Administrație publică

Instituţiile publice reprezintă instrumentele prin intermediul cărora un stat îşi organizează şi execută funcţiile sale. Aceste instituţii sunt dezvoltate într-o structură piramidală, bine reprezentată atât pe orizontală cât şi pe verticală. Sistemul instituţional central se numeşte „Administraţia centrală” iar în România aceasta cuprinde:

• instituţii legislative:
  • Parlamentul;
• Instituţii executive:
  • Preşedinţia României;
  • Guvernul;
    • Ministere;
    • Agenţii de stat;
  • Banca Naţională a României;
  • alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale.
• Instituţii judecătoreşti:
  • Curtea Supremă de Justiţie;
  • Parchetul Naţional Anticorupţie;
  • Consiliul Superior al Magistraturii;

Instituţiile publice la nivel local cuprind:

• - instituţii legislative:
  • consiliile judeţene;
  • consiliile locale;
• Instituţii executive:
  • Prefecturile;
  • primăriile;
  • alte instituţii publice de interes local
• Instituţii judecătoreşti:
  • instanţele judecătoreşti;
  • tribunalele;
  • parchetele.

Un alt criteriu de clasificare a instituţiilor publice, care prezintă interes pentru gestiunea acestor entităţi este în funcţie de modul de finanţare:

• instituţii publice finanţate integral de la buget;
• instituţii publice cu finanţare mixtă;
• instituţii publice care îşi asigură integral veniturile pentru acoperirea cheltuielilor;
• instituţii publice care sunt finanţate din fonduri extrabugetare conform legii.

Un alt criteriu de clasificare al instituţiilor publice îl constituie obiectul activităţii acestora:

• instituţii administrative:
  • ministere;
  • alte organisme centrale;
  • prefecturi;
  • primării.
• instituţii de specialitate:
  • domeniul social-cultural:
    • învăţământ;
    • sănătate;
    • asistenţă socială;
    • sport şi tineret;
  • domeniul apărării naţionale;
  • domeniul ordinii publice;
  • domeniul economic.

Atribuţiile acestor instituţii sunt de a reprezenta şi a acţiona în numele şi interesul statului în toate sferele activităţii economico-sociale.

Socializarea orânduirii capitaliste a determinat un rol tot mai important al statului care a fost nevoit să-şi dezvolte structuri tot mai complexe din punct de vedere al domeniului de activitate.

Instituţiile publice produc bunuri şi prestează servicii care sunt distribuite în marea lor majoritate cu titlu gratuit sau la preţuri inferioare costurilor.

Conducătorii instituţiilor publice sunt ordonatori de credite clasificaţi în funcţie de subordonarea instituţiei:

• ordonatori principali de credite: miniştri, conducătorii autorităţilor publice şi conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale;
• ordonatori secundari de credite: conducătorii celorlalte instituţii publice care se află direct în subordinea ordonatorilor principali de credite;
• ordonatori terţiari de credite: conducătorii instituţiilor publice subordonate unităţilor a căror conducători sunt ordonatori secundari de credite.

Responsabilităţile ordonatorilor de credite sunt diferite în funcţie de nivelul ierarhic al acestora. Astfel:

• ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale şi aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetul propriu;
• ordonatorii secundari de credite aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii şi a celor din bugetele fondurilor speciale şi repartizează creditele bugetare aprobate pe unităţi ierarhic inferioare;
• ordonatorii terţiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru nevoile unităţilor pe care le conduc potrivit prevederilor din bugetele aprobate.

Instituţiile publice primesc finanţarea de la buget, în cea mai mare parte a cazurilor, prin deschiderea creditelor bugetare ca urmare a cererii de deschidere de credite bugetare înaintată de ordonatorul de credite la instituţia superioară ierarhic.

Veniturile extrabugetare ale instituţiilor publice provin din: taxe, chirii, manifestări culturale, valorificări de produse din activităţi proprii sau anexe, concursuri artistice, publicaţii impresariat, exploatarea filmelor, prestaţii editoriale, consultaţii şi servicii medicale, studii, proiecte, prestări de servicii, lucrări, exploatări ale unor bunuri pe care le au în administrare etc.. Aceste venituri se încasează, se administrează, se contabilizează şi se utilizează potrivit normelor privind finanţele publice.

Instituţiile publice pot folosi pentru desfăşurarea şi dezvoltarea activităţii lor mijloace materiale şi băneşti primite de la persoane juridice şi fizice, prin transmitere gratuită. Gestionarea acestor venituri se face potrivit normelor privind finanţele publice şi cu respectarea destinaţiilor stabilite de transmiţător.

Tot ca surse de venit pot fi menţionate alocaţiile bugetare nerambursabile şi granturile care trebuie cuprinse în buget în scopul realizării unor obiective sau programe în condiţiile legii.

Excedentele rezultate din execuţia bugetelor instituţiilor publice se regularizează la sfârşitul anului cu bugetul de stat, bugetele locale sau bugetele fondurilor speciale.

Soldurile anuale rezultate din execuţia bugetelor instituţiilor publice finanţate integral din venituri extrabugetare rămân la dispoziţia acestora urmând a fi folosite în anul următor cu aceiaşi destinaţie. Bugetele instituţiilor publice finanţate din venituri extrabugetare se prezintă distinct ca anexă la bugetul centralizat al ordonatorului principal de credite.