Administrație publică

Mondializarea economiei, mutaţiile de pe piaţa forţei de muncă, rapiditatea schimbărilor tehnologice şi sociale, exigenţele sporite ale societăţii civile reprezintă provocările cărora administraţia statelor lumii este nevoită să le facă faţă prin creşterea eficienţei şi eficacităţii proceselor administrative, ameliorarea capacităţii instituţionale de adaptare şi inovare, stăpânirea diversităţii problemelor, identificarea  unor soluţii alternative  adecvate complexităţii  actuale.

            Acestea sunt raţiunile pentru care, în prezent, sunt formulate exigenţe fără precedent orientate atât spre planul extern, cât şi spre cel intern, referitoare la asumarea riscului politic, imaginaţia politică, inovaţia politică, managementul  politic.

            Pe plan extern este nevoie de o nouă gândire strategică şi de inovaţii radicale în domenii de mare actualitate, cum sunt: relaţiile dintre statul naţional şi structurile organizaţionale  transnaţionale, dintre statul naţional şi organizaţiile spaţial – administrative (regionale, locale), precum şi construcţia instituţiilor care transced statul naţional şi care determină viitorul ţărilor în cadrul Uniunii Europene, dar şi al Europei într-o lume globalizată.  Următorii anii vor însemna participarea statului naţiune, principalul actor al integrării, la configurarea noului model al Europei Unite din punct de vedere politic, economic şi social.

        Pe plan intern există o cerere la fel de mare şi de urgentă de a eficientiza structurile statale şi guvernamentale determinată, în primul rând, de transformarea  societăţii într-o structură multiorganizaţională, iar, în al doilea rând, de limitarea capacităţii decizionale a guvernelor, limitare cauzată de presiunile exercitate de  grupuri de interese speciale şi de  tirania  micilor minorităţi. 

    “Ameninţările  reprezentate de aceste două grupuri, ce au tendinţa de a face din propriul interes un  imperativ moral căruia orice alt obiectiv să-i fie subordonat, pot fi anihilate sau chiar transformate în oportunităţi doar de o guvernare puternică, eficientă şi performantă”1.

       Noile provocări globale: eliminarea sărăciei, protecţia mediului înconjurător, repartizarea neuniformă a cunoştiinţelor ştiinţifice, presiunea exercitată asupra economiilor ţărilor slab dezvoltate, conflictele religioase, eradicarea terorismului internaţional, eficientizarea controlului armamentului nuclear, internaţionalizarea tehnologiei informaţiei etc. impun cu stringenţă creşterea importanţei  administraţiei centrale şi locale.

       În concluzie, deoarece guvernele naţionale sunt singurele care datorită legitimităţii lor pot domina actuale probleme globale, guvernarea trebuie să-şi redefinească politicile, strategiile, programele şi  proiectele  în scopul dinamizării  capacitaţii de performanţă. Viabilitatea performanţelor este, însă, direct condiţionată de succesul reformei sistemului administrativ.

        Politica Uniunii Europene este focalizată prioritar asupra constituirii unui cadru favorabil creşterii competitive a companiilor europene pe piaţa globală.

        Experienţa  ajustărilor structurale a ridicat o serie de probleme sociale legate de accentuarea ratei şomajul în anumite industii, ceea ce  în termeni financiari se exprimă prin creşterea costurilor, şi aşa destul de ridicate, în condiţiile intrării (ieşirii.) pe o piaţă nouă (vezi fig.1.1.)

            Costuri                                               Cost (S)

                    Cost S                                                        Cost (P) 

                   Cost  P

                                               Q(S)           Q(P)                       Cantitate

                       Figura 1.1. Relaţia dintre costurile produselor (P)  şi costurile sociale (S)

     Importanţa costurilor de intrare/ ieşire de pe o piaţă  constă în faptul că acestea contribuie la clarificarea înţelegerii naturii contestabile a pieţelor, unde nu numai economia de scară dar şi viteza de intrare /ieşire pot avea influenţe considerabile asupra performanţelor şi competitivităţii. Piaţa europenă concurenţială obligă companiile cu preţurile cele mai mari să se alinieze acelora cu preţurile cele mai competitive (vezi fig. 1.2.).

       Prin urmare, nivelul mediu şi dispersia preţurilor trebuie să scadă şi să se apropie de situaţia concurenţei perfecte , în care pe piaţă rămâne produsul cel mai competitiv. 

Cost pe

unitatea

de produs

    A

    B

                                  Q(A )             Q (B)                                                Cantitate

Figura 1.2. Efectul economiei de scară asupra noilor intraţi pe piaţă

Cererea pentru produsul A se va diminua treptat pe piaţa unică datorită preţului necompetitiv, simultan cu creşterea cererii pentru produsul B. Menţionăm că raţionamentul se referă la două produse  identice din punct de vedere al performanţelor.

       Companiile care nu reuşesc să se adapteze  condiţiilor  pieţei unice,  în timp, vor dispare. Eforturile companiilor de a reduce costurile totale de producţie  trebuie susţinute  prin  politici orientate spre reducerea  cheltuielilor în sectorul public, oferindu-se astfel  posibilitatea companiilor private de  a  putea să se menţină  pe o piaţa unică competitivă.

        În consecinţă, din perspectivă economică, procesul de extindere al Uniunii Europene exercită asupra  mediului de afaceri  românesc serioase presiuni  care  constituie, în fond,  argumente solide  în  favoarea creşterii eficienţei activităţilor din sectorul public. Una dintre soluţiile la care guvernele occidentale  au  apelat destul de  frecvent  în ultima perioadă, pentru diminuarea cheltuielilor bugetare prin îmbunătăţirea eficienţei şi a metodelor de muncă, este transferarea experienţei  din sectorul privat către cel public.

