La 3 septembrie 1990, a fost ales Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti, iar în data de 23 mai 1991, când R.S.S. Moldova a devenit Republica Moldova, “Sovietul Suprem” devine “Parlamentul Republicii Moldova”. La 27 august 1991 a fost proclamată Independenţa Republicii Moldova. România a fost primul stat care a recunoscut independenţa noii entităţi statale.
Preşedinte al Legislativului a fost ales istoricul Alexandru Moşanu, unul dintre liderii Frontului Popular. Următoarele alegeri au avut loc în februarie 1994. 56 de mandate i-au revenit atunci Partidul Democrat Agrar din Moldova, 28 - Blocului electoral Partidul Socialist şi Mişcarea "Unitate-Edinstvo", 11 - Blocului Ţăranilor şi Intelectualilor şi 9 - Frontului popular Creştin Democrat. Preşedinte al Parlamentului a fost ales Petru Lucinschi.
Succesorul lui Petru Lucinschi a fost Dumitru Moţpan, lider al Partidului Democrat Agrar din Moldova, căruia din 6 martie 1997 i-a revenit funcţia de preşedinte a Legislativului. Acesta a fost succedat de către liderul Mişcării social-politice "Pentru o Moldovă Democratică şi Prosperă", Dumitru Diacov. În 2001, în această funcţie a fost aleasă Eugenia Ostapciuc, deputat comunist, iar în 2005 - actualul preşedinte al Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu.
După alegerile din 6 martie 2005, majoritatea parlamentară a deţinut-o Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM), care dispunea de 55 locuri. Opoziţia era reprezentată de patru formaţiuni politice, respectiv Alianţa "Moldova Noastră" - 13 locuri, Partidul Democrat din Moldova - 9 locuri, Partidul Popular Creştin Democrat - 7 locuri, Partidul Social-Liberal - 3 locuri, precum şi de 14 deputaţi neafiliaţi (inclusiv 4 deputaţi membri ai Partidului Democraţiei Sociale şi 2 deputaţi membri ai Partidului Naţional Liberal, formaţiuni constituite după alegerile parlamentare din 6 martie 2005).
Primele rezultate ale alegerilor parlamentare din 5 aprilie 2009 au plasat din nou Partidul Comuniştilor din Republica Moldova- pe primul loc, acesta beneficiind de 60 locuri. PCRM a fost urmat de Partidul Liberal - 15 locuri, Partidul Liberal Democrat - 15 locuri şi Alianţa Moldova Noastră - 11 locuri. Aceste 3 partide de opoziţie au acuzat Partidul Comuniştilor de fraudarea masivă a alegerilor, iar în perioada imediat următoare, începând cu seara de 6 aprilie, au loc proteste masive ale cetăţenilor care au invocat aceleaşi motive. După ce Parlamentul a eşuat în mod repetat, la 3 iunie 2009, să aleagă şeful statului, opoziţia retrăgându-se de la vot, au fost convocate alegeri anticipate pentru data de 29 iulie. În cadrul acestora, procentajul acumulat de PCRM a scăzut până la 44%, acestora revenindu-le 48 de mandate în noul Parlament. Celelalte patru partide care au trecut pragul electoral, respectiv PLDM, PL, AMN şi PDM au format Alianţa pentru Integrare Europeană, coaliţia de guvernare actuală din Republica Moldova. Preşedinte al Parlamentului a fost desemnat Mihai Ghimpu, care deţine şi funcţia de preşedinte interimar al statului, după eşuarea alegerii candidatului AIE, Marian Lupu. În calitate de prim-ministru a fost numit Vlad Filat.
Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova si unica autoritate legislativa a statului.
(2) Alegerile deputatilor se desfasoara in cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului precedent.
(3) Parlamentul se alege prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat, pentru un mandat de 4 ani, care poate fi prelungit, prin lege organica, in caz de razboi sau catastrofa.
(4) Mandatul Parlamentului se prelungeste pina la intrunirea legala a noii lui componente. In aceasta perioada nu poate fi revizuita Constitutia, nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi organice.
(5) Parlamentul nou-ales se intruneste in sedinta de constituire la convocarea Presedintelui Republicii Moldova in cel mult 30 de zile de la alegeri, daca au fost alesi cel putin 2/3 din numarul total al deputatilor.
(1) Sedinta de constituire a Parlamentului nou-ales este prezidata de cel mai in virsta deputat, ulterior, dupa alegere, de Presedintele sau de unul dintre vicepresedintii Parlamentului.
(2) Presedintele sedintei ofera cuvint Presedintelui Curtii Constitutionale pentru prezentarea raportului privind rezultatele alegerii Parlamentului si validarea mandatelor deputatilor alesi.
Parlamentul se considera legal constituit din data sedintei de constituire.
(1) In vederea formarii organelor de lucru si organizarii activitatii Parlamentului, deputatii constituie fractiuni parlamentare alcatuite din cel putin 5 deputati alesi in baza de liste ale concurentilor electorali, precum si fractiuni parlamentare cu aceeasi componenta numerica din deputati independenti.
(2) Deputatii alesi in baza de liste ale concurentilor electorali care nu au intrunit numarul necesar pentru a constitui o fractiune parlamentara, precum si deputatii independenti se pot reuni pentru a constitui o fractiune parlamentara mixta sau se pot afilia altor fractiuni parlamentare constituite potrivit alin.(1).
(3) Fractiunile parlamentare se constituie in termen de 10 zile dupa constituirea legala a Parlamentului si functioneaza in baza regulamentului propriu.
(4) In scopul realizarii programelor preelectorale ale concurentilor electorali, precum si mentinerii configuratiei politice a Parlamentului, nu se admite formarea de noi fractiuni, decit cele constituite in conditiile alin.(1)-(3).
(5) Fractiunile parlamentare isi aleg organele de conducere sau conducatorii.
(6) Deputatul poate fi membru doar a unei fractiuni.
(7) Deputatul poate parasi fractiunea. Fractiunea poate exclude din rindurile sale unii membri.
(8) Deputatul care a parasit fractiunea sau a fost exclus din fractiune poate, dupa o perioada de 6 luni de la parasirea fractiunii sau de la excluderea sa din fractiune, sa se alature la orice alta fractiune.
(9) Presedintele fiecarei fractiuni parlamentare prezinta Parlamentului componenta numerica si nominala a fractiunilor.
(10) Presedintele sedintei stabileste succesiunea luarilor de cuvint in functie de componenta numerica a fractiunilor parlamentare.
(11) Orice modificare intervenita in componenta fractiunii parlamentare se aduce la cunostinta Parlamentului in sedinta plenara.
(12) Majoritate parlamentara este considerata fractiunea sau coalitia fractiunilor, anuntata prin declaratie, care cuprinde mai mult de jumatate din deputatii alesi.
(13) Opozitie parlamentara este considerata fractiunea sau fractiunile care nu fac parte din majoritatea parlamentara si care s-au declarat in opozitie fata de aceasta.
(1) Fractiunea isi inceteaza existenta daca numarul membrilor ei este mai mic de 5 sau daca fractiunea inainteaza o rezolutie in acest sens.
(2) Fostul presedinte al fractiunii informeaza despre acest fapt, in termen de 3 zile, Presedintele Parlamentului. Presedintele Parlamentului constata incetarea existentei fractiunii parlamentare in cazurile stipulate la alin.(1) si anunta despre aceasta plenul Parlamentului.
(3) Fractiunea poate sa nu-si inceteze existenta in cazul in care numarul membrilor ei este mai mic de 5, daca deputatul a carui mandat a fost validat imediat dupa micsorarea componentei fractiunii, in termen de 10 zile de la validarea mandatului, a devenit membru al acestei fractiuni.
(1) In conformitate cu prezentul Regulament fractiunile parlamentare au dreptul sa faca propuneri pentru:
- a) numirea, alegerea reprezentantilor lor in Biroul permanent, in comisiile permanente si in delegatiile parlamentare permanente, tinindu-se seama de reprezentarea lor proportionala in Parlament, precum si revocarea lor;
- b) ordinea de zi a sedintelor Parlamentului si ale Biroului permanent;
- c) formarea comisiilor speciale, de ancheta si altor comisii ale Parlamentului;
- d) proiectele de hotariri ale Parlamentului privind programul de activitate al Guvernului, proiectele actelor exclusiv politice ale Parlamentului;
- e) formarea grupurilor de lucru si de experti pe diverse domenii de activitate;
- f) initierea audierilor parlamentare etc.
2) In cazul in care reprezentarea proportionala a fractiunilor in Parlament se schimba, fractiunile parlamentare, dupa cel putin un an de la constatarea acestui fapt, pot cere modificarea corespunzatoare a componentei Biroului permanent, a comisiilor permanente, precum si a delegatiilor parlamentare permanente.
(3) Fractiunilor parlamentare li se pun la dispozitie incaperi pentru lucru, tehnica birotica, rechizite de birou si li se acorda servicii necesare activitatii lor eficiente.
(4) Fiecare fractiune parlamentara va fi asistata de un secretariat, structura si statul de personal ale caruia se stabilesc de Parlament, tinindu-se cont de reprezentarea ei proportionala in Parlament.
(5) Angajarea si eliberarea din functie a lucratorilor secretariatului fractiunilor parlamentare se face de catre Presedintele Parlamentului, la propunerea fractiunii respective.
(6) Fiecare fractiune dispune de un buget anual, aprobat de Parlament, in functie de reprezentarea numerica a acesteia in Parlament. Folosirea mijloacelor financiare alocate din bugetul Parlamentului pentru asigurarea activitatii fractiunilor parlamentare se hotaraste de fiecare fractiune in mod autonom.
(1) Parlamentul se intruneste in doua sesiuni ordinare pe an. Sesiunea de primavara incepe in luna februarie si nu poate depasi sfirsitul lunii iulie. Sesiunea de toamna incepe in luna septembrie si nu poate depasi sfirsitul lunii decembrie.
