Administrație publică

Pentru a avea acces la fondurile structurale, ţările candidate trebuie să pregătească un plan de dezvoltare. Experienţa actualelor state membre a arătat că realizarea acestui plan este un proces complex care implică numeroşi actori aflaţi la diferite niveluri. De aceea începerea pregătirii planurilor de dezvoltare cu mult timp înainte de aderare a devenit o necesitate evidentă. În esenţă, Planul de dezvoltare trebuie să trateze două probleme prioritare:

• să demonstreze  existenţa   unor  slăbiciuni   structurale   deosebite,   care justifică nevoia de sprijin din partea UE;
• să demonstreze că, în calitatea sa de viitor stat membru, are capacitatea administrativă de a gestiona efectiv fondurile structurale.

Elaborarea planurilor de dezvoltare revine autorităţilor competente desemnate de "statele membre la nivel naţional, regional, alte niveluri, cu respectarea principiului parteneriatului în toate etapele ciclului de programare: elaborarea planului, implementarea, monitorizarea şi evaluarea planului.

Astfel stând lucrurile, ţările candidate au fost solicitate să pregătească planuri de dezvoltare pentru accesarea fondurilor de tip structural, ca un exerciţiu pentru accesarea, ulterior aderării, a fondurilor structurale.

În contextual pregătirii ţării noastre pentru aderarea la UE şi autorităţile române au fost solicitate să elaboreze, în anul 1999, un Plan Naţional de Dezvoltare preliminar (PND) pentru perioada 2000-2006, care să fie anexat Programului Naţional de Aderare a României la Uniunea Europeană. Se cerea ca acest plan să identifice problemele structurale majore pe care România le avea şi să stabilească direcţiile strategice de acţiune, iar în cadrul acestora priorităţile de dezvoltare care să fie transpuse în măsuri, programe, proiecte care să ducă la soluţionarea lor.

Iniţial acest document a fost elaborat ca instrument de programare pentru instrumentele financiare de preaderare (Phare, ISPA şi SAPARD), menite să asigure asistenţă financiară ţării noastre, în următoarele domenii: dezvoltare regională, dezvoltare rurală şi a agriculturii, transporturi şi mediu .

2.6.1. Planul Naţional de Dezvoltare 2002 – 2005

Planul Naţional de Dezvoltare (PND) este un document naţional de planificare strategică şi programare financiară, integrat sectorial şi regional, în acelaşi timp este un instrument care fundamentează accesul ţării noastre la asistenţa financiară din fondurile de tip structural, acordate de Uniunea Europeană prin parteneriatul de aderare.

Planul Naţional de Dezvoltare a fost conceput în conformitate cu direcţiile strategice, obiectivele de dezvoltare şi previziunile economice promovate prin Strategia Naţională de Dezvoltare Economică pe Termen Mediu, actualizate şi dezvoltate .prin Programul Economic de Preaderare a României la Uniunea Europeană (PEP), elaborat în septembrie 2001.

PND reprezintă un element important în procesul decizional din România şi este rezultatul celui de al doilea exerciţiu românesc de programare de jos în sus.

Acest document s-a realizat - pe baza unor orientări metodologice elaborate de Minister - în parteneriat cu ministerele, cele opt Consilii de Dezvoltare Regională prin organismele lor executive - Agenţiile pentru Dezvoltare Regională - precum şi cu alte agenţii şi instituţii guvernamentale şi nonguvernamentale implicate în dezvoltarea sectorială şi/sau regională a ţării. S-au parcurs mai mute etape de consultări cu aceste instituţii şi pentru prima dată au avut loc întâlniri între reprezentanţii ministerelor şi ai CDR-urilor, realizându-se un pas important în procesul de corelare a planurilor sectoriale cu planurile regionale. Colaborarea cu partenerii sociali s-a concretizat în analiza primei schiţe a PND 2002 -2005 cu reprezentanţi ai sindicatelor şi patronatului. Se intenţionează, de asemenea, ca partenerii sociali să fie implicaţi şi în etapele de evaluare şi monitorizare a PND.

