Prin ştiinţă, în general, se înţelege un ansamblu sistematic de cunoştinţe despre natură, societate şi gândire sau un ansamblu de cunoştinţe dintr-un anume domeniu. Totodată, ştiinţa se mai defineşte ca fiind cunoaştere, cunoştinţă despre ceva sau pregătire intelectuală, instrucţie, învăţământ. Pentru a avea statutul de ştiinţă teoria administraţiei publice ar trebuie să conţină următoarele elemente:
- un obiect propriu de cercetare;
- metode şi tehnici de cercetare ştiinţifice;
- capacitatea de a formula principii general valabile.
Denumirea de ştiinţă administrativă semnifică aşadar o disciplină care are ca obiect de studiu acţiunile şi activităţile specifice autorităţilor, instituţiilor şi serviciilor de natură administrativă.
Teorii cu privire la ştiinţa administraţiei au fost elaborate pentru prima dată de oamenii de ştiinţă din Germania şi Austria în secolul al XVII-lea, care au predat în universităţi cursuri cameralistice; în limba germană, cuvântul “kameralien” se traduce prin "ştiinţa administraţiei". Primul autor al unei lucrării de ştiinţe cameralistice a fost Lorenz von Stein prin Teoria administraţiei, apărută în opt volume la Stuttgart, între anii 1866-1884.
În Franta, bazele ştiinţei administraţiei se pun in prima jumătate a sec. al XIX-lea de către CHARLES-JEAN BONNIN care a considerat-o ştiinţă exactă.
Obiectul actual al ştiinţei administrative se regăseşte în teoria administraţiei publice sub forma studiului activităţii autorităţilor, instituţiilor şi serviciilor publice, precum şi a relaţiilor dintre acestea şi cetăţeni.
Teoria administraţiei publice are în vedere îmbunătăţirea structurii şi activităţii adminstraţiei în scopul creşterii eficienţei acestui serviciu pe care statul îl asigură cetăţenilor. Ştiinţa administraţiei ca disciplină socială şi politică, studiază ce este administraţia şi ce ar trebui să fie administraţia.
Scopul ştiinţei administraţiei este ca, printr-o organizare raţională şi eficientă a aparatului administrativ, prin utilizarea unor metode stiintifice, să se folosească resurse umane, materiale şi financiare cît mai mici pentru obţinerea unei eficienţe cît mai mari în activitatea administraţiei.
Totodată, ştiinţa administraţiei ca disciplină social-politică ajută la activitatea de legiferare prin propuneri de lege organică.