru relaţii interetnice;
  • Aparatul de lucru al ministrului de stat pentru apărare naţională, integrare europeană şi justiţie