Administrație publică

Căderea regimului totalitar sovietic pune statele Europei Centrale şi de Est în diferite condiţii din punctul de vedere al administraţiei publice. Aceste condiţii diferenţiate, alături de alţi factori determină caracterul şi realizarea re­formei administraţiei publice. Statele din lagărul socialist aveau statalitate, respective reforma administrativă presupunea doar transformarea, chiar şi ra­dicală a sistemului administrativ. Republicile URSS, inclusiv şi Republica Mo­ldova, se afla în situaţie diferită. Pe parcursul regimului comunist neavând statalitate, Republica Moldova alături de Ucraina, republice pribaltice sunt nevoite ca reforma administraţiei publice să conţină două aspecte semnifi­ca­ti­ve – crearea autorităţilor publice şi reformarea acestora. Desigur crearea stru­c­turii statale nu s-a realizat în absenţa oricăror instituţii politice şi adminis­t­ra­tive. Structurile fostelor republici sovietice socialiste reprezentau un schelet care trebuia acomodat la noile realităţi. Aici problema mai mult a constat în starea de spirit a funcţionarilor publici şi politicienilor nevoiţi să activeze în condiţiile de actori independenţi.

Reforma administrativă nu a fost plasată în mod imediat în ordinea de zi a reformatorilor. Începutul anilor 1990 a fost consacrat reformării şi edificării in­stituţiilor politice democratice, a democraţiei parlamentare. Unicile institu­ţii care au fost reformate imediat au fost structurile de securitate şi plani­fi­ca­rea biurocratică.[1] La etapa iniţială statele aflate în tranziţie ca Ungaria, Po­lo­nia, Cehoslovacia adoptă doar un cadru legal vag ce asigură o democratizarea la nivel local. Reformele radicale vor fi realizate mai tîrziu după demontarea re­gimului comunist şi conştientizarea faptului că sistemul administrativ moş­te­nit de la regimul comunist reprezintă o piedică serioasă în funcţionarea efi­ci­entă a statului democratic.

Administraţia publică centrală în majoritatea statelor est-europene nu au fost supuse reformelor. Astfel apare o discrepanţă în evoluţia administraţiei pu­blice – pe de o parte are loc o reformă intensă la nivel regional şi local, pe de alta o acalmie aproape totală la nivelul administraţiei centrale.

Europenizarea administraţiei publice centrale are câteva aspecte. Primul se reduce la capacitatea Guvernului şi a organelor centrale de specialitate de a realiza reformele necesare integrării europene. Aceasta presupune eficienţă prin profesionalismul său (lupta contra corupţiei etc.). Cel de-al doilea aspect se referă la exigenţele faţă de o guvernare democratică şi transparenţa. Pri­me­le două aspecte se contopesc totuşi. Cel de al treilea aspect presupune capa­ci­ta­tea proprie a guvernului de a se încadra în sistemul puterii europene, prin cre­area structurilor ce ar asigura continuitatea acesteia şi relaţiile sale cu stru­c­turile europene.

Raţionalizarea organizării guvernului central şi recomandări concrete de politici pentru implementare în acest sens sunt destul de incontestabile în li­te­ra­tura privind reforma administrativă. Aceste măsuri includ câteva importante transformări: criteriul funcţional, nu structural de organizare a guvernului, tre­cerea de la preocuparea guvernului referitor la activitatea de producţie la exercitarea funcţiilor regulatorii, trecerea de la dominarea birocraţiei la rolul important al ministerelor în elaborarea politicii guvernului, combaterea difu­zi­unii puterii executive (şi legislative), reducerea numărului structurilor biro­c­ratice care controlează sau inspectează activitatea antreprenorială, separarea clară a prerogativelor autorităţilor locale şi centrale.[2]

Conotaţiile europene a reforma administraţiei publice centrale

În Republica Moldova Guvernul funcţionează în baza Legii nr.64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern,[3] care este modificată cu ocazia for­mă­rii noilor guverne. Chiar şi ampla reformă recentă a administraţiei publice ce­n­trale nu a dus la adoptarea unei noi legi, ci doar la modificarea celei din pe­ri­oada sovietică.