(2) In cazul in care Parlamentul nu se afla in sesiune ordinara, acesta se poate intruni in sesiune extraordinara sau speciala la cererea Presedintelui Republicii Moldova, a Presedintelui Parlamentului sau a 1/3 din numarul deputatilor.
(3) Cererea de convocare a sesiunii extraordinare sau speciale se face in scris in adresa Biroului permanent si va cuprinde motivul, ordinea de zi propusa si durata de desfasurare a sesiunii.
(4) Convocarea Parlamentului in sesiune extraordinara sau speciala se va face in 3 zile de la data inregistrarii cererii, daca legea nu prevede altfel.
(1) Parlamentul isi desfasoara activitatea sub forma de sedinte in plen si de sedinte ale comisiilor permanente.
(2) Sedintele Parlamentului sint deliberative cu participarea majoritatii deputatilor alesi.
(1) Sedintele Parlamentului se desfasoara, de regula, in conformitate cu ordinea de zi, care se intocmeste in conditiile art.13 alin.(1) lit.f).
(2) Proiectul ordinii de zi se aproba pentru o perioada de 2 saptamini.
(3) Biroul permanent intocmeste proiectul ordinii de zi in prima jumatate a saptaminii premergatoare perioadei pentru care se aproba.
(4) Chestiunile care se propun pentru a fi inscrise in proiectul ordinii de zi se transmit Biroului permanent cu cel putin 2 zile inainte de sedinta in cadrul careia Biroul permanent intocmeste proiectul ordinii de zi, cu exceptia cazurilor cind legislatia prevede un alt termen.
La sedintele Biroului permanent in care se dezbate ordinea de zi poate participa reprezentantul Guvernului.
(1) Proiectul ordinii de zi cuprinde proiecte de acte legislative, proiecte de acte exclusiv politice ale Parlamentului, rapoarte si alte chestiuni propuse de Biroul permanent.
(2) Proiectele de acte legislative se inscriu in proiectul ordinii de zi, de regula, in cel mult 10 zile de la primirea raportului comisiei permanente sesizate in fond.
La cererea Presedintelui Republicii Moldova, Biroul permanent, la intocmirea ordinii de zi, da prioritate mesajelor Presedintelui RepubliciiMoldova adresate Parlamentului.
La cererea Primului-ministru, Biroul permanent inscrie cu prioritate pe ordinea de zi chestiunile privind acordarea votului de incredere intregii liste a Guvernului si programului lui de activitate pe durata mandatului, precum si proiectele de legi considerate de Guvern ca fiind prioritare.
(1) Procedura de urgenta pentru examinarea proiectelor de acte legislative solicitata de Guvern se supune aprobarii Biroului permanent.
(2) In cazul aprobarii procedurii de urgenta, Biroul permanent stabileste termenul de depunere a raportului asupra proiectului actului legislativ, care nu poate depasi 10 zile lucratoare.
(3) Biroul permanent, dupa primirea raportului comisiei sesizate in fond, inscrie cu prioritate proiectul de act legislativ in proiectul ordinii de zi pentru urmatoarea sedinta plenara.
(4) Proiectele de acte legislative solicitate de a fi examinate in procedura de urgenta se prezinta plenului Parlamentului de Primul-ministru, iar in absenta lui - de prim-viceprim-ministru sau de viceprim-ministru.
(1) Ordinea de zi este supusa spre aprobare Parlamentului in ultima zi din saptamina de lucru ce precede perioada pentru care a fost intocmita si se aproba cu votul majoritatii deputatilor prezenti.
(2) Ordinea de zi a sedintelor Parlamentului aprobata de Parlament se plaseaza pe web site-ul acestuia si se inmineaza deputatilor la inceputul saptaminii de lucru.
(1) Modificarea si completarea ordinii de zi poate avea loc numai la prima sedinta plenara a saptaminii de lucru, la cererea Biroului permanent, a unei fractiuni parlamentare, a unei comisii permanente, a unui grup din 5 deputati sau a autorului actului mentionat in ordinea de zi.
(2) Cererile motivate privind modificarea si completarea ordinii de zi se fac printr-o singura luare de cuvint, limitata in timp. In cazul in care exista o alta parere, se va da cuvint numai cite unui reprezentant din partea fiecarei fractiuni parlamentare, dupa care propunerile vor fi supuse votarii.
(3) In mod exceptional, Presedintele Parlamentului poate propune, in orice sedinta a Parlamentului, modificarea si completarea ordinii de zi din proprie initiativa, la cererea Biroului permanent , a unei fractiuni parlamentare sau a comisiei parlamentare. Aceasta propunere se adopta cu votul majoritatii deputatilor prezenti.
(1) In temeiul art.73 din Constitutie, dreptul de initiativa legislativa apartine deputatilor, Presedintelui Republicii Moldova, Guvernului si Adunarii Populare a unitatii teritoriale autonome Gagauzia, care sint considerati autori ai proiectelor de acte legislative sau ai propunerilor legislative.
(2) In exercitiul dreptului de initiativa legislativa, deputatii si Presedintele Republicii Moldova prezinta Parlamentului proiecte de acte legislative si propuneri legislative, iar Guvernul si Adunarea Populara a unitatii teritoriale autonome Gagauzia - proiecte de legi si de hotariri. Proiectele de legi inaintate de Presedintele Republicii Moldova sau de Guvern se prezinta in plenul Parlamentului de unul dintre membrii Guvernului ori de reprezentantul imputernicit al Presedintelui Republicii Moldova sau al Guvernului, iar cele inaintate de Adunarea Populara a unitatii teritoriale autonome Gagauzia - de Presedintele Adunarii Populare.
(3) Deputatul exercita dreptul la initiativa legislativa personal sau in comun cu alti deputati.
(4) In prezentul Regulament, prin act legislativ se inteleg legile constitutionale, legile organice si ordinare, hotaririle si motiunile Parlamentului.
(5) Propunerea legislativa reprezinta intentia de a se initia elaborarea unui sau mai multor acte legislative, care vizeaza o anumita problema sau un grup de probleme si care au menirea de a reglementa anumite domenii ale raporturilor sociale. Asupra acceptarii propunerii legislative, Parlamentul adopta o hotarire, prin care stabileste termenul de elaborare a proiectului de act legislativ, formeaza un grup pentru elaborarea proiectului propus sau dispune altor organe elaborarea proiectului in cauza, stabileste modul de asigurare a activitatii acestui grup.
(6) Proiectul de act legislativ si propunerea legislativa se depun spre dezbatere impreuna cu o expunere a obiectivului, scopului, conceptiei viitorului act, a locului acestuia in legislatia in vigoare, precum si a efectelor sale social-economice si de alta natura, potrivit cerintelor Legii privind actele legislative nr.780-XV din 27 decembrie 2001. Se indica totodata persoanele care au luat parte la elaborarea proiectului si se anexeaza rezultatele expertizelor si cercetarilor efectuate in cadrul elaborarii. In cazul in care realizarea noilor reglementari necesita cheltuieli financiare, materiale si de alta natura, se anexeaza fundamentarea economico-financiara.
(7) Daca pentru executarea actului legislativ care se adopta este necesara elaborarea altor acte legislative sau normative, se anexeaza lista acestora si/sau, dupa caz, si proiectele lor.
(8) Proiectul actului legislativ se prezinta in limba moldoveneasca impreuna cu traducerea lui in limba rusa.
(9) La proiectele de acte legislative, la propunerile legislative si la documentele mentionate la alin.(6) si (7) se anexeaza copiile lor in varianta electronica.
(10) Proiectele de acte legislative si propunerile legislative inaintate de deputati se prezinta in limba moldoveneasca sau in limba rusa. Aparatul Parlamentului asigura traducerea lor in limba respectiva.
(11) In cazul in care se va constata ca initiativele legislative nu sint perfectate conform cerintelor tehnice stabilite de prezentul Regulament si de alte acte legislative, Biroul permanent poate propune autorilor acestora sa le aduca in concordanta cu prevederile legale respective.
(1) Proiectele de acte legislative si propunerile legislative se inregistreaza la Directia documentare parlamentara a Aparatului Parlamentului in ordinea prezentarii. Prin dispozitie a Presedintelui Parlamentului, proiectele de acte legislative care corespund cerintelor art.47 se introduc in procedura legislativa si se distribuie spre avizare comisiilor permanente, Directiei juridice a Aparatului Parlamentului si, dupa caz, Guvernului, institutiilor interesate.
(2) In cel mult 5 zile lucratoare de la data includerii in procedura legislativa, proiectele de acte legislative, propunerile legislative, precum si documentele mentionate la art.47 alin.(6) se plaseaza pe web site-ul Parlamentului.
(1) Presedintele Parlamentului inainteaza proiectul actului legislativ sau propunerea legislativa spre examinare comisiei permanente sesizate in fond, de competenta careia tin acestea.
(2) In caz de necesitate, Presedintele Parlamentului solicita altor comisii permanente prezentarea unor corapoarte.
(1) Daca comisia permanenta considera ca proiectul de act legislativ sau propunerea legislativa remisa ei spre dezbatere este de competenta altei comisii, ea poate cere Presedintelui Parlamentului trimiterea lor acestei comisii.
(2) In caz de refuz din partea Presedintelui Parlamentului, Parlamentul adopta decizia cu votul majoritatii deputatilor prezenti.
(3) La fel se va proceda si in caz de controverse intre comisii.
(1) La cererea comisiilor sesizate pentru avize comisia permanenta sesizata in fond va putea incuviinta ca la lucrarile ei sa participe, cu vot consultativ, raportorul sau raportorii acestor comisii.
(2) Daca pe marginea proiectelor de legi si hotariri au avut loc sedinte comune ale comisiilor, cele din urma pot conveni ca raportul sau avizul sa fie comun.
Comisia permanenta sesizata in fond va dezbate proiectul actului legislativ si propunerea legislativa in decurs de cel mult 60 de zile lucratoare, daca Biroul permanent nu va stabili un alt termen.
