Acceptarea României, ca membră a Uniunii Europene, a presupus înainte de toate îndeplinirea criteriilor prevăzute de către Uniunea Europeană. Consiliul European întrunit la Copenhaga[1] a definit aceste criterii pe care statele candidate trebuiau să le satisfacă înainte de admiterea în structurile comunitare, şi anume:
- existenţa unor instituţii stabile care să garanteze democraţia, statul de drept, drepturile omului, respectul şi protecţia minorităţilor;
- existenţa unei economii de piaţă funcţionale, capabilă să facă faţă presiunilor concurenţiale şi forţelor pieţei libere din interiorul Uniunii;
- existenţa capacităţii de asumare a obligaţiilor ce decurg din calitatea de membru al Uniunii, inclusiv prin subscrierea la obiectivele Uniunii politice, economice şi monetare, elementul de bază constituindu-l adoptarea şi transpunerea acquis-ului comunitar dezvoltat de Uniunea Europeană de la fondarea sa.
La aceste criterii s-a adăugat un al patrulea, introdus de către Consiliul European întrunit la Madrid[2] şi anume: capacitatea administraţiei ţărilor candidate de a gestiona calitatea de membru al Uniunii Europene şi de a aplica acquis-ul comunitar.
Uniunea Europeană subliniază acest criteriu întrucât capacitatea administrativă şi juridică a ţărilor membre este de mare importanţă pentru adoptarea, implementarea şi aplicarea acquis-ului şi pentru utilizarea eficientă a sprijinului financiar, îndeosebi din fondurile structurale.
Este esenţial ca administraţiile ţărilor candidate la aderare în spaţiul comunitar să fie modernizate, astfel încât să poată implementa şi pune în aplicare acquis-ul comunitar. Acest fapt va necesita noi structuri administrative, precum şi administratori pregătiţi corespunzător.
Sistemele juridice ale ţărilor candidate trebuie să fie în stare să asigure aplicarea legii, în multe cazuri statelor candidate lipsindu-le structurile necesare pentru a aplica noi reglementări. Există, de asemenea, probleme larg răspândite de corupţie, care sunt acum abordate de majoritatea guvernelor din ţările candidate.
Pentru transpunerea în practică a priorităţilor din Parteneriat, fiecare ţară a elaborat câte un Program naţional de preluare a acquis-ului comunitar, în cazul României acesta a fost parte componentă a Planului Naţional de Aderare a României. În toate aceste documente programatice ale Uniunii Europene şi ale României existau prevederi referitoare la administraţia publică, precum şi măsuri menite să conducă la satisfacerea criteriului administrativ de aderare.
Programul Naţional al României pentru Aderarea la Uniunea Europeană din anul 2001 conţinea un capitol distinct, capitolul V, care prezenta situaţia în domeniul administraţiei publice locale şi centrale, cu accentul pe descrierea noii structuri a Guvernului în acest domeniu, având ca priorităţi:
- crearea unui corp de funcţionari publici profesional şi neutru din punct de vedere politic;
- întărirea capacităţii Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici ca unitate centrală pentru formarea şi dezvoltarea corpului funcţionarilor publici;
- întărirea capacităţii instituţionale a Ministerului Administraţiei Publice;
- descentralizarea administraţiei şi întărirea autonomiei locale, deconcentrarea serviciilor ministeriale;
- delimitarea şi stabilirea resurselor financiare ale comunităţilor locale faţă de bugetul de stat, descentralizarea deciziei privind gestionarea resurselor financiare şi de patrimoniu;
- participarea cetăţenilor la procesul decizional;
-demilitarizarea treptată a unor servicii comunitare;
- dezvoltarea managementului serviciilor publice locale;
- crearea unui sistem informaţional integral al administraţiei publice centrale şi locale;
- îmbunătăţirea relaţiilor dintre administraţie şi utilizatorii de servicii publice;
- întărirea capacităţii de luare a deciziilor la nivel guvernamental;
- întărirea capacităţii instituţionale pentru dezvoltarea rurală şi promovarea accesului la serviciile de infrastructură.
[1] Consiliul European de la Copenhaga, desfăşurat în perioada 21 – 22 iunie 1993, adoptă decizia istorică de lărgire a Uniunii Europene spre est, stabilind criteriile de aderare pe care trebuie să le îndeplinească statele candidate, condiţii sine qua-non ale integrării în structurile europene.
[2] Consiliul European de la Madrid , desfăşurat în perioada 15-6 decembrie 1995, reafirmând necesitatea unei bune pregătiri a lărgirii Uniunii Europene pe baza criteriilor fixate la Copenhaga şi în cadrul Strategiei de preaderare de la Essen pentru statele din Europa Centrală şi de Est (9 – 10 decembrie 1994 – Consiliul de la Essen), stabileşte necesitatea creării unei integrări progresive şi armonioase a acestor state, în special prin dezvoltarea unei economii de piaţă, prin adaptarea structurilor lor administrative, precum şi prin crearea unui mediu economic şi monetar stabil.