Din punct de vedere juridic, administraţia trebuie privită ca o activitate în sens material sau un ansamblu de persoane şi de organe, în sens organic.
Din punct de vedere sociologic, ea este considerată un sistem de organizare vastă şi complexă, ce constituie în sine un univers vizibil, având legile şi procedurile sale, mijloacele sale de constrângere, obiceiurile şi simbolurile sale, ca şi limbajul şi mijloacele sale de comunicare.
Cu alte cuvinte, administraţia este un ansamblu de structuri sociale ocupând un loc special în societatea în care este inserată, în raport cu celelalte organizaţii sau grupuri cu care poate fi comparată.
Perspectiva structuralistă pune accentul pe ordonarea şi dispunerea pe orizontală sau verticală, după anumite criterii, a organelor administraţiei.
Prin scopul său, administraţia publică este legată de puterea legislativă care, prin activitatea sa principală, constând în legiferare, circumscrie şi stabileşte finalitatea şi sensul în care administraţia va acţiona.
În acelaşi timp, aceasta este legată şi de puterea judecătorească, ale cărei hotărâri sunt aplicate şi executate tot în sfera administraţiei.
Prin natura ei, administraţia este legată însă cel mai mult de puterea executivă, dar, nu se identifică cu aceasta, având o sferă mai largă de cuprindere.
Sursa legitimităţii administraţiei publice se regăseşte în sistemul de valori dominante al societăţii, ea nu deţine o filosofie proprie. Acest sistem este cel care îi fixează scopurile şi mijloacele pe care trebuie să le utilizeze pentru a le atinge.
Autorităţile administraţiei publice urmăresc să asigure ordinea de drept, drepturile şi libertăţile democratice, să apere integritatea teritorială a ţării şi suveranitatea acesteia, dezvoltarea societăţii în ritm cât mai rapid şi pe toate planurile.