(1) Comisiile permanente care au primit spre avizare proiecte de acte legislative si propuneri legislative le supun dezbaterilor si vor prezenta comisiei sesizate in fond avize asupra lor in termen de cel mult 30 de zile lucratoare.
(2) In caz de nerespectare a acestui termen, comisia permanenta sesizata in fond va redacta raportul sau fara avizul sau avizele celorlalte comisii.
Proiectul de act legislativ si propunerea legislativa se transmit spre avizare complexa Directiei juridice a Aparatului Parlamentului, care, in termen de cel mult 30 de zile lucratoare, va prezenta comisiei permanente sesizate in fond si Directiei documentare parlamentara a Aparatului Parlamentului avizul referitor la concordanta proiectului sau propunerii legislative:
- a) cu prevederile Constitutiei;
- b) cu tratatele internationale la care RepublicaMoldovaeste parte;
- c) cu cerintele de procedura si de tehnica legislativa prevazute de prezentul regulament, de Legea privind actele legislative si de alte acte legislative.
(1) Autorul proiectului de act legislativ sau al propunerii legislative poate sa-si retraga proiectul sau propunerea in orice moment pina la adoptarea definitiva a acestora in plenul Parlamentului.
(2) In cazul in care proiectul de act legislativ sau propunerea legislativa are mai multi autori, acestea pot fi retrase cu acordul tuturor autorilor.
(3) In situatia in care unul din autorii proiectului de act legislativ sau ai propunerii legislative isi pierde calitatea de subiect al dreptului de initiativa legislativa, proiectul sau propunerea pot fi retrase de autorii care dispun de aceasta calitate.
(4) Daca autorul sau toti autorii proiectului de act legislativ sau ai propunerii legislative si-au pierdut calitatea de subiect al dreptului de initiativa legislativa, proiectul sau propunerea se examineaza conform procedurii generale si se prezinta in plenul Parlamentului de catre comisia sesizata in fond.
(1) Dupa dezbaterea proiectului de lege sau propunerii legislative, comisia permanenta sesizata in fond redacteaza un raport care in mod obligatoriu va cuprinde:
- a) actualitatea reglementarii legislative a problemei abordate in proiectul de lege sau in propunerea legislativa;
- b) plenitudinea reglementarii prin proiect sau propunere a sferei respective de raporturi sociale;
- c) oportunitatea dezbaterii proiectului de lege (pornind de la posibilitatile economico-financiare ale republicii, situatia social-politica, consecutivitatea reglementarii legislative a proceselor etc.);
- d) posibilitatea dezbaterii proiectului de lege in cadrul sedintelor Parlamentului etc.
(2) In raportul comisiei se arata: proiectul de lege (in cazul dezbaterii unei legi ordinare) se adopta; proiectul de lege se aproba in prima lectura si se va pregati pentru a fi dezbatut in a doua lectura; proiectul de lege se remite pentru definitivare comisiei permanente sesizate in fond sau altei comisii competente; proiectul de lege se respinge.
(3) Daca exista mai multe proiecte de acte legislative in aceeasi problema, bazate pe aceeasi conceptie, comisia examineaza fiecare proiect in parte si le propune Parlamentului pentru a fi inglobate in cel mai cuprinzator si rezonabil proiect pentru lectura a doua.
(4) In situatia in care dezbaterii Parlamentului sint supuse mai multe proiecte de acte legislative ce vizeaza aceeasi problema, care insa au la baza diferite conceptii, Parlamentul, la propunerea comisiei sesizate in fond, va hotari, prin votul majoritatii deputatilor prezenti, care proiect va fi dezbatut ca proiect de baza. Celelalte proiecte vor fi considerate de alternativa.
(5) Daca sint inregistrate mai multe proiecte de acte legislative ce vizeaza modificarea si/sau completarea mai multor articole din acelasi act legislativ, la propunerea comisiei sesizate in fond, acestea pot fi comasate, pentru examinare in lectura a doua, intr-un singur proiect.
(1) Raportul comisiei permanente sesizate in fond insotit de avizele celorlalte comisii care au dezbatut proiectul de act legislativ sau propunerea legislativa, precum si avizul Directiei juridice a Aparatului Parlamentului se transmit de catre Directia documentare parlamentara a Aparatului Parlamentului deputatilor si autorilor proiectului de act legislativ sau propunerii legislative.
(2) La sedinta Biroului permanent, in care se examineaza chestiunea privind inscrierea pe ordinea de zi a proiectului de act legislativ, comisia permanenta sesizata in fond prezinta:
- a) scopurile, sarcinile si conceptia proiectului, prognoza efectelor social-economice si de alta natura ale acestuia, precum si categoria legii;
- b) lista autorilor care au participat la elaborarea proiectului;
- c) lista persoanelor sau organizatiilor care au efectuat expertiza proiectului;
- d) fundamentarea economico-financiara a proiectului;
- e) avizul comisiei (comisiilor) permanente pe marginea proiectului;
- f) avizul Directiei juridice a Aparatului Parlamentului;
- g) lista si/sau, dupa caz, proiectele de acte legislative sau normative necesare executarii actului legislativ care se adopta.
Proiectele de acte legislative si propunerile legislative inaintate de Presedintele Republicii Moldova, de deputati sau de Adunarea Populara a unitatii teritoriale autonome Gagauzia se remit Guvernului spre avizare. Neprezentarea avizului in termen de cel mult 30 de zile sau intr-un termen mai restrins, stabilit de Presedintele Parlamentului, nu impiedica examinarea proiectului de catre Parlament, daca legea nu prevede altfel.
(1) Deputatii, comisiile permanente si fractiunile parlamentare au dreptul sa prezinte, de regula in scris, propuneri conceptuale si amendamente motivate la proiectul de act legislativ, care se transmit comisiei permanente sesizate in fond in termen de cel mult 30 de zile dupa primirea proiectului. Data inaintarii amendamentului va fi data inregistrarii acestuia la comisia sesizata in fond, care tine o evidenta speciala a amendamentelor primite.
(2) Amendamentele se prezinta sub forma de modificare a cuprinsului punctelor, alineatelor, articolelor, sub forma de completare a proiectului cu articole noi sau de propuneri de excludere a unor cuvinte, puncte, alineate sau articole din proiect.
(3) Amendamentele trebuie sa fie motivate.
(4) Amendamentele la proiectul de act legislativ se vor examina de comisia permanenta sesizata in fond si, numai daca aceasta considera necesar, si de o alta comisie.
(1) Proiectele de legi, inscrise pe ordinea de zi a sedintei Parlamentului, se dezbat, de regula, in doua lecturi.
(2) Proiectele de legi ordinare, la decizia Parlamentului, pot fi adoptate intr-o singura lectura.
(3) Proiectele de legi organice se adopta numai dupa dezbaterea lor in a doua lectura.
(4) Proiectele de legi constitutionale, proiectele de legi organice in problemele bugetului, finantelor, economiei care necesita considerabile cheltuieli financiare, proiectele de legi complexe, precum si proiectele de legi in alte probleme importante, la decizia Parlamentului, pot fi supuse dezbaterii si in a treia lectura.
(1) Dezbaterea proiectului de lege in prima lectura consta in:
- a) prezentarea de catre autor a proiectului in conformitate cu art.47;
- b) audierea raportului comisiei permanente sesizate in fond;
- c) luarile de cuvint ale deputatilor cu respectarea obligatorie a ordinii acordarii de cuvint reprezentantilor tuturor fractiunilor parlamentare.
(2) Raportul comisiei permanente sesizate in fond este prezentat de catre presedintele acesteia sau de un membru al ei desemnat de comisie.
(3) In cadrul dezbaterilor, un deputat are dreptul sa adreseze raportorilor cel mult 2 intrebari. Formularea unei intrebari nu poate depasi 2 minute. Fiecare raspuns nu poate depasi 2 minute. Pe marginea proiectelor prezentate, comentarii nu se admit.
(4) Luarile de cuvint stabilite prin alineatele (1) si (2) nu vor depasi 7 minute.
Autorul initiativei legislative are dreptul sa ia cuvintul inainte de inchiderea dezbaterii, totodata discursul lui nu va depasi 5 minute. Daca sint mai multi autori, poate lua cuvintul doar unul dintre ei, cu acordul celorlalti.
(1) In urma dezbaterii proiectului de lege in prima lectura, Parlamentul poate adopta una din urmatoarele decizii:
- a) adoptarea legii (in cazul dezbaterii unei legi ordinare);
- b) remiterea proiectului de lege, la propunerea presedintelui sedintei, spre definitivare comisiei permanente sesizate in fond sau unei alte comisii competente;
- c) aprobarea proiectului de lege in prima lectura si pregatirea lui pentru a fi dezbatut in a doua lectura;
- d) respingerea proiectului de lege.
(2) Deciziile Parlamentului asupra dezbaterilor proiectelor de legi in prima lectura se consemneaza in stenograma sedintei, daca Parlamentul nu decide altfel.
(1) In cazul in care comisia sesizata in fond propune Parlamentului spre dezbatere proiecte de acte legislative aflate in una din situatiile prevazute la art.56 alin.(3) si (5), Parlamentul va hotari asupra acestor proiecte cu votul majoritatii deputatilor prezenti.
(2) In situatia prevazuta la art.56 alin.(4), Parlamentul, la propunerea comisiei sesizate in fond, va hotari, cu votul majoritatii deputatilor prezenti, care proiect va fi dezbatut ca proiect de baza. Celelalte proiecte vor fi considerate de alternativa.
(1) Dupa dezbaterea proiectului de lege in prima lectura, acesta se transmite comisiei sesizate in fond sau unei alte comisii competente pentru examinarea amendamentelor deputatilor, a obiectiilor si propunerilor fractiunilor parlamentare, comisiilor permanente, a avizelor Guvernului, Directiei juridice a Aparatului Parlamentului, precum si a propunerilor reprezentantilor societatii civile, si pentru prezentarea raportului respectiv.