Reforma administraţiei centrale de la Declaraţia de Independenţă era ce­n­t­rată pe reorganizare pentru micşorarea numărului ministerelor prin comasa­re sau majorarea numărului acestora prin divizare. În Perioada 1991-2005 au avut loc 23 de modificări a art.24 al Legii Republicii Moldova cu privire la Gu­vern, respectivul fiind cel mai modificat articol din lege. Reorganizarea în acest sens al guvernului este dictată în mare parte de considerente politice, ce­le de creare de noi ministere pornind de la necesitatea împărţirii posturilor nu este cel mai puţin pronunţat. Elita politică nu conştientizează necesitatea reformării ample a administraţiei publice centrale. Poziţia prim-ministrului I.Sturza este concludentă pentru a caracteriza atitudinea elitei faţă de reforma administraţiei publice centrale. În decembrie 1998, după alegerile parlamen­ta­re, I.Sturza declara că „în actuala situaţie de criza, conducerea republicii tre­buie sa se gândească în primul rând la măsurile în vederea depăşirii crizei. Acum nu este momentul cel mai potrivit pentru a realiza o astfel de reformă. Pentru aceasta e nevoie şi de bani, nemaivorbind de faptul ca în etapa iniţiala apare pericolul de a scăpa de sub control conducerea ţarii, ceea ce nu ar fi de­loc de dorit în această perioadă complicată.”[4] El declara acestea ca un răs­puns la iniţiativa fracţiunii Partidului Renaşterii şi Concilierii din Moldova (PRCM) de a micşora numărul de ministere de la 17 la 10. Unul din ar­gu­me­n­tele principale era economia de mijloace rezultată din această reformă. În re­a­litate, exista motivaţia politică care se reducea la exploatarea ideei micşo­ră­rii cheltuielelor destinate administraţiei publice centrale.

Organizarea sectorială a fost una din moştenirile de bază a sistemului ad­mi­nistrativ sovietic. Organizarea sectorială a guvernului presupune existenţa unui număr mai mare de structuri administrative centrale decât organizarea fu­­ncţională. La fel centralizarea excesivă în cadrul guvernului şi în cadrul sistemului administrativ, relaţia directă dintre ministere şi sectorul economic au fost principalele probleme cu care s-a confruntat administraţia tuturor sta­te­lor ex-comuniste. Aceste probleme au fost rezolvate în mod diferit. Statele ex-socialiste au reuşit relativ rapid să depăşească această stare de lucruri, cele post-sovietice cu greu au putut realiza modernizarea administraţiei publice în acest sens.

Republica Moldova a reuşit relativ uşor de a depăşi problemele legate de structurarea sectorială a ministerelor şi a altor structuri administrative centra­le. Aceasta din cauza că în Republica moldova nu au existat companii indust­ri­ale, agricole şi agroindustriale, iar cele existente degradează repede sau sunt privatizate. Cu unele rezerve doar Ministerul Agriculturii şi Industriei Alime­n­tare poate fi calificat ca sectorial.

În aprilie 2005 Parlamentul a iniţiat o revizuire esenţială a structurii Gu­ve­rnului şi a autorităţilor din subordinea Guvernului prin comasare, trecere ca direcţii de specialitate în cadrul ministerelor sau transformare în birouri, age­n­ţii, centre sau servicii guvernamentale. În prima jumătate a anului 2005 re­fo­r­ma s-a limitat la modificarea denumirii autorităţilor centrale, comasarea în ca­drul ministerelor a mai multor departamente independente şi reducerea nu­mă­rului de personal.[5]