     În reformarea societăţii, guvernul României  şi-a asumat o intervenţia activă concretizată prin strategia de accelerare a reformei ale cărei obiective vizează:

• delimitarea responsabilităţii politice şi administrative a Guvernului şi

 (2) ameliorarea calităţii  politicilor publice pentru  rezolvarea  eficientă a problemelor. Atingerea primul obiectiv  presupune separarea managementului politic de cel administrativ, iar cel de al doilea, este realizabil în circumstanţele unei creşteri a calităţii proceselor de elaborare şi implementare a politicilor publice, prin implicarea cetăţenilor şi prin creşterea eficienţei cooperării între instituţiile administrative”2.

        La rândul lor, „politicile publice se înscriu într-un dublu proces de transformare: intrările (resursele financiare, bugetare, umane) sunt transformate în realizări (construcţii de autostrăzi, număr de dosare pentru ajutoare sociale analizate şi acordate etc.), care la rândul lor produc efecte (ameliorarea securităţii rutiere, consolidarea mediului economic etc.)3     

      Transformarea României într-o democraţie de anvergură europeană este o provocare dificilă a cărei durată, costuri şi complexitate s-au dovedit a fi iniţial subestimate. Renunţarea la sistemul centralizat şi anularea facilităţilor economice asociate acestui sistem au creat o mare dezordine socială şi, aproape, încetarea vieţii economice.

       Deşi, încă din perioada de început a anilor 1990, au existat mari aşteptări legate de abilitatea administraţiilor de a aborda problemele sociale şi economice, realitatea a demonstrat că au existat suficiente limitări.

     Adâncirea crizei economice şi tulburările sociale din perioada de început a tranziţiei au demonstrat incapacitatea administraţiei de a se   reforma, de a armoniza procesul de reformă profundă cu tradiţia statului, cultura politico-administrativă, precum şi disponibilitatea diferitelor categorii sociale din România de a accepta schimbările.

       Spre deosebire de alte state foste comuniste în care, de-a lungul celor 50 de ani de regim centralizat, au fost, totuşi, iniţiate o serie de reforme liberale, sistemul administrativ din România a rămas complet îngheţat  în toţi aceşti ani.

     Înţelegerea structurii şi a modului de funcţionare a administraţiei publice înainte de anul 1990 joacă un  rol  important  în reuşita demersurilor de a reforma  sectorul public. Din această perspectivă, este un fapt recunoscut că birocraţia excesivă, divizarea strictă a competenţelor şi obligativitatea de a acţiona în concordanţă cu un set de reguli rigid definite reprezintă principalele caracteristici ale unei administraţii centralizată.                        

Tabel nr.1.1.

Principalele diferenţe între sistemul centralizat şi sistemul democratic

            Diferenţele evidenţiate în tabelul nr. 1.1. reflectă faptul că membrii societăţii care au trăit experienţa unui sistem administrativ centralizat şi hiper-birocratic au o disponibilitate destul de redusă faţă de noul mediu de piaţă, orientat spre competitivitate şi concurenţă. 

Numărul  relativ redus de specialişti capabili să joace un rol proactiv în elaborarea politicilor şi implementarea schimbărilor, lipsa cunoştiinţelor şi a experienţei referitoare la modul în care trebuie să funcţioneze un sector public modern, lipsa mecanismelor prin care să se transfere experienţa şi cunoştiinţele în domeniul politiciilor şi a luării deciziilor şi, în general, absenţa tradiţiei soluţiilor inovatoare în sectorul administraţiei constituie ameninţări serioase la adresa reformării  societăţii romîneşti.

Modernizarea şi dezvoltarea sistemului administraţiei publice la toate nivelurile (autorităţile centrale şi locale, instituţionale şi al serviciilor publice) este un proces dinamic şi complex care cere eforturi susţinute pentru a accelera aderarea la Uniunea Europeană..

Noile comenzi politice şi sociale impun descoperirea şi exploatarea eficienţei şi eficacităţii unor abordări şi soluţii noi, cunoaşterea, definirea, elaborarea, implementarea şi monitorizarea activă a unor politicii, obiective, strategii, decizii şi acţiuni care pot rezolva problemele cu care se confruntă diferitele segmente societale.

Este nevoie de un uriaş potenţial intelectual şi de experienţă care să participe la alegerea priorităţilor reformei şi la stabilirea direcţiilor de implementare a acesteia.       

Realizarea dezideratelor este posibilă prin eforturi substanţiale care să ţină cont de  următoarele transformări:

• competenţele: de la planificarea centralizată la funcţiile specializate, caracteristice economiei de piaţă;
• resursele umane: de la cadrele din administraţie, angajate pe criterii politice la funcţionarii publici, angajaţi pe criteriile competenţei profesionale;
• organizarea: de la unitatea de putere centralizată la unităţi de putere descentralizate, separate pe orizontală şi verticală administraţiei publice;
• procedurile: de la respectarea directivelor pe linie de partid la respectarea legalităţii actului administrativ.

1 O discuţie asupra distrugerii ratortului politic dintre majoritate şi  minoritate în gâmdirea constituţională americană propusă de Alln Bloom ( The Closing of the American Mind, „Introduction:Our Virtute”, pp25-43)

2 Strategia Guvernului privind accelerarea reformei în Administraţia Publică, aprobată prin Hotărârea Guvernului, nr. 1006/04.10.2001 şi  publicată în M. Of. Nr. 660/19.10.2001, Anexa, p. 14.

3 Idem,  p.6.