(2) In cadrul pregatirii proiectului de lege pentru dezbatere in a doua lectura, deputatii, comisiile permanente si fractiunile parlamentare pot prezenta amendamente comisiei sesizate in fond in termen de 10 zile de la data aprobarii proiectului in prima lectura. Prevederile art.59 se vor aplica in mod corespunzator.
(3) Autorii amendamentelor pot participa la sedinta comisiei pentru definitivarea proiectului de lege. Comisia il va instiinta in prealabil pe autor despre tinerea sedintei.
(4) Dezbaterea proiectului de lege in lectura a doua va avea loc in cel mult 45 de zile de la data aprobarii in prima lectura.
Dezbaterea proiectului de lege in a doua lectura consta in:
- a) audierea raportului comisiei sesizate in fond;
- b) dezbaterea proiectului pe articole;
- c) votarea proiectului pe articole si, dupa caz, in ansamblu, daca Parlamentul nu va hotari altfel.
(1) La discutarea fiecarui articol deputatii pot expune punctul de vedere al fractiunii parlamentare din care fac parte sau punctul personal de vedere in cel mult 2 minute.
(2) De asemenea, va putea lua cuvintul si reprezentantul Guvernului.
(3) In cadrul luarilor de cuvint pot fi facute amendamente orale referitoare la tehnica legislativa si la limba.
(1) Dezbaterea articolelor incepe cu amendamentele. Amendamentul poate fi rostit doar o singura data si trebuie sa se refere la continutul unui articol separat.
(2) In cadrul dezbaterilor pe articole, autorii amendamentelor pot sa argumenteze propunerile, facute de ei si respinse de comisie, in cel mult 2 minute.
(3) Referitor la amendamentele prezentate in conditiile art.67 alin.(3), raportorul comisiei permanente sesizate in fond poate da raspunsuri oral, totodata timpul pentru fiecare raspuns nu va depasi 2 minute.
(1) Dezbaterea amendamentelor incepe cu cele prin care se propune excluderea unora dintre textele cuprinse in articolul supus dezbaterii si continua cu cele privind modificarea sau completarea acestuia.
(2) Parlamentul se va pronunta prin vot asupra fiecarui amendament, cu exceptia cazurilor in care adoptarea unuia exclude acceptarea celorlalte.
(3) Autorul amendamentului il poate retrage in orice moment pina la votarea lui.
(1) Dezbaterea proiectului de lege in a treia lectura se va efectua la decizia Parlamentului in cazurile aratate la art.60 alin.(4), precum si in cazurile cind in cursul dezbaterilor proiectului in a doua lectura au fost propuse amendamente esentiale ce conduc la majorarea considerabila a cheltuielilor financiare in procesul de realizare a legii.
(2) A treia lectura consta in:
- a) transmiterea amendamentelor prevazute la alin.(1) comisiei permanente sesizate in fond sau altei comisii competente si Guvernului spre examinare si prezentarea raportului si avizului, in termen de 3 saptamini;
- b) efectuarea, la decizia Parlamentului, a expertizei economico-financiare impartiale asupra amendamentelor in cauza;
- c) discutarea raportului comisiei permanente sesizate in fond, a avizului Guvernului si a rezultatelor expertizei.
(3) In cadrul celei de-a treia lecturi, in dezbateri poate lua cuvint numai o singura data, numai cite un reprezentant al fiecarei fractiuni parlamentare, daca deputatii din fractiunea respectiva au prezentat amendamente in cadrul dezbaterii proiectului de lege in a doua lectura, iar comisia permanenta sesizata in fond nu le-a acceptat. De asemenea, pot lua cuvintul, o singura data, si deputatii care au prezentat amendamente in cadrul dezbaterii proiectului de lege in a doua lectura, iar comisia permanenta sesizata in fond nu le-a acceptat. Luarile de cuvint nu vor depasi 3 minute.
(4) Dezbaterea se va desfasura doar pe marginea articolelor la care au fost prezentate amendamente.
(5) Raportul comisiei permanente sesizate in fond si avizul Guvernului vor contine propuneri privind resursele financiare si modul de acoperire a cheltuielilor suplimentare.
(1) In cazul in care, la dezbaterea proiectului de act legislativ in ultima lectura, au fost acceptate multiple amendamente, propuneri si obiectii care modifica esential textul proiectului, Parlamentul poate decide transmiterea acestuia pentru redactare in comisia sesizata in fond si prezentare spre adoptare in lectura finala. Pentru proiectele de legi complexe si de coduri, lectura finala este obligatorie.
(2) Termenul de redactare se stabileste de Parlament in functie de calitatea, complexitatea si volumul actului legislativ, dar nu poate depasi 30 de zile lucratoare, cu exceptia legilor complexe si a codurilor, care vor fi redactate in cel mult 3 luni.
(3) Inainte de a fi semnate de Presedintele Parlamentului, actele legislative prevazute in alin.(1) se supun adoptarii in lectura finala, in cadrul careia nu pot fi facute modificari sau prezentate amendamente, insa pot fi invocate exceptii vizind neconcordantele dintre textul examinat in ultima lectura de catre Parlament si textul prezentat pentru lectura finala.
(4) Adoptarea actului legislativ in lectura finala exprima intentia si acordul autoritatii legislative de a se aplica actul anume in redactia prezentata, pornindu-se de la sensul si logica interna a prevederilor respective.
(1) Proiectele de legi si hotariri se considera respinse, daca la votarea in ansamblu nu s-a obtinut majoritatea respectiva de voturi aratata in art.87 alin.(1).
(2) Proiectele de legi si hotariri respinse de Parlament nu pot fi readuse, de regula, in discutia acestuia in decursul aceleiasi sesiuni.
Legile si hotaririle adoptate de Parlament se semneaza de Presedintele Parlamentului, iar in conditiile art.15 alin.(2), de catre unul dintre vicepresedintii Parlamentului in termen de cel mult 20 de zile de la adoptare.
(1) Legea se trimite de catre Presedintele sau de catre unul dintre vicepresedintii Parlamentului spre promulgare Presedintelui RepubliciiMoldova cel tirziu in ziua de lucru urmatoare zilei semnarii acesteia.
(2) Inainte de promulgare Presedintele Republicii Moldova este in drept, in cazul in care are obiectii asupra unei legi, sa o trimita Parlamentului spre reexaminare in termen de cel mult 2 saptamini de la primirea ei.
(3) Presedintele Republicii Moldova poate cere Parlamentului, doar o singura data, reexaminarea legii pentru orice motive ce fac legea in ansamblu sau o parte a ei inacceptabila. Obiectiile Presedintelui Republicii Moldova se supun examinarii conform procedurii prevazute de prezentul Regulament pentru examinarea amendamentelor, in baza raportului comisiei permanente responsabile de legea reexaminata si, dupa caz, cu avizul Directiei juridice a Aparatului Parlamentului.
(4) In cazul in care, dupa reexaminarea legii, Parlamentul mentine hotarirea adoptata anterior sau face modificari in lege in conformitate cu obiectiile Presedintelui Republicii Moldova, Presedintele este obligat sa promulge legea in termen de cel mult 2 saptamini de la data inregistrarii legii in Aparatul Presedintelui.
In cazul in care, dupa reexaminarea legii, trimise de catre Presedintele Republicii Moldova in conditiile art.74 alin.(2), Parlamentul cu votul majoritatii aratat la art.87 nu-si mentine hotarirea, legea se considera respinsa, asupra ei fiind aplicabile prevederile art.72.
Revizuirea Constitutiei si adoptarea legilor privind modificarea Constitutiei (denumite in continuare legi constitutionale) se efectueaza in conformitate cu art.141, 142 si 143 din Constitutie si cu prevederile prezentului capitol.
(1) Dezbaterea de catre Parlament a proiectului de lege constitutionala incepe dupa expirarea termenului de 6 luni din momentul prezentarii proiectului in cauza, impreuna cu avizul Curtii Constitutionale, de catre subiectii prevazuti la art.141 alin.(1) lit.b), c) si d) din Constitutie.
(2) Proiectele de legi constitutionale se dezbat in cel putin doua lecturi.
(3) Pentru examinarea proiectului de lege constitutionala, Presedintele Parlamentului il remite Comisiei juridice, pentru numiri si imunitati. In cazul in care Comisia juridica, pentru numiri si imunitati considera ca la examinarea proiectului de lege constitutionala este necesar de a fi atrasi deputati din alte comisii permanente, aceasta propune Parlamentului crearea unei comisii speciale.
(1) Pentru dezbaterea proiectelor de legi constitutionale, se cer, in mod obligatoriu, avizele tuturor comisiilor permanente, avizul Directiei juridice a Aparatului Parlamentului, precum si cel al Guvernului in cazul cind initiativa nu-i apartine.
(2) In baza avizelor indicate la alin.(1), comisia speciala sau comisia permanenta sesizata in fond intocmeste un raport asupra proiectului de lege constitutionala si il prezinta Biroului permanent in decurs de 15 zile de la expirarea termenului indicat la art.77 alin.(1). Raportul va contine o apreciere a oportunitatii modificarilor preconizate, precum si a eventualelor consecinte ale acestora.
(1) Dezbaterea in prima lectura a proiectului de lege constitutionala consta in:
- a) audierea raportului comisiei speciale sau a comisiei permanente sesizate in fond;
- b) luarile de cuvint ale deputatilor, reprezentind toate fractiunile parlamentare.
(2) La dezbaterea in prima lectura a proiectului de lege constitutionala, nu pot fi facute amendamente. La incheierea dezbaterilor, Parlamentul adopta una din urmatoarele decizii:
- a) aproba proiectul de lege in prima lectura;
- b) remite proiectul de lege comisiei speciale sau comisiei permanente sesizate in fond.
(3) Decizia asupra proiectului de lege constitutionala dezbatut in prima lectura se adopta de catre Parlament, sub forma de hotarire, cu votul majoritatii deputatilor prezenti.
In cazul in care dezbaterilor in Parlament sint supuse mai multe proiecte de legi constitutionale ce vizeaza aceeasi problema, Parlamentul, la propunerea comisiei speciale sau a comisiei permanente sesizate in fond, decide care din ele va fi dezbatut ca proiect de baza, celelalte fiind considerate proiecte de alternativa.