În 2006 este creat un nou minister, Ministerului Administraţiei Publice Locale (MAPL).[6] Această problemă a fost amplu dezbătută de societate, în special de partidele politice. Nu a existat un suport larg din partea partidelor po­litice a acestei acţiuni. Din contra, legea a fost votată doar de PCRM şi de de­putaţii independenţi. Opoziţia a contestat crearea unui asemenea minister şi a a considerat că el este constituit din considerente politice, va fi o instituţie de control asupra autorităţilor locale, inclusiv pentru realizarea alegerilor lo­ca­le din 2007 şi va stopa dezvoltarea autonomiei locale.[7] Gh.Susarenco, de­pu­tat al Partidului Popular Crestin Democrat, a calificat drept anormală situa­ţia in care „deputaţilor li se propune să voteze pentru crearea unui minister, dar nu li se spune care vor fi competenţele lui concrete". Tot el a declarat că „nu este evaluat nici impactul activităţii acestui minister asupra autonomiei locale". Respectiv există, din nou, o reformare a administraţiei publice fără o argumentare şi o expertiză solidă.[8] Ulterior grupul parlamentar al Partidului Social-Liberal a sesizat Curtea Constitutionala în privinta neconstituţio­nali­tă­ţii înfiinţării Ministerului Administraţiei Publice Locale. Social-liberalii susţi­neau ca prin crearea instituţiei a fost încălcat principiul autonomiei locale, co­n­sfinţit in articolul 109 din Constituţie.[9]

Ministerul Administraţiei Publice Locale a preluat funcţiile ce ţin de do­me­niul dezvoltării regionale şi administraţiei publice locale de la Agenţia pe­n­tru Dezvoltare Regională, iar aceasta se reorganizează în Agenţia Const­ru­c­ţii şi Dezvoltare a Teritoriului.[10] În competenţele lui intră monitorizarea apli­că­rii prevederilor cuprinse în programele de consolidare şi fortificare a admi­ni­straţiei publice locale şi asigurarea realizării strategiilor şi programelor în domeniul său de activitate.[11] Dacă e să comparăm atribuţiile MAPL cu cele ale Ministerului Administraţiei şi Internelor din România[12] ele nu diferă mult. Atribuţiile MAPL sunt adecvate statului democratic, însă totul contează în mo­dul de realizare a acestor atribuţii şi de comportamentul puterii de stat şi a funcţionarilor respectivi. În situaţia unor deficienţe de democraţie şi de core­c­titudine a puterii ministerul, de facto, poate fi ceea asupra ce atenţiona opo­ziţia. Totuşi, până în prezent nu au existat scandaluri legate de activitatea MAPL.

Tot prin intermediul legii din februarie 2006 se lichidează Biroului Naţi­o­nal de Migraţiune, ale carui functii se împart Ministerului Economiei şi Co­merţului si Ministerului Afacerilor Interne. Aceasta este o reformă inadecvată pentru un stat care exportă forţă de muncă. Reforma administrativă a con­di­ţionat unele efecte negative în domeniul reglementării migraţiei de muncă.[13]

În noiembrie 2004 la iniţiativa preşedintelui Republicii Moldova V.Vo­ro­nin se reorganizează Cancelaria de Stat a Republicii Moldova în Apa­ra­tul Guvernului. Se considera că Cancelaria de Stat cu 164 de angajaţi dubla fu­ncţiile ministerelor. În rezultatul reorganizării şi reducerii personalului se eco­nomisea circa 1 mln. lei.[14] Ca rezultat, spre deosebire de Cancelaria de Stat care conlucra cu Prim-ministrul, prim-viceprim-ministrul, viceprim-mi­ni­ştrii si miniştri, Aparatul guvernului este orientat, în special, spre asigurarea activităţii Prim-ministrului. Din cei 12 consilieri prezenţi în Aparatului Gu­ve­r­nului 10 sunt consilieri ai Prim-ministrului.[15] Modelul respectiv este prezent în Slovenia, Polonia, Slovacia si Ungaria.

Unul din neajunsurile reformei administraţiei publice centrale din 2005 es­te inexistenţa unei legături dintre aceasta şi PAUERM. Este necesar creare unităţilor de planificare strategică în cadrul Guvernului. Din perspectiva tran­s­parenţei există prea puţine unităţi de PR în cadrul ministerelor şi a struc­tu­ri­lor din subordinea Guvernului.[16]

În Republica Moldova pînă în prezent nu s-a realizat o delimitare dintre funcţiile politice şi cele administrative. Acest lucru nu prevede nici reforma radicală a administraţiei publice iniţiate în 2005. În statele uniunii europene, la nivelul există miniştri, vice-miniştri şi consilieri care sunt persoane politi­ce. Ele sunt angajate şi activează conform Codului muncii. Aceste persoane sunt obligate să părăsească postul odată cu demisionarea cabinetului. Secre­ta­rul de stat existent în fiece minister este şeful aparatului ministerului şi este o funcţie administrativă nelegată de Cabinet şi de stabilitatea acestuia. Sec­reta­rul de stat îndeplineşte scopurile stabilite de conducerea politică a minis­te­ru­lui.

