Reforma administraţiei publice din România este un proces care a însoţit permanent evoluţiile din toate domeniile vieţii publice de după revoluţie. Ritmul şi finalităţile acestor schimbări au fost adeseori departe de necesităţile României pentru a recupera decalajele de competitivitate faţă de ţările din Uniunea Europeană, cunoscut fiind faptul că performanţa administraţiei determină fără echivoc evoluţia economiei, a socialului, dezvoltarea locala şi regională ş.a.
Abordarea strategică şi sistematică a reformei administraţiei publice s-a relansat la începutul anului 2004, când a fost propusă pentru dezbatere publică şi apoi adoptată o strategie comprehensivă[1] privind accelerarea procesului şi focalizarea lui pe un set de trei ţinte majore: funcţia publică, descentralizarea/ deconcentarrea şi procesul de formulare a politicilor publice. Demn de remarcat este faptul că în prima jumătate a anului 2005, strategia a trecut testul continuităţii, fiind amendată şi asumată de noul guvern.
Un element esenţial al reformei administraţiei publice din România îl reprezintă încercarea de profesionalizare a administraţiei publice. În acest sens, depolitizarea aparatului administrativ reprezintă o necesitate.
Politizarea excesivă este în mod evident o piedică în calea unei bune funcţionări a aparatului administrativ, conducând la schimbări mult prea dese în privinţa personalului şi administraţiei, ceea ce generează o lipsă de continuitate şi promovarea unor funcţionari publici neprofesionişti. In ceea ce-i priveşte pe aceştia din urmă, deşi prin Statutul Funcţionarilor Publici li se asigură independenţa politică, mai este mult până la punerea completă în practică a acestui deziderat.
Trebuie spus că depolitizarea funcţiei publice nu a fost un element central în cadrul proiectelor de înfrăţire realizate de România. Independent de depolitizarea funcţiei publice, unul dintre instrumentele importante pentru pregatirea unui corp profesionist de funcţionari publici a fost crearea Institutului Naţional de Administraţie, elementul central al proiectului PHARE - RO.0106.02. Potrivit raportului de monitorizare din 2005, activitatea sa prezintă anumite elemente pozitive, înregistrându-se însă o slabă corelare între nevoile reale ale administraţiei şi acţiunile instituţiei.
Politizarea este văzută de cetăţean ca o caracteristică evidentă a aparatului administrativ românesc. Conform unui sondaj realizat în 2007[2], 72% dintre cei intervievaţi consideră că funcţionarii publici sunt vulnerabili la influenţele politice, în timp ce 60% cred că recrutarea lor se face pe bază politică. Este de remarcat în acest sens faptul că, în conformitate cu Statutul Funcţionarului Public, numai înalţii funcţionari nu au dreptul de a fi membri de partid, ceilalti având dreptul să fie înscrisi in formaţiuni politice, dar nu să deţină functii de conducere în cadrul acestora[3].
Un prim pas în acest sens a fost făcut prin depolitizarea funcţiei prefectului, statutul său fiind acum de înalt funcţionar public[4], a cărui independenţă de factorul politic este garantată. În modelul administrativ pe cale să fie elaborat în România, prefectul pare să aibă o importanţă crescută, el fiind reprezentanul guvernului în teritoriu şi având o serie de atribuţii importante în acest sens. Din acest motiv, depolitizarea acestei funcţii constituie o premisă importantă.
Există totuşi în acest sens o dificultate. Prin Legea nr. 340/2004, prefectul este conducătorul serviciilor publice deconcentrate din judeţ. Deşi această lege reprezintă un pas important către depolitizarea funcţiei publice, ea ridică o problemă. Există două tipuri de deconcentrare: orizontală şi verticală.
În cazul primului, conducătorii serviciilor publice deconcentrate îi sunt subordonaţi unui funcţionar public apolitic la nivel local.
În cazul celui de-al doilea, conducătorii serviciilor publice deconcentrate sunt subordonaţi instituţiei centrale. În România se încearcă o combinare a celor două tipuri, serviciile publice deconcentrate fiind dublu subordonate: prefectului şi instituţiei centrale. Acest lucru ridică un semn de întrebare asupra depolitizării serviciilor publice, dat fiind faptul că multe dintre instituţiile centrale îi sunt subordonate unui ministru[5] şi face ca ingerinţele politice la adresa serviciilor publice deconcentrate să fie foarte probabile.
O altă reglementare poate conduce la depolitizarea funcţiei publice in Romania. Printr-o modificare adusă Legii administraţiei publice locale[6] se înfiinţează, la nivelul comunelor, oraşelor şi judejelor, funcţia de administrator public, cu atribuţii de natură managerială. Introducerea acestei funcţii poate însemna înca un pas către depolitizarea şi profesionalizarea administraţiei publice. Totodată, introducerea acestei funcţii este în concordanţă cu necesităţile noului management public. Totuşi, este important de remarcat că trebuie văzut în ce manieră va fi implementată această lege.
O altă latura a politizării administraţiei publice se referă la influenţele exercitate de politic asupra bugetului autorităţilor locale. Această problemă rămâne o constantă a administraţiei româneşti, din cauza modului în care sunt alcătuite bugetele autorităţilor locale. O parte semnificativă dintre acestea se constituie din sume repartizate de la bugetul de stat. De asemenea, repartizarea acestor sume este an de an un proces suspectat de ingerinţe politice. Acest lucru determină consiliile locale şi judeţene să nu fie complet autonome. Deşi Legea finanţelor publice din 2006, care oferă indicaţii precise despre metoda de calcul a unora dintre sumele defalcate, reprezintă un pas către soluţionarea acestei probleme, există încă posibilitatea unor transferuri preferenţiale de la bugetul de stat la bugetul local[7]. Legea 340/2004, prevede ca prefectul este ordonator terţiar de credite.