Actualul PND a încercat să fie cât mai cuprinzător cu putinţă, pentru a-şi merita numele de „naţional" şi să acopere un număr cât mai mare de factori economici de care depind dezvoltarea României, inclusiv probleme regionale şi sociale care pot influenţa performanţele economice.

Obiectivul general al Planului Naţional de Dezvoltare Regională este obţinerea unei creşteri economice durabile şi crearea de locuri de muncă stabile. Un rol important în realizarea acestui obiectiv îl are stabilirea de obiective prioritare şi, pe baza lor, elaborarea şi implementarea de programe şi proiecte care să concretizeze aceste priorităţi ale dezvoltării.

Planul Naţional de Dezvoltare este structurat pe cinci capitole:

1. a) Coordonatele strategice ale dezvoltării economice a României;
2. b) Analizele socio-economice sectoriale şi regionale şi identificarea proble­melor prioritare;
3. c) Strategii de dezvoltare - axe naţionale prioritare;
4. d) Implementarea măsurilor şi programelor sectoriale şi regionale de dezvoltare;
5. e) Programarea financiară pentru realizarea priorităţilor sectoriale şi regionale de dezvoltare;

Coordonatele strategice ale dezvoltării economice a României.

1. a) Acest capitol prezintă coordonatele strategice de dezvoltare a ţării promovate prin Strategia Naţională de Dezvoltare Economică pe Termen Mediu, actualizate şi dezvoltate de Programul Economic de Preaderare, care reprezintă fundamentul pe care s-a construit Planul Naţional de Dezvoltare 2002-2005 şi în acelaşi timp cadrul în care se vor realiza obiectivele prioritare de dezvoltare ale PND, prin implementarea programelor şi proiectelor naţionale şi sectoriale.
2. b) Analizele socio-economice sectoriale şi regionale şi identificarea problemelor prioritare.

Acest capitol conţine:

• situaţia economică şi socială a României în context european - analize comparative România - state membre UE;
• evoluţia principalilor indicatori macroeconomici ai României şi evoluţii prognozate pentru perioada acoperită de Plan, în concordanţă cu Programul de guvernare şi PEP;
• analize socioeconomice la nivel naţional şi regional.

Se face o prezentare a ţării şi a celor opt regiuni de dezvoltare, cu evidenţierea disparităţilor existente între România şi statele membre ale UE.

Analizele sectoriale abordează domenii economice de importanţă naţională: industrie, IMM-uri, turism, transporturi şi alte tipuri de infrastructuri, resurse umane, agricultură şi dezvoltare rurală, mediul înconjurător, cercetare-dezvoltare tehnologică, inovare, comunicaţii, tehnologia informaţiei.

Analizele sectoriale servesc la realizarea analizei SWOT. Acest tip de analiză identifică punctele tari, punctele slabe, oportunităţile şi riscurile fiecărui domeniu analizat, între "punctele tari" identificate, cele mai semnificative sunt: forţa de muncă calificată, infrastructura de bază existentă în zonele înainte industrializate, potenţialul mare de absorbţie al IMM-urilor. Printre "punctele slabe" identificate cele mai relevante sunt: întârzierea procesului de privatizare şi restructurare, slaba dotare a infrastructurii, tehnici învechite şi tehnologiile poluante, emigraţia tinerilor cu studii superioare.

Analizele regionale evidenţiază diferenţele, în ce priveşte gradul de dezvoltare, care se manifestă între regiuni, dar mai ales între judeţe în interiorul Regiunilor de Dezvoltare. Este accentuat faptul că decalajele de dezvoltare între România şi Uniunea Europeană sunt mai mari decât disparităţile interne.

România, ca şi toate cele opt regiuni NUTS II ale sale, întruneşte criteriile de eligibilitate pentru Obiectivul 1.

