O anumită politică publică poate eşua datorită unui complex de factori, dintre care enumerăm:
- municipalităţile responsabile cu implementarea nu au fost suficient motivate;
- numărul funcţionarilor publice s-a dovedit insuficient;
- normele de aplicare au apărut cu întârziere;
- solicitanţii nu au înţeles aranjamentele de subvenţionare;
- societatea nu o sprijină suficient politica elaborată.;
- declaraţiile funcţionarilor publici superiori au creat confuzii în mass-media.
Studiile efectuate asupra derulării procesului de implementare urmăresc pe lângă identificarea rezultatelor finale ale procesului şi explicarea acestor rezultate.care variază de la caz la caz, punând în evidenţă o gamă largă de factori ce influenţează determinant implementarea.
Referitor la acestea se impun două observaţii. În primul rând, deşi sunt în mare parte adevărate, aceste explicaţii nu prezintă întreaga situaţie. Factorii identificaţi îşi vor exercita influenţa numai în corelaţie cu alţi factori, care în sine nu ar afecta în mod negativ implementarea. De exemplu, lipsa motivării municipalităţilor în implementarea unei politici este un factor decisiv doar în măsura în care acestea beneficiază de o mare libertate de acţiune (sau îşi pot permite să acţioneze ca atare, dispunând de libertate reală de acţiune), iar libertatea de acţiune nu constituie, în sine, un impediment în implementarea eficace a unei politici publice.
În al doilea rând, explicaţiile nu generează acumularea în timp a cunoaşterii factorilor care influenţează implementarea politicii. Studiile nu sunt uniforme, fiind bazate pe termeni şi niveluri de abstractizare diferite. În consecinţă, informaţiile furnizate de analizarea procesului de implementare nu pot fi comparate cu previziunile bazate pe cercetări efectuate anterior declanşării procesului.
Până la un punct, este, însă, posibilă, identificarea unor factori cu caracter general, dintre factorii reali menţionaţi în diverse studii. Interacţiunea dintre aceşti factori generali şi modul în care ei întăresc sau diminuează influenţa fiecăruia dintre ei este o ipoteză foarte rar luată în calcul.
În plus, aceşti factori generali îşi păstrează caracterul abstract şi, ca rezultat, sunt folosiţi mai mult ca punct de pornire în construirea unor diagrame de clasificare a cauzelor de eşec în implementare.
Pentru a putea furniza informaţii consistente cu privire la factorii cu impact asupra procesului de implementare a politiciior publice este importantă dezvoltarea unor teorii explicative.
Teoria dezvoltată în cele ce urmează a fost elaborată de un grup de specialişti olandezi şi reprezintă rezultatul unei suite de studii de cercetare efectuate după aniul 1990. Teoria pleacă de la premisa că procesul de implementare a politicilor publice ia în consideraţie şi rezistenţa la implementare sau la schimbarea caracteristicilor politicii ce urmează a fi implementată. Procesul presupune activităţi şi interacţiuni între funcţionarii publici implicaţi în implementare şi membrii spaţiului ţintă.
Cele mai frecvente cazuri sunt acelea în care între actorii implicaţi există relaţii stabilite anterior iniţierii politicii respective, iar dezvoltarea politicii nu face altceva decât să adăuge elemente noi procesului interactiv existent între entităţile implicate.
În aceste circumstanţe, înţelegerea factorilor care determină caracterul interactiv al procesului dintre guvern şi spaţiul ţintă este condiţionată, în primul rând, de stabilirea posibilităţilor de aplicare corecteă a noilor instrumente.
După traversarea acestei prime etape se poate trece la evaluarea variabilităţii fiecărui factor în funcţie de noile instrumente politice introduse.
Suportul ipotezei variabilităţii factorilor de impact este oferit prin extrapolarea conceptului de abordarea contingenţelor, introdus de Lawrence şi Lorsch în teoria organizaţională Conform acestui concept, factorii care influenţează procesul de implementare se intercondiţionează reciproc. Un factor care exercită o influenţă pozitivă în anumite circumstanţe, într-un alt context, configurat de o reprezentare diferită a celorlaţi factori, poate avea fie o influenţă neglijabilă, fie chiar o influenţă negativă. Impactul fiecărui factor poate fi exprimat printr-o funcţie de celelalte variabile de situaţie, respectiv trebuie explicat ţinând cont de combinaţia valorilor reprezentate de multitudinea celorlalţi factori de influenţă.
Managementul responsabil cu implementarea trebuie să ia în considerare influenţa tuturor acestor factori în situaţia particulară generată de o anumită politică publică
Abordarea contingenţei este construită pe contribuţia managementului ştiinţific, comportamental, dar, în special, pe abordarea sistemică.
Conform acestei abordări un cel mai bun scenariu unic, construit de managerii procesului de implementare şi aplicabil în toate cazurile, este total nerealist. Această poziţie este diferită de abordarea managerială clasică şi cea comportamentală, care susţin existenţa unui set de principii universale.
Esenţa abordării contingenţei constă în faptul că există o multitudine de factori de contingenţă (variabile de situaţie), care afectează în mod profund demersurile şi practicile manageriale şi care fac, totodată, imposibilă acceptarea unuor principii manageriale universale. Lista variabilelor de situaţie relevante este aproape fără sfârşit, ceea ce generează situaţii deosebit de complexe. Managerii procesului de implementare construiesc scenarii pe baza raţionamentului dacă, atunci(de ex. dacă X, atunci Y). Dacă la un anumit moment, se consideră ca ipoteză un număr de 15 variabile independente importante pentru desfăşurarea şi rezultatele procesului de implementare atunci, chiar dacă aceste variabile sunt tratate ca fiind dihotomice, se pot stabili nu mai puţin de 32.768 combinaţii de circumstanţe sau“situaţii.
Deoarece multe dintre variabilele relevante nu pot fi cuantificate, modelele computerizate nu pot fi folosite.
Complexitate devine administrabilă prin stabilirea a două seturi de variabile independente: circumstanţe interne (de ex. factorii care au influenţă directă asupra desfăşurării procesului) şi circumstanţe externe (factori cu influenţă indirectă. Influenţa acestora se exercită asupra circumstanţelor interne.
Instrumentele politice aplicate pot fi şi ele incluse în circumstanţele externe. Teoria analizează modalitatea în care ansamblul circumstanţelor interne determină evoluţia şi rezultatele procesului. Circumstanţele externe, inclusiv caracteristicile instrumentelor ce urmează a fi implementate, sunt luate în calcul la estimarea valorii circumstanţelor interne.
În acest mod, multe circumstanţe pot fi luate în calcul, fără creşterea exponenţială a complexităţii teoriei. Numărul de situaţii este limitat de numărul (limitat) al circumstanţelor interne. Printre circumstanţele interne pot fi enumerate: scopurile, informaţiile şi sursa puterii entităţilor implicate.