Administrație publică

   a).    Administraţia-formă de exercitare a puterii.   

În prima parte a cursului a fost prezentată etimologia cuvântului "a administra” la care adăugăm şi următoarele explicaţii a conduce, a cârmui, iar pentru administraţie, aprecierea potrivit căreia această noţiune are înţelesul de totalitatea autorităţilor administrative existente într-un stat, unitate administrativ-teritorială, autoritate publică, instituţie etc. În teorie, noţiunea de administraţie a fost utilizată în mai multe sensuri, şi anume:

- conducerea şi îndrumarea afacerilor guvernelor si instituţiilor statului;

- executarea şi/sau implementarea politicilor publice;

- timpul în care se află în funcţie un şef executiv, un preşedinte, guvernator sau primar;

- termen colectiv pentru toţi oficialii din aparatul guvernamental;

- supravegherea averii persoanelor decedate pentru a se plăti taxele şi a se repartiza bunurile şi averea către moştenitori.

În sens larg, termenul de administraţie publică, trebuie definit ca formă de exercitare a puterii executive în stat datorită importanţei politice pe care o reprezintă aplicarea legii la toate nivelurile societăţii acestei activităţi, practica guvernamentală.

În literatura de specialitate din SUA, noţiunea de public administration are o pronunţată semnificaţie politică, deoarece este definită prin patru caracteritici specifice puterii de stat şi anume: 

-  realizează funcţia executivă a guvernării;

-  garantează executarea (implementarea)  politicilor publice;

-  mobilizează forţele umane şi materiale pentru atingerea obiectivulor economice şi sociale din

   programele guvernamentale;

- este o artă şi o ştiinţă a conducerii aplicate la sectorul public.

Administraţia publică este un termen mai larg decât conducerea publică (managementul public) pentru că acesta nu se limitează la management, ci include împrejurările politice, sociale,  culturale economice şi legale care afectează conducerea institutiei publice.

Prin administraţie publică se înţelege acea activitate care constă în principal în organizarea executării, dar şi în executarea concretă, nemijlocită a prevederilor Constituţiei, şi a celorlalte acte  normative. În conformitate cu prevederile Constituţiei României administraţia publică este ansamblul activităţilor preşedintelui României, Guvernului, şi al celorlalte autorităţi publice, prin intermediul cărora  puterea politică asigură îndeplinirea legile sau, în limitele legii, prestează servicii publice.

În general, activitatea administrativă este compusă din două activităţile deosebite: activitatea executivă şi activitatea de dispoziţie.

• activitatea executiva constă în aplicarea directă a legilor la cazuri concrete, iar forma juridică a realizării ei ar fi actul administrativ cu caracter general obligatoriu;
• activitatea de dispoziţie reprezintă dreptul organului executiv de a lua măsuri în legătură cu activitatea administrativă, iar forma juridică a realizării ei ar fi actul administrativ individual.

Continutul activitătii executive se stabileşte în functie de rolul şi poziţia diferitelor autorităţi în sistemul administraţiei de stat.

Exemplu: autorităţile executive de pe treapta inferioară a sistemului (care nu mai au alte organe în subordine) realizează activitatea executivă prin aplicarea directă a legilor la cazurile concrete; autorităţile administraţiei situate pe o treaptă ierarhic superioară au în plus şi dreptul de a da dispoziţii autorităţilor   subordonate.    

b). Deosebirile dintre administraţia de stat şi administraţia publică de după revoluţia din 1989.

Înainte de 1989, administraţia de stat se afla întotdeauna la dispoziţia statului autoritar, a puterii unice, fiind organizată centralizat şi unitar la nivelul societăţii, pentru fiecare unitate administrativ- teritoriaIă.

Administraţia publică, în condiţiile statului de drept, în care separarea puterilor, descentralizarea serviciilor administrative şi publice, precum şi autonomia locală administrativă constituie coordonate fundamentale, structurile organizatorice şi funcţionale ale administraţiei sunt  distribuite atât la nivelul statului  ca administraţie publică centrală, cât şi la nivelul colectivităţilor locale, unde este organizată şi funcţionează ca administraţia publică locală. Atât administraţia publică centrală, cât şi administraţia publică locală au structuri organizaţionale, instituţii, funcţiunii şi atribuţii  specifice, exclusive (care nu pot fi exercitate de altcineva).

Principiul unic al  subordonării politice a instituţiilor statului a fost înlocuit cu o serie de principii de organizare şi funcţionare mai democratice şi mai eficiente cum ar fi principiul descentralizării serviciilor publice, principiul autonomiei locale, principiul subsidiarităţii, principiul  participării cetăţenilor la adoptarea deciziilor şi altele, ce vor fi tratate într-un capitol separat.

c). Funcţiile sociale ale  administraţiei publice.

Administraţia publică centrală şi locală are ca scop realizarea următoarelor funcţii sociale:

• perfecţionarea relaţiilor dintre structurile interne ale sistemului administraţiei publice, precum şi dintre acestea şi structurile politice şi civile ale sistemului social;
• reforma structurală şi instituţională a administraţiei publice prin reorganizarea sarcinilor, atribuţiilor şi răspunerii autorităţilor, instituţiilor şi serviciilor publice.
• reorganizarea relaţiilor dintre administraţia publică centrală şi administraţia locală,  ca subsisteme ale sistemului social-global.

