În ultimii ani suntem martorii unui fenomen ale cărui dimensiuni cresc foarte repede şi care necesită măsuri urgente de eradicare. Atenţia lumii întregi este focalizată asupra faptelor scandaloase în care sunt implicaţi un număr mare de funcţionari publici. În 1988, a avut loc un scandal la nivel european, în care Edita Cressan, comisar european a fost învinuită de nepotism. Recent un congressman din /Orano/ a fost acuzat de corupţie de proporţii, pentru care urmează să fie privat de libertate şi să plătească suplimentar amendă. Prin aceste exemple, am vrut să conduc la ideea că în lume tot mai mult se discută asupra unor aşa fenomene din sectorul public, ca corupţia: patronajul, abuzul de putere, mituirea, nepotism etc. Acest fenomen are statut internaţional şi este „durerea de cap” a tuturor statelor, diferenţa constînd doar în ce măsură el este conceput şi proporţiile în care se manifestă.
Corupţia în organele de administrare a fost prezentă în toate timpurile. Încă din antichitate se aborda problema traficului cu slujbele. S-au căutat şi chiar s-au găsit formule juridice pentru vînzarea de posturi. Este vorba de „contractus sufragii”, reprezentînd un contract potrivit căruia cel care dorea să fie încadrat într-o slujbă, făgăduia o sumă de bani unui demnitar, pentru ca acesta să stăruiască să-l numească în slujba respectivă[1].
Heidenheimer clasifică definiţiile corupţiei în trei categorii:
1) utilizarea puterii publice pentru interese personale;
2) schimb necorespunzător de bani sau favoruri pentru influenţă sau putere;
3)speciale sau scopuri personale.
Corupţia există de mai multe feluri :
- după gradul de extindere, distingem corupţie mică, de rutină, acută;
- b) după modul din care este percepută de populaţie, avem corupţie albă, cenuşie, neagră.
S-a elaborat şi o formulă, chiar, a corupţiei, care constă în următoarele: MONOPOL + DISCREŢIE - CONTABILITATE = CORUPŢIE
Sondaje ale opiniei publice din diferite colţuri ale lumii, indică că, populaţia vede în administrarea publică un nivel ridicat de corupţie. Studii recente de la Banca Mondială, dovedesc o corelaţie strînsă între nivelul corupţiei şi nivelul economiei dintr-un stat. În acest sens corupţia ar fi una din variabilele esenţiale ce ar explica eşecul reformelor democratice şi sărăcia în creştere continuă.
Fenomenul corupţiei nu a ocolit nici Republica Moldova, el fiind cel mai mare obstacol în calea reformării şi relansării Republicii Moldova în toate domeniile, inclusiv în administrarea publică. Varietatea formelor de manifestare a corupţiei, la fel ca şi motivul unui comportament corupt, depind de factorii ce generează corupţia. Pe lîngă factorii generali, aşa ca instabilitatea politică, există şi alţi factori strîns legaţi de structura sectorului public şi care uneori pot fi neutralizaţi prin intervenţiile bine găndite în administrarea statului. În general, fiecare domeniu, în care funcţionează structurile de stat, conţine cîte ceva, pentru care agenţii din sectorul privat sunt gata să plătească: comanda de stat, beneficii din partea statului, transferuri, poziţii privilegiate pe piaţă, credite la o rată a dobînzii mai joasă decît cea de piaţă, obţinerea unor poziţii de monopol prin licenţiere, facilităţi, beneficii (reducerea sumei impozabile sau reducerea sumei directe a impozitelor), economic de timp aşa-numiţii „bani uşori”), schimbări în legi şi regulamente, obţinerea posturilor înalte,
Cauzele corupţiei în Republica Moldova sunt determinate de factorii legali, instituţionali, economici, politici, sociali şi morali. Legislaţia contradictorie şi învechită reprezintă cauzele legale ale corupţiei. Lipsa implementării nemijlocite a Strategiei de combatere a corupţiei, lipsa transparenţei în procesele de luare a deciziilor, nivelul înalt al discreţiei în lucrul funcţionarilor publici, politici care generează rent- seeking – toţi aceşti factori reprezintă cauzele instituţionale ale corupţiei.