(1) Dupa aprobarea in prima lectura a proiectului de lege constitutionala, Presedintele Parlamentului cere opinia deputatilor privind punerea de indata la vot a proiectului in a doua lectura sau transmiterea acestuia comisiei speciale sau comisiei permanente sesizate in fond pentru examinarea amendamentelor si pregatirea proiectului pentru dezbatere in a doua lectura.
(2) In cazul in care cel putin 25 de deputati vor cere transmiterea proiectului de lege constitutionala comisiei speciale sau comisiei permanente sesizate in fond, Presedintele dispune aceasta. In caz contrar, proiectul se pune la vot in lectura a doua si definitiva.
(1) In cazul in care proiectul de lege constitutionala este transmis comisiei speciale sau comisiei permanente sesizate in fond, in termen de 15 zile dupa adoptarea proiectului in prima lectura, deputatii pregatesc si transmit amendamentele comisiei respective. Acest termen poate fi prelungit, la propunerea Presedintelui Parlamentului, prin votul majoritatii deputatilor prezenti.
(2) In a doua lectura pot fi dezbatute si supuse votului doar amendamentele depuse in scris si semnate de cel putin 5 deputati. Amendamentele nu pot viza introducerea unor elemente ce nu sint prezente in proiectul avizat de Curtea Constitutionala si pot tine doar de:
- a) redactarea textului;
- b) modificari care nu afecteaza esenta prevederilor propuse de autor;
- c) omiterea unor articole sau parti de articole, daca aceasta nu afecteaza esenta proiectului.
(3) Comisia speciala sau comisia permanenta sesizata in fond dezbate si supune votului fiecare amendament in parte. Dupa aceasta, ea intocmeste un raport de prezentare a proiectului de lege constitutionala pentru dezbatere in a doua lectura, in care isi expune pozitia asupra fiecarui articol.
(1) Dezbaterea in a doua lectura de catre Parlament a proiectului de lege constitutionala consta in:
- a) prezentarea fiecarui amendament de catre autorii acestuia;
- b) audierea opiniilor fractiunilor parlamentare, prezentate de cel mult doi vorbitori din partea fiecarei fractiuni, si ale deputatilor independenti;
- c) audierea opiniei comisiei speciale sau a comisiei permanente sesizate in fond asupra fiecarui amendament;
- d) votarea fiecarui amendament in parte.
(2) Amendamentele la proiectul de lege constitutionala se aproba prin votul majoritatii deputatilor prezenti.
(3) Daca amendamentul nu obtine numarul de voturi necesar, se considera adoptata prevederea proiectului votata in prima lectura.
(1) Dupa examinarea si votarea fiecarui articol in parte, Presedintele Parlamentului supune votului proiectul de lege constitutionala in intregime.
(2) Proiectul de lege constitutionala, in intregime, se adopta de catre Parlament cu votul a doua treimi din deputatii alesi.
(3) Daca proiectul de lege constitutionala nu obtine numarul de voturi necesar, el se considera nul.
Legea constitutionala adoptata de catre Parlament se trimite Presedintelui Republicii Moldova pentru promulgare in modul stabilit de art.74 si 75.
(1) In cazul cind sint supuse revizuirii dispozitiile prevazute la art.142 alin.(1) din Constitutie, Parlamentul, dupa adoptarea proiectului de lege constitutionala, declara referendumul constitutional republican pentru aprobarea noilor prevederi.
(2) Referendumul constitutional republican se desfasoara conform prevederilor Codului electoral.
(1) Legile, hotaririle si alte acte se adopta de catre Parlament cu votul majoritatii dupa cum urmeaza:
- a) legile constitutionale - cu votul a 2/3 din numarul deputatilor alesi;
- b) legile organice - cu votul majoritatii deputatilor alesi;
- c) legile ordinare, hotaririle si alte acte - cu votul majoritatii deputatilor prezenti.
(2) Procedura mentionata la alin.(1) este aplicabila si in cazul reexaminarii legilor la care Presedintele Republicii Moldova are obiectii.
(3) O alta majoritate de voturi este aplicabila doar in cazurile expres prevazute in Constitutie.
Inainte de votare presedintele sedintei formuleaza clar problema ce se pune la vot, fara a o comenta. Fiecare propunere se voteaza separat. In cazul in care deputatul insista ca propunerea lui sa fie pusa la vot, cerinta lui se executa in mod obligatoriu. Rezultatele votarii se anunta clar pentru a fi fixate in stenograma.
(1) Deputatul voteaza personal prin vot deschis sau secret.
(2) Votul deschis se exprima prin ridicare de miini, prin apel nominal sau prin mijloace electronice.
(3) Votul secret se exprima prin buletine de vot pentru numiri in functie si prin mijloace electronice, in cazul adoptarii legilor si hotaririlor.
(4) Parlamentul hotaraste, la propunerea presedintelui sedintei sau a deputatilor, ce modalitate de vot va folosi, afara de cazul in care procedura de vot se stabileste prin Regulament.
(1) Votul prin apel nominal se desfasoara in modul urmator: presedintele sedintei explica obiectul votarii si sensul cuvintelor "pentru" si "contra"; unul dintre membrii Biroului permanent da citire numelui si prenumelui deputatilor; fiecare deputat raspunde "pentru" sau "contra".
(2) Dupa terminarea apelului se repeta numele si prenumele deputatilor care nu au raspuns.
(1) In cazul votului prin buletine de vot, pe buletin se trec numele si prenumele candidatului, functia pentru care acesta candideaza si fractiunea parlamentara din care face parte.
(2) Votind "pentru", deputatul lasa neatins pe buletinul de vot numele si prenumele candidatului propus; votind "contra" sterge numele si prenumele acestuia.
(3) Buletinele de vot se introduc intr-o singura urna.
(1) Hotaririle cu privire la alegere, numire sau propunerile pentru numirea in functie a persoanelor oficiale de stat care, potrivit Constitutiei si altor legi, se fac de catre Parlament, se adopta in conditiile art.74 alin.(2) din Constitutie. In acelasi mod se adopta si hotaririle Parlamentului cu privire la destituirea (revocarea) persoanelor oficiale vizate, cu exceptiile stabilite de legislatie.
(2) Chestiunea cu privire la alegere, numire sau propunerile pentru numirea in functie a persoanelor oficiale de stat se supun dezbaterii Parlamentului dupa prezentarea raportului Comisiei juridice, pentru numiri si imunitati.
(3) In procesul intocmirii raportului comisia va examina candidaturile pentru alegere, numire sau propunerile pentru numirea in functie a persoanelor oficiale de stat, avind dreptul de a chema spre audiere persoanele in cauza.
(1) In conformitate cu prevederile constitutionale, imunitatea parlamentara are ca scop protejarea deputatului in Parlament impotriva urmaririlor judiciare si garantarea libertatii de exprimare a acestuia.
(2) Deputatul nu poate fi retinut, arestat, perchezitionat, cu exceptia cazurilor de infractiune flagranta, sau trimis in judecata fara incuviintarea prealabila a Parlamentului, dupa ascultarea sa.
(3) Inviolabilitatea nu se extinde asupra membrilor familiei deputatului.
(1) In cazul in care deputatul a comis o infractiune sau o contraventie, Procurorul General poate cere Parlamentului ridicarea imunitatii acestuia pentru a efectua masuri procesuale de retinere, perchezitionare, arestare sau trimitere in judecata.
(2) Cererea de ridicare a imunitatii deputatului in Parlament este adresata Presedintelui Parlamentului.
(3) Presedintele Parlamentului aduce la cunostinta deputatilor cererea in plenul Parlamentului la sedinta urmatoare de la data prezentarii acesteia si o trimite imediat spre examinare Comisiei juridice, pentru numiri si imunitati.
(4) Daca cererea Procurorului General prevazuta la alin.(2) a parvenit in Parlament in perioada dintre sesiuni, aceasta va fi adusa la cunostinta deputatilor la prima sedinta plenara a sesiunii urmatoare.
(5) Cererea de ridicare a imunitatii deputatului se inainteaza pentru fiecare infractiune sau contraventie separat.
(6) In cazul in care cauza penala a fost remisa instantei de judecata pina la validarea mandatului de deputat, ridicarea imunitatii parlamentare se efectueaza in conditiile prezentului capitol.
(1) Comisia juridica, pentru numiri si imunitati va examina cererea Procurorului General in cel mult 15 zile dupa aducerea acesteia la cunostinta deputatilor de catre Presedintele Parlamentului si va constata existenta sau inexistenta unor motive temeinice pentru acceptarea sau respingerea cererii.
(2) Procurorul General este obligat sa prezinte Comisiei juridice, pentru numiri si imunitati documentele referitoare la caz, solicitate de aceasta.
(3) Data si locul desfasurarii sedintei Comisiei juridice, pentru numiri si imunitati se comunica Procurorului General si deputatului in privinta caruia se cere ridicarea imunitatii. Absenta nemotivata a oricaruia dintre ei nu impiedica examinarea cererii.
(4) Dupa ascultarea cererii Procurorului General si a deputatului in privinta caruia se cere ridicarea imunitatii, Comisia juridica, pentru numiri si imunitati, cu votul majoritatii membrilor ei, exprimat secret, adopta o hotarire.
(5) In urma examinarii cererii Procurorului General, Comisia juridica, pentru numiri si imunitati intocmeste un raport care se prezinta Biroului permanent.
(6) Raportul Comisiei juridice, pentru numiri si imunitati se inscrie cu prioritate in ordinea de zi.
(1) Raportul Comisiei juridice, pentru numiri si imunitati se supune examinarii si aprobarii de catre Parlament in cel mult 7 zile de la prezentarea acestuia Biroului permanent.
(2) Prezenta la sedinta plenara a deputatului in privinta caruia se cere ridicarea imunitatii este obligatorie. Absenta motivata a acestuia atrage suspendarea examinarii cererii. Absenta nemotivata a deputatului nu impiedica examinarea cererii in lipsa lui.