Managementul afacerilor europene

Managementul afacerilor europene este actul atât pentru statele aflate în proces de aderare, cît şi pentru statele membre ale UE. Acest mecanism nu se creează odată cu acceptarea ţării în calitate de membru al UE. M.Burch şi S.Bulmer în studiul consacrat adaptării Marii Britanii la UE stabilesc că ma­jo­ritatea schimbărilor radicale au avut loc în 1960-1961, cu mult timp înainte de aderarea ţării la UE. Integrarea reală a Marii Britanii în UE la nivel na­ţi­o­nal a presupus o adaptare momentană a structurilor şi procedurilor care au fost dezvoltate în procesul negocierilor la necesităţile mai ample ale calităţii de membru, fără schimbări instituţionale radicale.[17]

Experienţa statelor, inclusiv a celor est-europene, în managementul afa­ce­rilor europene denotă două căi posibile de realizare a acestei activităţi sub aspect instituţional – modelul centralizat şi cel descentralizat.[18] Primul model presupune faptul că organizarea şi coordonarea negocierilor inter-sectoriale şi armonizarea în cadrul statului membru sau în cadrul managementului nego­ci­e­rilor cu UE se realizează la toate nivelele de către o instituţie unică, inde­pe­n­dentă sau subordonată direct Prim-ministrului şi care garantează congruenţa în lucrul ministerelor.

Modelul descentralizat al coordonării afacerilor UE se bazează pe prin­ci­pi­ul autonomiei ministerelor şi absenţa oricărui departament guvernamental central ca o instituţiei unică a coordonării inter-sectoriale în elaborarea pozi­ţi­i­lor naţionale comune în negocierile cu UE. În modelul descentralizat fiecare mi­nister este responsabil de coordonare în domeniul său.

În aspect practic varietatea modelelor poate fi plasat pe continiumul de la rol primordial în afacerile europene a unei instituţii guvernamentale la cea de o autonomie relativă sau completă a ministerilor în gestionarea problemelor euro­pene. Republica Moldova adoptă un model relativ descentralizat de coor­donare a procesului de integrare europeană.[19]

În Estonia, în perioada iniţială de integrare europeană (1995-1997) de pro­blemele europene se ocupa ministrul fără portofoliu – Ministrul Afacerilor Europene. Din cauza ineficienţii datorată poziţiei acestuia şi a autorităţii scă­zu­te care nu permitea asigurarea unui proces de integrare eficient şi coerent es­te anulat. Ulterior competenţele europene au fost preluate de către Prim-Mi­nistru.

Principalele instituţii de stat care pregătesc şi coordonează integrarea eu­ro­peană a Estoniei au fost create în 1996. Acestea sunt Comitetul Miniştrilor, Oficiul Integrării Europene şi Consiliul Funcţionarilor Publici Superior. Insti­tu­ţia principală în coordonarea negocierilor de integrare este Ministerul Afa­ce­rilor Externe. Funcţiile de coordonare sunt divizate între două instituţii – MAE care conduce Delegaţia de Negocieri şi este susţinut de către Oficiul In­te­grării Europene ce aparţine administraţiei Prim-ministrului. Managementul afacerilor europene în Estonia este descentralizat. Structura organizaţională es­te bazată pe principiul ministerelor puternice.[20]

În Republica Moldova mult timp nu a existat necesitatea managemen­tu­lui afacerilor europene. Relaţiile moldo-europene se realizau prin intermediul căilor diplomatice şi prin alte modalităţi de dialog. La sfârşitul anului 2002 pentru prima dată se instituţionalizează relaţiile Republicii Moldova cu UE prin constituirea Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană (CNIE) şi prin crearea Departamentului de Integrare Europeană din cadrul MAE.

