Abordarea problematicii fundamentale a Dreptului Administrativ este de neconceput fără a se trata, chiar şi pe scurt, conceptul de administraţie cu formele sale de manifestare.
Profesorul André de Laubadere defineşte administraţia ca fiind „ansamblul de autorităţi, agenţii şi organisme însărcinate, sub impulsul puterii politice, de a asigura multiple intervenţii ale statului modern”1.
În Germania, opiniile autorilor converg spre ideea că administraţia apare ca o putere autonomă a statului, alături de puterea legislativă şi cea judecătorească. În acest sens, în opinia lui Jellinek, administraţia a fost definită2 ca fiind „activitatea statului sau a tuturor titularilor de putere publică, care nu este legiferare şi nici justiţie”.
Prof. Paul Negulescu consideră că „administraţia cuprinde activitatea statului reglementată prin lege”3.
În literatura de specialitate din perioada postbelică, întâlnim, în mod frecvent, noţiunile de: administraţie, administraţie de stat, administraţie publică, activitate executivă.
Noţiunile enunţate mai sus par a fi sinonime, din punct de vedere al semnificaţiei şi corelaţiei dintre ele, în concepţia prof. Ioan Muraru. Într-o altă
1 André Laubadere, Traité de droit administratif, 6-éme édition, vol. I, Paris, D.J., 1973, p. 11
2 Citat de Antonie Iorgovan, Drept administrativ, vol. I, Editura Hercules, Bucureşti, 1993, p. 28
3 Paul Negulescu, Tratat de drept administrativ, vol. I, Principii generale, ed. a IV-a, Editura Marvan, Bucureşti, 1934, p. 38-42, 44-72
opinie, diferită4, se consideră că administraţia publică şi puterea executivă nu se identifică, prima având o sferă mai largă.
Important este faptul că majoritatea autorilor, având în vedere principiile Constituţiei României, consideră că noţiunea de administraţie publică are un dublu sens:
- un sens formal-organic, care vizează organizarea sa;
- un sens material-funcţional, care se referă la
Fiind concepută şi organizată sistemic, administraţia publică este alcătuită din elemente componente ce au o structură şi atribuţii precis determinate prin lege, între ele stabilindu-se o gamă variată de relaţii5.
Sistemul administraţiei publice este format din următoarele autorităţi şi instituţii publice:
- Preşedintele României;
- Guvernul;
- ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate (Secretariatul de Stat pentru Culte, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului );
- autorităţile autonome ale administraţiei centrale (Consiliul Suprem de Apărare al Ţării, Serviciul Român de Informaţii, Curtea de Conturi, Avocatul Poporului );
- serviciile deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale.
Toate aceste structuri formează Administraţia de Stat Centrală.
Prefecţii împreună cu serviciile deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale formează Administraţia de Stat din Teritoriu.
4 Mircea Preda, Autorităţile administraţiei publice. Sistemul constituţional român, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1999, p. 32-33
5 Iordan Nicola, Drept administrativ, Editura Universităţii „Lucian Blaga”, Sibiu, 2007, p. 8
Autorităţile autonome ale administraţiei publice locale (consiliile locale, primăriile, consiliile judeţene) şi instituţiile publice subordonate acestora şi serviciile publice aflate sub autoritatea consiliilor locale şi judeţene (regii autonome, instituţii publice, societăţi comerciale) formează Administraţia Publică Locală Autonomă.
Activitatea administraţiei publice se realizează în regim de putere publică, prin care se înţelege acele prerogative, drepturi speciale exercitate, pe care organele administrative le deţine, în sensul de autoritate care reprezintă şi apără interesul public.
Interesul public este definit de legiuitor în art. 2 lit. i din Legea nr. 554/2004, Legea contenciosului administrativ6, ca fiind „interesul care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, prevăzute de Constituţie sau de lege”.