(3) Presedintele Comisiei juridice, pentru numiri si imunitati sau un alt membru al acesteia prezinta raportul comisiei pe marginea examinarii cererii Procurorului General.
(4) Procurorul General va motiva cererea de ridicare a imunitatii deputatului si va raspunde la intrebarile deputatilor, dupa care va fi ascultat deputatul in privinta caruia a fost inaintata cererea de ridicare a imunitatii, si el va raspunde la intrebari.
(5) Inainte de votare, deputatii sint in drept sa-si exprime pozitia asupra cererii de ridicare a imunitatii deputatului.
(6) Parlamentul decide asupra cererii Procurorului General cu votul majoritatii deputatilor alesi, exprimat secret.
(7) La votarea secreta, prevederile art.8 se vor aplica in mod corespunzator.
(8) Rezultatele votarii secrete se perfecteaza prin hotarire a Parlamentului, care va incuviinta ridicarea imunitatii deputatului sau va respinge cererea Procurorului General.
(9) Hotarirea Parlamentului se remite Procurorului General in termen de 3 zile de la data adoptarii.
(1) In cazul incetarii urmaririi penale, a consumarii procedurii contraventionale, precum si in cazul emiterii de catre instanta judecatoreasca a unei sentinte definitive, Procurorul General este obligat sa informeze Parlamentul despre acest fapt. Presedintele Parlamentului aduce la cunostinta deputatilor in plenul Parlamentului informatia respectiva.
(2) In cazul incetarii urmaririi penale sau a procedurii contraventionale, precum si al achitarii definitive de catre instanta judecatoreasca, cazul va fi considerat consumat si hotarirea Parlamentului de ridicare a imunitatii isi va pierde valoarea juridica.
(1) Sedintele Parlamentului sint publice, in afara cazurilor in care, la cererea Presedintelui Parlamentului, a unei fractiuni parlamentare sau a unui grup din cel putin 5 deputati, se hotaraste, cu votul majoritatii deputatilor prezenti, ca acestea sa fie inchise.
(2) Sedintele in plen ale Parlamentului, cu exceptia celor inchise prevazute la alin.(1), pot fi transmise in direct la posturile publice nationale de radio si televiziune in conformitate cu prevederile Codului audiovizualului al Republicii Moldova, precum si la initiativa Parlamentului, prin decizie adoptata cu votul majoritatii deputatilor prezenti. Stenogramele sedintelor publice sint plasate pe web site-ul oficial al Parlamentului. Comunicatele oficiale despre sedintele Parlamentului se fac publice numai prin intermediul serviciului de presa al Parlamentului.
(1) La sedintele publice ale Parlamentului pot asista reprezentantii misiunilor diplomatice, avocatii parlamentari, reprezentanti ai mijloacelor de informare in masa si, dupa caz, functionari ai Aparatului Parlamentului, precum si alte persoane, in baza autorizatiei sau invitatiei, in conditiile stabilite de Biroul permanent.
(2) Persoanele care asista la sedinta trebuie sa pastreze linistea si sa se abtina de la orice manifestare de aprobare sau dezaprobare, in caz contrar fiind eliminate din sala.
(1) Deputatii sint obligati sa se inscrie pe lista de prezenta pina la inceputul sedintei si sa fie prezenti la lucrarile Parlamentului.
(2) Deputatul care nu poate lua parte la sedinta, din motive independente de vointa sa, va trebui sa informeze conducerea Parlamentului prin intermediul subdiviziunii Aparatului Parlamentului responsabile de asigurarea sedintelor plenare, mentionind cauzele care il impiedica sa participe.
(1) Parlamentul isi desfasoara activitatea in plen, in comisii si in fractiuni, de regula, conform urmatorului program:
- a) luni - lucrul cu alegatorii (zi de audienta, deplasari in teritoriu);
- b) marti - sedinte ale fractiunilor parlamentare;
- c) miercuri - sedinte ale comisiilor permanente;
- d) joi si vineri - sedinte in plen.
(2) Parlamentul poate decide continuarea sedintei in plen in alte zile.
(3) Joi, in ultima ora de lucru a Parlamentului, se examineaza intrebarile deputatilor. Sedinta din ultima joi a lunii, in a doua jumatate a zilei, este consacrata interpelarilor.
(4) La propunerea Biroului permanent Parlamentul va putea hotari desfasurarea lucrarilor sale pe un anumit termen conform unui alt program.
(5) La fiecare doua ore de lucru a plenului Parlamentului, presedintele sedintei va anunta o pauza.
(1) Sedinta Parlamentului este deschisa de Presedinte sau de unul dintre vicepresedinti.
(2) In timpul sedintei presedintele este asistat de vicepresedinti.
(3) Presedintele sedintei precizeaza daca este intrunit cvorumul legal si anunta ordinea de zi.
(1) Presedintele sedintei conduce dezbaterile, vegheaza la respectarea Regulamentului si mentinerea ordinii la sedinte.
(2) Presedintele sedintei nu este in drept sa comenteze luarile de cuvint ale deputatilor.
(1) Persoanele care iau cuvintul in Parlament vorbesc de la tribuna sau de la microfoanele special instalate. Nimeni nu poate lua cuvintul decit daca ii este oferit de presedintele sedintei.
(2) Deputatii care intentioneaza sa ia cuvintul pe marginea problemelor incluse in ordinea de zi se inscriu in lista vorbitorilor la presedintele sedintei. In aceeasi lista se indica chestiunea din ordinea de zi si timpul solicitat de vorbitor, ce nu poate depasi 7 minute.
(3) Vorbitorii sint obligati sa se refere exclusiv la chestiunea pentru discutarea careia s-au inscris la cuvint. In caz contrar, presedintele sedintei le atrage atentia si, daca ei nu se conformeaza, le retrage cuvintul.
(4) Presedintelui Republicii Moldova si Primului-ministru li se da cuvint in orice moment, la solicitare, daca Parlamentul nu decide altfel. In caz de necesitate, persoanelor mentionate li se acorda timp suplimentar celui prevazut la alin.(2).
(5) Pe marginea luarilor de cuvint, Parlamentul poate initia dezbateri, stabilind timpul si modul de desfasurare a acestora.
(1) Deputatii au dreptul la declaratii in probleme ce nu sint incluse in ordinea de zi a sedintei plenare. La inceperea sedintei plenare, deputatii se inscriu in lista pentru declaratii la presedintele sedintei.
(2) Deputatilor inscrisi pentru declaratii li se va oferi cuvintul la finele sedintei.
(3) Fractiunilor parlamentare li se acorda pina la 7 minute pentru fiecare declaratie, iar deputatilor - pina la 5 minute.
(4) Daca declaratia vizeaza imaginea unei fractiuni parlamentare sau a unui deputat, acestia au dreptul la replica in cadrul aceleiasi sedinte. Replica nu poate depasi 3 minute.
(1) Presedintele sedintei poate da cuvintul oricind unui deputat pentru a raspunde intr-o chestiune ce implica persoana sa, limitind timpul acordat in acest scop.
(2) Prevederile alin.(1) se aplica si in cazul in care se cere cuvintul in probleme privitoare la Regulament.
(1) La cererea presedintelui sedintei sau a unei fractiuni parlamentare, dezbaterile asupra problemei luate de Parlament in discutie pot fi incheiate.
(2) Cererea de incheiere a dezbaterii se adopta cu votul majoritatii deputatilor prezenti.
(1) Dezbaterile din sedintele Parlamentului se inregistreaza pe banda magnetica si se stenografiaza.
(2) Deputatii au dreptul de a verifica exactitatea stenogramei prin confruntarea ei cu banda magnetica.
In dispozitiile finale si tranzitorii Parlamentul stabileste modul de executare a legii.
(1) Controlul asupra executarii legii (publicarea in termenele stabilite, organizarea studierii prevederilor legii etc.) de catre organele si persoanele competente, precum si determinarea eficientei actiunii legii revin, de regula, comisiei permanente de profil asistate de Directia juridica a Aparatului Parlamentului, altor comisii, create in acest scop de Parlament.
(2) In urma controlului efectuat, comisia parlamentara va prezenta recomandari Guvernului si/sau altor autoritati publice si, dupa caz, va prezenta Parlamentului rapoarte privind executarea legilor, de regula, dupa 6 luni de la intrarea in vigoare a legii respective.
(3) In textul legii Parlamentul poate stabili un termen mai redus sau mai mare pentru prezentarea raportului privind executarea legii.
(1) Motiunea simpla exprima pozitia Parlamentului intr-o anumita problema de politica interna sau externa ori, dupa caz, intr-o problema ce a facut obiectul unei interpelari.
(2) Motiunea simpla poate fi initiata de cel putin 15 deputati.
(3) Un deputat nu poate semna concomitent mai multe motiuni simple in aceeasi problema.
(1) Motiunea simpla trebuie sa cuprinda motivarea si dispozitivul. Motiunea se depune la presedintele sedintei, in plenul Parlamentului.
(2) Dupa primirea motiunii, presedintele sedintei o aduce la cunostinta Parlamentului, care stabileste data dezbaterii, si dispune remiterea ei de indata Guvernului si distribuirea acesteia deputatilor.
(3) Motiunea simpla se examineaza in termen de 7 zile de la depunere.
Motiunea simpla se supune dezbaterii fiind insotita de avizul comisiei permanente de profil. Avizarea se va face in termen de 3 zile de la data depunerii motiunii.
(1) Dezbaterea motiunii simple incepe cu prezentarea raportului Guvernului.
(2) La dezbaterea motiunilor, prevederile art.99-109 se aplica in mod corespunzator.
(3) Motiunile simple se adopta cu votul majoritatii deputatilor prezenti.
(4) Motiunile simple adoptate de Parlament se publica in Monitorul Oficial al Republicii Moldova, Partea I, si sint obligatorii pentru Guvern sau alte autoritati vizate.
(1) Motiunea de cenzura exprima retragerea increderii acordate Guvernului la investitura.