În 2003 prin Hotărârile de Guvern în baza Direcţiei generale integrare eu­ropeana, Biroului Naţional pentru Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est pe lingă acelaşi minister se creează Departamentul de Integrare Eu­ro­peană (DIE) în cadrul MAE care este redenumit în MAEIE. DIE preia şi fu­ncţiile de domeniu de la Ministerul Economiei.[21]

Semnarea Planului de acţiuni Uniunea Europeană – Republica Moldova a necesitat o dezvoltare a cadrului instituţional pentru implementarea acţi­u­ni­lor prevăzute de către respectivul. Departamentul de Integrare Europeană a Mi­nisterul Afacerilor Europene şi a Integrării Europene rămâne a fi princi­pa­la instituţie care coordonează afacerile europene[22] în Republica Moldova. În afa­ră de cele două instituţii apărute anterior se creează subdiviziuni de inte­g­ra­re europeană în autorităţile publice centrale şi comisii interminesteriale.

Majoritatea ministerelor şi a autorităţilor guvernamentale centrale dispun în prezent de subdiviziuni de integrare europeană. Acestea au fost create prin reformarea fostelor subdiviziuni pentru relaţii internaţionale.

În Republica Moldova au fost create patru comisii interministeriale în conformitate cu domeniile de bază ale PAUEM. În cadrul acestor comisii exi­s­tă un minister responsabil de coordonarea activităţii acestora. Aceste comisii interministeriale sunt următoarele – probleme de drept şi securitate (coordo­na­tor Ministerul Justiţiei); probleme social-economice (coordonator Ministe­rul Economiei şi Comerţului); probleme de infrastructură (coordonator Mini­s­terul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor); probleme cultural-umani­ta­re (coordonator Ministerul Educaţiei şi Tineretului).[23]

I.Osoianu consideră că Ministerul Afacerilor Externe şi a Integrării Euro­pene este orientate, în activitatea sa, la aspecte externe. Acest fapt ar putea adu­ce anumite prejudicii capacităţii de management al afacerilor europene în plan intern. Ori eforturile necesare integrării nu doar trebuie recepţionate, dar şi realizate, implementate în plan practic, în aspect intern. Acest dezavantaj este, într-o oarecare măsură, minimizat prin faptul că ministrul afacerilor ex­te­rne şi integrării europene este vice-prim-ministru.[24]

Cea mai evidentă necesitate în procesul aderării la UE (dar şi în cazul sta­tutului de membru al UE) în sensul de adaptare instituţională la nivel naţi­o­nal este coordonarea inter-minesterială a afacerilor europene. Necesitatea me­canismelor coordonării este dictat de caracterul inter-sectorial şi inter­dis­ci­p­linar al negocierilor.

Pornind de la perioada lungă sau foarte lungă a integrării europene a Re­pu­blicii Moldova, de la dificultăţile legate de realizarea acestui scop este ne­ce­sar crearea unui mecanism, real, viabil şi eficient al managementului aface­rilor europene. Dificultăţile integrării europene necesită un efort concentrat în ace­astă direcţie.

Concluzii

Aşadar, reforma administraţiei publice centrale în contextul europenizării se referă la modernizarea şi eficientizarea ei şi la crearea instituţiilor şi me­ca­nismelor de coordonare a afacerilor europene. În spaţiul est-european în refo­r­ma administraţiei publice centrale este dificil de divizat europenizarea de evo­luţia democratică şi de acţiunea altor factori, în deosebi, a celor politici.

În Republica Moldova administraţia publică centrală, din punct de vede­re instituţional, ar corespunde, cu unele rezerve, exigenţelor europene. Totuşi, re­formele realizate în acest domeniu, cu excepţia ultimei,  nu au avut drept ob­iectiv europenizarea şi s-au realizat din alte considerente.

Bibliografie:

Bulmer S., Burch M. Organizing for Europe: Whitehall, the British State and Eu­ropean Union’ // Public Administration, 1998, Vol.76, #4, pp.601-628.

Cancelaria de stat va fi reorganizata in aparatul Guvernului. // www.azi.md

Deputaţii PSL contesta constitutionalitatea înfiinţării Ministerului Administ­ra­tiei Publice Locale. // www.azi.md

Dudek A. The First Years. The Outline of the political History of Poland. – Cra­cow. 1997

Goetz K.H. Making Sense of Post-Communist Central Administration: Mo­de­rnization, Europeanization or Latinization? // Journal of European Pub­lic Policy, 2001, Vol.5, #6.

