1.1 ABORDĂRI ACTUALE ALE FENOMENELOR DE CORUPŢIE
Continuarea procesului de democratizare a societatii românesti, începuta dupa caderea regimului comunist în decembrie 1989, cât si accelerarea tranzitiei României de la economia socialista centralizata, la economia de piata, sunt lucruri care reprezinta niste prioritati pentru factorii politici. Transformarile politice si economice din ultimii ani , au plasat România pe orbita tarilor în curs de dezvoltare .Totusi , împlinirile tinerei democratii românesti, au fost adesea umbrite de zgomotoasele scandaluri de coruptie , care au devenit o prezenta constanta pe primele pagini ale jurnalelor si televiziunii.
Tema coruptiei a devenit, pentru societatea româneasca, în ansamblul ei, dar, mai ales, pentru fortele si structuril 111i82b e angajate în lupta politica, un subiect atât de intens discutat, încât risca sa alunece pe panta banalitatii, conditii în care s-ar compromite si eficienta masurilor de contracarare care s-ar putea întreprinde. Opinia publica, din câte se constata, este tot mai indiferenta fata de acest fenomen, chiar daca astfel de cazuri, unele mai grave decât altele, sunt dezvaluite de mass-media sau chiar de catre politicieni, într-o maniera care se vrea a fi senzationala si scandaloasa. Cetatenii dau dovada de indiferenta deoarece nu au ce face în acest sens si se conformeaza situatiei , pentru ca daca încearca sa nu faca la fel ca toti ceilalti , tot ei vor avea de piardut în momentul în care trebuie sa rezolve o anumita problema care necesita sprijin din alta parte, adica interventia unei persoane mai influente care ar putea rezolva acea problema.
Coruptia, fiind legata nemijlocit de putere si de guvernare, o putem considera tot atât de veche ca si organizarile politice.[1]
În gândirea politologica[2] însa, ea a primit un tratament controversat si variabil de la o etapa la alta, în functie, mai ales, de scopul urmarit si de efectele pe care le-a produs pentru comunitatea respectiva.
În literatura politologica moderna, fenomenul este privit aproape în unanimitate cu îngrijorare, fiind considerat un factor destabilizator pentru structurile de putere si corosiv chiar pentru întreaga societate. Diferentierile conceptuale tin mai mult de cauzele generatoare si ale modalitatile de contracarare.
si în ceea ce priveste amploarea fenomenului si posibilitatea contracararii sale, atât în literatura de specialitate cât, mai ales, în discursul politic si perceptia opiniei publice, se contureaza doua curente: unul al optimistilor, care considera ca fenomenul are mai mult un caracter conjunctural, amplificat propagandistic sau din nevoia de senzational si altul al pesimistilor, care sustin ca faptele care ajung sa fie cunoscute nu sunt decât partea vizibila a aisbergului. Ei insista asupra ideii ca numeroase alte asemenea afaceri sunt musamalizate de putere, fiind descoperite doar prin hazard si în circumstante cu totul neprevazute. Coruptia cunoscuta si publicizata nu ar fi, deci, decât o parte infima dintr-o realitate cu mult mai extinsa. Este normal sa se întâmple asa , pentru ca nimeni, niciodata , nu o sa se dea în vileag toate marsaviile care se petrec.Doar în momentul în care sunt prinsi , dau câteva declaratii la politie , la presa ca sa se faca putin scandal pe tema asta, sa vada lumea ca ia descoperit , dar mai apoi numai ei, cei implicati , stiu cum sa rezolve aceste "mici probleme ", prin diferite cai , metode sau alte cele . Noi, cei din spatele sticlei , nu vom cunoaste cu avdevarat tot ceea ce se întâmpla , pentru ca asa este sistemul , ne este oferit sa vedem doar ce vor ei ,nu ce se întâmpla cu adevarat , cu scoplu de a ne spala noua ochii si de a scapa eibasma curata, chiar daca pretul pe care îl platesc pentru aceste lucruri e mare, nimic nu mai conteaza daca vor scapa doar cu atâta, deoarece ei vor reveni la "slujba lor ", pentru a reface banii pierduti. Nu este o regula la toti, adica mai sunt si care sunt înfundati bine de tot(dar de
obicei , acestia sunt persoane "mici " ), dar de cele mai multe ori cazuri destul de grave scapa basma curata.Ca sa dam un exemplu , pentru a sustine cele spuse mai sus , daca ne aducem bine aminte , în urma cu vreo 3-4 ani, nu mai retinem foarte bine , dar stim ca ne-a ramas întiparit în minte , urmatoarea stire : ca în cursul zilei respective , D-na Porumbescu a accidentat mortal o familie , mama, tata si copli, si cu toate acestea nu a patit absolut nimic, nici macar nu a fos retinuta 24 de ore la sectie , nu mai retinem chiar toate detaliile , dar cam asa s-a întâmplat, din nefericire. Am dorit sa dam acest exemplu , chiar daca nu cu toate detaliile , cu care ar fi trebuit , si nu doar din amintiri , tocmai pentru a va da seama ce puteti face daca aveti putere si bani .
Fenomenele de coruptie au erodat în mod constant credibilitatea institutiilor statului si a reprezentantiilor acesteia , producând o stare de pericol grava, daca tinem cont de faptul ca o mare parte din populatie ajunsese sa considere aceste fenomene de coruptie drept caracteristicile economiei de piata si esentiale unei vieti politice pluraliste. Punerea semnului de egalitate între democratie si coruptie a constituit si mai constituie si astazi , un obstacol serios pentru democratizarea societatii românesti. Totalitarism sau democratie , trecut sau prezent , dupa cum am obeservat din cele relatate si în primul capitol al acestei lucrari, putem spune caci, coruptia a însotit întotdeauna orice organizare politica , peste tot în lume.