(2) Motiunea de cenzura asupra activitatii Guvernului poate fi initiata de cel putin 1/4 din numarul deputatilor alesi.
(3) Motiunea de cenzura asupra activitatii Guvernului se intocmeste si se depune conform procedurii stabilite la art.113 alin.(1) si (2).
(1) Motiunea de cenzura asupra activitatii Guvernului se supune dezbaterii in prima zi de sedinta plenara a saptaminii urmatoare datei depunerii.
(2) Dezbaterea motiunii se face in conditiile art.115 alin.(1) si (2).
(1) In cazul in care motiunea de cenzura asupra activitatii Guvernului a fost respinsa, deputatii care au semnat-o nu vor putea initia, in cadrul aceleiasi sesiuni, o noua motiune pe acelasi motiv.
(2) In cazul adoptarii motiunii de cenzura, Primul-ministru va prezenta in termen de cel mult 3 zile, Presedintelui Republicii Moldova demisia Guvernului.
(3) Motiunile de cenzura asupra activitatii Guvernului adoptate de Parlament se publica in Monitorul Oficial al Republicii Moldova, Partea I.
(1) Guvernul isi poate angaja raspunderea in fata Parlamentului asupra unui program, asupra unei declaratii de politica generala ori asupra unui proiect de lege organica sau ordinara.
(2) Angajarea raspunderii politice in fata Parlamentului se declara prin hotarire a Guvernului, care se prezinta in aceeasi zi Parlamentului, cu anexarea textului programului, al declaratiei de politica generala sau al proiectului de lege. Presedintele Parlamentului dispune de indata distribuirea hotaririi si a materialelor aditionale deputatilor.
(3) Daca, in decursul a 72 de ore din momentul angajarii raspunderii de catre Guvern, cel putin 1/4 din numarul deputatilor alesi nu depun o motiune de cenzura Guvernului sau daca motiunea de cenzura depusa este respinsa, programul, declaratia de politica generala sau proiectul de lege se considera adoptate si devin executorii pentru Guvern.
(4) In cazul depunerii unei motiuni de cenzura potrivit alin.(3), aceasta urmeaza a fi examinata potrivit prevederilor art.116-118.
Legile adoptate ca rezultat al angajarii raspunderii Guvernului in fata
(1) Actele exclusiv politice ale Parlamentului constituie manifestari de vointa ale autoritatii legislative, care produc efecte politice si nu au forta actelor normative.
(2) La categoria actelor exclusiv politice ale Parlamentului se atribuie declaratiile, apelurile, mesajele etc.
(3) Proiectele actelor exclusiv politice ale Parlamentului pot fi initiate de fractiunile parlamentare, precum si de cel putin 5 deputati.
(4) Actele exclusiv politice ale Parlamentului se perfecteaza prin hotarire de Parlament si se adopta cu votul majoritatii deputatilor prezenti.
(5) Actele exclusiv politice ale Parlamentului se publica in Monitorul Oficial al Republicii Moldova, Partea I.
(1) Ultima ora de lucru al Parlamentului in fiecare zi de joi, cu exeptia ultimei joi din luna, va fi consacrata intrebarilor.
(2) Fiecare deputat poate adresa intrebari membrilor Guvernului sau conducatorilor altor autoritati ale administratiei publice. Deputatul, in aceeasi sedinta plenara, poate adresa cel mult doua intrebari.
(3) Deputatii nu pot formula intrebari Presedintelui Republicii Moldova, reprezentantilor puterii judecatoresti, autoritatilor administratiei publice locale, precum si intrebari care:
- a) privesc probleme de interes personal;
- b) urmaresc, in exclusivitate, obtinerea unei consultatii juridice;
- c) se refera la procesele aflate pe rolul instantelor judecatoresti sau pot afecta solutionarea unor cauze aflate in curs de judecata;
- d) privesc activitatea unor persoane care nu indeplinesc functiile publice mentionate la alin.(2).
(1) Formulind intrebarea, deputatul va preciza daca doreste sa primeasca raspunsul in scris sau oral la sedinta in plen.
(2) Subdiviziunea Aparatului Parlamentului responsabila de asigurarea sedintelor plenare inregistreaza intrebarile si le transmite organelor sau persoanelor carora acestea sint adresate.
(3) Daca se solicita raspuns oral, acesta va fi prezentat la urmatoarea sedinta in plen in cadrul orei Guvernului.
(4) Daca se solicita raspuns scris, acesta se prezinta in termen de 15 zile.
(5) Daca intrebarile se vor adresa celor prezenti in sala, acestia pot raspunde imediat la fiecare intrebare sau vor declara ca vor prezenta raspunsul in termenul indicat la alin.(3) sau, dupa caz, la alin.(4).
(6) Daca deputatul care a solicitat raspuns oral la intrebare nu se afla in sala de sedinte a Parlamentului, acestuia raspunsul i se va prezenta in scris.
(1) Timpul rezervat pentru adresarea unei intrebari nu va depasi 2 minute.
(2) Timpul pentru fiecare raspuns oral nu va depasi 3 minute.
(3) Daca persoana care a adresat intrebarea nu este satisfacuta de raspunsul primit, pentru replica i se acorda un minut.
(4) Daca timpul afectat intrebarilor si raspunsurilor depaseste timpul stabilit de art.122 alin.(1), presedintele sedintei va amina, de regula, pentru sedinta urmatoare o parte de intrebari si raspunsuri.
(1) Interpelarile se fac in scris, aratindu-se obiectul acestora, fara nici o dezvoltare, concretizindu-se forma raspunsului solicitat.
(2) Interpelarea deputatului consta dintr-o cerere adresata Guvernului, prin care se solicita explicatii asupra unor aspecte ale politicii Guvernului ce tin de activitatea sa interna sau externa.
(3) Interpelarile se dau citirii si se depun la presedintele sedintei in plen, care dispune remiterea lor Primului-ministru.
(4) In cazul solicitarii raspunsului in scris la interpelare, Guvernul va raspunde in cel mult 15 zile.
(5) Autorii interpelarii pot cere Parlamentului dezbaterea in sedinta plenara a raspunsului la interpelare, inaintind in acest sens o motiune simpla.
(6) Prezenta membrilor Guvernului, carora le sint adresate interpelari, la sedinta Parlamentului consacrata interpelarilor, este obligatorie.
(1) Parlamentul, o data in decursul unei sesiuni, audiaza Guvernul in probleme ce tin de activitatea acestuia.
(2) La propunerea Biroului permanent, a comisiilor permanente sau a fractiunilor parlamentare, Parlamentul initiaza audieri si in alte domenii de interes public major.
(3) Data si procedura de desfasurare a audierilor sint stabilite si aduse la cunostinta deputatilor si Guvernului de catre Parlament.
(1) Anual, in luna aprilie, Guvernul, in sedinta in plen a Parlamentului, prezinta raportul anual al activitatii sale. Raportul se distribuie deputatilor cu cel putin 10 zile inainte de sedinta plenara la care acesta va fi audiat.
(2) In plenul Parlamentului, raportul Guvernului se prezinta de catre Primul-ministru.
(3) Pe marginea raportului prezentat, un deputat poate adresa cel mult doua intrebari.
(1) Alte autoritati obligate sa prezinte rapoarte anuale in plenul Parlamentului le vor prezenta in termenele prevazute de legislatia in vigoare.
(2) Biroul permanent va include in proiectul ordinii de zi audierea rapoartelor respective in cel mult 30 de zile de la data prezentarii.
(3) Pe marginea rapoartelor prezentate, Parlamentul poate decide adoptarea unei hotariri.
(1) Nici un deputat nu poate lipsi de la sedintele Parlamentului sau comisiei permanente din care face parte decit din motive intemeiate.
(2) Deputatul care indeplineste o insarcinare data de Parlament, de Biroul permanent, de comisia parlamentara sau de fractiunea din care face parte, precum si de Presedintele Parlamentului, ce nu-i permite sa participe la sedinta Parlamentului, se considera absent din motive intemeiate. Absenta la sedinta Parlamentului a deputatului care indeplineste o insarcinare a comisiei parlamentare sau a fractiunii din care face parte se coordoneaza in prealabil cu Presedintele Parlamentului.
(1) Deputatii au dreptul la concediu anual platit, la concediu pentru interese personale si la concediu medical.
(2) Orice concediu, cu exceptia concediului medical, se acorda deputatilor prin dispozitia Presedintelui Parlamentului sau a vicepresedintelui care indeplineste atributiile Presedintelui in absenta acestuia.
(3) Concediu anual platit se acorda deputatilor pe o durata de 36 de zile lucratoare (luindu-se drept baza saptamina de munca de 6 zile), de regula, in timpul vacantei de Craciun si vacantei de vara.
(4) Concediu pentru interese personale se acorda deputatilor pe o durata de cel mult 10 zile in timpul unei sesiuni.
Deputatul care a lipsit nemotivat la sedintele Parlamentului sau ale organelor lui de lucru pierde dreptul la indemnizatia, prevazuta la art.26 alin.(1) din Legea despre statutul deputatului in Parlament, pentru ziua respectiva.
Se interzic:
- a) proferarea de insulte, amenintari sau calomnii atit de la tribuna Parlamentului, cit si din sala de sedinte;
- b) dialogul intre vorbitorul aflat la tribuna si persoanele aflate in sala;
- c) convorbiri la telefoane mobile in sala de sedinte a Parlamentului in timpul sedintelor in plen;
- d) tulburarea dezbaterilor sau crearea agitatiei in sala de sedinte;
- e) orice actiuni ce pot impiedica desfasurarea normala a lucrarilor Parlamentului.
(1) Incalcarea de catre deputati a prevederilor Regulamentului in cadrul sedintelor Parlamentului atrage urmatoarele sanctiuni:
- a) avertismentul;
- b) chemarea la ordine;
- c) retragerea cuvintului;
- d) lipsirea de cuvint pe o durata de pina la 5 sedinte;
- e) eliminarea din sala de sedinte;
- f) interzicerea participarii la sedintele plenare pe o durata de pina la 10 sedinte.