Hotărîrea Guvernului nr.960 din 4 august 2003 cu privire la crearea De­pa­r­ta­mentului Integrare Europeana. // Monitorul Oficial al Republicii Mol­do­va, 2003, nr.170-172.

Hotărîrea Guvernului nr.981 din 8 august 2003 „Cu privire la aprobarea stru­c­turii, efectivului-limită şi  Regulamentului Departamentului Integrare Euro­peană”. // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.177-181.

Hotărîrea Guvernului nr.786 din 1 august 2005 cu privire la coordonarea activităţii interministeriale pentru promovarea politicii de integrare euro­peană a Republicii Moldova. // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.107-109/869.

Hotărîrea Guvernului nr.529 din 17 mai 2006 privind acţiunile de reorga­ni­za­re a unor organe centrale de specialitate ale administraţiei publice. // Mo­nitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.79-82/572.

http://gov.md – Guvernul Republicii Moldova.

http://www.mai.gov.ro – Ministerul Administraţiei si Internelor a României.

Ion Sturza considera ca este prematur sa se procedeze la reforma admi­nist­ra­tiei publice centrale. // www.azi.md

Legea nr.64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern. // Veştile Sovietului  Suprem si ale Guvernului  R.S.S.  Moldova, 1990, nr. 8/191.

Legea nr.25-XVI din 16 februarie 2006 pentru modificarea şi completarea articolului 24 din Legea nr.64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern. // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.66-69.

Osoianu I. Consolidarea capacităţii administrative pentru implementarea Pla­nului de Acţiuni Uniunea Europeană – Republica Moldova. – Chişi­nău, 2006.

Parlamentarii nu au convenit asupra infiinţării Ministerului Administratiei Pu­blice Locale. // www.azi.md

Parlamentul a adoptat legea privind infiinţarea Ministerului Administratiei Publice Locale. // www.azi.md

Pisuke H. Estonia and the European Union: European Integration in Estonia. // Juridica International, 1996, #1 (http://juridica.ut.ee/Juridica/ International/1996/n-1/art1.htm (Extras pe 5 mai 2007).

Prohniţchi V., Boţan I., Oprunenco A. et al. EUROMONITOR. Planul de Ac­ţi­uni Uniunea Europeană – Republica Moldova: Evaluarea progresului în 2005, februarie 2006, nr.1.

Raport de evaluare a implementării Planului de Acţiuni Uniunea Europeană – Moldova (februarie 2005 – mai 2006). Compartiment: reforma administ­ra­ţiei publice. - Chişinău, 2006.

Regulamentul Ministerului Administraţiei Publice locale. // www.mapl. gov.md (Extras pe 10 iulie 2007).

Sundakov A. The Machinery of Government and Economic Policy in Uk­ra­ine. // Tanzi V. (Ed.), Ukraine in Transition. - Washington: IMF Publi­ca­ti­ons, 1998.

Taras W. Changes in Polish Public Administration 1989-1992. // Public Ad­mi­nistration, 1993, Vol.71, p.13-32.

Wiatr J.J. The Dilemmas of Reorganizing the Bureaucracy in Poland During the Democratic Transformation. // Communist and Postcommnunist Stu­dies, 1995, Vol.28, #1, p.153-160.

Мошняга В. Регулирование трудовой миграции в Респуб­ли­ке Молдова: основные этапы и их специфика. // Moldoscopie (Probleme de analiză politică). – Chişinău: USM, nr.1 (XXXVI), 2007, pp.33-47.

[1] În Republica Moldova relativ târziu are loc reformarea Ministrului Securităţii Naţionale. În 1999 acesta este transformat în Serviciul de Informaţii şi Securitate.

[2] Sundakov A. The Machinery of Government and Economic Policy in Ukraine. // Tanzi V. (Ed.) Ukraine in Transition. - Washington: IMF Publications, 1998.

[3] Vestile Sovietului  Suprem si ale Guvernului  R.S.S. Moldova, 1990, nr.8.