• elemente ce formează subsisteme distincte şi care împreună compun mediul sau cadrul social înconjurător al administraţiei publice;

• modificarea, modernizarea şi implementarea teoriei în practica administraţiei publice prin amplificarea rolului administraţiei publice, a misiunilor sale şi a funcţiilor acesteia.

Activitatea autorităţilor, instituţiilor, serviciilor şi agenţilor administraţiei publice se caracterizează în principiu ca activitate organizatorică, deoarece administraţia are o poziţie intermediară între nivelul politic de conducere statală şi nivelul social la care se realizează  deciziile politice .

Trebuie reţinut că activitatea de organizare socială  realizată de autorităţile administraţiei publice se desfăşoară la un nivel  inferior conducerii politice pe care o realizează Parlamentul; această activitate este însă superioară conducerii ce se realizează la nivelul regiilor autonome sau societăţilor comerciale, având, drept obiect activităţi productive, de prestări servicii sau social-culturale etc.

1. d) Funcţiile politice ale administraţiei publice

 Administraţia publică îndeplineşte la nivel social global următoarele functii:

• funcţia  de organizare a modului în care se aplică legile.

Administraţia publică are ca misiune primordială organizarea modului în care trebuie aplicate (executate) legile şi celelalte acte normative prin utilizarea autorităţii   publice şi  a constrîngerii, în caz de nevoie.  Statul îşi exercită puterea (funcţia) executivă numai prin intermediul administraţiei publice.

   Această funcţie primară are mai multe componente si anume:

- funcţia de pregătire şi participare  la  elaborarea deciziilor politice;

- funcţia de organizare a executării deciziilor politice;

- funcţia de asigurare (chiar şi prin forţă) a executării deciziilor politice,  

      - funcţia de promotor al nevoilor şi intereselor cetăţenilor la nivel localşi central.  

• Funcţia de executarea deciziilor politice,

Prin executarea în concret a legilor şi a celorlalte acte normative, administraţia execută în ultimă instanţă deciziile puterii politice întrucît legile exprimă voinţa Parlamentului  care nu este altcevea decît o autoritate politică prin excelenţă. Această a doua funcţie principală are două componente secundare:

-funcţia de instrument de conservare a valorilor materile şi spirituale ale  societăţii. Executarea acestei funcţii asigură continuitatea şi perenitatea societăţii şi motivează acţiunile desfăşurate de autorităţile administraţiei publice în condiţiile statului de drept. Specialiştii apreciază că, prin  executarea acestei funcţii, administraţia publică poate fi supusă unei anumite  inerţii şi tendinţe de imobilism, în sensul că poate manifesta prin spirit refractar la nou, fiind favorabilă menţinerii ordinii stabilite:

- funcţia de organizare şi coordonare a adoptărilor ce se impun, datorită transformărilor ce se produc inerent în evoluţia diferitelor componente ale  societăţii, în special în structura economică a acesteia. Din analiza funcţiilor administraţiei publice se reţin următoarele concluzii:

• Problematica funcţiilor administraţiei publice este şi trebuie abordată din perspectivă pluridisciplinară;
• administraţia publică îndeplineşte importante funcţii cu caracter politic, legate de existenţa, organizarea şi funcţionarea statului şi a colectivităţilor locale, fără de care nu se poate concepe o societate modernă;
• administraţia publică a dobândit în epoca postindustrială funcţii cu un pronunţat caracter de ocrotire atât pentru colectivităţile locale, cât şi pentru fiecare membru al societăţii în parte;
• conducere instituţiilor şi serviciilor publice conform unor atribuţii specifice de comandă şi control social.   
• administraţia publică, în exercitarea funcţiilor sale, trebuie să prevadă şi să organizeze procesul de execuţie a legilor,  să decidă, dar să şi pregătească variante de decizii pentru sitemul politic, să coordoneze procesul de execuţie şi, în sfârşit, sa controleze întreaga activitate de punere în executare şi realizare valorilor politice.

1. e) Trăsăturile specifice activităţii administraţiei.

Teoria administraţiei publice actuale defineşte funcţiile administraţiei pornind de la trei aprecieri fundamentale:

• este o formă specifică a vieţii publice;
• unităţile administrativ-teritoriale au calitatea de persoană juridică de drept public (plecînd de la faptul că au un patrimoniu, un teritoriu şi o populaţie);
• administraţia publică, în baza principiului autonomiei locale este în esenţă administraţie publică şi nu administraţie de stat.

 Activitatea administraţia publice centrale şi locale, prin structura, funcţiile şi obiectivele sale are o serie de trăsături specifice, cum sunt:

1. este realizată de autorităţi ale statului, sau ale colectivităţilor locale, numite uneori autorităţi administrative, sau autorităţi ale administraţiei publice;
2. are caracter executiv, prin faptul că duce la îndeplinire legile şi celelalte acte Prin caracter executiv se înţelege şi activitatea de adoptare a unor acte normative, în baza şi în executarea, legii. 
3. se realizează în regim de putere publică, în temeiul prerogativelor acordate de Constituţie şi legi. În virtutea acestui regim în activitatea administraţiei prevalează interesul public  atunci când  vine în conflict cu interesul particular.