Desi este un concept nu ,înca , foarte bine definit ( în sfera de cuprindere a notiunii de coruptie fiind incluse sau excluse o serie de aspecte , coruptia fiind o functie de timp si de spatiu ), în cadrul fenomenelor de coruptie sunt incluse acele actiuni sau atitudini care nu fac altceva decât, fie sa încalce ordinea de drept , fie doar sa ocoleasca normativitatea juridica a unui stat.
Fie ca o activitate este publica , privata sau nonprofit, fie ca este vorba de o activitate desfasurata în Bucuresti , în Paris sau oriunde în alta parte , fenomene de coruptie pot fi identificate acolo unde cineva are o pozitie de monopol asupra unui bun sau serviciu , exercita o putere discretionara cu privire la distribuirea sau prestarea acestuia si nu exista nici o responsabilitate a sa si nici nu este tinut într-un alt fel raspunzator cu privire la distribuirea sau prestarea facuta.[3] Aceste lucruri se adeveresc cu siguranta când vine vorba mai ales de
România, deoarece majoritatea populatiei doreste sa aiba cât mai mult , si peste noapte daca e posibil, si cu cât ai mai mult, cu atâta cheltui mai mult si de aceea vei dori sa ai si mai mult. Este o lacomie continua dupa bani si putere si pe zi ce trece nu ne mai saturam. Asa a fost si asa va fi întotdeauna. Totusi, o astfel de argumentare are mai degraba o utiliate didactica , întrucât, orice autoritate publica are o anumita pozitie de monopol în domeniul serviciilor publice , are o putere publica , si , desi nu este discretionara , se întâmpla adesea sa fie asa , iar legislatia stabileste , responsabilitatile tuturor autoritatilor publice , chiar daca în prectica aceste responsabilitati , în cazul fenomenelor de coruptie , sunt degradate. Oricum , în fiecare caz de coruptie , persoana corupta se comporta ca si cum ar avea o pozitie de monopol , exercita o putere discretionara si actioneaza ca si cum nu ar avea anumite responsabilitati , motiv pentru care îsi permite sa faca abuz de putere , pentru ai fi lui bine , pentru a putea strânge avere în cât mai scurt timp , pentru ca timpul e scurt si averea trebuie sa fie facuta cât mai repede , daca vrea sa traiasca bine , dupa ce se termina mandatul sau nu va mai fi în functia respectiva , deci trebuie sa aiba acoperire.
2.2. TIPURI DE CORUPŢIE
Tipul de coruptie centrata pe functionarul public[4] consta într-un comportament al acestuia, care se îndeparteaza vizibil de obligatiile formale inerente functiei publice, în scopul obtinerii de avantaje personale sub forma baneasca, obiecte, contraservicii etc., sau care încalca regulile ce interzic exercitarea anumitor genuri de influenta cu caracter privat. Este vorba, în acest caz, de functionarii publici din structurile administrative, adica personal de executie si de punere în aplicare a legilor si a deciziilor politice, care stiind ca nu sunt sub supraveghere , îsi permit sa faca abuz de putere.
Coruptia centrata pe piata[5] este caracteristica acelor tipuri de functii publice care au o legatura directa cu mecanismul productiei si distributiei bunurilor si serviciilor în societate. În asemenea situatii, functionarul public ajunge sa considere postul si atributiile încredintate ca pe un act de comert, din care încearca sa obtina maximum de profit. Functia publica constituie, pentru el, o împrejurare economica de maximizare a venitului personal, iar valoarea acestor venituri depinde si de conjunctura pietei si de priceperea sa de a exploata cât mai bine solicitarile publice. În anumite cazuri, functionarii pot crea, cu premeditare, un monopol al ofertei de favoruri, prin provocarea intentionata a unor întârzieri si false situatii de criza pentru anumite categorii de bunuri, licente, servicii etc., cu scopul de a forta o crestere a pretului puterii lor discretionare.
În sfârsit, cea de a treia acceptie a coruptiei care se centreaza pe notiunea de interes general [6] priveste atât natura fenomenului, cât si consecintele sale sociale, politice, juridice, morale etc. Astfel, din acest punct de vedere, se poate vorbi de coruptie atunci când titularul unei demnitati publice, însarcinat cu reglementarea anumitor lucruri si cu responsabilitati de interes general, este incitat prin gratificatii banesti sau de alta natura, neprevazute de lege, sa ia unele masuri în avantajul celui care îi furnizeaza acele gratificatii, dar în dauna si prejudiciul comunitatii. Gravitatea actelor de coruptie de acest gen este cu totul deosebita pentru ca ele afecteaza zonele de mare responsabilitate publica, putând bloca chiar activitatea optima a institutiilor aflate în perimetrul de contaminare.
