Deşi aceste autorităţi au o denumire comună autorităţi ale administraţiei publice, în practică, între ele există deosebiri determinate de modul\ lor de formare, de organizare, de competenţă etc.
Cu alte cuvinte, autorităţile administraţiei publice se clasifică în mai multe tipuri, după mai multe criterii:
- După modul lor de formare. potrivit acestui criteriu vom constata că autorităţile administraţiei publice sunt de două feluri, şi anume:
- autorităţi ale administraţiei publice alese, cum sunt consiliile judeţene, municipal, orăşeneşti şi comunale, precum şi primarii.
- autorităţi ale administraţiei publice numite, cum sunt: miniştri, conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, prefecţii şi conducătorii serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi celorlalte instituţii de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale judeţe, municipii şi oraşe.
- După natura autorităţilor publice.
Potrivit acestui criteriu, autorităţilei,administraţiei publice se împart în:
- autorităţi ale administraţiei publice colegiale, alcătuite din mai multe persoane cum sunt Guvernul
şi consiliile judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale;
- autorităţi ale administraţiei publice individuale, adică formate de o sirigură persoană:, miniştri conducătorii celorlalte instituţii şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, prefecţii şi conducătorii serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale precum şi primarii.
De regulă, autorităţile colegiale sunt alese, după cum autorităţile individuale sunt numite, cu excepţia primarilor, care sunt aleşi.
- După criteriul competenţei teritoriale autorităţilor administraţiei publice.
Din punctul de vedere al competenţei teritoriale, autorităţile administraţie pubice se împart în
-autorităţi centrale, care au competenţă pe întreg teritoriul ţării,
- autorităţi locale, a căror competenţă se exercită în limitele unităţii administrativ-teritoriale în care funcţionează: judeţ, municipiu, oraş sau comună.
- După criteriul competenţei materiale, autorităţilese împart în:
-autorităţile cu competenţă generală, care sunt acele autorităţi ale administraţiei publice competente în toate domeniile de realizare a atribuţiilor puterii executive. Din această categorie fac parte: guvernul consiliile judeţene municipale, orăşeneşti şi comunale.
-autorităţile cu competenţă de specialitate, care sunt autorităţi ale administraţiei publice create pentru a realiza un domeniu de specialitate a activităţii puterii executive a administraţiei publice. Aceste autorităţi sunt: ministerele, alte organe de specialitate care se organizează în subordinea Guvernului sau a ministerelor, serviciile publice desconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate.
Studiul şi cunoaşterea clasificării autorităţilor, administraţiei plubice prezintă, pe lângă interesul teoretic, şi un deosebit interes practic atît pentru modul de formare şi de organizare, cât şi, mai ales al activităţii şi al actelor juridice pe care acestea le adoptă sau le emit.
Exemplu: autorităţile colegiale îşi desfaşoară activitatea în prezenţa majorităţii
persoanelor ce le compun şi adoptă acte administrative ca urmare a deliberării lor; în schimb, autorităţile individuale emit acte administrative ca urmare a deciziei personale. O trăsătură comună activităţii acestor autorităţi este aceea ca, la ambele categorii de autorităţi, această activitate se desfaşoară pe baza şi în vederea executării legii.
- c) Autorităţile publice şi puterea publică
Conform prevederilor Constituţiei României şi legilor organice, prin putere publică se înţelege acea autoritate a administraţiei publice care reprezintă şi apără interesul public având următoarele prerogative:
- îşi fundamentează capacitatea juridică pe dreptul public;
- emite acte administrative de autoritate care se execută din oficiu şi aplică direct, dacă este nevoie, măsuri administrative de constrângere cu caracter preventiv, sancţionator sau de executare silită;
- pune în aplicare sancţiunile penale stabilite de instanţele de judecată prin hotărâri definitive şi irevocabile;
- emit acte cu caracter normativ, care au forţă juridică inferioară legii, dar care se ierarhizează în funcţie de poziţia şi competenţa autorităţii care le aplică;
- orice act individual sau orice operaţiune materială efectuată de aceste autorităţi reprezintă o executare în concret a legii ( îndeplinirea legii).
Exemple de aplicare a legii: repararea drumurilor, curăţirea străzilor, transportul de
persoane, dirijarea circulaţiei, obligarea unor cetăţeni la tratament medical pentru lichidarea unor epidemii, mobilizarea locuitorilor unei aşezări pentru înlăturarea unor calamităţi naturale sau pentru nevoile de apărare civilă, blocarea unor bunuri care sunt în desfacere prin comerţ şi nu corespund standardelor de calitate, sacrificarea unor animale bolnave pentru a împiedica extinderea unor boli şi a epizootiei, eliberarea unor autorizaţii, aplicarea unor sancţiuni
Pentru a epuiza analiza noţiunii de putere publică, trebuie adăugat faptul că executarea (aducerea la îndeplinire a prevederilor unei legi) presupune două tipuri de activitate administrativă:
- activitatea de organizare, sau de pregătire a executării legilor adoptate de parlament şi a celorlalte acte normative emise de autorităţile ierarhic superioare, ordonanţe, hotărâri de guvern, ordine, circulare, instrucţiuni venite “de sus în jos”.
- 2. activitatea de aplicare într-un caz concret a legii, prin emiterea de acte proprii cu caracter unilateral sau bilateral ( încheierea de contracte), efectuarea de acţiuni materiale
Strîns leagată de noţiunea de putere publică se foloseşte adesea în teoria administraţiei şi sintagma regimul de putere publică.
Regimul de putere publică este factorul comun pentru toate autorităţile publice, nu numai administrative, care au ca misiune aducerea la îndeplinire a legilor. Ca atare, regimul de putere publică are următoarele semnificaţii:
- fixează ca "plafon" al administraţiei publice legea (actele şi faptele administraţiei publice nu pot depăşi cadrul legal);
- stabileşte faptul că principiul legalităţii, este principiul fundamental în activitatea administraţiei publice;
- impune aplicarea legii prin adoptarea de acte normative proprii (organizarea executării legii);
- actele administrative normative au forţa juridică inferioară legii şi se ierarhizează în funcţie de poziţia şi competenţa autorităţii publice care le emană.
În teoria administraţiei publice se operează adesea şi cu noţiunea de"interes public"
Interesul public defineşte nevoia socială a unui individ, grup, colectivitate, naţiune, apreciată de puterea publică ca fiind utilă, (necesară), pentru desfăşurarea normală a vieţii socio-economice specifice unei colectivităţi umane.
Interesul public presupune pe de o parte, consacrarea legislativă a nevoilor sociale, iar pe de altă parte, stabilirea competenţei autorităţilor administraţiei publice pentru satisfacerea acestor nevoi.
Principala misiune politică a administraţiei publice este satisfacerea nevoilor sociale care se manifestă la un moment dat ca interese publice. Autorităţile administraţiei publice stabilesc priorităţile şi organizează sau autorizează activităţile pentru satisfacerea acestor interese, ţinând seama de programul politic al partidelor aflate la guvernare şi de coordonatele legislative stabilite de aceste forţe politice.
Nevoile sociale şi intereseIe publice fac obiectul programelor politice elaborate de partidele politice şi organizaţiiie profesionale, de celelalte organizaţii politice şi neguvernamentale, ale publicului.