Exercitarea, într-un mod abuziv, a unei poziții dominante constituie o altă formă de manifestare a practicilor anticoncurențiale alături de întelegeri, decizii și practici concertate.
În genere mai toate legile concurenței au unele prevederi referitoare la abuzul de poziție dominantă. Majoritatea legilor europene, inclusiv cea a Uniunii Europene, conțin o prevedere expresă care interzice abuzul de poziție dominantă. Totuși, acestea includ rareori o definiție a ceea ce înseamna abuzul de poziție dominantă, însă multe dintre ele enumera exemple de comportamente care pot fi considerate ilegale.
Legea nr. 21/1996 nu definește în mod sistematizat și complet, noțiunea de abuz de poziție dominantă, limitându-se ca, pe calea descrierii, în art. 6 să arate că " este interzisă folosirea în mod abuziv a unei poziții dominate deținute de către unul sau mai multi agenți economici pe piața romanească ori pe o parte substanțială a acesteia, prin recurgerea la fapte anticoncurențiale care au ca obiect sau pot avea ca efect afectarea activității economice ori prejudicierea consumatorilor".
O definiție prezentată în mod frecvent de literatura de specialitate "abuzul de poziție dominantă reprezintă manifestarea discreționară a unui agent economic, având o putere mare de piață, manifestare concretizată în impunerea unor condiții dezavantajoase agenților economici cu o putere mai mică sau în încercarea de a-i scoate de pe piață pe agenții economici considerați concurenții lui. În mod concret agentul economic care are o poziție dominantă pe piață va abuza de ea prin impunerea de prețuri, stabilirea de condiții inegale la prestații echivalente, utilizarea de prețuri de ruinare".
Într-o altă definiție, de aceasta dată restrânsă, doar la poziția dominantă, Curtea de Justiție a Comunitaților Europene a decis, într-o speță supusă atenției sale, ca "poziția dominantă este situația de forță economică deținuta de o intreprindere care îi conferă putera de a împiedica menținerea unei concurente efective pe piața în cauză, asigurându-i posibilitatea unor comportamente independente, într-o măsură apreciabilă, atât față de concurenții săi, cât și față de clienții săi și finalmente față de consumatori".
Doctrina explică lipsa unei definiții legale, prin complexitatea acestei forme de practică anticoncurențială și prin diversitatea modalităților practice prin care se poate realiza, însă nu limitativ ci doar cu titlu exemplificativ în art. 6 din Legea concurenței, după cum urmează:
Impunerea, în mod direct sau indirect, a prețurilor de vânzare sau de cumpărare, a tarifelor ori a altor clauze contractuale inechitabile și refuzul de a trata cu anumiți furnizori sau beneficiari.
Practica prețurilor inechitabile, fie că sunt prea ridicate, fie că sunt exagerat de scazute, impuse într-o maniera abuzivă, dezvăluie strategia unei intreprinderi de a urmări exclusiv maximizarea profiturilor sale. Curtea de justiție a Comunitaților Europene a stabilit ca o intreprindere care beneficiaza de o situație de monopol administrativ, exploatează abuziv această poziție atunci când ea "pretinde pentru serviciile sale redevente disproporționate în raport cu valoarea economică a prestației furnizate". Cea de a doua varianta a textului, art 6 lit.a, privește ipoteza refuzului de a trata cu anumiți furnizori sau beneficiari.
În dreptul comunitar această practică a fost consacrată doar jurisprudențial ca modalitate a tratamentului inechitabil aplicat în raporturile comerciale. Consiliul Concurentei a precizat că abuzul sancționat astfel, consta în refuzul nejustificat de a furniza marfa, de a cumpăra, de a acorda licențe sau de a permite accesul la anumite facilități esențiale.