Întrucât ca fenomen negativ si obstacular pentru activitatea de guvernare a unei societati coruptia presupune utilizarea functiilor politice si administrative pentru scopuri ilegale si imorale - primire de mita, vindere de informatii, furt din bunul public, facilitare de speculatii financiare în folos propriu etc. - actiuni care, asa dupa cum s-a mai aratat, urmaresc, în ultima instanta, obtinerea unui avantaj economic sau politic, el nu poate fi conceput decât în contextul unui comportament politic sau administrativ abuziv si discretionar. Actul de coruptie, presupunând o încalcare a normativelor de serviciu de catre un functionar public, deci depasirea cadrului juridic care-i
guverneaza activitatea, poate fi privit si ca un abuz de putere sau ca o atitudine discretionara fata de limitele mandatului si puterilor ce i-au fost încredintate
Pe de alta parte, pentru ca omul politic sau functionarul public, raportându-se la regimul institutional în care lucreaza, este nevoit, nu de putine ori, sa adopte un comportament ambivalent, oscilând între conduita formala, afisata si oficiala si conduita ascunsa, reala si, uneori mult mai eficienta pentru propriile interese, ceea ce reprezinta o reala premisa pentru deturnarea actiunii de la slujirea interesului public, putem considera coruptia si ca factor generator de putere discretionara.
În principiu , coruptia în administratia publica ar putea fi înteleasa ca deturnarea functiei publice în scopuri private .Gama fenomenelor de coruptie cuprinde darea si luarea de mita, traficul de influenta , nepotismul , fraude si falsuri , culegerea de foloase necuvenite , detrunarea de fonduri si multe altele .Desi , în principal, coruptia apare ca apanajul functiei publice , ea se manifesta si în sectorul privat. În realitate sectorul privat este implicat în majoritate cazurilor de coruptie a autoritatilor publice.
Forme diferite de coruptie au consecinte diferite. Acele fenomene de coruptie prin care se submineaza însesi regulile jocului democratic ( cum ar fi fenomenele de coruptie din sfera justitiei sau a sectorului bancar si de credit), au grave consecinte politice si economice. De asemenea , atunci când prin coruptie se permite poluarea mediului înconjurator sau când serviciile medicale devin prea costisitoare , consecintele privind mediul sau consecintele sociale sunt înseminate . Prin contrast , o simpla spaga , doar pentru a urgenta o lucrare sau micile potlogarii legate de finansarea campaniilor electorale au consecinte mai modeste.
În ceea ce priveste România, din datele oferite de acelasi organism, rezulta ca fenomenul coruptiei s-a aflat în continua crestere în ultimii ani. Fenomenul este pus pe seama lipsei de eficienta a institutiilor statului si a unei slabe implementari a legislatiei.[7]
Chiar si în tarile în care sistemele administrative sunt bine reglate, au fost demascate cazuri de coruptie care au scandalizat opinia publica, ajungând sa fie cunoscute si în întreaga lume. Este cazul, printre altele, al afacerilor Kakuei Tanaka din Japonia, Lockheed, Irangate, Whatergate3
etc., din SUA, al presedintilor Coreii de Sud Roh Taewoo si Chun Doo-Hwan, al fostului cancelar al Germaniei, Helmuth Kohl, al fostului secretar general NATO, Willy Claes etc., ca sa dam doar câteva exemple din tarile dezvoltate ale lumii, în care institutiile statului sunt mult mai bine consolidate si mai eficiente, în actiunea lor, decât în restul lumii.
Nu trebuie omis însa faptul ca daca asemenea cazuri au ajuns sa fie demascate si urmate de masuri severe, acest lucru a fost posibil tocmai datorita caracterului democratic al sistemelor politice din aceste tari. Este de apreciat, de asemenea, în aceste tari, si preocuparea factorului politic de a perfectiona si eficientiza continuu cadrul legislativ în domeniul combaterii coruptiei, lucru pe care îl vom dezvolta mai mult în ultimul capitol al acestei lucrari, unde vom vorbi despre modalitatile de comdatere si prevenire a abuzuluui de putere al autoritatilor publice.Un exemplu, pentru a sustine cele mentionate , îl avem din patea SUA, dupa cum se apreciaza,si care dispune de o legislatie foarte coerenta în privinta recrutarii functionarului public, având la baza principii meritocratice si de control, care sunt aplicate prin intermediul unor organisme specializate[8]. Daca în aceste tari, faptele de coruptie, desi unele dintre ele sunt destul de grave, nu ajung totusi sa destabilizeze sistemele politice si sa prejudicieze interese nationale de mare importanta, în schimb, în statele aflate în curs de dezvoltare si în tranzitie, acest fenomen este capabil sa produca grave consecinte, în întreaga societate, ducând chiar la o disolutie administrativa a institutiilor statului, asa cum s-au petrecut lucrurile, de exemplu în Nigeria[9]. Mediul predilect de înflorire a coruptiei este economia, dar caracatita poate atinge si alte zone ale societatii, considerate, prin traditie, mai protejate de efectele actiunii sale, între care sfera serviciilor, învatamântul, sanatatea, cultura etc.
Cel putin în cazul tarii noastre, economia a polarizat, într-un mod cu totul special, atentia tuturor guvernarilor posdecembriste. Este pe deplin justificat acest lucru, deoarece declansarea procesului trecerii la economia de piata, a facut ca asupra acestui sector sa se concentreze puternice presiuni, atât din partea agentilor economici autohtoni în devenire, dar si a celor straini.
În cazul acestora, daca este sa vorbim de coruptie, nu trebuie omis faptul ca sunt tari în care, prin anumite mijloace, fenomenul este chiar încurajat, daca faptele se produc în afara si aduc avantaje tarilor respective.[10] De exemplu, cum este la nemti, mita platita în strainatate , ca pret al unor favoruri acordate de autoritatile statelor respestive , nu se impoziteaza, dar se poate la fel de bine recurge la anumite procedeea ,oarecum, mascate , cum ar fi :acordarea de burse de studii copiilor personajelor influente din tarile unde se fac investitii ; oferirea de "cadouri " în cazul unor relatii protocolare , suportarea cheltuielior unor sejururi etc., însa pe aceasta tema nu este de acord SUA , stat care pedepseste coruperea demnitarilor din strainatate.