Cauzele economice includ salariile joase pentru funcţionarii publici. Aceasta le impune unei părţi considerabile a funcţionarilor publici dilema: integritate personală sau supraveţuirea. Cauzele morale şi cele sociale ţin de degradarea valorilor morale în rîndurile funcţionarilor publici, precum şi de lucrul nesatisfăcător al mijloacelor de informare în masă în educaţia unei toleranţe faţă de fenomenul corupţiei.
Într-o mare măsură nu lucrează vre-un mecanism, care ar fi îndreptat spre selectarea persoanelor potrivite, care ar corespunde tuturor cerinţelor pentru îndeplinirea funcţiilor în primul rănd din punct de vedere al profesionalismului, calităţilor morale. Deseori se observă evident, că la diferite funcţii se numesc persoane, care nu posedă calităţile respective, mai mult ca atît, în aceste funcţii se numesc persoane cu interese meschine, fapt ce duce la adîncirea corupţiei, comiterea de sustrageri, alte infracţiuni, care prejudiciază cetăţenii şi statul în întregime. Analizînd problema cadrelor, se poate de menţionat că numărul funcţionarilor publici, conform statelor, în ministere, servicii, consilii raionale este de aproximativ 88,9% real încadraţi, locuri vacante fiind de aproximativ 11,1%.[2] Apare întrebarea aici pentru cine sunt rezervate aceste locuri. Răspunsul ar fi: pentru „oamenii noştri”. Din motivul că nu este un secret că subiectivismul în autorităţile publice este de un grad foarte înalt. Tot mai dese sunt cazurile, cînd persoanele sunt angajate în serviciul public în baza favorismului, patronajului. Dar aceste fapte trec parcă neobservate. Pentru că nu vor să fie observate.
În clasamentele internaţionale locul Moldovei după calitatea guvernării şi nivelul corupţiei variază în funcţie de metodologia utilizată, dar în orice caz nu este unul deloc avantajos. Conform evaluărilor Transparency International, Moldova este plasată în grupul ţărilor cu un nivel înalt al indicelui corupţiei. Pe scară descrescîndă de la 10 la 0 ( unde 0 este corupţia totală şi 10 – lipsa completă a ei) în anul 2000, Moldova a fost situată la nivelul de 2,6. Pe această scară, Moldova este plasată pe locul 76 din 90 de ţări, după Coasta de Fildeş, fiind urmată de Ucraina şi Venesuela.
De la declararea independenţei, au fost adoptate un şir de legi, hotărîri, destinate combaterii corupţiei. În 1999, Guvernul Republicii Moldova a adoptat Programul de combatere a corupţiei, crimei organizate şi protecţionismului, şi implimentarea acestui program terebuie să fie prima prioritate a guvernului. Direcţiile principale ale implimentării politicii anti-corupţie în Republica Moldova includ studierea fenomenului corupţiei şi particularităţile acestuia în sistemul juridic şi reforma legislativă ale Republicii Moldova, optimizarea gestionării sectorului public, îmbunătăţirea sistemului auditului de stat, măsurilor de îmbunătăţire a transparenţei autorităţilor de stat.
În legătură cu necesitatea unei activităţi mai eficiente în lupta cu corupţia se menţionează unele abateri de la respectarea legii sau că această luptă în unele cazuri nu poate fi efectuată datorită golurilor în legislaţie. Astfel Procuratura Generală indică că: „nu se asigură garanţiile stipulate în art.6, lit.c) a Legii privind combaterea corupţiei şi protecţionismului, care prevede asigurarea funcţionarilor publici cu salarii de la bugetul de stat şi cu privilegii în mărimea corespunzătoare competenţei şi răspunderii lor, fapt care ar oferi acestora şi familiilor lor un nivel de trai decent şi ar exclude într-o măsură considerabilă manifestările de corupţie şi protecţionism”, că lupta cu fenomenele corupţiei şi protecţionismului se duce practic prin aplicarea prevederilor Codului penal şi rareori ale Codului cu privire la contravenţiile administrative şi nu a Legii privind combaterea corupţiei şi protecţionismului.
