Administrație publică

Definirea si individualizarea imprumuturilor publice se realizeaza cu ajutorul unor elemente tehnice, care sunt stabilite in actele normative pe baza carora sunt lansate şi se angajează. Pe baza acestor elemente tehnice, subscriitorii potentiali fac judecati de valoare cu privire la conditiile plasarii disponibilitatilor banesti proprii in inscrisuri ale imprumutului public. Aceste elemente tehnice ale împrumuturilor publice sunt: 

• denumirea împrumutului,
• împrumutatul (subscris, debitor, emitent),
• împrumutatorii (subscriitori, creditori sau depunatori),
• titlurile de credit public,
• cuantumul împrumutului public,
• cursul de emisiune al împrumutului public,
• valoarea creditului public,
• veniturile şi alte avantaje ce revin subscriitorilor la împrumutul public,
• termenul de rambursare.

1. Denumirea imprumutului constituie acel element tehnic prin care se precizeaza destinatia data de catre emitent resurselor obtinute pe baza sa si anul contractarii imprumutului. Daca se doreste atragerea atentiei opiniei publice asupra caracterului exceptional al imprumutului sau asupra obiectivului urmarit prin acel imprumut, apreciat de interes national, se precizeaza acest lucru prin insasi denumirea lui. Astfel, de exemplu:

• când se mentioneaza destinatia: „Imprumutul stabilizarii economiei", „Imprumutul inzestrarii armatei", „Imprumutul pentru inzestrarea fortelor terestre" etc.;
• când imprumuturile se angajeaza cu o anumita regularitate, in scopul finantarii anumitor lucrari publice sau acoperirii deficitului bugetar, in denumirea lor se precizeaza anul contractarii („Imprumutul de stat 1998"), nivelul dobânzii („Imprumutul de stat 7%") sau forma veniturilor ce revin subscriitorilor („Imprumutul de stat cu câstiguri", „Imprumutul de stat cu dobânda si câstiguri");
• când nu se precizeaza obiectul sau natura imprumutului, acesta poate fi denumit avându-se in vedere numele demnitarului care l-a angajat (de pilda, in Franta au fost angajate: „Imprumutul Pinay – 3,5%", „Imprumutul Ramadier – 5%, 1956", „Imprumutul Valery Giscard d’Estaign – 7%", „Imprumutul Barre – 8%, 1977").

2. Imprumutatul (care apare si sub denumirea de subscris, debitor sau emitent) este autoritatea publica solicitanta a creditului. In cazul imprumutului de stat, acesta devine debitor si emitent, deoarece emite inscrisuri cu denumiri specifice (obligatiuni, bonuri de tezaur, rente de stat s.a.) care atesta:

• subscrierea la imprumut;
• valoarea efectului public;
• anuitatea;
• dobânda sau/si câstigul;
• scadenta.

3. Imprumutatorii (denumiti si subscriitori, creditori sau depunatori) sunt persoanele fizice si/sau juridice care consimt sa crediteze statul (sau orice autoritate publica), primind, in schimbul sumelor subscrise, obligatiuni, polite sau alte titluri de stat.
4. Titlurile de credit public sunt documente scrise având o forma si un continut stabilite prin actul normativ de lansare a imprumutului, in care se precizeaza sumele subscrise si drepturile creditorilor. Aceste inscrisuri sunt denumite diferit (efecte publice, obligatiuni, titluri publice sau hârtii de valoare), in functie de termenul de rambursare a imprumutului si de caracteristicile lor juridice.

In functie de termenul de rambursare, in cazul imprumuturilor pe termen scurt (de pâna la 1 an) se emit:

• bonuri de tezaur (sunt inscrisuri care se adreseaza unei categorii speciale de subscriitori, deoarece nu se supun regulilor dreptului cambial si nu pot fi transmise la cursuri variabile, prin cesiunea de creante; ele pot fi, insa, lombardate la banci si pot fi vândute la licitatii, la cursuri variabile).
• certificate de datorie (sunt inscrisuri care au caracteristicile bonurilor de tezaur, dar se vând numai la valoarea lor nominala, având, deci, cursuri fixe).
• certificatele sau bonurile de impozite (sunt inscrisuri nepurtatoare de dobânda pe care statul le inmâneaza creditorilor sai pentru plata unor furnituri sau pentru onorarea altor angajamente; detinatorii acestor inscrisuri le pot utiliza pentru achitarea impozitelor datorate statului si nu pot fi transmise decât statului).
• politele de tezaur (spre deosebire de inscrisurile prezentate anterior, acestea se afla sub incidenta dreptului cambial, care reglementeaza conditiile in care pot fi scontate la banci, executate silit etc.; de asemenea, acestea pot fi scontate la banci sau pot fi negociate la bursele de valori).
• obligatiunile aferente creditului public (sunt titluri de credit emise de catre stat pentru imprumuturile angajate pe termen mediu sau lung si asigura posesorilor acestora un venit fix, de dobânzi anuale; sunt cazuri când sunt atribuite doar câstiguri sau atât câstiguri cât si dobânzi).
• titlurile de renta (sunt specifice imprumuturilor fara termen, iar posesorii acestor inscrisuri au dreptul sa primeasca de la stat anumite sume de bani, precizate anticipat, care se platesc periodic, pe toata durata vietii acestora).