Coruptia politica [11]- dupa ce a aparut guvermarea , s-a dorit ca sa se faca o selectionare a functionarilor publici pe criterii politice, deoarece s-a considearat necesar acest procedeu pentru ca asigura loialitatea functionarului fata de cel care l-a numit în functie . Astazi toate statele democratice recunosc acest criteriu al " profesionalismului " functionarului. Daca stam sa ne gândim putin, ne dam seama ca daca un functionar face parte dintr-un partid , nu trebuie sa fie neaparat cauza a coruptiei , deoarece la fel cum un functionar neangajat politic poate fi corupt politic.În cadrul administratiei publice functiile de conducere sunt ocupate întotdeauna de oameni politici ( ministri, prefecti, primari) care , la rândul lor , numesc în functii subordonate oamenii din partidul lor sau din cadrul aliantei de partide. Atâta timp cât legea permite acest lucru, nu ne aflam în prezenta coruptiei.Dar daca seful administratiei publice , da o anumita dispozitie în calitate de sef politic al functionarului pe care îl are în subordine , atunci suntem în prezenta coruptiei; daca stam sa ne gândim la cum se exercita controlul asupra unei institutii în subordine , puten gasi acest lucru ca un exempul tipic în acest sens.: ca un prim exemplu - seful unei institutii de control declanseaza activitate de cercetare la o anumita directie , agent, etc.; al doilea exempul - conducatorul institutiei controlate se plânge sefului politic pe linie de patrid; iar al trei-lea exempul - seful administratiei piblice , în calitate de sef politic , intervine pe lânga organul de control , în virtutea faptului ca seful acestui organ este ,la rândul lui, membru al partidului.Dupa
cum putem observa , dim aceste exemple, coruptia intervine în momentul în care nici macar decizia politica nu mai este dusa la îndeplinire de catre control si controlat, pentru ca acestia ni-si mai realizeaza scopul , nu-si executa obligatiile stabilite prin lege, fiind deturnati de la misiunea lor administrativa de indicatiile politicienilor , în acest mod se rezolva toate probelmele ilegale , pentru ca altii sa fie în câstig.
Selectia si promovarea în functie a angajatilor din administratia publica, s-a realizat de-a lungul timpului perponderent subiectiv: pe criterii ereditare , prin cumparare de posturi , nepotism , favoritism etc.Desi în prezent administratiile statelor democratice utilizeaza asa- zisele metode " stiintifice "de recrutare a personalului , trebuie sa observam ca printre acestea se înscrie si metoda recrutarii pe criterii politice , adica pe baza unei doze de subiectivism . Chiar si binecunoscuta metoda a concursului contine o doza de arbitrar , pentru ca întotdeauna câstiga candidatul cel mai bine pregatit. În teorie , s-a generalizat principiul legalitatii sanselor pornindu-se de la principiul proclamat de Revolutia Franceza : " toti cetatenii sunt egali în fata legii si deci toti au capacitatea de a fi admisi la toate demnitatiile , locurile si activitatile publice , potrivit capacitatii lor ..."[12]
Este o terorie foarte buna, care în mod normal ar trebui respectata, dar cu totii stim ca nu e chiar asa , în anumite cazuri, lucru care nu ar trebiu sa se întâmple , sau macar de acuma în colo sa se rezolve aceste probleme cu mita, lucru cam greu de realizat la noi în România, dar trebuie sa fie o sansa pentru fiecare dintre noi , pentru un tria mai bun . Nu degeaba multi cetateni vor sa plece peste hotare , tocmai pentru ca aici ( si aici ne referim la cei care au un trai de viata modest, nu la cei care au bani , pentru ca cei care au bani , o pot duce bine oriunde în lume, ) nu gasesc solutia potrivita pentru a duce o viata mai buna, si de aceea aleg sa plece în afara tarii, chiar daca si acolo vor fi nevoiti sa lucreze , poate mai multe ore decât în tara, dar macar stiu pentru ce lucreaza atâta. Trebuie sa mai tinem cont si de riscurile care pot aparea , ele fiind multiple , care sa amintim doar doua dintre ele care sunt defapt si destul de suficiente pentru a ne face sa renuntam la plecat, si anume : înselaciunea - sunt destule cazuri prezentate la televizor , în care din tara se spune ceva si când se ajunge acolo , e de fapt cu totul altceva; iar al doilea caz pe care îl consideram necesar - este acela al stresului :nu este usor pentru nimeni sa-si lase familia în tara si
sa plece printre straini sa lucreze si sa mai fie tratat si ca un gunoi , acesta este doar unul dintre motivele din care se îmbolnavesc cei plecati la lucru în strainatate, dar cu toate acestea saracia si nevoia unui trai mai bun îi împinge sa plece prin tari straine la munca.
