Nevoile oamenilor nu se limitează numai la nevoile lor individuale, care pot fi satisfăcute pe seama bunurilor private, procurate prin mecanismul pieţei. Pe lângă acestea oamenii mai au multiple alte nevoi sociale. Astfel ei au nevoie să fie apăraţi împotriva eventualelor agresiuni militare externe, ca şi a atacurilor săvârşite de persoane sau organizaţii teroriste;
- să fie protejaţi împotriva indivizilor care, nesocotind legea şi regulile de convieţuire în societate, le pun în pericol viaţa, integritatea corporală sau averea;
- să fie ajutaţi împotriva acţiunii dezlănţuite de forţele oarbe ale naturii (inundaţii, incendii, furtuni, seisme, etc.);
- să fie asistaţi atunci când se află într-o situaţie critică (orfani, bătrâni, persoane cu handicap, bolnavi cronici şi alte categorii sociale fără posibilităţi materiale de trai, etc.), căreia nu-i pot face faţă fără sprijinul comunităţii.
Asemenea nevoi au un caracter social sau colectiv şi ele pot fi satisfăcute pe seama unor activităţi (servicii) organizate de autorităţile publice. Spre deosebire de bunurile private care pot fi procurate prin intermediul pieţei, bunurile publice pot fi asigurate numai cu ajutorul autorităţilor publice, care sunt chemate să recepţioneze semnalele cetăţenilor, să sesizeze nevoile justificate ale acestora şi să se îngrijească de satisfacerea lor, oferindu-le serviciile de care aceştia au nevoie.
Nevoile sociale exprimă cererea de resurse financiare de la fondurile publice şi întrec cu mult resursele posibile de procurat pe plan naţional. Din acest motiv autorităţile publice trebuie să stabilească o ordine de prioritate în satisfacerea necesităţilor publice pe baza anumitor criterii de eligibilitate şi nu în ultimul rând să folosească banii publici în condiţii de maximă eficienţă.
Distribuirea resurselor financiare publice reprezintă de fapt dimensionarea volumului cheltuielilor publice pe destinaţii. Aceste destinaţii reprezintă de fapt direcţiile în care se manifestă nevoia publică şi anume:
- învăţământ, sănătate, cultură;
- asigurări sociale şi protecţie socială;
- dezvoltări colective şi locuinţe;
- apărare naţională;
- ordine publică;
- acţiuni economice;
- ocrotirea mediului;
- alte acţiuni;
- datorie publică.
În cadrul fiecărei destinaţii, resursele se defalcă pe beneficiari, obiective şi acţiuni.
Aceste fluxuri de resurse financiare iau forma cheltuielilor pentru:
- plata salariilor şi a altor drepturi de personal,
- procurări de materiale şi plata serviciilor,
- subvenţii acordate unor instituţii publice şi întreprinderi,
- transferuri către diferite persoane fizice (pensii, alocaţii, burse, ajutoare, etc.),
- investiţii şi rezerve materiale, etc.
Dirijarea resurselor financiare de la fondurile publice către diverşi beneficiari se realizează în procesul distribuirii şi redistribuirii PIB care are loc între stat şi diverse persoane fizice şi juridice. Utilizarea propriu-zisă a acestor resurse pentru înfăptuirea obiectivelor cuprinse în programele guvernamentale se reflectă în cheltuielile publice. Cheltuielile publice concretizează de fapt cea de-a doua fază a funcţiei de repartiţie a finanţelor publice şi anume aceea de repartizare a resurselor financiare publice pe diverse destinaţii.
Judecând lucrurile la scară naţională, observăm că, pe măsură ce creşte volumul fondurilor publice, sporesc şi posibilităţile autorităţilor publice de satisfacere a nevoilor sociale.
Îndeplinirea funcţiilor – internă şi externă – de către statele contemporane se realizează printr-un sistem complex de organe şi instituţii, pentru care şi prin care se fac cheltuieli cu multiple destinaţii.
Definiţie[1]: Cheltuielile publice exprimă relaţii economico-sociale în formă bămească, care se manifestă între stat, pe de o parte, şi persoane fizice şi juridice, pe de altă parte, cu ocazia repartizării şi utilizării resurselor financiare ale statului în scopul îndeplinirii funcţiilor acestuia.
În prezent, cheltuielile publice sunt extrem de diversificate. Unele se manifestă direct, prin finanţarea de către stat a instituţiilor publice pentru a putea funcţiona. Altele influenţează direct mediul economic şi social şi constituie astfel instrumente ale unei politici de transformare a mediului respectiv pentru a-l ameliora. Fiind folosite ca instrumente de intervenţie, cheltuielile publice trebuie analizate nu numai prin prisma domeniului în care sunt efectuate, ci şi din pdv al influenţei pe care o pot avea asupra procesului general al repartiţiei sociale.
Cheltuielile publice înglobează:
- cheltuielile efectuate din fondurile constituite la nivelul bugetelor administraţiilor publice centrale (bugetul de stat, bugetul asigurărilor de sănătate, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul fondului pentru ajutorul de şomaj, bugetele instituţiilor publice autonome centrale şi altele). La statele cu structură federală se cuprind şi cheltuielile autorităţilor publice ale statelor (SUA), cantoanelor (Elveţia), landurilor (Germania), comitatelor şi districtelor (Anglia) şi altele;
- cheltuielile efectuate din fondurile constituite la nivelul bugetelor administraţiilor publice locale, pe trepte ale acestora;
- cheltuielile efectuate din intrările anuale de credite externe;
- cheltuielile efectuate din fonduri externe nerambursabile constituite la nivelul organismelor internaţionale şi distribuite pe programe statelor beneficiare.
[1] Văcărel Iulian, Finanţe publice, EDP, Bucureşti, 2003, pag. 127