În unele state, aşezările sunt ierarhizate în sate şi cantoane sau în cătune şi colonii-sate; cătunul este format din mai multe familii, iar satul cuprinde mai multe cătune.
Termenul de sat are o valoare administrativă, el fiind folosit pentru teritorii care cuprind mai multe cătune sau o grupare de aşezări dispersate. Aceasta se datorează şi faptului că, în Africa, se întâlneşte frecvent viaţa de trib.
Satul de tip bamileke, bunăoară, este răspândit şi în regiunea muntoasă. De regulă, are o structură de pantă: în partea superioară a versantului este centrul satului, format din colibe dreptunghiulare pe piloni, în care locuieşte căpetenia tribului (Fo), apoi urmează colibele pentru provizii şi servitori, locul în care se ţin şi adunările, iar în partea cea mai joasă se înşiră colibele rudelor.
În general, se constată că şi în Africa cultivarea solului, precum şi pădurile contribuie la organizarea unor aşezări aglomerate, iar creşterea animalelor la dispersie. Desigur că această corelaţie nu are caracter de lege. Sunt şi cazuri în care concentrarea poate să fie condiţionată şi de alte elemente.
În Africa de Nord, condiţiile pedo-climatice sunt favorabile creşterii animalelor şi cultivării viţei-de-vie. Cultivarea solului se face pe suprafeţe mici, în regiuni irigate, pe văi, în oaze.
Aşezarea cea mai răspândită este cea dispersată. Pe tot cuprindul Africii de Nord, din Mauritania până în Sudan, populaţia arabo-berberă se ocupă, în primul rând, cu creşterea animalelor. Satele sunt, în general, mici. Le întâlnim sub diferite denumiri, ca tukul (format din locuinţe circulare), răspândit în partea de sud a Munţilor Atlas şi la felahii de pe malul Nilului. În valea Nilului întâlnim cătunele denumite nugas (formate din 4-5 case) înşirate în lungul Nilului, în unele cazuri transformându-se, la baza versantului văii Nilului, în sate de tip alungit, liniar.
Aşezări aglomerate se întâlnesc, în primul rând, în delta Nilului şi în lungul zonei sale irigate.
În Maroc, mai frecvent în partea meridională, se obişnuieşte construirea de case fortificate cunoscute sub denumirea de ksaur.
Aşezările fortificate sunt frecvente în toată zona de tranziţie spre Sahara. Ele feresc populaţia de praf şi soare şi în acelaşi timp oferă şi securitate. În Tunisia, aşezările mai aglomerate sunt în lungul litoralului şi al văii râului Medjerda.
În ţările arabe, aşezările aglomerate sunt mai frecvente în lungul câmpiei litorale, la poalele Munţilor Atlas (Tell), regiuni importante pentru cereale şi pomicultură (lămâi şi portocali). Satele adunate din zona viticolă a Africii de Nord, construite din piatră, sunt cunoscute sub numele de taddert. Unele din aceste sate se construiesc în trepte pe versant în aşa fel ca acoperişul unei case să servească de terasă celei superioare.
În oaze, atât condiţiile fizico-geografice caracteristice cât şi anumite relaţii sociale au dus, pe alte căi decât în India şi Extremul Orient, la formarea de aşezări grupate, mult mai mici însă decât în zonele respective.
La acestea se adaugă aşezările mobile, ale tuaregilor şi beduinilor nomazi, care folosesc ca adăpost cortul şi aşezările miniere din Sahara şi Munţii Atlas, specializate în extracţia petrolului, gazelor naturale şi a minereurilor.
Zona geografică cu cele mai mari contraste, în ce priveşte tipurile de aşezări, de la tipuri primitive de gen trib până la formele evoluate de tip european, este Africa Centrală. Aşezările dispersate reprezintă tipul cel mai răspândit, prezenţa lor presupunând eforturi mici în transformarea peisajului natural şi păstrarea formei tribale, ce se ocupă cu cultura plantelor, creşterea vitelor. Satele de vară sunt formate din grupuri de colibe construite din trestie împletită, acoperiş conic de paie. Satele de iarnă sunt simple adunări de corturi.