În practica , însusi modul de structurare a aparatului biocratic permite selectia si promovarea functionarilor pe criterii neortodoxe. Coruptia în interiorul ierarhiei birocratice , poate avea o directie ascendenta , de la baza la vârf, prin cumpararea sefilor din treapta în treapta , sau descendenta , prin ordin de sus în jos , pentru numirea sau promovarea unui functionar.În prima situatie , functionarul trebuie sa-si sigure sprijinul sefului de birou si al sefului de serviciu . Acest sprijin se obtine, bineînteles, prin atentii , favoruri sau chiar mita, în cazul functionarului barbat , sau prin intermediul seductiei , în cazul functionarului femeie . În a doua situatie , seful administratiei publice , sugereaza sau chiar ordona directorului din subordine sa angajeze sau sa promoveze , în functie, o anumita persoana (nepot, var , prieten etc. ), situatia fiind cunoscuta sub numele de " favoritism" . Functionarul femeie, în plus, este pasibila de, asa- zisa, " hartuire sexuala" din partea sefului , în cazul în care solicita promovare în functie sau cresterea salariului.
Indiferent daca sistemul de corupere actioneaza pe directie ascendenta sau descendenta , trebiue retinut efectul mecanismului si anume faptul ca dispare motivatia corecta ( realizarea sarcinilor de serviciu ) si se instaleaza motivatia falsa ( a obtinerii de avantaje materiale pe alte cai decât munca).
Din pacate , chiar asa se întâmpla la noi , nu chiar în toate cazurile, dar în majoritatea ne lovim de astlel de nereguli si ne mai întrebam de ce am ajuns ,cum am ajuns? Din motive foarte bine întemeiate chiar de acuma câteva sute de ani, când tot asa se proceda ,si chiar daca altii au încercat prin diferite metode sa faca , coruptia sa dispara, nu au reusit, bineînteles, deoarece , cei care îsi doreau acest lucru nu aveau forta necesara , ei erau putini si nu au reusit sa faca fata multimii corupte ca sa-i poata înlatura si prin urmare au fost nevoiti sa renunte , pentru ca se luptau cu morile de vânt, era o cauza pierduta.
2.3. INFRACŢIUNI DE CORUPŢIE
În literatura de specialitate, infractiunea are tenta de coruptie si nu exista , înca o unitate de opinii în privinta sferei de cuprindere a infractiunilor , de aceea unii autori ( cum ar fi, de exemplu, prof. Anton Parlagi) , sustin ca în cadrul infarctiunilor de coruptie ar intra doar patru infarctiuni si anume : luarea si darea de mita , primirea de foloase necuvenite si traficul de influenta . Restul infractiunilor , care ar putea fi incluse în aceasta categorie ,ar reprezenta doar niste cai spre realizarea coruptiei : abuzul în serviciu contra intereselor personale sau prin infractiuni de fals sau prin deturnare de fonduri, etc. O astfel de opinie are la baza o abordare dualista a fenomenelor de coruptie , în sensul ca întotdeauna trebuie sa existe un corupt si un corupator. Când apar aceste doua elemente , infractiunea respectiva poate fi inclusa în categoria infractiunilor de coruptie , iar când nu apar împreuna , nu le putem include în aceeasi categorie.[13]
Totusi, din alt punct de vedere , domeniul infractiunilor de coruptie nu se limiteaza doar la cele patru infractiuni amintite, o infarctiune de coruptie nu trebuie sa includa doar acele raporturi juridice de drept penal în care este necesara participarea celor doua partii. Mai ales în cazul coruptiei manifestate la nivelul administratiei publice , dar nu numai , forma în care se manifesta aceasta , vizeaza îndepartarea functionarului public sau a reprezentantilor alesi care activeaza în structurile administratiei de la normele unui comportament etic. Din aceasta perspectiva , simpla purtare abuziva este suficienta pentru a fi încadrata în sfera infarctiunilor de coruptie . Deoarece, din mai multe puncte de vedere , toate infractiunile prin care se realizeaza si o încalcare a normelor etice profesionale în administratia publica , pot fi incluse în sfera de cuprindere a infractiunilor publice si se creaza o stare de neîncredere în privinta acestora .
Datorita Codului Penal , infractiunile au fost împartite în infractiuni caracteristice de coruptie si infractiuni conexe coruptiei. Prin aceasta, putem defini coruptia ca fiind deturnarea functiei publice în scopuri private . Cu alte cuvinte , orice infractiune , prin care un functionar public , sau reprezentant ales , ce activeaza în structurile administratiei publice , deturneaza în scopuri paritculare functia sa publica , intra în categoria infractiunilor de coruptie.
Nu putini dintre asa - zisii investitori straini s-au dovedit a fi aventurieri atrasi pur si simplu de bogatiile tarii, lipsite în noile conditii de o gestiune si de administrare protectoare.[14]
Sub masca unor asa zise intentii de a realiza investitii în România, acestia au reusit, cu complicitatea functionarilor de la cele mai înalte nivele ale autoritatii publice, sa devalorizeze bancile, industria, patrimoniul national si, în general, tot ceea ce a creat mai de pret poporul român prin imense sacrificii si suferinte. Iata de ce putem considera economia ca fiind si domeniu în care excesul de putere a atins cotele cele mai înalte de dispret fata de interesul national si, mai ales, fata de vointa populara. Regulile democratiei impun, ca în privinta deciziilor importante de care depinde starea natiunii si viitorul ei, sa se recurga la consultarea electoratului. Ori, pentru faptul ca de aproape 15 ani de zilede când s-a trecut la privatizarea bazei materiale din întreaga economie nationala, privatizare care a însemnat, de fapt, furturi si distrugeri catastrofale, pentru nici una dintre deciziile politice si juridice, adoptate în acest scop, nu s-a cerut acceptul electoratului, creatorul si proprietarul de drept al acestui patrimoniu, putem considera aceasta politica excesiv de abuziva, iar pe actorii ei direct responsabili de acest dezastru.
