Principala problemă a acestui capitol o constituie demarcarea conceptelor de public şi privat, a criteriilor după care ceva trebuie să fie public, privat, sau un amestec de public şi privat, a modului în care pot fi luate deciziile pentru rezolvarea unor probleme în aceste sectoare.
De cele mai multe ori se consideră că sectorul public este acela care depinde de bugetul hotărât de un anumit organism legislativ. Accentul cade pe politica bugetară, pe resursele care sunt mobilizate şi care se află la dispoziţia adunărilor legislative de la diferite niveluri ale guvernării. Însă o astfel de definiţie este doar una între mai multe posibilităţi.
O astfel de definiţie nu recunoaşte o altă posibilitate importantă prin care guvernarea poate avea impact asupra societăţii, şi anume legislaţia. Totuşi, şi acest aspect, al legislaţiei, este dificil de determinat: legislaţia poate avea ca efect reducerea libertăţii cetăţenilor de a acţiona într-un anumit domeniu sau, aşa cum spunea Hayek, poate fi doar recunoaşterea unei ordini spontane.
Cea mai generală definiţie a sectorului public poate fi prezentată în mod formal astfel:
Definiţia 1: Sectorul public reprezintă activitatea guvernamentală şi consecinţele ei.
Conceptul de sector public din această definiţie corespunde perspectivei tradiţionale, sectorul public fiind văzut ca administaţie publică sau ca autoritate publică. Definiţia 1 poate fi înlocuită cu Definiţia 1’.
Definiţia 1’: Sectorul public reprezintă activitatea de luare a deciziilor de către stat şi rezultatele acesteia.
Definiţia 1’ se concentrează asupra legislaţiei şi a autorităţii mai mult decât asupra bugetului şi a alocării acestuia. Definiţia 1 şi Definiţia 1’ pot fi calificate ca interpretări ale conceptului de sector public din perspectiva autorităţii.
Dacă accentul se pune însă pe buget, atunci vom avea
Definiţia 2: Sectorul public reprezintă consumul, investiţiile şi transferurile realizate de către guvern.
Definiţia 2 poate fi o definiţie rezonabilă însă destul de amorfă, pentru că cele trei elemente pot varia destul de mult în raport unul cu celălalt, funcţie de sistemul politic. Distincţia dintre consumul public şi investiţii, pe de o parte, şi transferuruile publice, pe de altă parte, este esenţială pentru problema mărimii sectorului public. Se poate susţine o anumită dimensiune, o anumită proporţie a consumului guvernamental şi a investiţiilor pornind de la principiul alegerii făcute de către consumator şi se poate susţine o altă dimensiune a transferului dacă se pleacă de la considerente de justiţie socială şi egalitate. Definiţia 2 poate fi înlocuită cu una mai precisă:
Definiţia 3: Sectorul public reprezintă consumul şi investiţiile guvernamentale.
Definiţia 3 reprezintă interpretarea conceptului de sector public din perspectiva alocării. Argumentele despre dimensiunea optimă a sectorului public trebuie să fie suplimentate cu cele referitoare la dimensiunea optimă a transferurilor. Definiţia 3 minus Definiţia 2 va reprezenta interpretarea sectorului public din punct de vedere al distribuţiei. În continuare se poate ţine cont de faptul că guvernul alocă bunuri şi servicii pe care trebuie să le şi producă. Astfel rezultă o a patra definiţie.
Definiţia 4: Sectorul public reprezintă producţia guvernamentală.
Definiţia 4 necesită la rândul ei clarificări, pentru că se poate referi la două situaţii distincte: aprovizionarea de către guvern cu bunuri şi servicii sau deţinerea de către guvern a mijloacelor de producţie. Trebuie făcută acesă distincţie pentru că aprovizionarea poate exista şi în absenţa proprietăţii publice. Mai mult, poate să apară şi o interpretare din perspectiva angajării de personal: guvernul poate asigura multe servicii fără a avea mulţi funcţionari guvernamentali, după cum poate angaja mulţi oameni fără a fi posesorul unei părţi substanţiale din capital. De aceea Definiţia 4 este ambiguă, ea putându-se referi la aprovizionarea făcută de către guvern (Definiţia 4’), la proprietatea guvernamentală (Definiţia 5) sau la angajaţii guvernamentali (Definiţia 6). Tipic pentru expansiunea statului în democraţiile occidentale este/a fost accentul căzut pe aprovizionarea publică cu bunuri şi servicii şi asigurarea de locuri de muncă în sectorul public.
Aceste distincţii au fost făcute pentru a sublinia faptul că diferenţa dintre public şi privat nu este unică. Dacă se va căuta ceva opus sectorului public, atunci pot fi identificate entităţi diferite. În relaţie cu prima concepţie despre sectorul public – autoritatea guvernamentală – putem avea libertatea personală; în relaţie cu a doua concepţie – consumul public şi investiţiile – privat va însemna consumul şi investiţiile personale sau venitul net rămas după ce guvernul va fi luat toate impozitele şi va realoca o parte a acestei sume pentru transferuri. A treia concepţie – redistribuirea publică – afectează alegerile personale, dar nu le înlocuieşte. Opusul definiţiilor 4, 5 şi 6 ale sectorului public poate fi asigurarea privată a bunurilor şi serviciilor, proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie şi angajarea de personal în organizaţii private.
La rândul ei, problema dimensiunii constă de fapt în mai multe chestiuni diferite. A ne întreba despre dimensiunea optimă a sectorului public implică cel puţin şase întrebări:
- Care este locul potrivit al autorităţii guvernamentale în societate? Sau, care este gradul de autonomie privată recomandată? (Problema libertăţii individuale)
- Ce proporţie din totalul resurselor societăţii trebuie lăsată la îndemâna guvernului pentru consum public şi investiţii? Şi cât de mult ar trebui să revină opţiunii private? (Problema alocaţiei)
- Cât de mare ar trebui să fie bugetul? Sau, care ar trebui să fie veniturile private generate în afara influenţei provocate de transferuri? (Problema distribuţiei)
- Ce proporţie din bunurile şi serviciile asigurate de către guvern ar trebui să fie şi produse de către guvern? (Problema producţiei)
- Ce proporţie din mijloacele de producţie ar trebui să fie în proprietatea guvernului? (Problema proprietăţii)
- Ce proporţie din forţa de muncă ar trebui să fie angajată în organizaţii guvernamentale? (Problema birocraţiei)