În contextul negocierilor de aderare la spaţiul comunitar, evaluarea capacităţii administrative a României s-a realizat în mod sistematic, fiind reflectată în raporturile regulate prezentate de către Comisie Europeană[1]. O asemenea evaluare a presupus o viziune clară asupra principalelor structuri administrative necesare pentru implementarea diferitelor capitole de acquis, a principalelor funcţii pe care fiecare dintre aceste structuri trebuia să le îndeplinească şi a caracteristicilor lor de bază pentru a-şi îndeplini cu succes funcţiile.

Existenţa unei administraţii eficiente şi democratice reprezintă unul dintre cele mai importante criterii care definesc modernitatea unei ţări, iar momentan, România nu dispune de o astfel de administraţie. De aceea, o prioritate majoră a Guvernului României este realizarea, în câţiva ani, a unei reforme reale prin care administraţia publică din ţara noastră să se situeze la nivelul standardelor europene şi să se caracterizeze prin transparenţă, predictibilitate, responsabilitate, adaptabilitate şi eficacitate.

Pentru a satisface această prioritate, în anul 2004, Guvernul României a adoptat Strategia privind accelerarea reformei în administraţia publică.

În acord cu Comisia Europeană, Guvernul a identificat trei domenii în care trebuie să se facă progrese semnificative. Acestea sunt: funcţia publică, descentralizarea şi deconcentrarea serviciilor publice şi procesul de formulare a politicilor publice.

Reforma funcţiei publice  va asigura crearea unui corp profesionist de funcţionari publici,  stabil şi neutru din punct de vedere politic, prin implementarea unui cadru legislativ unitar şi coerent şi dezvoltarea coeziunii strategiilor de management al resurselor umane şi de instruire profesională, prin deplinul angajament al ministerelor, agenţiilor şi al altor organisme guvernamentale.

Reforma administraţiei publice locale vizează continuarea procesului de descentralizare şi al celui de deconcentrare a serviciilor publice prin care trebuie sa se asigure  îmbunătăţirea managementului serviciilor publice la nivel local şi creşterea calităţii acestora  precum şi alocarea coerentă a responsabilităţilor, resurselor financiare şi drepturilor legate de serviciile oferite.

Îmbunătăţirea procesului de formulare a politicilor publice prin crearea sistemelor de coordonare şi îmbunătăţirea capacităţii de management a structurilor guvernamentale.

3.1. Înfiinţarea, organizarea sau reorganizarea structurilor administrative

Pentru eficientizarea activităţii administraţiei publice centrale, s-a adoptat, de către Parlament, Legea privind organizarea şi funcţionarea Guvernului şi a ministerelor – act normativ deosebit de important şi necesar în procesul de accelerare a reformei din administraţia publică.

Guvernul României[2] a luat unele măsuri privind înfiinţarea, organizarea/reorganizarea şi îmbunătăţirea funcţionării unor ministere ca organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, după cum urmează:

• Ministerul Dezvoltării şi Prognozei, prin reorganizarea Consiliului de Coordonare Economico – Financiară a Direcţiei Generale de Prognoză din subordinea Ministerului Finanţelor şi a Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltare Regională, care au fost desfiinţate;
• Ministerul Finanţelor Publice;
• Ministerul Industriei şi Resurselor;
• Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului;
• Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor;
• Ministerul Lucrărilor Publice, Transportului şi Locuinţei prin desfiinţarea Ministerul Transporturilor şi Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului;
• Ministerul Turismului;
• Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţiei;
• Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin reorganizarea Ministerului Educaţiei Naţionale şi a Agenţiei Naţionale pentru Ştiinţă, Tehnologie şi Inovare, care s-au desfiinţat;
• Ministerul Culturii şi Cultelor prin reorganizarea Ministerului Culturii şi a Secretariatului de Stat pentru Culte;
• Ministerul Sănătăţii şi Familiei;
• Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei;
• Ministerul Informaţiilor Publice;
• Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copiilor şi Adopţii;
• Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor prin reorganizarea Oficiului pentru Protecţia Consumatorului;

Ministerul Administraţiei Publice[3], ca minister de sinteză, asigură aplicarea strategiei şi a Programului Guvernului în domeniul administraţiei publice locale şi monitorizează în numele Guvernului elaborarea şi aplicarea programelor de reformă de către ministere şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale.