În prezent, între Regiunile de Dezvoltare, datorită şi modului în care s-au constituit, nu se constată discrepanţe semnificative în ce priveşte nivelurile lor de dezvoltare. Disparităţile din interiorul regiunilor, între judeţe, oraşe, comune sunt mult mai mari decât cele dintre regiuni. Fiecare Regiune de Dezvoltare cuprinde judeţe (zone) mai dezvoltate, într-o anumită măsură, şi judeţe (zone) slab dezvoltate. Judeţele cu cele mai mari probleme sunt cele care suportă impactul procesului de restructurare industrială şi judeţele preponderent agricole.

Planul Naţional de Dezvoltare identifică două mari categorii de zone cu probleme economice şi sociale în interiorul Regiunilor: zone tradiţional subdezvoltate şi zone care trec printr-un declin industrial sever, în multe privinţe, aceste categorii sunt similare cu cele care beneficiază, în Uniunea Europeană, de ajutoare structurale sub Obiectivele 1 şi 2 şi cu cele aflate sub incidenţa Iniţiativelor Comunitare care vizează regiunile monoindustriale. Fiecare din cele două tipuri de zone se întâlnesc practic în toate Regiunile de Dezvoltare.

Existenţa unui mare număr de zone cu probleme de restructurare economică şi subdezvoltare, face dificilă zonarea ţării. Totuşi, ea a trebuit să fie realizată pentru a soluţiona, cu prioritate, o parte din problemele urgente cu care se confruntă anumite teritorii - şomaj ridicat, venituri mici, fluxuri importante de emigrare, depopulare etc. pentru a nu agrava discrepanţele teritoriale.

Rezultatul unui asemenea exerciţiu de zonare a condus la identificarea a 11 Zone de Restructurare Industrială care au şi potenţial de creştere economică, a unor zone denumite provizoriu „zone asistate" şi a „zonelor defavorizate". Sunt prezentate criteriile care au condus la un asemenea tip de zonare precum şi modalităţile de sprijin financiar care li se acordă, în funcţie de specificul acestora: sprijin financiar pentru investiţii, acordat zonelor de restructurare industrială cu potenţial de creştere economică, precum şi zonelor asistate; facilităţi fiscale acordate investitorilor care sprijină revigorarea economică a zonelor declarate "zone defavorizate".

Analizele realizate în PND au condus la:

• Identificarea problemelor majore care trebuie soluţionate în fiecare sector economic şi regiune de dezvoltare;
• Identificarea axelor naţionale strategice de dezvoltare pentru prioritizarea activităţilor;
• Stabilirea direcţiilor prioritare şi a obiectivelor de dezvoltare;
• Selectarea măsurilor, programelor, proiectelor în concordanţă cu direcţiile şi obiectivele, stabilite în limita resurselor financiare disponibile;
• Stabilirea mecanismelor de implementare, management, monitorizare şi evaluare.

1. c) Strategia de dezvoltare

Procesul de planificare are menirea de a realiza utilizarea cea mai eficientă a resurselor umane şi financiare, cu scopul de a optimiza activităţile întreprinse în domenii relevante pentru dezvoltarea ţării, cu recunoaşterea importanţei existenţei unui cadru strategic bazat pe dezvoltarea regională echilibrată.

În concordanţă cu cerinţele etapei actuale, politica economică şi socială în România, prin strategia adoptată în cadrul Planului Naţional de Dezvoltare pentru perioada 2002-2005, se înscrie pe următoarele axe de dezvoltare:

Axa 1.  Dezvoltarea   sectorului   productiv   şi   a   serviciilor   conexe,   întărirea

competitivităţii activităţilor economice şi promovarea sectorului privat;

Axa 2.  Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii;

Axa 3.  Întărirea potenţialului resurselor umane, a capacităţii forţei de muncă de a

se adapta la cerinţele pieţei şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor sociale;

Axa 4. Sprijinirea agriculturii şi a dezvoltării rurale;

Axa 5. Protejarea şi îmbunătăţirea calităţii mediului;

Axa 6. Stimularea   cercetării   ştiinţifice   şi   dezvoltării   tehnologice,    inovării,

            comunicaţiilor, tehnologiei informaţiei şi crearea societăţii informaţionale;

Axa 7. Îmbunătăţirea  structurii  economice  a   regiunilor,  sprijinirea  dezvoltării regionale echilibrate şi durabile.