Coruptia a reprezentat, în tot acest timp, si o tema de rafuieli politice, fiind exploatata cu predilectie si pentru obtinerea de capital electoral. Subiectul a fost prezent aproape în toate discursurile electorale, facându-se, nu de putine ori, promisiuni (demagogice) precum ca, odata cu dobândirea puterii, toate fortele vor fi mobilizate pentru combaterea ei. Asemenea promisiuni au facut chiar si candidatii care s-au aflat pe anumite perioade de timp în functii publice si au tinut capul de afis în scandalurile mediatice pe tema coruptiei, încercând parca sa demonstreze astfel ca în politica, demagogia si nerusinarea ar fi scuzabile, dat fiind asa-zisele "scopuri majore" ce se urmaresc.
Este însa de observat ca, desi acest fenomen a invadat exploziv toate structurile de putere chiar
începând din 1990, el a intrat în sfera de preocupari a unor organisme internationale de abia în ultimii ani, iar mai serios în 2002. Deci cu alte cuvinte, cât timp s-a furat masiv din România de s-au golit visteria, bancile si în general tot ce a fost mai de pret în ceea ce s-a numit avutia nationala, nici un organism international n-a reclamat ca puterea de la Bucuresti ar fi corupta. Presiunile pe tema coruptiei asupra Guvernului român, mai ales din partea institutiilor Uniunii Europene, s-au întetit în cea de a doua parte a anului 2002, datorita, în primul rând, dezvaluirilor din presa occidentala cu privire la cheltuirea fondurilor destinate în cadrul programelor PHARE si SAPARD, ceea ce a facut sa se creeze un curent de opinie nefavorabil României chiar în rândul populatiei statelor comunitare.[15]
Datorita coruptiei, România întâmpina serioase dificultati în primirea si gestionarea acestor fonduri, care se cifreaza, numai ca ajutoare nerambursabile acordate de Uniunea Europeana, la un miliard de euro. Se afirma, de exemplu, ca datorita acestui fenomen, proiectele destinate dezvoltarii regionale n-au fost selectate dupa criterii calitative de eficienta si, ca urmare, prea multe fonduri au ajuns la firme si persoane apropriate puterii si, de cele mai multe ori, nu în zonele si pentru scopurile pentru care au fost alocate.
Credem ca o buna parte dintre actiunile care au fost întreprinse în aceasta directie (înfiintarea Parchetului National Anticoruptie, promovarea unor initiative legislative, printre care si cea privind obligativitatea demnitarilor de a-si declara averile, reglementarea unor incompatibilitati, arestarea unor functionari cu rang superior etc.), precum si faptul ca problema coruptiei a devenit practic nelipsita din orice discurs politic, atât al exponentilor puterii cât si ai opozitiei, sunt rezultatul direct al acestor presiuni. În raportul de tara, atât pe 2002 cât si pe 2003, al Comisiei Europene se precizeaza, printre altele, ca în continuare pentru România o prioritate trebuie sa fie lupta împotriva coruptiei, "care este larg raspândita",[16] dar efecte prea mari nu s-au vazut, dar se spera în continuare ca se vor opri la un moment dat si aceste abuzuri de putere ale autoritatolor publice si nu numai.
Suntem de parere însa, ca atât timp cât "lupta împotriva coruptiei" va reprezenta mai mult un slogan politic si centrul ei de greutate va fi plasat asupra nivelelor inferioare de executie, având prin excelenta un caracter pompieristic, sansele de contracarare sau de stapânire, cât de cât, ale acestui fenomen sunt iluzorii. Sursele generatoare de coruptie sunt, în primul rând, legea si decizia politica. Ori la acest nivel, singura forta capabila si interesata sa exercite presiuni nu este decât societatea civila. Pentru ca actiunea ei sa devina eficienta, o prima si de mare importanta conditie este ca ea sa se maturizeze spiritual si organizatoric, sa devina constienta de drepturile si interesele ei. Numai astfel raporturile de putere s-ar putea echilibra, conditie esentiala pentru ca actul de autoritate politica sa nu poata fi deturnat de la interesul public.
Democratia si statul de drept se fundamenteaza la nivelul ansamblului social pe un echilibrul de forte între care, în prim plan, sunt puterea politica si societatea civila. Daca una dintre ele da semne de slabiciune cealalta, inevitabil, va deveni excesiva si discretionara. Acest fapt este lesne de observat în evolutia raporturilor de putere în România postdecembrista. Prin urmare, descurajarea modului discretionar de gestionare a afacerilor publice poate fi realizata printr-o diversitate de actiuni si masuri, însa, factorul cel mai important, în aceasta privinta, îl reprezinta societatea civila, care ar trebui sa nu mai accepte asemenea nereguli din partea autoritatilor publice, sa-si cunoasca mai bine drepturile si sa aiba curajul sa demaste pe orice functionar sau persoana care face abuz de putere , si nu sa participe activ la aceste abuzuri de putere ; doar daca societatea civila va fi în stare sa nu mai accepte abuzurile de putere si sa fie un sprijin pentru cei care vor sa puna capat acestor nereguli, se vor mai îndrepta cât de cât lucrurile în tara noastra, dar nu se stie câti îsi doresc acest lucru. Doar cu sprijinul tuturor se va putea realiza ceva bun si pentru România.
