Introducere
Autonomia locală este principiul fundamental care guvernează şi totodată stă la baza dezvoltării administraţiei publice locale, fiind un element component al „principiilor democratice comune tuturor statelor membre ale Consiliului Europei", care prin reglementarea ei legală şi aplicarea concretă, face posibilă descentralizarea puterii[1]. I Vida considera că autonomia locală este forma modernă de exprimare a principiului descentralizării administrative[2].
Din limba greacă veche cuvântul „autonomie" înseamnă (auto - singur, independent, iar nomos - lege) libertatea de a guverna prin propriile sale legi.
Constituţiile statelor lumii acordă un loc primordial principiului autonomiei locale, care se află la baza organizării şi funcţionării autorităţilor administraţiei publice locale. Autonomia locală presupune rezolvarea unor probleme locale de către autorităţi administrative locale.
Aşadar putem spune că între principiul descentralizării administrative şi cel al autonomiei teritoriale locale nu există diferenţe de conţinut, „descentralizarea fiind o tendinţăîn evoluţia administraţiei publice pentru realizarea autonomiei locale, la baza descentralizării aflându-se ideea unei anumite autonomii locale"[3].
Principiul autonomiei locale dă dimensiune şi sens descentralizării administrative, făcând posibilă stabilirea unui statut distinct al colectivităţilor locale şi organelor de conducere ale acestora, în raport cu administraţia centrală. Autonomia serviciilor poate consta în lărgirea extremă a descentralizării, dar ea poate exista fără să fie precedată de o centralizare şi, prin urmare, fără să necesite descentralizarea[4].
- Principiul consultării cetăţenilor în problemele locale de interes deosebit (sau referendumul local) constituie o componentă a autonomiei locale, permiţând intervenţia directă a colectivităţilor locale în soluţionarea unor probleme. Principiul consultării cetăţenilor decurge din autonomia locală, deoarece organizarea referendumului local reprezintă o veritabilă caracteristică a acesteia[5].
Este ştiut că dreptul la autonomie locală aparţine colectivităţilor locale care îl exercită prin intermediul autorităţilor alese de către acestea. Colectivităţilor locale li se păstrează dreptul de a interveni direct în unele cazuri în procesul de administraţie, prin referendum sau alte forme prevăzute de lege. Principiul consultării cetăţenilor în problemele locale de interes deosebit sau referendumul local constituie o componentă a autonomiei locale bucurându-se de reglementare constituţională
În problemele de interes local care preocupă o parte din populaţia unităţii administrativ-teritoriale pot fi organizate, cu această parte, consultări, audieri publice şi convorbiri, în condiţiile legii.
Colectivităţilor locale li se păstrează dreptul de a interveni direct în unele cazuri în procesul de administraţie, prin referendum sau alte forme prevăzute de lege. Principiul consultării cetăţenilor în problemele locale de interes deosebit sau referendumul local constituie o componentă a autonomiei locale bucurându-se de reglementare constituţională.
Referendumul local, ca şi cel naţional, este un element al democraţiei semi-directe, deoarece oferă colectivităţilor locale posibilitatea de a interveni direct în soluţionarea unor probleme locale de interes deosebit. De exemplu articolul 8 din Legea privind administraţia publică locală în Republica Moldova, prevede că, în problemele de importanţă deosebită pentru unitatea administrativ-teritorială poate fi consultată populaţia prin referendum local, în condiţiile Codului electoral.
Este necesar să subliniem totuşi că, această intervenţie directă în cadrul unui referendum consultativ nu o putem considera ca fiind cu adevărat o formă de participare a colectivităţilor locale la exercitarea autonomiei locale, deoarece în cadrul referendumului, colectivitatea locală îşi exprimă doar atitudinea şi nu voinţa faţă de problema abordată, decizia urmând s-o ia primarul sau consiliul local.
Deci, alegerile constituie criteriul descentralizării care se fundamentează pe liberul exerciţiu al drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor la nivel local. Primarul sau consiliul local ar trebui să ţină cont de manifestarea de voinţă a titularului de drept la administrare publică locală autonomă.
În problemele de interes local care preocupă o parte din populaţia unităţii administrativ-teritoriale pot fi organizate, cu această parte, consultări, audieri publice şi convorbiri, în condiţiile legii.
Democraţia presupune participarea indivizilor la viaţa societăţii iar lipsa de participare pune în pericol funcţionarea democratică a acesteia. Acesta presupune o participare a cetăţenilor în procesul administraţiei publice locale. Însă prin această intervenţie directă cetăţenii îşi exprimă doar opinia în legătură cu o anumită problemă, decizia urmând să fie luată de către primar sau consiliul local.
Participarea activă a cetăţenilor în procesul de luare a deciziilor administrative şi în procesul de elaborare a actelor normative au drept scop:
- să sporească gradul de responsabilitate a administraţiei publice faţă de cetăţean, ca beneficiar al deciziei administrative;
- să stimuleze participarea activă a cetăţenilor în procesul de luare a deciziilor administrative şi în procesul de elaborare a actelor normative;
- să sporească gradul de transparenţă la nivelul întregii administraţii publice. Participarea publică este un instrument important în activităţile de dezvoltare locală,
imprimând calitate în procesul decizional şi întărind autoritatea deciziilor prin suportul oferit de public în implementarea acestora.
Principiul consultării este strâns legat de principiul autonomiei locale, din care rezultă că rezolvarea şi administrarea treburilor publice locale se asigură nu numai de către organele alese ale administraţiei publice locale, ci şi prin intermediul participării directe a populaţiei la realizarea prerogativelor autoadministrării locale.