Abordarea acestor axe prioritare de dezvoltare urmează îndeaproape obiectivele stabilite în Programul Naţional de Aderare a României la UE (PNAR), PND fiind anexă la PNAR.

PND respectă principiile promovate de Comisia Europeană privind necesitatea încadrării priorităţilor regionale în priorităţile naţionale, precum şi concentrarea resurselor astfel încât să se obţină impactul scontat.

Realizarea prin măsuri, programe, proiecte a acestor axe naţionale prioritare de dezvoltare conduce la atingerea obiectivului general al Planului Naţional de Dezvoltare: asigurarea unei creşteri economice durabile şi crearea de locuri de muncă permanente.

Importanţa pe care Guvernul o acordă politicii regionale se reflectă în identificarea celei de a şaptea axe de dezvoltare. Strategiile regionale utilizează cele şase axe naţionale de dezvoltare pentru prioritizarea activităţilor la nivel regional.

1. d) Implementarea măsurilor şi programelor sectoriale şi regionale.

În acest capitol sunt descrise rolul instituţiilor implicate în implementarea politicilor de dezvoltare sectorială şi regională şi principiile fundamentale care trebuie respectate în acest proces: principiul parteneriatului, principiul concentrării geografice, respectarea politicilor UE în privinţa concurenţei, mediului înconjurător şi a egalităţii sexelor.

1. e) Programarea financiară pentru realizarea obiectivelor prioritare sectoriale şi regionale

Programarea resurselor financiare destinate realizării priorităţilor cuprinse în Planul Naţional de Dezvoltare şi prezentată în tabelele financiare anexate capitolului, reflectă dublul rol pe care PND îl are: instrument de fundamentare şi finanţare a măsurilor şi programelor de dezvoltare - sectoriale şi regionale - realizate din fonduri de la bugetul de stat, inclusiv împrumuturi cu garanţii guvernamentale; în acelaşi timp PND reprezintă şi instrument de fundamentare a accesului ţării noastre la asistenţa financiară din fondurile de tip structural şi de coeziune ale UE, acordate în cadrul parteneriatului de aderare.

Programarea financiară realizată reflectă noua abordare a PND privind dezvoltarea economică şi socială a României, care este concepută să se articuleze în jurul a şapte Axe prioritare de dezvoltare descrise în Cap. III al documentului.

Sunt evidenţiate, distinct, sursele interne de finanţare şi cele externe, pe domenii de intervenţie şi pe obiective, măsuri şi /sau programe de dezvoltare conţinute în strategiile sectoriale şi regionale. Sumele sunt exprimate în mii Euro, PND fiind şi un instrument de accesare a fondurilor de preaderare la UE. Ratele de schimb utilizate sunt cele estimate în Programul Economic de Preaderare.

Programarea financiară a priorităţilor de dezvoltare la nivelul Regiunilor de Dezvoltare este mai cuprinzătoare decât s-a reuşit la primul exerciţiu de planificare, în sensul că s-a încercat identificarea pe teritoriul regiu­nilor a cât mai multor programe economice şi sociale, subsumate priorităţilor naţionale de dezvoltare regională, prevăzute a se realiza în perioada acoperită de plan, indiferent de sursa de finanţare: buget naţional, bugete locale, surse private finanţare externă rambursabilă şi nerambursabilă (în principal fondurile financiare de preaderare PHARE, ISPA şi SAPARD).

În concordanţă cu orientările Comisiei Europene pentru implementarea Programului Phare în ţările candidate la aderare, pentru ca sprijinul financiar Phare să aibă un impact semnificativ, acesta va fi concentrat, corespunzător H.G. nr. 399/2001 în 11 Zone de Restructurare Industrială cu potenţial de creştere economică; acest sprijin se va acorda pentru realizarea unor măsuri cuprinse în Planurile de Dezvoltare Regională, compatibile cu obiectivele şi priorităţile stabilite prin Planul Naţional de Dezvoltare. Proiecte de infrastructură mare, care corespund criteriilor de eligibilitate stabilite, vor fi finanţate în toate regiunile de dezvoltare.