În partea de sud a Nigeriei, populaţia ocupându-se în principal cu agricultura, satul are o altă structură: locuinţele sunt mari, dreptunghiulare, în centrul aşezării păstrându-se bazinul cu apă.
Aşezările aglomerate reprezintă o formă mai evoluată, populaţia ocupându-se cu agricultura sau industria minieră extractivă. Ele sunt construite în general în lungul râurilor şi iau formă liniară, pe un rând sau mai multe rânduri paralele. Sunt sate geometrice regulate.
Coloniile miniere apărute între cele două războaie mondiale s-au transformat în aşezări rurale evoluate cu dotări moderne. Acest tip de aşezare minieră este întâlnit în Tanzania, Guinea, Ghana, Nigeria, Camerun, Congo.
Treptat s-a accentuat contrastul în peisaj între zona industrială prin interesele societăţilor străine, şi restul provinciei, care a rămas sub formă naturală.
Africa de Sud prezintă, de asemenea, contraste de organizare a peisajului, unele motivate de ariile întinse deşertice, iar altele de prezenţa domeniului colonial.
În Angola, de exemplu, satele sunt răspândite după zonele de producţie. Satele concentrate, liniare se întâlnesc în lungul râurilor din zona pădurilor tropicale, unde locuitorii au realizat zone întinse pentru locuinţe şi culturi. Ei se ocupă cu valorificarea lemnului, unele aşezări fiind şantiere forestiere.
Satul cu forma circulară este răspândit în savane, unde populaţia se ocupă cu creşterea animalelor şi cultura plantelor. Locuinţele sunt construite din lemn, adesea lutuit, în formă de colibe pătrate, cu acoperiş piramidal. Satul este înconjurat cu palisade, iar teritoriul arabil este în afara vetrei satului.
Satele cele mai mari, cu forme poligonale, sunt construite în zona pădurilor rare cu spaţii ierboase. Ocupaţia de bază este agricultura dar sunt dezvoltate şi meşteşugurile. Satele au centru civic şi sunt şi puncte administrative.
Aşezările izolate au apărut în special în zona savanelor unde sunt condiţii mai bune pentru creşterea animalelor decât pentru culturi de câmp. Gospodăriile au mai multe dependinţe.
În stepele aride, în deşert, aşezările sunt modeste, au un pronunţat caracter de primitivitate, fiind simple colibe fără dependinţe.
În Africa de Sud se repetă, în mare parte, profilul aşezărilor prezentate la nord de zona subecuatorială. Astfel în Zimbabwe aria cea mai întinsă o deţine aşezarea dispersată, specifică crescătorilor de animale. Acest tip evoluează în formă de cătune, în zona ocupată de arboricultură şi creşterea animalelor. Regiunea Salisbury, specializată în culturi intensive de tutun, pomi fructiferi, are aşezări aglomerate. Tipul de aşezare aglomerată reapare în bazinul fluviului Limpopo, aceasta urmărind cursul de apă. Satele sunt formate din colibe care concentrează în unele cazuri la peste 1000 de gospodării. Colibele au carcasă împletită şi lutuită. În partea de sud-vest, tipul aglomerat apare insular în bazinul fluviului Orange, în apropierea ariilor irigate. Aşezarea caracteristică Africii de Sud este craalul, sat specific populaţiei bantu.
Satele specifice autohtone bantu sunt construite în formă de potcoavă având o platformă comună mai înaltă, mărginită de un mic taluz. Locuinţele sunt distribuite tot în semicerc, pe două şiruri cu poziţii intercalate. Clădirile sunt în formă cilindrică cu acoperiş conic sau în formă de cupolă, aranjată simetric pe câte o platformă circulară.
Aşezarea - colonie pentru minieri - este formată din barăci închise şi are forme diferite: liniare, poligonale. Colonia minieră este cunoscută sub denumirea de compounds. Al treilea tip este aşezarea dispersată. Cele mai mari densităţi de aşezări se înscriu în regiunile cu culturi intensive, litoralul şi provincia Orange, dintre Pretoria şi Kimberley. Tipul de aşezare fermă se întinde şi în bazinul inferior al fluviului Orange, cât şi la sud de acest fluviu unde se practică agricultura şi păstoritul extensiv. Dispersia este întâlnită şi la populaţia boşimani care avansează în regiunea deşertului Kalahari.