Administrație publică

Potrivit profesorului Alexandru Negoiţă, relaţiile din sistemul administraţiei publice sunt acele legături, care asigură funcţionalitatea sistemului.

Majoritatea absolută a autorilor recunosc următoarele tipuri de relaţii în cadrul şi în afara sistemului de administraţie publică:

• Relaţii de autoritate-ierarhice, altfel spus, relaţii de subordonare;
• Relaţii de cooperare;
• Relaţii de reprezentare, care apar îndeosebi în raport cu elementele din exteriorul sistemului autorităţilor administraţiei publice;
• Relaţii de control şi
• Relaţii de prestări servicii, care apar cu preponderenţă în raport cu cetăţenii.

Relaţii în cadrul sistemului administraţiei publice

1) Relaţii între Guvern şi alte organe ale administraţiei publice, care pot lua diverse forme:

• Relaţii între Guvern şi alte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate – sunt relaţii de subordonare, pentru că el emite acte juridice obligatorii pentru aceste autorităţi şi le poate controla activitatea.
• Relaţii între Guvern şi administraţia publică locală – sunt, potrivit lui I. Alexandru, la fel relaţii de autoritate-ierarhice, pentru că Guvernul are competenţa generală de a conduce întreaga administraţie publică. Între Guvern şi administraţia publică locală există şi relaţii de control, acest control are anumite limite, pentru că autonomia administrativă şi descentralizarea sunt principii prevăzute în Constituţie.
• Relaţii între Guvern şi serviciile publice desconcentrate – sunt prezente de asemenea relaţiile de autoritate şi de control, dar nu în mod absolut, pentru că între Guvern şi aceste servicii există o verigă intermediară – ministrul de resort.

2) Relaţii între ministere şi alte organe ale administraţiei publice, care pot lua diverse forme:

• Relaţii între ministere şi administraţia publică locală – fiind situate în subsisteme diferite, delimitate de criteriul competenţelor, între aceste structuri nu pot exista decât relaţii de cooperare. Totuşi, pot exista şi relaţii de control, care reies din specificul activităţii unor organe ale administraţiei publice centrale. De exemplu, structurile Ministerului Finanţelor pot controla activitatea tuturor, indiferent de subordonare.
• Relaţii între ministere şi serviciile publice desconcentrate ale ministerelor – sunt relaţii de subordonare, astfel încât organul ierarhic superior (ministrul) poate suspenda dispoziţiile lor ilegale sau le poate da indicaţii obligatorii.

3) Relaţii între organele administraţiei publice locale – sunt relaţii de cooperare.

Relaţii în afara sistemului administraţiei publice 

Acestea pot fi:

• Relaţii cu alte organe ale puterii de stat.
• Cu legislativul – sunt relaţii de colaborare. Aceasta pentru că Constituţia prevede în art. 6 „separaţia şi colaborarea (nu subordonarea) puterilor”. Totuşi, există şi relaţii de control, referindu-ne aici la aşa-numitul „control parlamentar” asupra administraţiei publice.
• Cu puterea judecătorească – de colaborare, reieşind din acelaşi art. 6 al Legii Fundamentale, dar şi de control – e vorba de controlul judecătoresc al legalităţii administraţiei, denumit „contencios administrativ”.
• Relaţii cu societatea civilă – sunt relaţii de cooperare şi de reprezentare. Un exemplu de relaţii de cooperare cu societatea civilă ar fi relaţiile de cooperare între sindicate şi administraţie în vederea asigurării protecţiei muncii şi combaterii şomajului.
• Relaţii cu cetăţenii – trebuie să existe, în primul rând, relaţii de cooperare. Aceste relaţii se realizează prin sprijinul oferit de populaţie la realizarea misiunii acesteia şi prin participarea temeinică a populaţiei la administrare. Profesorul Ioan Alexandru diferenţiază:
• cooperarea directă – când cetăţenii participă la realizarea unui interes general în comun cu autorităţile (gestionarea în comun a patrimoniului, de ex.)
• cooperarea indirectă – când participarea nu are loc nemijlocit, dar urmăreşte ajutorarea administraţiei (colecta de bani în caz de inundaţie, de ex.)

Existenţa relaţiilor de cooperare nu exclude şi relaţiile de subordonare. Astfel, vorbind de relaţiile de autoritate-ierarhice în raport cu cetăţenii, profesorul Ioan Alexandru e de părere că aceste relaţii îşi găsesc reflectare în obligaţiile pe care le au cetăţenii faţă de administraţia publică. La rândul său, această obligaţie se împarte în:

• obligaţia de a face – de ex., verificarea periodică a instalaţiilor de încălzire sau efectuarea serviciului militar;
• obligaţia de a nu face – de ex., a nu face zgomot după o anumită oră sau de a nu fuma în locurile publice şi
• obligaţia de a da – de ex., obligaţia de a plăti impozitele.

Tot în legătură cu cetăţenii apar şi relaţiile de prestări de servicii. Misiunile de bază ale administraţiei publice sunt executarea legii şi prestarea serviciilor publice. Neîndeplinirea celei de-a doua misiuni generează cele mai multe nemulţumiri şi probleme (de ex., eroarea în actul de stare civilă, stabilirea incorectă a impozitului pe venit, refuzul de eliberare a unei autorizaţii, etc.). Este imposibil de a ne închipui viaţa în societate fără eliberarea unor acte, fără înscrierea în registrele de stare civilă, fără instituirea tutelei sau fără acordarea ajutorului material. Dată fiind importanţa acestor servicii, e absolut imperativ ca administraţia publică să depună eforturi permanente în vederea creşterii calităţii serviciilor prestate.

Potrivit autorului Ioan Alexandru, relaţiile respective pot fi reglementate de norme administrativ-juridice şi de norme de drept civil.

Astfel, suntem în prezenţa a două regimuri juridice:

• Un regim administrativ-juridic – în care relaţia este consfinţită prin lege, respectiva obligaţie neputând fi discutată, ci numai executată – de ex., obligaţia de a elibera un permis sau o licenţă sau
• Un regim juridic de drept civil – drept exemplu autorul menţionat oferă faptul că la prestarea unor servicii publice (telefon, energie electrică) se încheie contracte civile.