2.4. ANALIZA CORUPŢIEI ÎN ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ
Analizând practica guvernarii, în scurta perioada de exercitiu democratic, prin prisma bogatului material conceptual pe care ni-l ofera doctrina politologica, am reusit sa identificam, în realitatea politica a României contemporane, un sir de factori cu impact negativ asupra modului de exercitare a puterii politice la toate nivelurile organizarii sociale. Printre acesti sunt de mentionat[17]:
- persistenta mentalitatilor conservatoare atât la nivelul autoritatilor publice cât si al societatii în ansamblul ei;
- personalul autoritatilor publice, provenind, în mare parte, din structurile fostului regim, a continuat si mai continua înca sa actioneze într-o maniera discretionara, specifica unui regim dictatorial;
- la nivel social, este, înca, destul de puternic, înradacinata obisnuinta de a se astepta directive
de la organele statului, acestuia revenindu-i, potrivit unei asemenea mentalitati, sarcina de a
rezolva toate problemele.
Tendinta fortelor politice ajunse la putere de a recurge la mijloace nedemocratice pentru subminarea opozitiei politice, atitudine care ar putea fi explicata si prin persistenta unor reminiscente comportamentale specifice "partidului unic" sau "partidului stat"; credem ca si din aceste cause, fortele politice din opozitie n-au reusit sa ajunga la un nivel corespunzator de structurare si consolidare, cel putin pentru a fi în masura sa contracareze manifestarile discretionare în exercitarea actului de guvernare.[18] Nu doar acestea, mai sus mentionate , au fost cauzele neajungerii la un consens privind puterea discretionara, ci , parerea noastra , este ca poate au fost persoane care nu-si doreau acest lucru si au facut în asa fel încât sa nu se poata
ajunge la nici o concluzie , pentru a mai trage de timp , pentru a-si termina treburile pe care , poate , le mai avea de dus pâna la capat, sau cine mai stie din ce motive . Unii ajung , daca este în interesul lor personal , foarte departe cu anumite lucruri , tocmai ca sa le fie lor bine, unii stiu sa se descurce, si nu sunt prinsi, iar altii dupa ce ca au destul, vor si mai mult , iar atunci gresesc undeva , lucru care îi da în vileag, si sunt prinsi , dar cum au destule "pile " si bani, orice problema se poate rezolva.
Înclinatii discretionare în exercitarea puterii rezulta, într-o anumita masura, din însasi natura omului; în postura de guvernanti oamenii nu rezista tentatiei de a-si depasi limitele prerogativelor si aceasta, nu atât pentru a sluji mai bine interesul public, cât pentru a obtine satisfactii ce tin de persoana lor[19], lucru despre care am amintit si în cele spuse mai sus.
Un loc important în acest capitol îl ocupa si analiza coruptiei ca factor generator si, totodata, ca efect al excesului de putere si al saraciei; dupa cum demonstreaza cercetarile de specialitate, gradul de coruptie este direct proportional cu rata saraciei, indiferent de tara unde se manifesta acest fenomen; în ce priveste România, coruptia s-a aflat, în perioada tranzitiei, în continua crestere si, din pacate, în loc sa determine puterea sa întreprinda masuri concrete de contracarare, ea a devenit, mai mult, o tema de rafuieli politice, fiind exploatata, cu precadere, si pentru obtinerea de capital electoral. Inclusiv în campaniile electorale pentru alegerile parlamentare, prezidentiale sau locale, discursul politic este puternic impregnat cu tema coruptiei. Dupa cum am putut observa la toate posturile de televiziune, în aceste campanii electorale , toti candidatii vorbesc ca vor face multe lucruri, promit multe lucruri, promit sa puna capat coruptiei , doar ca aceste lucruri nu le pot face singuri , chiar daca ei îsi doresc aceste lucruri pe care le-au spus sa fie realizabile , ei nu îsi vor putea duce la bun sfârsit promisiunile daca ceilalti colegi , sau sefi mai mari, au alte lucruri "mai bune" de facut , si anume sa îi împiedice pe candidatii alesi sa faca ce au promis. De unul singur nu se face nimic, dar daca nu ai de ales trebuie sa joci dupa cum îti cânta altii.
Ca o mica concluzie a acestui capitol , putem spune ca am încercat sa vedem care este / ce este coruptia în administratia publica . Un rol aparte în stimularea excesului de putere, dupa cum încercam sa argumentam în cuprinsul lucrarii, revine si factorilor externi : rolul acestora
nu este de neglijat , întrucât, dupa 1990 puterea politica de la Bucuresti, din proprie initiativa sau la presiunea ori solicitarea organismelor Uniunii Europene ori a SUA, a luat nenumarate decizii contrare Constitutiei sau programelor politice mandatate de electorat. S-au laut aceste decizii deoarece , abuzul de putere a devenit din ce în ce mai "practicat" de catre majoritatea persoanelor cu bani si nu numai. Trebuia sa se faca ceva în acest sens , nu se mai poate trai asa, la fiecare problema , mica/ mare, nu conteaza, trebuie sa dam spaga ca sa ne fie rezolvata problema respectiva.
Tot în acest capitol am tratat aspecte concrete ale excesului de putere . Am avut în vedere faptul ca societatea româneasca, în general, si clasa politica, în special, parcurge un complicat proces de învatare a exercitiului democratic, context în care se pun si bazele institutiilor statului de drept.
