Economia românească a intrat, după 1990, într-un complex proces de restructurare având ca scop creşterea eficienţei economiei şi adaptarea ei la cerinţele unei economii de piaţă. Acest proces a avut şi are un impact economic şi social teritorial diferit de la o zonă la alta a ţării.
În contextul transformărilor politice şi economice care au avut loc în România după 1989, a apărut şi s-a dezvoltat un nou concept privind politica de dezvoltare regională şi s-au făcut paşi importanţi în acest domeniu prin crearea cadrului legal şi instituţional, precum şi a mecanismelor specifice.
Politica de dezvoltare regională în România a devenit parte componentă a procesului de aderare la Uniunea Europeană, constituind capitol de negocieri în procesul aderării ţării noastre la UE - Capitolului 21: "Politica regională şi coordonarea instrumentelor structurale".
Dezvoltarea unei politici regionale se numără printre cerinţele de bază ale integrării europene, întrucât aceasta reprezintă o politică cheie a UE. Politica regională a UE este înainte de orice o politică a solidarităţii. Ea se bazează pe solidaritatea financiară a statelor membre, deoarece o parte substanţială din contribuţia statelor membre la bugetul Comunităţii merge la regiunile mai puţin prospere şi la grupuri sociale dezavantajate. Prin această politică, sprijinită financiar din Fondurile Structurale, UE ajută regiunile a căror dezvoltare este rămasă în urmă, sprijină reconversia zonelor industriale în dificultate, diversificarea activităţilor economice ale zonelor rurale unde agricultura este în declin şi regenerarea urbană a oraşelor în declin. Fondurile alocate politicii regionale depăşesc o treime din fondurile UE. Politica regională a UE a suportat anumite modificări pentru perioada 2000-2006, în sensul că ajutoarele regionale sunt mai concentrate, managementul lor este descentralizat, iar parteneriatul între actorii implicaţi în dezvoltarea regională s-a lărgit. Pentru implementarea măsurilor de politică regională, statele membre, autorităţile locale şi Comisia Europeană lucrează împreună. Autorităţile naţionale definesc strategiile de dezvoltare şi le implementează, iar Comisia UE asigură ca strategiile regionale să se armonizeze cu strategia generală a Comunităţii, monitorizează şi controlează cheltuielile făcute din fondurile Comunităţii.
Începând cu anul 2000, politica europeană regională a contribuit activ la dezvoltarea economică a ţărilor care şi-au manifestat intenţia de a adera la UE. în ţările central si est-europene au fost implementate măsuri în domeniul dezvoltării activităţilor productive, prin încurajarea creării de noi IMM, în domeniul protecţiei mediului şi reţelelor de transport, al infrastructurii de toate tipurile, îndeosebi al infrastructurii de afaceri, între aceste măsuri, un loc important a revenit celor din domeniul dezvoltării resurselor umane.
În procesul de pregătire a aderării ţării noastre la UE şi de creare a condiţiilor necesare de accesare în perioada de preaderare a fondurilor de tip structural, iar după aderare a fondurilor structurale, principalele etape pe care România le are de parcurs, sunt legate de:
- crearea cadrului legal, instituţional şi bugetar;
- pregătirea Planului Naţional de Dezvoltare;
- negocierea Documentului de Poziţie „Politica Regională şi Coordonarea Instrumentelor Structurale" - Capitolul 21 de negocieri cu UE;
- crearea mecanismelor de implementare a programelor din fondurile de tip structural şi a fondurilor structurale după aderare;
- crearea mecanismelor de monitorizare şi evaluare a programelor.