Pin It

Scopul bugetului investiţional este crearea activelor pe termen lung (drumuri, şcoli, etc.). Acest tip de buget reflectă necesităţile organelor locale în domeniul construcţiilor capitale. Organele locale elaborează un plan unic pe termen lung (3-5 ani), ce conţine investiţii de durată în domeniul construcţiei obiectelor de menire socială, infrastructurii şi procurării terenurilor, precum şi mijloacele financiare necesare pentru realizarea acestui plan investiţional.

 

Procesul elaborării bugetului investiţional cuprinde câteva etape:

  • Inventarierea activelor pe termen lung
  • Elaborarea planului investiţional pe termen lung
  • Elaborarea planului de finanţare
  • Executarea bugetului investiţional.

 

Elementul principal al acestui tip de buget şi a planului investiţional este analiza financiară, direcţionată spre minimizarea impactului proiectului investiţional asupra bugetului municipal, vis-a-vis de creşterea maximă a efectului pozitiv din realizarea proiectului din punctul de vedere a satisfacerii necesităţilor populaţiei locale. Astfel, bugetul investiţional devine nu numai un instrument de gestiune a mijloacelor financiare utilizate într-o perioadă lungă de timp, dar şi o îndatorire a organelor de conducere locale faţă de cetăţeni, în vederea asigurării un nivel de trai şi de deservire decent.

 

Inventarierea activelor pe termen lung. Multe administraţii municipale nu duc o evidenţă adecvată a obiectelor de infrastructură, inclusiv data dării în exploatare, preţul lor de piaţă la momentul inventarierii, precum şi starea lor curentă. Mai mult decât atât, multe administraţii municipale nu desfăşoară controale regulate ale calităţii şi nivelului de deservire, asigurate de obiectele de infrastructură (drumuri, gunoişti, clădiri etc.). Primul pas în elaborarea bugetului investiţional este inventarierea şi evaluarea la preţurile pieţii a tuturor obiectelor de infrastructură municipală. Procesul sistematic de planificare a investiţiilor pe termen lung se poate baza pe un sistem informaţional de baze de date foarte simplu, care în acelaşi timp reflectă necesitatea construirii noilor obiecte de infrastructură sau repararea celor defecte.  Nivelul curent de deservire reflectă nivelul investiţiilor necesare în viitor. De exemplu, sistemul de aprovizionare cu apă potabilă poate deservi 60% din populaţie şi să aibă un nivel de pierderi de 40 %. În acest caz organele municipale pot investi mijloacele financiare planificate pentru micşorarea pierderilor de apă, sau să lărgească aria de deservire a populaţiei, construind reţele de apeduct noi.

 

Elaborarea planului investiţional pe termen lung. Deciziile privitor la investiţiile capitale se bazează pe câteva criterii:

  • Gradul de urgenţă a proiectului
  • Avantajele proiectului
  • Costul şi rezultatele financiare din realizarea proiectului
  • Admisibilitatea şi suportabilitatea proiectului pentru populaţia locală

 

Utilizarea scopurilor de deservire (extinderea ariei de deservire de la 60 % la 90%) ca principal instrument de motivare, pe care se bazează un plan investiţional, permite administraţiei municipale să determine necesitatea înlocuirii, modernizării/extinderii sau construirii noilor obiecte de infrastructură.

 

Reieşind din devizurile prealabile de cheltuieli pentru realizarea unor proiecte, orarul de implementare a proiectelor, în baza unei analize tehnice se definitivează lista proiectelor prioritare pe parcursul unei perioade de timp. Ca rezultat obţinem un plan investiţional pe termen lung, structurat după principiul priorităţii. Avantajele unui plan investiţional pe termen lung sunt:

  • O distribuire mai raţională a resurselor financiare limitate
  • Posibilitatea alegerii unor soluţii mai puţin costisitoare (costurile de alternativă)
  • Posibilitatea de împrumut şi alte operaţiuni de finanţare pe piaţa de capital.

 

Experienţa mondială scoate în evidenţă două momente cheie în elaborarea planului investiţional pe termen lung:

  • Impactul cheltuielilor investiţionale viitoare asupra cheltuielilor curente
  • Recuperarea cheltuielilor şi obţinerea profitului din proiectele investiţionale.

