Franţa – dreptul administrativ francez este dominat de principiul legalităţii. În sistemul francez acest principiu determină supunerea executivului faţă de drept. Astfel, principiul legalităţii aplicat administraţiei exprimă regula potrivit căreia administraţia trebuie să acţioneze conform dreptului.
Din punct de vedere constituţional, administraţia franceză se distinge de administraţia germană[1] în măsura în care Parlamentul francez nu dispune decât de competenţe legislative restrânse, competenţe destinate să garanteze că intervenţiile administraţiei în domeniul libertăţilor şi bunurilor, au un fundament legitim din partea Parlamentului.
Libertatea de acţiune a executivului este limitată de principiile generale ale dreptului. Administraţia franceză trebuie să respecte convenţiile internaţionale[2] care stipulează că tratatele sau acordurile legal ratificate au o autoritate superioară celei a legilor. Totodată, administraţia franceză trebuie să aplice dreptul comunitar, căruia Consiliul de Stat i-a recunoscut autoritatea imediată şi preeminenţa.
Administraţia franceză este supusă controlului legalităţii, care este asigurat în primă instanţă de tribunalele administrative şi, în ultimă instanţă, de Consiliul de Stat, căruia din perspectivă istorică, îi revine o contribuţie decisivă în concretizarea principiului supunerii administraţiei, dreptului. Principala cale de recurs pentru controlul a posteriori a actelor administraţiei este recursul pentru exces de putere, cu motivaţia fie a incompetenţei, fie a viciului de procedură şi a formei, fie încălcarea legii, precum şi deturnarea puterii.
Administraţia publică în Germania – dreptul german consacră o concepţie similară celei franceze in privinţa dreptului administrativ. Germania, ca stat de drept liberal, răspunde principiului separării stricte a legislativului şi a executivului atât la nivelul funcţiunilor, cât şi la nivelul actelor.
Administraţia germană este supusă regulilor de drept, de care este legată, deşi dispune de o anumită putere discreţionară ce îi conferă un grad de libertate de acţiune administraţiei, dar care nu o dispensează de obligaţia de a acţiona cu obiectivitate şi de a respecta legea.
Ierarhia surselor de legalitate a administraţiei este mai complexă într-un stat federal decât într-un stat unitar, astfel că, în Germania se găsesc reguli valabile pentru întreaga federaţie – constituţie, principii generale ale dreptului internaţional şi reguli de drept comunitar, legi, tratate internaţionale, decizii ale Tribunalului constituţional federal. De asemenea se regăsesc şi reguli stabilite la nivelul landurilor germane – constituţii, legi şi regulamente, iar la nivel local există in administraţie reguli de drept ce emană de la autorităţile locale.
Administraţia germană este limitată de propriile acte, astfel că, de la intrarea lui în vigoare, un regulament este obligatoriu pentru toţi, inclusiv pentru autoritatea care l-a emis, în pofida puterii recunoscute administraţiei în anumite condiţii, ce-i conferă autoritatea de a le modifica, de a le retrage sau de a le abroga.
Administraţia publică în Marea Britanie
În Marea Britanie, administraţia publică este supusă la două principii constituţionale fundamentale. Primul principiu este cel al suveranităţii Parlamentului în virtutea căruia Parlamentul Britanic, împreună cu monarhul, dispune de o putere legislativă, în principiu nelimitată. Cel de al doilea principiu, suveranitatea legii, pe acelaşi nivel cu suveranitatea parlamentului, semnifică ca un postulat, supunerea administraţiei common law-ului în forma sa modificată prin legile parlamentare.
În sistemul de drept britanic, măsurile administrative care privesc drepturile şi îndatoririle persoanei, necesită un fundament legal, scris. Din acest punct de vedere, o abilitare care emană de la Parlament este necesară atunci când executivul vrea să hotărască reglementări de ordin general şi abstract, întinderea puterii normative administrative depinzând de conţinutul dispoziţiei de abilitare. Din această regulă decurge constatarea potrivit căreia, parlamentul britanic dispune de puteri discreţionare, contrar a ce se întâmplă în Germania. În ceea ce priveşte regula de drept, regula britanică este cunoscută ca fiind esenţial de natură cazuistică şi care îşi găseşte sursa fundamentală, în jurisprudenţă[3].
Administraţia publică în Belgia
Administraţia belgiană este supusă dreptului şi are la bază principiul legalităţii. Aceasta semnifică că puterea publică este legată de dreptul pozitiv, căreia îi garantează aplicarea şi care îi limitează puterile. Principiul legalităţii administraţiei stabileşte că actele unei instituţii administrative sunt licite numai dacă ele sunt conforme dispoziţiilor stabilite de către o instanţă de rang superior puterilor publice.
Constituţia belgiană consacră putere judecătorilor de a aplica doar acele ordine şi regulamente generale, provinciale şi locale care sunt conforme legilor. Administraţia este ţinută de a se conforma nu numai regulilor de drept care îi sunt exterioare, ci şi regulilor pe care ea însăşi le a edictat. Prin urmare, Consiliul de Stat a dedus din principiul legalităţii o regulă care are rang de principiu general al dreptului, potrivit căreia o autoritate administrativă nu poate ignora într-o decizie individuală, o dispoziţie generală pe care ea însăşi a stabilit-o.
[1] Fără a fi identice, principiul legalităţii aşa cum este el reflectat de cele trei sisteme naţionale de drept - german, francez şi britanic, rechtsstaatlichkeit, principe de legalite şi rule of law, semnifică deopotrivă supunerea administraţiei dreptului.
[2] Constituţia Franţei, art. 55
[3] Dreptul englez permite într-o manieră extrem de liberă, atragerea directă de către cel administrat a responsabilităţii individuale a funcţionarului.