În subordonarea Ministerului Administraţiei Publice funcţionează următoarele autorităţi publice centrale: Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie. În conformitate cu Programul de Guvernare pe perioada 2001-2004, prin hotărârea de Guvern nr.1075/2001, s-a înfiinţat Ministerul Integrării Europene[4] cu următoarele atribuţii de bază[5]:

- asigură îndeplinirea obligaţiilor care decurg din dispoziţiile Acordului European;

- fundamentează şi coordonează procesul de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană;

- monitorizează  utilizarea asistenţei financiare nerambursabile acordate României de către Uniunea Europeană;

- coordonează raporturile administraţiei centrale cu instituţiile Uniunii Europene şi cu Statele Membre;

- avizează proiectele de acte normative care urmăresc armonizarea legislaţiei naţionale cu cea comunitară;

- informează asupra evoluţiei procesului naţional şi european de integrare şi urmăreşte promovarea valorilor şi a spiritului european în cadrul societăţii civile.

Prin Hotărârea de Guvern nr.140/1995, s-au constituit compartimente pentru integrare europeană la nivelul ministerelor, organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale, prefecturilor, primăriilor din oraşele mari şi ale consiliilor judeţene, compartimente subordonate direct conducătorului instituţiei respective. S-a realizat, astfel, ,descentralizarea activităţii de integrare europeană prin angajarea responsabilităţii organelor administraţiei centrale şi ale organelor Guvernului în teritoriu[6]. În cadrul acestor departamente au fost angajaţi consilieri specialişti în integrare europeană.

În cadrul procesului de descentralizare, noul sistem şi relaţiile între structurile responsabile pot fi redefinite, evidenţiindu-se:

- Crearea Comitetului tehnic inter-ministerial care va asigura coordonarea implementării strategiei – componenta de descentralizare;

- Crearea unor mecanisme necesare asigurării comunicării direcţiilor principale de acţiune către societatea civilă şi către alţi beneficiari ai procesului de descentralizare (raporturi periodice de monitorizare, forumuri pentru dezbaterea publică a diverselor opţiuni în procesul de descentralizare a serviciilor publice, etc.);

- Înfiinţarea grupurilor de lucru pentru componentele esenţiale ale strategiei;

- Adoptarea legii cadru a descentralizării care va asigura coerenţa procesului de descentralizare;

- Elaborarea unui sistem de indicatori de măsurare a performanţelor pe parcursul derulării procesului de descentralizare.

- Întărirea capacităţii autorităţilor publice locale în gestionarea şi furnizarea noilor servicii publice descentralizate.

La nivelul fiecărui judeţ, se constituie Comitetul tehnic judeţean pentru descentralizare care va efectua analize de impact şi propuneri cu privire la descentralizarea anumitor competenţe; vor participa la negocierile directe privind transferul de competenţe şi responsabilităţi de la nivel central la nivel local.

 Alte măsuri care trebuie luate sunt:

- Crearea cadrului instituţional la nivelul administraţiei publice locale necesar derulării fondurilor structurale;

- Pregătirea specializată a personalului din administraţia publică locală implicat în derularea fondurilor structurale.

Pentru atingerea  obiectivelor de integrare a României în U.E., Departamentul de Integrare Europeană şi instituţiile administraţiei publice au fost sprijinite în activitatea lor de Institutul European din România[7], instituţie publică aflată sub autoritatea Guvernului, iar din 2001 sub autoritatea Ministerului Integrării Europene[8].

Aceste măsuri au urmărit crearea cadrului instituţional în administraţia publică, dar, în acelaşi timp, un rol însemnat s-a acordat realizării cadrului legislativ adecvat pentru implementarea următoarelor legi:

• Legea privind Statutul funcţionarilor publici, cu scopul de a depolitiza funcţia publică, de a asigura stabilitatea funcţionarilor publici şi de a forma un corp de profesionişti eficace care să câştige încrederea populaţiei în serviciul public şi să devină un partener de dialog social competent;
• Legea privind răspunderea ministerială, care reglementează formele de responsabilitate legala (civilă, financiară şi penală) a membrilor Guvernului;
• Legea privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, Legea privind regimul concesiunilor, Legea privind finanţele publice locale, care creează cadrul legal pentru favorizarea investiţiilor străine, dezvoltarea infrastructurii naţionale, autonomia locală şi funcţionarea parteneriatului public – privat, în scopul de a creşte oferta de servicii publice de calitate;
• Legea privind dezvoltarea regională şi Ordonanţa de Urgenţă privind zonele defavorizate, care stimulează parteneriatul la nivel local în domeniul economic şi social, asigură facilităţi pentru investitori în scopul relansării economice şi protecţiei sociale şi accesul la fondurile structurale şi la fondul de coeziune socială, în perspectiva aderării la U.E.;

În contextul armonizării prevederilor legislative interne cu cele comunitare au

fost elaborate şi adoptate (sau sunt în curs de adoptare) următoarele acte normative:

- Legea administraţiei publice locale, care reglementează regimul general al autonomiei locale, defineşte atribuţiile şi competenţele autorităţilor administraţiei publice locale şi întăreşte responsabilitatea aleşilor locali faţă de cetăţean;

- Legea privind serviciile publice de gospodărie comunală, vizând dezvoltarea şi descentralizarea activităţii serviciilor comunitare;

- Legea privind statutul aleşilor locali;

- Ordonanţele privind crearea serviciilor publice comunitare pentru evidenţa informatizată a persoanelor, a paşapoartelor simple precum şi pentru situaţii de urgenţă;

- Ordonanţele privind salubritatea, transportul local şi asociaţiile de locatari;

- Ordonanţa privind înfiinţarea şi organizarea I.N.A.

