Pin It

După François Guizot, civilizaţia europeană este caracterizată de câteva trăsături care o disting net de toate celelalte – dreptate, legalitate, spaţiu public şi libertate[1]. Prin spaţiu public Guizot înţelege existenta intereselor generale, a ideilor publice, pe scurt a societăţii.

Spaţul public european este în construcţie sub aspectul descoperirii legitimităţilor şi resorturilor interne care să-l guverneze. Conceptul de „spaţiu public european”, încă neconturat teoretic in terminologia specifică integrării europene, va îngloba şi descrie într-o maniera sistemică, mecanismele, procesele şi fenomenele complexe ce guvernează dezvoltarea sectoarelor publice şi ale administraţiilor europene, evidenţiind conexiunile şi determinările de natură administrativă, economică, socială sau politică.

Astăzi se observă că, la nivelul Uniunii Europene, se doreşte crearea unui spaţiu public transnaţional care să permită legitimarea instituţiilor europene şi fondarea unei identităţi colective europene. Cu siguranţă însă definiţia conceptuală a spaţiului public trebuie descoperită în lumina procesului de unificare politică a Europei, voinţa politică având un rol decisiv.

Condiţiile pentru existenţa unui Spaţiu Public European pot fi rezumate la:

  • existenţa unei Uniuni fondate pe drept
  • existenţa instituţiilor comunitare care să funcţioneze de o manieră democratică
  • existenţa unui cadru organizat de dezbateri în viaţa publică bazat pe existenţa mijloacelor care să permită tuturor cetăţenilor din Uniune să se exprime public[2]. Căile privind dezbaterea publică şi obţinerea solidarităţii publice europene rămân încă de inventat[3].
  • existenta cadrului care să permită conceptelor conturate în urma dezbaterilor din viaţa publică să fie legiferate prin intermediul dreptului public.

Cadrul dezbaterilor publice europene şi al iniţiativelor cetăţeneşti a fost creat de art. I-47 din Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa. Principiul democraţiei participative impune ca instituţiile Uniunii să acorde cetăţenilor şi asociaţilor reprezentative posibilitatea de a-şi face cunoscute opiniile şi de a face schimb de opinii în mod public în toate domeniile de acţiune ale Uniunii. Instituţiile Uniunii sunt obligate de Constituţie să menţină un dialog deschis, transparent şi constant cu asociaţiile reprezentative şi cu societatea civilă. În vederea asigurării coerenţei şi transparenţei acţiunilor Uniunii, Comisia trebuie să procedeze la ample consultări ale părţilor interesate. La iniţiativa a cel puţin un milion de cetăţeni ai Uniunii dintr-un număr semnificativ de state membre, Comisia poate fi invitată să facă o propunere corespunzătoare referitoare la chestiuni pentru care cetăţenii consideră că este necesar un act juridic al Uniunii pentru punerea în aplicare a Constituţiei europene.

Dreptului public european îi revine rolul de a include conceptele conturate la nivelul dezbaterii publice. Dreptul public, acoperind dreptul constituţional şi pe cel administrativ, rămâne de referinţă pentru Spaţiul public european, unii autori descoperind o adevărata convergenţă între administraţiile europene bazată pe elementele dreptului public: sistemele politice europene au rămas fidele parlamentarismului, existenţa unor majorităţi parlamentare întemeiate pe disciplina de vot, practica referendară exercitată la nivel naţional, descentralizarea, existenţa unei administraţii „de carieră” şi, mai ales, modelul european al controlului de constituţionalitate[4].

Şansele unei unificări transnaţionale a dreptului public sunt maxime în cazul unor comunităţi apropiate de state care demonstrează, în general, aceeaşi structură economică, socială, culturală şi politică. Aceste condiţii fiind tot mai prezente în interiorul Uniunii Europene ar fi legitimă speranţa că mişcarea către o „ius commune” de-a lungul Europei se poate dezvolta la fel de bine şi în domeniul dreptului public[5].

