Administrație publică

în ceea ce priveşte atribuţiile Preşedintelui în domeniul apărării, acestea decurg din normele constituţionale, conform cărora de competenţa şefului statului ţine declararea mobilizării parţiale sau generale a forţelor armate.

Exercitarea acestei atribuţii este legitimată de calitatea de şef al statului şi de funcţia acestuia de garant al independenţei naţiona­le, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. Preşedintele Republi­cii, potrivit art. 87 din Constituţie, este comandantul suprem al forţelor armate.

Preşedintele ţării recurge la exercitarea atribuţiei de a declara mobilizarea generală sau parţială a forţelor armate în cazul în care o asemenea măsură se impune în virtutea unui pericol sigur pentru independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a ţării. Pentru a se elimina orice posibilitate de voluntarism în exercitarea acestei atribuţii, declararea mobilizării forţelor armate se poate face numai cu aprobarea Parlamentului, iar dacă acesta nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în 24 de ore de la declanşarea agresiunii.

Luarea măsurilor necesare pentru respingerea unei agresiuni armate îndreptate împotriva ţării este permisă Preşedintelui în temeiul art. 87 din Constituţie. Spre deosebire de situaţia anterioară, referitoare la mobilizarea forţelor armate, în care pericolul pentru ţară era iminent, de această dată el s-a produs, agresiunea armată îndreptată împotriva ţării fiind declanşată. în această situaţie Preşedintele va lua măsuri pentru asigurarea securităţii naţionale şi a ordinii publice, în limitele şi în condiţiile legii.

Instituirea stării de urgenţă, de asediu şi de război, în dreptul public, reprezintă un regim de restrângere a libertăţilor publice în caz de ameninţare străină sau de tulburări interne, care se caracte­rizează prin extinderea sferei de competenţă a poliţiei, prin posibi­litatea de substituire a autorităţilor civile în favoarea autorităţilor militare şi prin extinderea competenţelor tribunalelor militare.

Starea de urgenţă reprezintă, de asemenea, un regim de restrângere a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor. Ea se caracte­rizează prin extinderea atribuţiilor ordinare ale poliţiei şi ale autori­tăţilor publice, care, în virtutea unor evenimente extraordinare, instituie un regim special de administrare.

Starea de asediu intervine în situaţii excepţionale, care presupun implicarea forţelor armate şi se datorează factorilor din exterior, în timp ce starea de urgenţă este impusă de evenimente extraordinare interne cum ar fi calamităţile naturale sau alte dezastre. In ambele situaţii, măsurile excepţionale au în vedere fie întregul teritoriu al statului, fie unele localităţi din ţară.

Restrângerea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în cazuri excepţionale, potrivit art. 54 din Constituţie, se poate face doar prin lege organică, respectând principiul proporţionalităţii. O astfel de lege, potrivit art. 72 din Constituţie, urmează să reglementeze regimul juridic, iar instituirea stării de asediu, de urgenţă şi de război, ca şi încetarea acestora, fac obiectul unor decrete prezidenţiale, care sunt contrasemnate de Primul-ministru.