In functie de caracteristicile lor juridice, titlurile de credit public pot fi:

• nominale (se emit când imprumutul public se adreseaza unui numar redus de subscriitori, iar plata veniturilor aferente si rambursarea sumelor scadente se efectueaza doar catre titulari sau reprezentanti ai acestora);
• la purtator (se emit când imprumutul public se adreseaza unui numar mare de subscriitori, iar plata veniturilor aferente si rambursarea sumelor scadente se efectueaza oricarui detinator al acestor inscrisuri si in orice localitate unde functioneaza ghiseele sale de specialitate).

De asemenea, trebuie retinut faptul ca, sumele exigibile, de la autoritatile publice emitente ale imprumuturilor pe termene scurte formeaza datoria publica flotanta, iar cele exigibile pe termene medii si lungi (inclusiv cele fara termen) reprezinta datoria publica consolidata.

5. Cuantumul (marimea) imprumutului public apare atât sub forma cuantumului aprobat de organul legislativ sau executiv, cât si sub forma cuantumului realizat dupa incheierea operatiunilor de plasare.

Cuantumul aprobat se prezinta in urmatoarele forme:

• cuantum limitat, ca valoare nominala a unei sume ce urmeaza a fi imprumutata si in ce priveste perioada de timp in care se pot efectua subscrierile;
• cuantum nelimitat, când statele solicita imprumuturi deschise (ca suma si/sau ca durata a subscrierii).

Cuantumul realizat este în functie de conditiile stabilite de autoritatile emitente cu privire la dobânzi, câstiguri si anuitate si evidentiaza increderea/neincrederea potentialilor creditori (subscriitori) in autoritatile emitente.

Cuantumul imprumutului public se determina cu relatia:

C_ip = V_T · Nr.T_e(pl)

unde:
C_ip – cuantumul imprumutului public

V_T – valoarea unui titlu

Nr.T_e(pl) – numarul titlurilor emise sau plasate efectiv

6. Cursul de emisiune al imprumutului public (C_ei) reprezinta pretul, stabilit de emitent, pentru 100 de unitati monetare din valoarea nominala a acestuia.

Totusi, acest curs se stabileste de emitent si in functie de raportul dintre cererea si oferta de capital de imprumut, de nivelul dobânzii si al altor avantaje promise de acesta potentialilor emitenti. In acest context, in practica se utilizeaza:

• curs „al pari", când C_ei = 100 u.m.;
• curs „sub pari", când C_ei < 100 u.m.;
• curs „supra pari", când C_ei > 100 u.m.

De regula, datorita concurentei care se manifesta pe piata capitalului si a inexistentei unor solutii alternative, cursul de emisiune al imprumuturilor publice este „sub pari", subscriitorii beneficiind de o prima de emisiune, data de diferenta dintre valoarea nominala a titlului si suma platita la subscriere. Când statul emitent are o reputatie buna pe piata capitalului, cursul de emisiune al titlurilor de stat este „al pari" si in mod exceptional „supra pari".

7. Valoarea titlului creditului public, chiar daca este o notiune care se foloseste :n mod conventional (deoarece inscrisurile care certifica imprumuturile publice nu au o valoare proprie), apare sub urmatoarele forme:
   1. ca valoare nominala, reprezinta suma inscrisa pe titlul de credit public si exprima marimea creantei pe care detinatorul acestuia o are de incasat de la stat sau, invers, datoria pe care statul o are de platit detinatorului titlului respectiv;
   2. ca valoare reala, reprezinta suma efectiva cu care se vinde sau se cumpara un titlu de credit public si se manifesta nu doar cu ocazia emiterii si angajarii creditului respectiv, ci si in cursul perioadei de valabilitate a imprumutului angajat, in functie de cursul la care se opteaza la bursa inscrisurile publice negociabile.
   3. Veniturile si alte avantaje ce revin subscriitorilor la imprumuturile publice sunt plati efective pe care statul le efectueaza catre creditorii sai, ca „pret" al dreptului de folosinta temporara a sumelor banesti imprumutate, sub forma de: dobânzi, câstiguri, dobânzi si câstiguri, rente, prime de rambursare, precum si anumite avantaje sau facilitati, care nu presupun fluxuri monetare directe.
   4. a) Dobânda reprezinta suma de bani pe care statul o plateste creditorilor sai pentru imprumuturile angajate de la acestia. Nivelul (marimea) dobânzii anuale (D_a) se stabileste pe baza ratei dobânzii (d^’), care se fixeaza anticipat, prin prospectul de emisiune a imprumutului public si se foloseste relatia:

D_a = V_T · d^’

unde:
V_T – valoarea titlului de credit public

Rata dobânzii la imprumuturile publice se fixeaza la un nivel apropiat de cel al ratei medii a dobânzii la creditul bancar.