Comunităţile europene au fost create pentru a conjuga eforturile mai întâi în direcţia unui Spaţiu economic european. Aşa cum arată istoria, Comunităţile europene s-au implicat mai întâi în crearea unei pieţe economice comune, evoluând apoi în crearea Uniunii Europene, instituţie care nu este condusă numai de interese economice, ci mai ales de dorinţa de a construi legături sociale şi politice între popoarele europene (aşa cum îşi doriseră iniţial şi semnatarii Tratatului de la Roma). Astăzi Uniunea Europeană nu înseamnă numai o piaţă de bunuri şi servicii. Astfel, Tratatul stabilind o Constituţie pentru Europa vorbeşte în Capitolul IV din Titlul III, Partea a III-a despre „Spaţiul de libertate, securitate şi justiţie”, iar unele lucrări doctrinare vorbesc despre un „Spaţiu social european”[6]. În ultimul timp se vorbeşte în doctrină tot mai mult despre un „Spaţiu administrativ european”. Acesta este o creaţie exclusivă a doctrinei, termenul neexistând ca atare în legislaţie.

Realitatea arată că este foarte dificil să vorbim în Europa despre un mod sau model de administraţie publică. Referitor la, dezvoltarea conceptului european de administraţie publică, Rutgers and Schreurs notează că administraţia publică se găseşte încă la stadiul primar al conceptualizărilor şi întreprinderilor naţionale. Pe lângă acestea, aproape că nu există nici un studiu despre administraţia publică europeană. Ce fel de administraţie publică se adresează Spaţiului european rămâne încă a fi descoperită[7]. Noţiunea de Spaţiu administrativ european este mai mult o creaţie a doctrinei bazată pe anumite principii relevate de legislaţia primară şi secundară a UE.

Administraţiile publice din statele membre UE deşi au o structură foarte veche, ele s-au adaptat continuu la condiţiile moderne, inclusiv aderarea la Uniunea Europeană. Contactul constant dintre funcţionarii publici ai statelor membre UE si Comisie, solicitarea de a dezvolta şi implementa acquis-ul comunitar la standarde echivalente de încredere în toată Uniunea, necesitatea unui sistem de justiţie administrativă unic pentru Europa şi împărtăşirea principiilor şi valorilor administraţiei publice au dus la o anumită convergenţă între administraţiile naţionale. Acest lucru a fost descris ca „spaţiul administrativ european”[8].

Spaţiul administrativ european poate fi înţeles în sens larg ca spaţiu al administraţiei publice europene şi poate forma obiectul ştiinţei administrative, o ştiinţă cu caracter multidisciplinar, în preocupările sale intrând elementele conceptului clasic de staatswissenschaften: drept public, economii publice şi ştiinţe politice[9]. Structura europeană poate fi analizată din perspectiva acestor domenii care sunt studiate în proporţii diferite şi în curricula universitară naţională[10]. În sens restrâns putem vorbi despre dreptul administrativ care reglementează acest spaţiu european[11].

Noţiunea de spaţiu administrativ european poate fi gândită după modelul spaţiului economic şi social european, fiind în legătură cu vastul sistem al cooperării juridice. În mod tradiţional, un spaţiu administrativ comun este posibil atunci când un set de principii legale, norme şi regulamente sunt uniform respectate într-un teritoriu acoperit de o constituţie naţională. Astfel putem vorbi despre dreptul administrativ al fiecărui stat suveran. Problema unei legi a administraţiei publice unice pentru toate statele suverane integrate în UE a fost dezbătută foarte intens, încă de la înfiinţarea Comunităţii Europene, fără a se ajunge însă la un consens[12].

Sistemele legislative ale statelor membre UE se află într-un proces constant de apropiere, în multe domenii diferite, sub îndrumarea legislaţiei Comunităţii, prin activitatea legislativă a instituţiilor Comunităţii şi prin cazurile Curţii Europene de Justiţie. Conceptele legale ale CE sunt introduse în sistemele naţionale prin regulamente direct aplicabile sau prin directive care determină adaptarea legislaţiei naţionale la specificul Uniunii. Aceste reglementări pot avea un impact direct asupra sistemelor administrative ale statelor membre şi pot duce la importante schimbări în principiile legale aplicabile în administraţia publică.