Un alt pas important spre profesionalizarea administraţiei publice îl poate reprezenta crearea ANFP. Această agenţie, înfiinţată prin Statutul Funcţionarilor Publici, are o serie de atribuţii privind profesionalizarea funcţiei publice, cum ar fi dezvoltarea unui sistem adecvat de recrutare şi de salarizare, precum şi protejarea funcţionarilor publici de ingerinţele politice. Totuşi ANFP nu a avut până în acest moment o activitate foarte bogată. Întărirea capacităţii de acţiune a ANFP a fost unul dintre obiectivele proiectului RO9804.05. Suntem însă încă departe de atingerea acestui ţel, ANFP nereuşind să elaboreze cadrul legislativ privind salarizarea unitară şi avansarea funcţionarilor publici şi nici să elimine ingerinţele politice din activitatea funcţionarilor[8]. De aceea, se poate spune că proiectul, finalizat în 2002, nu a fost un succes semnificativ. Raportul de monitorizare al Comisiei Europene din 2005 evidenţiază puterea încă limitată a ANFP, lipsită de atribuţii extinse în gestionarea personalului administrativ.
Una dintre reglementările esenţiale pentru profesionalizarea administraţiei publice este o lege coerentă privind salarizarea şi avansarea funcţionarilor publici. De o asemenea lege este nevoie pentru a impune un sistem corect de recompensare a activităţii acestora.
Un alt element important al reformei administraţiei publice îl reprezintă încercarea de simplificare a procedurilor administrative. Birocratizarea excesivă este deseori remarcată de oamenii de afaceri şi specialişti ca o cauză a încetinirii procesului de dezvoltare economică. Spre exemplu, Barometrul Investitorilor Străini arată că 10% dintre cei intervievaţi consideră că birocraţia este principala dificultate cu care se confruntă firma lor[9]. În acest sens, UCRAP a iniţiat o serie de măsuri privind simplificarea unor proceduri administrative, iar în momentul de faţă unele dintre ele au dat rezultate. Este vorba despre înmatricularea autovehiculelor, eliberarea permiselor de conducere, serviciile de apostilare, eliberarea paşapoartelor, eliberarea cazierelor judiciare inclusiv prin transferal serviciului către Instituţia Prefectului. Trebuie spus însă că, în destule domenii, administraţia romanească este în continuare caracterizată printr-o birocraţie excesivă[10].
În concluzie, în privinţa fiecăruia dintre cele trei elemente, măsurile luate nu sunt încă suficiente. Mai mult, chiar dacă au fost inregistrate progrese, ele nu sunt suficiente pentru a vorbi despre o reformă amplă.
[1] Cuvantul are următoarea definiţie în DEX. Comprehensiv -Ă, comprehensivi, -e, adj. (Livr.) Care înţelege repede şi just; inteligent, pătrunzător. – Din fr. compréhensif, lat. comprehensivus. Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică ,,Iorgu Iordan”, Ed. Univers Enciclopedic, 1998, p. 246.
[2] Sondajul a fost realizat de IRSOP în ianuarie 2007. El indica o profunda necunoaştere de catre cetăţeni a rolului funcţionarului public. Rezultatele acestui sondaj se află pe www.anfp-map.ro.
[3]Este de remarcat în acest sens că funcţii importante, precum cele de conducere ale unor agenţii, sunt considerate a fi la nivel de funcţionar public, nu de înalt funcţionar public. Din acest punct de vedere, se pune şi problema mai largă a incompatibilităţilor. În legislatia romanească se înregistrează mult mai puţine astfel de incompatibilităţi, spre deosebire de legislaţia ţărilor occidentale, aceasta apărând relativ recent în legislaţie.
[4] Concomitent, printr-o modificare adusă Statutului Funcţionarilor Publici, înaltilor funcţionari publici nu li se mai permite să facă parte dintr-un partid politic.
[5] Conducătorii instituţiilor centrale (agenţii etc.) sunt funcţionari publici, dar nu înalţi funcţionari publici, putând fi deci, conform reglementărilor în vigoare, membri de partid.
[6] Legea administraţiei publice Nr.215/2001 cu modificările şi completările ulterioare a fost republicată în Monitorul Oficial Nr. 123 din 20 februarie 2007.
[7] A se vedea Legea privind finanţele publice locale, Legea Nr. 273 din 29/06/2006, publicată în Monitorul Oficial, Partea I Nr. 618 din 18/07/2006.
[8] Un element relevant poate fi şi faptul că activitatea ANFP nu este prea vizibilă. Conform analizei de imagine realizate de această instituţie, prezentă pe site-ul său, în anul 2006 activitatea ei a fost reflectată în doar 50 de articole.
[9] Barometrul a fost realizat de Gallup România în 2005. Trebuie remarcat faptul că birocraţia ocupă primul loc printre dificultăţile remarcate de investitori. Numai 3 % dintre cei intervievaţi consideră coruptia principala problemă. Rezultatele acestui barometru se pot consulta pe www.gallup.ro.
[10] Un indicator relevant în acest sens este cel realizat de Banca Mondiala şi International Finance Corporation, care plasează România pe locul al 48-lea în privinţa usurinţei de a face afaceri, doar pe locul al şaptelea între cele zece ţări foste comuniste acum membre ale UE.