- Principiul eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale
Autonomia locală este pusă în valoare şi prin principiul „eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale" cu competenţă materială generală în unităţile administrative-teritoriale.
Articolul 7 din Carta Europeană „Exerciţiul autonom al puterii locale" prevede că: „statutul aleşilor locali trebuie să asigure liberul exerciţiu al mandatului lor", iar în paragraful trei dispune că funcţiile şi activităţile care sunt incompatibile cu mandatul de ales local nu pot fi fixate decât prin lege sau pe baza principiilor fundamentale. Aceasta înseamnă că mandatul alesului local nu poate fi întrerupt de către o parte terţă, ci doar de alegătorii care i-au încredinţat această misiune, anularea mandatului de ales local trebuind să se bazeze pe criterii obiective şi legale şi nu trebuie efectuată în baza unor decizii ad hoc.
Autorităţile administraţiei publice locale nu mai sunt supuse puterii ierarhice a autorităţilor centrale, ele fiind independente de acestea pentru că nu sunt numite de la centru, ci sunt alese de cetăţenii unităţilor administrativ-teritoriale. Principiul eligibilităţii este strâns legat şi implică un alt drept - cel de vot. Dreptul de vot sau de a alege exprimă esenţa şi legitimitatea oricărei puteri, deoarece alegerile au un caracter multifuncţional. Ele permit electoratului să-şi exprime dreptul de a participa la administrarea treburilor publice locale prin intermediul reprezentanţilor aleşi şi să participe nemijlocit la viaţa social-politică a colectivităţilor locale.
Putem spune că descentralizarea se asigură de către cetăţeni prin participarea lor la rezolvarea problemelor locale, prin alegerea reprezentanţilor lor care vor constitui autorităţile administraţiei publice locale, ceea ce susţine afirmaţia că descentralizarea este „democraţia aplicată la administraţie".[6]
Autonomia locală şi descentralizarea au devenit principii definitorii care atrag după sine reprezentarea locală cu ajutorul căreia colectivităţile locale administrează de sine stătător o parte importantă a treburilor publice.
În concluzie, după cum menţionează profesorul Mircea Preda[7], aspectele care privesc centralizarea, descentralizarea şi autonomia locală în administraţia publică, în general, şi în administraţia publică locală, în special, prezintă o importanţă deosebită, teoretică şi practică, pentru buna organizare şi funcţionare a statului, în ansamblul său, subliniind că această problemă se pune în orice stat indiferent de structura sa (unitară sau federală), indiferent de forma de guvernământ (republică sau monarhie), ori de regimul politic (democratic sau dictatorial), în orice stat va predomina, într-o etapă sau alta latura centralizatoare saudescentralizatoare, statul neputându-se guverna numai într-un regim exclusiv centralizat sau exclusiv descentralizat.
Descentralizarea administraţiei publice pe baza principiului autonomiei locale duce la apariţia alături de stat a unor parteneri de „co-administrare" - colectivităţile locale.[8] Esenţa descentralizării administrative constă în transferul unor atribuţii ale diverselor autorităţi centrale unor autorităţi locale care funcţionează în unităţile administraţi v-teritoriale şi chiar autorităţilor colectivităţilor locale.
Putem spune că descentralizarea s-a dovedit a fi un proces viabil şi funcţional în măsura în care programele de descentralizare sunt corect realizate, ducând astfel la bunăstarea colectivităţilor locale.
Bibliografie:
- Bălan, Emil, Prefectul şi prefectura în sistemul administraţiei publice, Editura Fundaţiei „România de mâine", Bucureşti, 1997
- Cuşnir, Vitalie, Unele aspecte ale reformei administrative-teritoriale şi administrării locale, în Probleme ale edificării statului de drept în Republica Moldova, Tipografia centrală, Chişinău
- Laubadere, Andre de, Venezia, Jean Claude, Gaudement, Yves, Traite de droit
administratif, tomel, 14 edition, L.G.D.J., Paris, 1996 - Manda, Corneliu, Ştiinţa administraţiei, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004 Popa, Eugen, Autonomia locală în România, Editura All Beck, Bucureşti, 1999
- Preda, Mircea, Centralizarea şi descentralizarea în administraţia publică, Revista Dreptul nr. 9/1995
- Vida, I., Administraţia publică şi autonomia locală, în Dreptul, nr. 10-11/1994
[1] Popa, Eugen, Autonomia locală în România, Editura All Beck, Bucureşti, 1999, P. 37
[2] Vida, I., Administraţia publică şi autonomia locală, în Dreptul, nr. 10-11/1994, p.53
Laubadere, Andre de, Venezia, Jean Claude, Gaudement, Yves, Traite de droit administratif, tomel, 14 édition, L.G.D.J., Paris, 1996, p. 104
[4] Cuşnir, Vitalie, Unele aspecte ale reformei administrative-teritoriale şi administrării locale, în Probleme ale edificării statului de drept în Republica Moldova, Chişinău, Tipografia centrală, p.254
[5] Vida, Ioan. op. cit., p. 196
[6] Manda, Corneliu, Ştiinţa administraţiei, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004, p. 143
[7] Preda, Mircea, Centralizarea şi descentralizarea în administraţia publică, Revista Dreptul nr. 9/1995, p.44
[8] Bălan, Emil, Prefectul şi prefectura în sistemul administraţiei publice, Editura Fundaţiei „România de mâine", Bucureşti, 1997, p. 35