Hotărârile Curţii Europene de Justiţie pot genera principii cu caracter general care să guverneze un drept administrativ european. Jurgen Schwarze arată că în multe cazuri interpretarea actelor legislative ale Comunităţii Europene, de către Curtea Europeană duce la modificări în felul în care principiile dreptului administrativ sunt aplicate într-un stat membru UE[13].

Suntem astfel martorii europenizării dreptului administrativ.

 

[1] François Guizot - Istoria civilizaţiei în Europa. De la căderea Imperiului Roman până la Revoluţia Franceză [1828], Bucureşti, Humanitas, 2000, p. 38

[2] Définition de notions de la sphère de la Société civile 2002, par Jean Claude BOUAL, Paris / Horst GRÜTZKE, Berlin, Forum permanent de la Société civile européenne, www.europa-jetz.org

[3] Dominique Wolton sublinia recent: francezii, de exemplu, iau cunoştinţă din presă, radio şi televiziune, de noutăţile şi dezbaterile care privesc ţara lor, iar dezbaterea între partizanii şi adversarii construcţiei europene nu este o dezbatere europeană, ci un mozaic de dezbateri în sânul fiecărei ţări europene. În afară de aceasta, căile solidarităţii europene rămân de inventat: la ora la care Italia de Nord face mofturi în a susţine eforturile Italiei de Sud de a-şij depăşi rămânerea în urmă, sau la care excluderile minează unitatea naţiunilor, o Europă politică destinată doar să sancţioneze elanul economic al regiunilor europene cele mai favorizate poate expune celor mai dăunătoare crispări corporatiste şi naţionaliste - a se vedea Jean-Michel Besnier - Conceptele umanităţii. O istorie a ideilor, Editura Lider, Bucureşti, 1996

[4] Florin Bucur Vasilescu - Constituţionalitate şi constituţionalism, Ed. Naţional, 1999, Bucureşti, p. 14

[5] a se vedea în acest sens Ioan Alexandru - Drept administrativ comparat, ed. Lumina Lex, 2000, p. 14

[6] a se vedea Andrei Popescu, Nicolae Voiculescu - Dreptul social european, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2003, p. 209-213

[7] Rutgers, Mark and Petra Schreurs, 2000, .Briefly Noted from Europe: Discovering the European Idea of Public Administration' Administrative Theory and Praxis vol. 22, No.3, p. 621

[8] SIGMA Papers, no. 23, Preparing Public Administration for the European Administrative Space, OECD, Paris, 1998

[9] Drechsler, Wolfgang, 2001 - On the Viability of the Concept of Staatswissenschaften, European Journal of Law and Economics 12, p. 105-111.

[10] Ştiinţele care se studiază în legătură cu administraţia publică la nivel naţional sunt ilustrate în analiza făcută de Bernadette Connaughton (Deparment of Government and Society, University of Limerik, Ireland) şi Tiina Randma (Departament of-Public Administration, University of Tartu, Estonia). Ei analizează aspectele comune şi deosebirile din curricula de administraţie publică în ţările europene, membre sau nu ale UE în lucrarea Teaching and Principles of Public Administration: is it possible to achieve a common European perspective?, www.unpan.org/europe-analyticalreport-untc.asp

[11] Lucrarea SIGMA Paper no. 27, European Principles for Public Administration, OECD, 1999, Paris: SIGMA-OECD; http://oeccl/org/puma/sigmaweb tratează perspectiva dreptului administrativ care guvernează Spaţiul administrativ european

[12] a se vedea SIGMA Paper no. 27, European Principles for Public Administration, OECD, 1999, Paris: SIGMA-OECD; http://oecd/org/puma/sigmaweb, precum şi J. Schwarze - op. cit. (European Administrative Law...), p. 12

[13] Jurgen Schwarze - Administrative Law under European Influence: On the Convergence of the Administrative Laws of the EU Member States, Baden-Baden, Sweet şi Maxwell, Londra, 1996