Contabilitatea statului este o parte a contabilităţii publice, şi anume: cea referitoare la operaţiunile statului.
Contabilitatea statului poate fi privita din două puncte de vedere şi anume: a organismelor participante şi al operaţiunilor la care se aplică.
- Din punct de vedere al organismelor participante, putem enumera:
— Statul şi instituţiile publice naţionale; Legea privind finanţele publice nr.72/1996 prevede că în interesul noţiunii de instituţii publice naţionale se cuprind: Senatul României, Camera Deputaţilor, Preşedinţia României, Guvernul, Ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale;
— colectivităţile teritoriale(Consiliile comunale, orăşeneşti, ale sectoarelor Municipiului Bucureşti, municipiile şi oraşele) şi instituţiile publice subordonate acestora.
- Din punct de vedere al operaţiunilor vizate, putem enumera:
— elaborarea bugetului;
— executarea încasărilor şi a cheltuielilor bugetare prin ordonatori şi
— realizarea operaţiunii de trezorerie, a mişcărilor de numerar, a valorilor mobiliare, a conturilor de depozit şi a conturilor curente;
- operaţiuni cu privire la conturile de creanţe şi de datorii.
Organizarea contabilităţii statului trebuie să permită:
— cunoaşterea şi controlul operaţiunilor bugetare şi ale operaţiunilor de trezorerie;
— cunoaşterea situaţiei patrimoniului;
— calculul cursului de revenire, al costului şi randamentului serviciilor;
— determinarea rezultatelor anuale;
— integrarea operaţiunilor în Contabilitatea Naţională;
— controlul gestiunii ordonatorilor şi a contabililor publici (control administrativ, jurisdicţional şi parlamentar).
Contabilitatea publică, în general, este formata dintr-un ansamblu de dispoziţii de ordin legislativ sau reglementari care permit asigurarea executării cu fidelitate a bugetului şi a altor operaţiuni financiare ale organismelor publice.
Evoluţia contabilităţii statului şi a instituţiilor lui, a controlului încasărilor §i a plaţilor publice a avut dintotdeauna ca sursa de inspiraţie organizarea financiara a ^arii şi anumite reglementari ale structurilor politice.
Rezumând, putem spune că ea a evoluat trecând de la concepţia de Contabilitate ca mijloc de control, legată de "statul jandarm", la cea de contabilitate ca mijloc de informare necesară "statului intervenţionist".
Dar apariţia ideilor noi nu înseamnă că principiile tradiţionale au fost sau sunt abandonate. Dimpotrivă, controlul gestiunii datoriei publice rămâne piatra fundamentală a contabilităţii statului. Dar Contabilitatea publică are un dublu rol: cel de control şi cel de informare.
După ce primul obiectiv, şi anume, controlul banului public, a fost atins, autorităţile financiare se preocupa de a-1 atinge şi pe cel de al doilea, şi anume, de a fumiza informaţii.
Aceste schimbări (transformări) nu au operat brusc într-o perioadă bine definită. Putem aprecia că acestea au ca punct de plecare în România anul 1929, pentru că el marchează punctul de plecare a unor serii de realizări de o importanta majora cu privire la adaptarea contabilităţii publice la nevoile crescânde de informaţii financiare.
Sub rezerva modificărilor pe care le va aduce introducerea unui nou plan de, conturi, aspectele esenţiale ale acestui complex sunt următoarele:
Contabilitatea statului descrie operaţiunile referitoare la finanţele publice intr-o evidenta organizata, în partida dublă, la nivelul contabililor principali, secundari şi terţiari, iar la nivelul comunelor, a contabililor sau percepţiilor locale o evident contabila în partidă simplă.
Ordonatorii principali justifică anual operaţiunile efectuate în faţa Curţii de Conturi sub forma unui cont de gestiune la care se anexează actele justificative prevăzute de lege.
Acest cont de gestiune prezintă totalitatea operaţiunilor executate într-un an, evoluţia încasărilor, operaţiunile bugetare, operaţiunile de trezorerie. Operaţiunile bugetare sunt prezentate distinct prin operaţiuni cu privire la exerciţiul curent şi operaţiuni ale perioadei complementare, respectiv ale exerciţiului precedent.
Conturile de gestiune, la finele anului, sunt regrupate de Ministerul Finanţelor intr-un cont global numit "Contul general al execuţiei bugetare".
Ministerul Finanţelor, singurul responsabil de realizarea "încasărilor bugetare, întocmeşte la sfârşitul gestiunii "Contul încasărilor bugetare", document care prezintă distinct sumele prevăzute a se încasa, încasările realizate şi restul de încasat.
Pe de alta parte, fiecare minister are obligaţia de a întocmi "Contul execuţiei bugetare" în care el da socoteala de creditele bugetare puse la dispoziţie.
Toate aceste documente sunt prezentate Curţii de Conturi, care, după ce le verifică, prezintă o dublă declaraţie de conformitate:
—una, cu privire la ansamblul conturilor de gestiune şi a contului general al execuţiei bugetare;
— alta, cu privire la contul general şi conturile de execuţie ale ministerelor.
Acestea sunt documente de baza pe care se fundamentează controlul parlamentar al execuţiei bugetare. Curtea de Conturi prezintă raportul anual odată cu proiectul legii bugetare.
După votarea proiectului legii şi a rezultatelor controlului Curţii de Conturi, se trece la executarea legii bugetare.
Sistemul contabil astfel conceput garantează respectarea prevederilor Legii finanţelor şi a regulamentelor specifice Contabilităţii publice.
Controlul autorizării conţinutului Legii anuale a bugetului este asigurat de Curtea de Conturi (control-administrativ) şi de Parlament (control parlamentar).
Controlul respectării regulamentelor specifice Contabilităţii publice urmăreşte utilizarea eficienta a averii publice; el este exercitat de administratori şi de diferite organe de control la faţa locului, pe de o parte, şi de Curtea de Conturi pentru conturile de gestiune ale ordonatorilor de credite.
Daca tot acest sistem al Contabilităţii statului răspunde cu bine obiectivului controlului utilizării banului public, sub aspectul capacitaţii de informaţie operativă, totuşi, el este ineficient.
Rezultatele execuţiei bugetare nu se pot cunoaşte decât în momentul elaborării Contului general al execuţiei bugetare, după câteva luni de la închiderea exerciţiului bugetar. Autorităţile centrale nu dispun, pentru gestiunea trezoreriei, decât de unele situaţii financiare.
Fără îndoială că de aceasta carenţă nu suferă "statul jandarm", unde bugetul nu reprezintă decât un inventar, exprimat în bani, al nevoilor pentru serviciile publice, precum şi al resurselor necesare pentru acoperirea acestora.
Dar trebuie să remarcam faptul că după primul război mondial şi, m special după criza economica din anul 1929, intervenţia statului în domeniul economic şi financiar a devenit o realitate.
Criza a făcut să se înţeleagă şi mai bine carenţa sistemului de informaţii atunci când statui îşi intensifica intervenţia în viaţa economică.
Anul 1930 marchează punctul de plecare a unor serii de eforturi, care continuă şi în prezent, vizând adoptarea organizării contabilităţii la nevoile crescânde de informaţii financiare.