O altă modalitate de realizare a principiului separației o constituie așa -
zisul regim de adunare, caracteristic Elveției, țara în care se îmbină democrația directă cu cea reprezentativă.
Astfel, ca expresie a democrației directe, în trei cantoane ale Confederației funcționează conducerea acestor unități administrativ – teritoriale prin adunari populare ale cetățenilor care se întrunesc o data pe an. În cadrul acestora, guvernele Cantoanelor prezintă rapoarte asupra activității lor și propun spre aprobarea poporului proiecte legislative. În practică însă, acest procedeu al democrației este mai mult formal pentru că în realitate întreaga activitate este condusă de guvernele Cantoanelor, cetățenii aprobând proiectele prezentate și ratificând activitatea guvernelor.
Tot ca expresie directa a Cantoanelor, Elveția utilizează referendumuri și unele modalități de ințiativă legislativă populară. Astfel, Constituția poate fi revizuită printr-o petiție semnată de cel putin 100.000 de cetățeni iar pentru legile ordinare se poate inția un referendul la cererea a 50.000 cetățeni sau a 8 Cantone.
Puterea legislativă, preeminentă față de celelate puteri, este exercitată de un parlament bicameral, compus din Consiliul Național și Consiliul Statelor, ambele alese pentru o perioada de 4 ani. Pentru aceeași perioadă este desemnată de Parlament și Guvernul (Consiliul Federal), ca reprezentant al puterii executive.
Președintele republicii este ales dintre membrii guvrnului, prin rotație pentru un an.
Relația dintre cele două puteri publice constituie o originalitate a sistemului politic elvețian.
Astfel, din punct de vedere juridic guvernul este subordonat Adunării, fiind ales de acesta și fiind obligat să-i prezinte anual un raport de gestiune. El ar trebui să poata fi schimbat în urma unui vot de neîntelegere.
Totuși, el nu este constrâns să demisioneze, ci, rămânâd la putere, trebuie să-și modifice politica în sensul indicat de parlament. Mai departe, dacă ar refuza să o facă. Adunarea poate să-l constrângă prin refuzul votării creditelor bugetare și al proiectelor de legi propuse.
Deși formal se poate de un ascendent al legislativului asupra executivului în practica potitică elvețiana, guvernul ocupa un loc central. Aceasta și datorită faptului că liderii guvernului sunt în același timp și șefii pratidelor ai căror reprezentanți sunt deputați în parlament.
Deși sistemul politic al acestei țări se apropie mai mult de republica parlamentară.
Autoritatea judecătorească supremă este tribunalul federal, mai ales pe 6 ani de cele doua camere ale parlamentului. Printre alte atribuții mai importante sunt cele care se referă la competența de a judeca conflictele de competență între autoritățile federale și cele cantonale, cele dintre cantoane, precum și reclamațiile privind încălcarea drepturilor constituționale ale cetățenilor, prin aceasta el îndeplinind și funcția de tribunal constituțional.