 

Chiar fără efectuarea unor cheltuieli investiţionale suplimentare, cheltuielile operaţionale curente pot creşte, situaţie în care prioritar va fi controlul efectuării cheltuielilor curente şi apoi finanţarea necesităţilor investiţionale suplimentare. După efectul lor, investiţiile efectuate pot fi divizate în :

  • Investiţii forţate – în urma cărora administraţia municipală nu va obţine economii sau creşterea calităţii, dar care sunt necesare pentru funcţionarea normală a obiectelor municipale
  • Investiţii generatoare de economii – investiţii, în rezultatul cărora cheltuielile operaţionale scad, obţinându-se economii de mijloace care pot fi investite sau utilizate pentru alte scopuri
  • Investiţii generatoare de venituri – investiţii ce vor duce la obţinerea de venituri suplimentare.

 

Aşa tipuri de economii sau creşteri de venit trebuie incluse în bugetul operaţional anual, de asemenea incluse în calculele privind elaborarea proiectului. Costurile de întreţinere şi reparaţie sau economiile obţinute în cadrul proiectului sunt de regulă elementele care avantajează un proiect faţă de altul.

 

Importanţa unui proiect investiţional vine din prioritatea lui faţă de alte proiecte. Administraţiile municipale pornesc din „capul” acestor liste de proiecte prioritare şi aranjează lista în jos până la repartizarea tuturor resurselor financiare disponibile. Acest principiu nu întotdeauna stă la baza elaborării bugetului investiţional.

 

Multe proiecte investiţionale parţial sau integral sunt finanţate din veniturile proprii. Mai mult decât atât, fondurile generale ale bugetului municipal sunt utilizate la latitudinea administraţiilor municipale. De facto, planurile investiţionale sunt finanţate din resursele rămase după efectuarea cheltuielilor operaţionale şi sunt cofinanţate din transferuri, surse externe de finanţare, granturi, care pot fi utilizate doar pentru aceste scopuri.

 

La etapa actuală procesul elaborării bugetului investiţional este iterativ. Restricţiile surselor provenite din venituri nu sunt fixate, după necesitate, în cazul creşterii necesităţilor investiţionale administraţiile municipale pot extinde bugetul investiţional prin creşterea veniturilor colectate la bugetul municipal general, pot atrage resurse creditare, sau să micşoreze anumite cheltuieli operaţionale în favoarea creşterii unor cheltuieli investiţionale:

  • Primordială este colectarea veniturilor
  • Creşterea tarifelor până la nivelul acoperii costurilor
  • Municipalitatea poate consulta opinia publică pentru a determina ce investiţii şi cât de mari poate finanţa (suporta) colectivitatea.

 

Elaborarea planului de finanţare. În cadrul planificării financiare organele municipale de conducere trebuie să analizeze diverse variante de finanţare şi efectul financiar al implementării diferitor proiecte, propuse spre examinare. Cea mai importantă etapă a programei de investiţii pe termen lung este legată de efectuarea unei analize financiare minuţioase a posibilităţilor investiţionale ale organelor municipale de a implementa acest plan investiţional. Numărul bunurilor publice, care pot finanţa bugetul investiţional municipal depinde de următorii factori:

  • Nivelul cheltuielilor operaţionale aşteptate în viitor
  • Posibilitatea recuperării cheltuielilor pentru anumite proiecte şi potenţialul de încasare a supraprofiturilor de la investiţiile realizate
  • Posibilitatea divizării cheltuielilor între diferite niveluri ale conducerii de stat, sau între sectorul public şi cel privat
  • Structura datoriilor şi instrumentele financiare ale serviciului datoriei.

 

Executarea bugetului investiţional. Bugetul investiţional reprezintă un important instrument de gestiune atât pentru consiliul local cât şi populaţie cât, deoarece:

  • Creşte nivelul de informare al administraţiei municipale şi a cetăţenilor despre necesitatea investiţiilor pe termen scurt şi lung
  • Permite administraţiei municipale şi contribuabililor se efectueze o analiză şi să facă propuneri în baza informaţiilor despre direcţiile investiţionale prioritare.

 

De obicei bugetul investiţional este poziţionat ca un compartiment separat în bugetul municipal general. Un plan investiţional pe termen lung  include următoarele componente:

  • Informaţie completă despre costul proiectului, inclusiv costul construcţiei şi finanţarea (precum şi alte costuri legate de implementarea proiectului)
  • Un time-sheet anual de implementare a proiectelor, inclusiv plăţi directe pentru construcţie, afară de achitarea datoriilor (rambursarea creditului şi suma dobânzilor)
  • Toate transferurile curente, adunate într-o grupă inclusiv: costul lucrărilor de proiectare, cheltuielile de instalare şi exploatare viitoare, plata dobânzilor şi alte plăţi necesare.

La ultima etapă bugetul investiţional final trebuie să conţină informaţii despre rezultatele financiare din implementarea proiectelor propuse, investiţiile anuale necesare (costurile financiare anuale), precum şi beneficiile fiecărui proiect în parte pentru bugetul municipal.