[4] Ion Sturza considera ca este prematur sa se procedeze la reforma administratiei publice ce­n­t­ra­le. // www.azi.md

[5] Prohniţchi V., Boţan I., Oprunenco A. et al. EUROMONITOR. Planul de Acţiuni Uniunea Euro­peană – Republica Moldova: Evaluarea progresului în 2005, februarie 2006, nr.1, p.31.

[6] Legea nr.25-XVI din 16 februarie 2006 pentru modificarea şi completarea articolului 24 din Legea nr.64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern. // Monitorul Oficial al Republicii Mo­l­dova, 2006, nr.66-69.

[7] Parlamentul a adoptat legea privind infiinţarea Ministerului Administratiei Publice Locale. // www.azi.md

[8] Parlamentarii nu au convenit asupra infiinţării Ministerului Administratiei Publice Locale. // www.azi.md

[9] Deputaţii PSL contesta constitutionalitatea înfiinţării Ministerului Administratiei Publice Lo­ca­le. // www.azi.md

[10] Hotărîre privind acţiunile de reorganizare a unor organe centrale de specialitate ale admi­ni­s­t­ra­ţiei publice nr.529 din 17 mai 2006. // Monitorul Oficial nr.79-82/572 din 26 mai 2006.

[11] Regulamentul Ministerului Administraţiei Publice locale. // www.mapl.gov.md (Extras pe 10 iulie 2007).

[12] Vezi: http://www.mai.gov.ro/

[13] Мошняга В. Регулирование трудовой миграции в Респуб­ли­ке Молдова: основные этапы и их специфика. // Moldoscopie (Probleme de analiză politică). – Chişinău: USM, nr.1 (XXXVI), 2007, pp.43-47.

[14] Cancelaria de stat va fi reorganizata in aparatul Guvernului. // www.azi.md

[15] http://gov.md (Extras pe 3 iulie 2007).

[16] Osoianu I. Consolidarea capacităţii administrative pentru implementarea Planului de Acţiuni Uniunea Europeană – Republica Moldova. – Chişinău, 2006, pp.28-29.

[17] Bulmer S., Burch M. Organizing for Europe: Whitehall, the British State and European Union’ // Public Administration, 1998, Vol.76, No.4, pp.601-628.

[18] Pentru statele federative există un al treilea model cel federativ de management al afacerilor europene, determinat de particularităţile rolului centrului federal şi a puterii regionale. În ca­zul Republicii moldova este necesarde a ţine cont şi de acest model al managementului aface­ri­lor europene din perspectiva posibilii federalizări. Federalizarea ar schimba esenţial acest aspect al europenizării, inclusiv prin semnificaţiile politice ale procesului federalizării.

[19] Raport de evaluare a implementării Planului de Acţiuni Uniunea Europeană – Moldova (fe­b­ruarie 2005 – mai 2006). Compartiment: reforma administraţiei publice. - Chişinău, 2006, p.14.

[20] Pisuke H. Estonia and the European Union: European Integration in Estonia. // Juridica Inte­r­national,1996, no.1 (http://juridica.ut.ee/Juridica/International/1996/n-1/art1.htm (Extras pe 5 mai 2007).

[21] Hotărîrea Guvernului nr.960 din 4 august 2003 cu privire la crearea Departamentului In­te­g­rare Europeana. // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.170-172; Hotărîrea Gu­ve­rnului nr.981 din 8 august 2003 „Cu privire la aprobarea structurii, efectivului-limită şi Re­gulamentului Departamentului Integrare Europeană”. // Monitorul Oficial al Republicii Mo­l­dova, 2003, nr.177-181.

[22] Afacerile europene pentru Republica Moldova, la momentul actual, reprezintă implementarea Planului de acţiuni UE – Republica Moldova şi activitatea în cadrul Politicii Europene de Ve­cinătate.

[23] Hotărîrea Guvernului cu privire la coordonarea activităţii interministeriale pentru pro­mo­va­rea politicii de integrare europeană a Republicii Moldova, nr.786 din 1 august 2005. // Mo­ni­to­rul Oficial al R.Moldova, nr.107-109/869 din 12 august 2005.

[24] Osoianu I. Consolidarea capacităţii administrative pentru implementarea Planului de Acţiuni Uniunea Europeană – Republica Moldova. – Chişinău, 2006, p.17.