3.2. Schema instituţională a procesului de reformă în administraţia publică

În cadrul procesului de reformă, principalii actori implicaţi în coordonarea, implementarea şi monitorizarea măsurilor prevăzute sunt:

- Primul Ministru - are rolul de a coordona reforma de ansamblu a Guvernului şi a delega sarcinile specifice către toţi miniştrii responsabili;

- Întregul proces al reformei administraţiei publice va fi coordonat de Ministrul de stat, Ministrul administraţiei şi internelor;

- Fiecare Ministru trebuie să prezinte o declaraţie de intenţie privind orientările strategice pentru ministerul pe care îl conduce, care poate fi actualizată periodic;

- Consiliul Superior pentru Reforma Administraţiei Publice, Coordonarea Politicilor Publice şi Ajustare Structurală: analizează strategiile sectoriale, pentru fiecare minister în parte sau în ansamblu, şi face sugestii către ministere şi recomandări către Primul Ministru;

- Patru miniştrii au un rol special în procesul de reformă: Ministrul de stat, Ministrul administraţiei şi internelor, Ministrul finanţelor publice şi Ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului.

- La nivelul Ministerului Administraţiei şi Internelor actorii implicaţi în procesul de reformă sub directa autoritate a ministrului de stat, sunt:

• Unitatea Centrală pentru Reforma Administraţiei Publice, direcţie în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, asigură suportul tehnic şi monitorizarea întregului proces de reformă, precum si derularea procesului de descentralizare si deconcentrare.
• Institutul Naţional de Administraţie este responsabil cu elaborarea şi asigurarea implementării strategiei de formare continuă a funcţionarilor publici, asigurând, împreună cu centrele regionale şi cu sprijinul instituţiilor partenere, formarea continuă a grupurilor ţintă strategice. N.A. joacă rolul de:

- şcoală de formare aplicată de excelenţă pentru funcţionarii publici;

- coordonator al reţelei de centre regionale de formare continuă ale administraţiei publice locale;

- centru de diseminare şi suport în cadrul reţelei de parteneri.

• Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici este responsabilă pentru managementul funcţiei publice[9].

- grupurile de monitorizare a reformei administraţiei publice din judeţe şi ministere coordonate de Unitatea Centrală pentru Reforma Administraţiei Publice. Aceste grupuri constituie o reţea naţională a modernizatorilor, reprezentând o interfaţă între administraţia publică centrală şi locală, între nivelul politic şi aparatul tehnic din administraţia publică.

- Ministerul Finanţelor Publice contribuie, la elaborarea şi implementarea strategiei şi a programului Guvernului în domeniul finanţelor publice, având un rol determinant în gestionarea politicilor economice.

- Secretariatului General al Guvernului trebuie să pregătească reforma sistematică, pe termen lung, a managementului elaborării politicilor, al analizei şi evaluării politicilor şi al procesului decizional central;

[1] Raportul anual pe 2005 asupra progreselor înregistrate de România în vederea aderării la Uniunea europeană evidenţia următorul fapt: capacitatea administraţiei publice de a implementa acquis-ul comunitar rămânea limitată şi reprezenta o constrângere majoră în cadrul pregătirilor de aderare ale României

[2] Ordonanţa de Urgenţă nr. 2/2001 a Guvernului României

[3] O.U. nr. 291/2000 şi H.G. nr. 8/2001 reglemeantează organizarea şi funcţionarea ministerului responsabil cu Administraţia publică

[4] H.G. 734/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Integrării Europene, publicată în M.O. al României, Partea I, nr. 479 din 4 iulie 2003

[5] Augustin, Fuerea – Manualul Uniunii Europene, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2004, pag. 214

[6] Augustin  Fuerea – Instituţiile Uniunii Europene, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2002, pag. 240

[7]Înfiinţat prin  Legea nr. 207 din 11/11/1989, publicată în M.O. nr. 429 din 12/11/1998

[8] Începând cu 1 ianuarie 2007 Ministerul Integrării a fost desfiiţat ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană

[9] De precizat că asigurarea coerenţei instituţionale depinde de relaţia dintre diferitele instituţii implicate direct sau indirect în procesul de formare continuă a funcţionarilor publici.