(2) Sanctiunile prevazute la alin.(1) lit.a) - c) se aplica de catre presedintele sedintei, iar sanctiunile de la alin.(1) lit.d) - f) se aplica de Parlament, cu votul majoritatii deputatilor prezenti, la propunerea presedintelui sedintei sau a unei fractiuni parlamentare.
(3) Sanctiunile aplicate deputatilor in cadrul sedintelor Parlamentului se inscriu in stenograma sedintei.
(4) Deputatii in privinta carora se propune aplicarea sanctiunilor prevazute la alin. (1) lit.d)-f) au dreptul sa prezinte explicatii Parlamentului in decurs de 3 minute.
(5) Executarea sanctiunilor prevazute la alin.(1) lit.e) si f) se asigura de colaboratorii serviciului special al Parlamentului in baza unui regulament aprobat prin lege.
La prima incalcare de catre deputat a prevederilor Regulamentului, presedintele sedintei il avertizeaza si il invita sa respecte Regulamentul.
Presedintele sedintei cheama la ordine deputatii:
- a) care nu iau in considerare avertismentul presedintelui sedintei si continua sa se abata de la Regulament;
- b) care se cearta cu alti deputati sau alti participanti la sedinta;
- c) care folosesc gesturi si un limbaj ofensator;
- d) care se abat de la tema pusa in discutie;
- e) care tulbura ordinea sedintei in alt mod.
(1) Presedintele sedintei poate, inainte de a chema la ordine un deputat, sa-l invite sa-si retraga sau sa explice cuvintele care au generat incident si care pot conduce la aplicarea sanctiunii.
(2) In cazul in care cuvintele intrebuintate au fost retrase sau regretate ori explicatiile date sint apreciate de presedintele sedintei ca satisfacatoare, sanctiunea nu se mai aplica.
(1) Presedintele sedintei poate retrage cuvintul deputatului:
- a) care, dupa chemare la ordine, continua sa tulbure ordinea sedintei;
- b) care isi continua comunicarea peste termenul stabilit si nu respecta indicatiile presedintelui de a incheia comunicarea.
(2) Parlamentul poate lipsi deputatul de cuvint daca acesta, dupa ce i s-a retras cuvintul, in cadrul aceleiasi sedinte comite incalcari prevazute la alin.(1).
(1) Deputatul poate sa fie eliminat din sala de sedinte daca el:
- a) in timpul sedintei, cheama la folosirea fortei sau o foloseste el insusi;
- b) pe parcursul sedintei, profereaza insulte, calomnii sau amenintari publice la adresa Presedintelui RepubliciiMoldova, deputatilor, membrilor Guvernului sau altor persoane;
- c) voteaza, prin mijloace electronice, in numele altui deputat;
- d) blocheaza, prin diferite modalitati, tribuna sau microfoanele din sala.
(2) Deputatul in privinta caruia a fost aplicata sanctiunea de eliminare din sala de sedinte este obligat sa se conformeze imediat acestei sanctiuni si nu poate reveni in sedinta plenara pina la incheierea acesteia.
(1) Daca deputatul sanctionat cu eliminarea din sala nu paraseste benevol sala de sedinte ori daca acesta a fost sanctionat repetat in aceeasi sesiune cu eliminarea din sala de sedinte, Parlamentul va putea aplica sanctiunea interzicerii de participare a acestuia la sedintele plenare pe o durata de pina la 10 sedinte.
(2) Daca si dupa aplicarea sanctiunii de interzicere a participarii la sedintele plenare deputatul nu paraseste benevol sala de sedinte, presedintele sedintei va anunta o intrerupere.
(3) Pe intreaga durata de aplicare a sanctiunii interzicerii participarii la sedintele plenare, deputatului i se anuleaza indemnizatia prevazuta la art.26 alin.(1) din Legea despre statutul deputatului in Parlament.
(4) Sanctiunea interzicerii participarii la sedintele plenare poate fi ridicata de Parlament in orice moment, la propunerea Presedintelui Parlamentului, a unei fractiuni parlamentare, la adresarea scrisa sau publica a deputatului sanctionat, prin care acesta comunica regretul sau pentru faptele comise si se obliga sa respecte Regulamentul si ordinea in sedinta.
(1) In scopul mentinerii ordinii in sedintele comisiilor, presedintii acestora sint investiti cu aceleasi drepturi ca si presedintele sedintei si pot aplica sanctiunile prevazute la art.133 alin.(1) lit.a)-c).
(2) Sanctiunile aplicate deputatilor in cadrul sedintelor comisiilor se inscriu in procesul-verbal al sedintei.
(1) Asistenta organizatorica, informationala si tehnica a activitatii Parlamentului, Biroului permanent, comisiilor permanente, fractiunilor parlamentare si a deputatilor este asigurata de Aparatul Parlamentului condus de Directorul general.
(2) Aparatul Parlamentului activeaza in baza si in conformitate cu prezentul Regulament, cu regulamentul Aparatului Parlamentului, aprobat prin hotarire a Parlamentului, cu alte acte legislative si cu regulamentele de ordine interioara. Structura organizatorica, statul de functii si conditiile specifice de remunerare a personalului Aparatului Parlamentului se aproba prin hotarire a Parlamentului, la propunerea Biroului permanent.
(3) Directorul general al Aparatului Parlamentului se numeste in functie de catre Presedintele Parlamentului, cu consultarea prealabila a Biroului permanent si cu avizul Comisiei juridice, pentru numiri si imunitati. Directorul general este asistat de adjunctii sai, carora le poate delega o parte din atributiile sale.
(4) In exercitarea atributiilor, Directorul general este responsabil de asigurarea bunei activitati a organelor de lucru ale Parlamentului, angajeaza si elibereaza din functie personalul Aparatului Parlamentului, cu exceptia persoanelor a caror numire tine de competenta Presedintelui Parlamentului.
(5) In scopul informarii societatii despre activitatea Parlamentului, Aparatul Parlamentului asigura tinerea web site-ului Parlamentului, pe care se vor plasa informatii despre componenta Parlamentului si activitatea lui, ordinea de zi a sedintelor in plen, proiectele de acte legislative si propunerile legislative parvenite la Parlament.
In cazul in care Parlamentul, in conformitate cu art.16 din Legea nr.780-XV din 27 decembrie 2001 privind actele legislative, formeaza grupuri de lucru pentru elaborarea unor proiecte de acte legislative, persoanele invitate si delegate, la decizia Presedintelui Parlamentului, pot fi remunerate din fondul special pentru elaborarea actelor legislative, creat conform prevederilor art.60 din aceeasi lege.
(1) Presedintele Republicii Moldova este ales de catre Parlament in conformitate cu prevederile art.78 din Constitutie si ale Legii nr.1234-XIV din 22 septembrie 2000 cu privire la procedura de alegere a Presedintelui Republicii Moldova.
(2) Instalarea in functie a Presedintelui Republicii Moldova nou ales se face in cadrul sedintei solemne a Parlamentului.
(3) Sedinta se desfasoara sub conducerea Presedintelui Parlamentului in prezenta candidatului a carui alegere a fost validata de Curtea Constitutionala.
(1) La sedinta solemna a Parlamentului Presedintele Curtii Constitutionale da citire hotaririi Curtii Constitutionale cu privire la confirmarea rezultatelor alegerilor Presedintelui Republicii Moldova si validarea mandatului lui.
(2) Dupa citirea hotaririi Presedintele Curtii Constitutionale declara Presedintele Republicii Moldova ales.
(3) Presedintele Republicii Moldova depune juramintul prevazut de Constitutie.
(1) Dupa constituirea legala a Parlamentului, alegerea Presedintelui Parlamentului, formarea Biroului permanent si a comisiilor permanente, Parlamentul audiaza raportul Primului-ministru si accepta declinarea de catre Guvern a imputernicirilor.
(2) Guvernul, ale carui imputerniciri au incetat potrivit alin.(1), indeplineste numai functiile de administrare a treburilor publice, pina la acordarea increderii noii liste a Guvernului.
(1) Dupa consultarea majoritatii parlamentare, Presedintele RepubliciiMoldova desemneaza un candidat pentru functia de Prim-ministru.
(2) Candidatul pentru functia de Prim-ministru va cere, in termen de 15 zile de la desemnare, increderea Parlamentului asupra programului de activitate si a intregii liste a Guvernului.
(1) Programul de activitate al Guvernului se dezbate in sedinta Parlamentului, in conditiile art.47-57.
(2) Lista Guvernului va fi examinata de Parlament in conditiile art.92 alin.(2) si (3).
(3) Parlamentul acorda incredere Guvernului cu votul majoritatii deputatilor alesi.
Fiecare act (lege, hotarire si motiune) adoptat de Parlament se inscrie in Registrul de stat al actelor Parlamentului Republicii Moldova in conformitate cu prevederile Legii privind actele legislative.
Legile, hotaririle, alte acte si materiale ale Parlamentului, Biroului permanent, comisiilor permanente si altor comisii, precum si cele ale Aparatului Parlamentului se depun anual la arhiva Parlamentului in modul stabilit, conform Nomenclatorului de dosare, aprobat de Biroul permanent.
(1) Parlamentul aproba bugetul anual propriu pentru anul bugetar urmator pina la data de 1 iulie a anului in curs, cu avizarea prealabila a Guvernului.
(2) Bugetul aprobat de Parlament se aduce la cunostinta Guvernului si a Ministerului Finantelor, care il include in proiectul legii bugetului de stat pentru anul urmator.
(3) In bugetul anual al Parlamentului pot fi prevazute distinct mijloace financiare pentru asigurarea activitatii Presedintelui Parlamentului, a vicepresedintilor Parlamentului, a fractiunilor parlamentare, precum si a comisiilor permanente.
(4) Bugetul Aparatului Parlamentului este parte integranta a bugetului Parlamentului.
(5) Activitatea financiara a Aparatului Parlamentului se determina prin regulamentul acestuia.