Rata medie a dobânzii practicate la imprumuturile publice difera de la o tara la alta, iar nivelul acestora se modifica de la o perioada la alta, inregistrându-se o tendinta de crestere a lor. De asemenea, in tarile si in perioadele in care procesele inflationiste sunt mai accentuate, nivelul ratei medii a dobânzilor la imprumuturile publice este mai ridicat decât atunci când monedele nationale prezentau o stabilitate mai mare.

In fine, este de mentionat ca rata medie a dobânzii la creditele publice creste pe masura ce termenele pe care se angajeaza sunt mai indelungate.

Dobânda cuvenita subscriitorilor se acorda pe baza detasarii periodice (anual sau de doua ori pe an) a cupoanelor ce sunt anexate fiecarui titlu de credit public cu dobânda.

1. b) Câstigurile sunt veniturile incasate de subscriitorii care sunt detinatori ai titlurilor de credit public câstigatoare cu ocazia tragerilor periodice la sorti. Suma totala a câstigurilor se stabileste, in acest caz, la nivelul dobânzilor care se atribuie in varianta titlurilor publice cu dobânda, dar suma se imparte doar posesorilor de titluri de credit public iesite câstigatoare. Aceste titluri de credit public se emit de catre stat in scopul cresterii atractivitatii unor imprumuturi si se adreseaza acelor subscriitori carora li se pare mai tentanta perspectiva obtinerii unui câstig mare, in comparatie cu realizarea certa a unui venit de câteva procente pe an, sub forma de dobânda.

        In concluzie, rezulta ca in cazul titlurilor de credit cu câstiguri sunt subscriitori care risca si devin mari câstigatori, in timp ce pierd dobânda pe care ar fi incasat-o in cazul titlurilor de credit cu dobânda.

1. c) In cazul imprumuturilor publice cu dobânda si câstiguri subscriitorii accepta o rata a dobânzii mai scazuta, in conditiile in care diferenta de venit astfel rezultata este compensata sau chiar „remunerata" prin câstigurile atribuite sub forma primelor de emisiune si a primelor de rambursare.
2. d) Rentele sunt sumele de bani pe care statul se obliga sa le plateasca persoanelor fizice care subscriu la imprumuturile publice fara un termen expres de rambursare. Aceste sume de bani, denumite si rente viagere, se platesc regulat, in cuantumuri fixe stabilite anticipat, pâna la sfârsitul vietii subscriitorilor, dupa care, obligatia statului se stinge.
   e) Primele de asigurare sunt venituri promise subscriitorilor la imprumuturile publice sau care revin efectiv acestora datorita diferentei, favorabile lor, dintre cursul de emisiune si cursul de rambursare ale obligatiunilor.
3. f) Avantajele sau facilitatile nonsubstantiale (care nu presupun fluxuri monetare directe) se refera la:

• scutirea de impozite a veniturilor incasate pentru imprumuturile subscrise sau pentru titlurile de credit public negociabil procurate in tranzactiile bursiere;
• acceptarea, de catre autoritatile fiscale, a unora dintre titlurile de credit public, la valoarea lor nominala, pentru stingerea unor obligatii fata de stat a subscriitorilor;
• acordarea privilegiului juridic pentru unele inscrisuri ale imprumuturilor publice de a nu fi expuse executarii silite, in cazul declararii starii de faliment pentru detinatorii acestora;
• garantarea juridica a unor imprumuturi publice impotriva deprecierii monetare, prin exprimarea lor intr-o valuta mai stabila sau prin indexarea lor s.a.

9. Termenul de rambursare: Împrumuturile publice pot fi cu termene precise de rambursare sau fără asemenea termene. De asemenea există împrumuturi pe termen scurt (pentru o perioadă de până la un an), pe termen mijlociu (mediu) (pe o perioadă de peste un an până la cinci ani, inclusiv), pe termen lung (peste 5 ani).

        Pentru împrumuturile pe termen scurt se emit bonuri de tezaur, poliţe de tezaur, certificate de trezorerie, certificate (bonuri) de impozite, etc. Pentru împrumuturile pe termen mijlociu şi lung se emit obligaţiuni sau titluri de rentă, iar pentru cele fără termen, titluri de rentă perpetuă.