Programul Phare - componenta coeziune economică şi socială - va cofinanţa în Regiunile de Dezvoltare, în principal, dar nu exclusiv, în cele unspre­zece Zone de Restructurare Industrială cu potenţial de creştere economică, proiecte care se înscriu în cele şase axe naţionale de dezvoltare, vizând în principal următoarele priorităţi:

• Dezvoltarea sectorului privat şi promovarea investiţiilor, prin orienta­rea acestora spre sectorul productiv. Aceste investiţii vor contribui la creşterea economică, stimularea concurenţei, ocuparea de durată a forţei de muncă, precum şi la diminuarea diferenţelor de productivitate între România şi alte ţări.
• Sprijinirea dezvoltării   IMM-urilor.   Proiectele  vor  urmări   diversificarea structurii economice, dezvoltarea sectorului privat, precum şi restructurarea şi modernizarea ramurilor industriale, prin sprijinirea IMM-urilor productive.
• Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii regionale şi locale, inclusiv ameliorarea calităţii infrastructurii de afaceri, cu accent pe proiecte de infrastructură care să aducă beneficii directe activităţii din sectorul productiv şi mediului local de afaceri. Ca tipuri indicative de proiecte pot fi menţionate acelea care vizează investiţiile pentru îmbunătăţirea accesului spre zonele-cheie pentru dezvoltarea industrială, turistică sau comercială, sau investiţii în utilităţi care creează un climat propice investiţiilor în regiuni, respectând în acelaşi timp mediul înconjurător.
• Dezvoltarea resurselor umane ale Regiunilor. Proiectele finanţabile vor fi orientate în principal spre sporirea posibilităţilor de ocupare (prin calificarea şi recalificarea  forţei   de  muncă),   dezvoltarea  spiritului  antreprenorial, ameliorarea  capacităţii  de  adaptare  a  întreprinderilor şi   a  angajaţilor acestora la cerinţele unei economii de piaţă, asigurarea, de oportunităţi egale pentru femei şi bărbaţi.                                                        •
• Dezvoltarea sistemului de servicii sociale. Vor fi sprijinite acele proiecte care dezvoltă capacitatea sistemului de asistenţă socială din România de a răspunde nevoilor cetăţenilor prin crearea de servicii sociale comunitare pentru grupurile vulnerabile; vor fi de asemenea sprijinite acele proiecte care îmbunătăţesc capacitatea administraţiilor locale şi regionale de a crea parteneriate locale eficiente pentru implementarea iniţiativelor în domeniul serviciilor sociale.
• Sprijinirea învăţământului tehnic şi profesional. Vor fi sprijinite acele proiecte care răspund într-un mod dinamic şi flexibil cerinţelor tot mai mari care rezultă din procesul dezvoltării economice a ţării.
• Dezvoltarea turismului. Proiectele finanţabile vizează investiţii substanţiale în dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii hard, precum şi în infrastructura de acces şi în componenta soft (training, marketing etc.) a industriei turismului, în vederea atingerii unui înalt nivel calitativ al serviciilor, care să facă acest domeniu competitiv pe pieţele internaţionale.
• Sprijinirea dezvoltării tehnologice şi inovării. Inovaţiile şi progresele tehnologice reprezintă unele dintre cele mai importante surse de schimbări structurale într-o economie industrială cum este cea a României. De aceea sunt considerate prioritare dezvoltarea infrastructurii centrelor tehnologice şi de inovare, susţinerea afacerilor şi dezvoltarea resurselor umane în toate regiunile. Se va acorda în acelaşi timp o atenţie deosebită respectării standardelor europene de mediu, precum şi a principiului promovării unei dezvoltări durabile, în conformitate cu cerinţele protejării şi conservării mediului înconjurător.