Am abordat si subiecte ca infractiunile de coruptie , tipurile de coruptie care se gasesc la noi în tara , doar o parte din ele , cele mai importane , deoarece mai sunt multe tipuri de abuz de putere cum ar fi :
-abuzul de putere în functie, ex: profesor- elev ( si nu putine sunt aceste cazuri, din moment ce vedem atâtea la televizor, si chiar în aceasta facultate a fost un asemenea caz ) ; alt exemplu: sef-angajat/a (unde si aici sunt destule cazuri în care , ca si femeie, cam ai de suferit daca ai un sef - barbat- afemeiat, si mai arati si bine .. ) ;
-abuzul de putere pe plan sexual- vedem des la stiri despre violuri ca sa ne putem da seama cât de grava e situatia la noi în tara;
si multe astfel de exemple de abuz de putere , dar ne-am axat mai mult pe abuzul de putere al autoritatilor publice , deoarece despre asta am ales sa vorbin în acesta lucrare de licenta , si deoarece facultatea pe care o reprezentam nu este facultate de Drept , ci facultate de stiinte polotice, de aceea a trebiut sa avem o lucrare din perspectiva politica. În cele ce urmeaza, adica urmatorul si ultimul capitol , ne vom ocupa de cel mai important lucru din aceasta lucrare de licenta. Daca pâna acuma am vorbit despre perspectiva istorica a fenomenelor de coruptie - unde am vazut care sunt, de unde a aparut, ce importanta au si daca sunt subiecte de actualitate ; am mai vorbit si despre coruptia în administratia publica- unde am vazut câte tipuri de coruptie cunoastem , care sunt infractiunile de coruptie si în final am analizat coruptia; acuma, în ultimul capitol vom vedea care sunt modalitatile de combatere si prevenire a abuzului de putere .
[1] R.Y.Bouhris,Ph.Leynes, Stereotipuri, discriminare si relatii între grupuri , Ed. Polirom , Iasi ,1977, p.59.
[2] R.Negrea, Banii si puterea, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1990, p.112; Robert Terente , "Politica dincolo de temeiuri si tentatii ", Ed. Ara, Bucuresti , p.35.
[3] Robert Klitgaard, Combatting Corruption and Promoting Ethics in the Public Service , în Marius Profiroiu ,Etica si coruptie în administratia publica ,Ed. Economica , Bucuresti,1999,p.22.
[4] http://ro.wikipedia.org/wiki/Corup%C5%A3ie- coruptia
[5] idem
[6] idem
[7] L.Gheorghe, Nivelul ridicat al coruptiei genereaza saracie , în Revista Capital , nr,6/6 februarie 2003,p. 15.
[8] http://www.9am.ro/arhiva.php/2006/Decembrie/2006-12-06
[9] .În topul realizat în 1997 de Transparency International, în calitatea sa de grup de presiune ce si-a propus ca scop monitorizarea coruptiei din statele aflate în curs de dezvoltare, Nigeria s-a aflat pe primul loc.( sursa The Economist din 2 august 1998).
[10] În Germania, de exemplu, mita platita în strainatate, ca pret al unor favoruri acordate de autoritatile statelor respective, nu se impoziteaza. Se poate însa recurge si la procedee oarecum mascate cum ar fi: acordarea de burse de studii copiilor personajelor influente din tarile unde se fac investitii; oferirea de "cadouri" în cadrul relatiilor protocolare; suportarea cheltuielilor unor sejururi etc. Numai SUA pedepseste coruperea demnitarilor din strainatate.
[11] Marius Profiroiu, Etica si coruptie în Administratia publica , Ed. Ecomonica , Bucuresti ,1999, pp. 25-40.
[12] Citat din Art.6. alin. 4 , din Declaratia drepturilor omului si cetateanului , din 26 august 1789.
[13] Marius Profiroiu , Etica si coruptie în administratia publica , Ed. Economica, Bucuresti,1999, pp.41-42.
[14] Din comunicatul rostit la Conferinta de Presa a Partidului România Mare din data de 29 noiembrie 2002.
[15] În data de 18 noiembrie 2002 la Conferinta de presa despre Ministerul Public European, organizata cu ajutorul fondului PHARE, la Palatul Parlamentului din Bucuresti, doamna Helena Fazenda, magistrat delegat al Uniunii Europene, a declarat ca Oficiul de Lupta Antifrauda are în ancheta în jur de 14 cazuri de fraudare a finantelor publice date de Comunitatea Europeana, toate fiind comise de administratia publica din România. Din cele 4 miliarde de euro care au fost primite de România începând cu 1990 pentru reforma si procesul de integrare europeana, o buna parte au fost folosite în alte scopuri. Se afirma faptul ca România este pe primul loc si în topul anchetelor Oficiului European pentru Combaterea Fraudelor (OLAF), realizat pe 2003, cu 49 de dosare din totalul celor 805 de investigatii efectuate, în toate statele europene, într-un singur an, conform Raportului publicat de organismul european. (sursa Evenimentul Zilei din 04.12.2003)
[16] Document strategic si Raport al Comisiei Europene asupra progreselor înregistrate în procesul de aderare de catre tarile candidate, publicate în Revista Lumea, din noiembrie 2002, sub titlul Bile albe si bile negre pentru guvernul de la Bucuresti, pp . 10-11.
[17] Amititeloaie Alexandru, Particularitatile abuzului de putere si ale arbitrariului politic în procesul democratizarii vietii publice si a edificarii institutiilor statului de drept (cazul României), monografie, Ed.Candy, Iasi, 2004, p. 125;
[18] Dana Apostol Tofan, Puterea discretionara si excesul de putere al autoritatiolor publice , Ed. All Beck, Bucuresti, 1999, pp. 35-60.
[19] Idem