În comparaţie cu formele de guvernare tradiţionale, participarea unei multitudini de personaje interdependente, generează, prin natura relaţiilor şi interacţiunilor existente, modele deosebit de complexe.
Funcţiile reţelei de guvernare diferă de cele ale altor tipuri de reţele. În reţelele create de companii funcţiile dominante sunt cele tranzacţionale şi de cooperare. Procesele de elaborare a politicilor proprii acestor reţele, susţin procesele de schimb şi cooperare la nivel operaţional. În aceste cazuri, accentul pe interdependenţă orizontală este mai puternic decât în viziunea administrativă.
Reţelele politice sunt, în contrast cu situaţia prezentată anterior, orientate spre coordonare şi reglementare.
Funcţia de coordonare vizează soluţionarea problemelor de elaborare a politicilor prin contribuţia unei multitudini de entităţi.
Funcţia de reglementare se referă la elaborarea colectivă, de către participanţii la reţea, a regulilor şi standardelor menite să schimbe comportamentul cetăţenilor şi al organizaţiilor.
De remarcat însă, că nu toţi actorii din reţeaua de guvernare au aceleaşi orientări. De cele mai multe ori, problemele nu sunt nici uniforme, nici bine definite., iar punctele de vedere, ale participanţilor la reţea, referitoare la soluţia optimă sunt conflictuale. Chiar şi în cazurile în care funcţiile de coordonare şi reglementare sunt puse pe prim plan se impun procese de negociere. În general, se poate afirma că trebuie să existe suficiente interese convergente pentru a face posibilă obţinerea unei sinergii în reţea sau a unei situaţii de tipul “câştig-câştig”. Aceasta înseamnă că în reţele pot să apară oricând tensiuni între funcţiile sistemului ca întreg şi funcţiile pe care acesta le îndeplineşte pentru fiecare actor participant la reţea.
În măsura în care rolurile guvernamentale sunt asociate unor scopuri colective, relaţia dintre interdependenţa verticală şi cea orizontală va fi o zonă importantă de tensiune.
În concluzie, deoarece funcţiile de bază ale tuturor tipurilor de reţele se referă la dependenţă şi interdependenţă, o funcţie importantă a acestora este reglementarea sau controlul puterii (Crozier şi Fiedber, 1977). Reţelele sunt sisteme constituite în scopul coordonării contribuţiilor, reglementării comportamentului şi distribuirii costurilor şi a beneficiilor. Sunt, totodată, structuri utilizate de entităţile din reţea pentru menţinerea controlului reciproc asupra acţiunilor, precum şi, asupra proceselor decizionale din cadrul reţelei.
Această diferenţiere a funcţiilor presupune că, în sistemele politice astfel structurate, guvernarea este asociată proceselor de coordonare, reglementare, distribuire şi control. În procesele de guvernare cooperarea şi conflictul sunt aproape simultane. Ca urmare, şi înţelesul conceptului de guvernare, aşa cum este asociat sistemelor politice în reţea, este mult mai complex decât în cadrul modelului tradiţional birocratic. Coordonarea şi reglementarea sunt încă relevante, dar ele sunt completate cu funcţii care, vizează distribuirea costurilor şi a beneficiilor precum şi reglementarea proceselor de putere. Aceasta înseamnă, în esenţă, că sistemul politic democratic cedează parte din funcţiile sale politice altor instituţii din societate.