De asemenea, în Republica Moldova, un grup de lucru al Transparency International-Moldova activează în cadrul proiectului Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, 01/002 ”Consolidarea capacităţilor naţionale pentru combaterea corupţiei în Republica Moldova”. Transparency International-Moldova a elaborat un bloc de propuneri, care ar putea fi incluse în Programul Naţional Anti-Corupţie. La elaborarea propunerilor s-a ţinut cont de prevederile Programului de activitate a Guvernului, iniţiativele Pactului de Stabilitate în Europa de Sud-Est, Convenţiile Europene asupra Corupţiei, elaborate de Comitetul de Ministri pe lîngă Consiliul Europei, experienţa unor state în acest domeniu, precum şi de golurile în activitatea de combatere a corupţiei.
Combaterea corupţiei începe cu elaborarea unor noi sisteme, mai multă competitivitate, transparenţă şi responsabilitate în guvernămănt. De rînd cu acestea, strategiile anti-corupţie trebuie să fie concentrate spre perfectarea instituţiilor înclinate spre corupţie, cu implicarea populaţiei. Ea trebuie să ia parte la diagnosticarea, cît şi la tratarea acestui viciu şi la pedepsirea celor vinovaţi. Progresul în această direcţie poate fi încet şi costisitor din punct de vedre politic. O strategie eficientă în acest sens ar cuprinde şi iniţiativa managerilor superiori; implicarea societăţii civile, cooperarea pe plan naţional şi internaţional.
Avînd în vedere seriozitatea problemei corupţiei, care poate pune în pericol stabilitatea şi securitatea societăţii, dezvoltarea socio-economică şi politică, legăturile dintre corupţie şi alte forme de crime, în special, crima organizată şi crimele economice, inclusiv spălarea banilor, că corupţia este un fenomen ce nu recunoaşte hotarele, în acest sens colaborarea internaţională fiind primordială, s-a adoptat codul internaţional de conduită pentru funcţionarul public.
Codul prevede că serviciul public presupune încrederea, implicînd datoria de a activa în interesul public. De aceea ”loialitatea” funcţionarului public trebuie să fie îndreptată spre interesul general al statului său exprimat prin instituţiile democratice. Oficialii publici trebuie să se asigure că ei îşi îndeplinesc sarcinile eficient, efectiv şi integru, în concordanţă cu legislaţia şi actele administrative. Ei trebuie întotdeauna să asigure o administrare cît mai raţională a resurselor materiale şi umane. Trebuie să fie atenţi, cinstiţi şi imparţiali. Trebuie să evite orice tratament preferenţial necorespunzător a unor persoane în mod special şi orice discriminare. Funcţionarul public nu trebuie să utilizeze autoritatea cu care este investit pentru îmbunătăţirea afacerilor sale economice sau a familiei sale. Nu are dreptul să se angajeze în vreo tranzacţie economică sau să aibă vreo activitate financiară, comercială, incompatibile cu statutul său de funcţionar public. Funcţionarul public este obligat să-şi declare activităţile comerciale. Nu trebuie să utilizeze banii publici, informaţia de serviciu în interese care nu au legătură cu funcţia. Nu poate accepta sau solicita orice cadou ce ar influenţa într-un mod sau altul o decizie.
Astfel, se observă vădit că corupţia în autorităţile publice duce la nişte consecinţe dezastruoase pentru întregul stat şi că trebuie să ne implicăm serios în lupta internaţională contra corupţiei, protecţionismului, subiectivismului.
[1]Vedinaş V. Statutul funcţionarului public. – Bucureşti, p.15
[2] Obreja E., Caraşciuc L. Corupţia în Moldova: fapte, analiză, propuneri. – Transparency International Moldova, Chişinău, 2002