Administrație publică

Sursele unor noi alternative, precum şi criterii de apreciere a acestora, se găsesc uneori în afara mediului politic în care se produce formularea politicilor. Alte instituţii, alte primării, alte guverne aflate în situaţii similare pesemne că au formulat deja politici pentru a soluţiona probleme similare. Dacă acele politici "merg", atunci atractivitatea acestora pentru decidenţi este mare. Aşa cum spunea la un moment dat fostul ministru polonez de finanţe L. Balcerowicz, rezumând într-un fel situaţia în care se găsesc ţările foste socialiste, "Polonia este prea săracă pentru a face experimente. Vom urma de aceea modelele care merg".

Preocupările cu care oamenii obişnuiţi se adresează guvernelor - educaţie, protecţie socială, asistenţă medicală, siguranţa pe străzi, un mediu curat, o economie sănătoasă - sunt comune pe multe continente. Într-un domeniu de aplicare a politicilor sunt multe lucruri comune între state ca şi în interiorul frontierelor naţionale. Ne aşteptăm ca în şcoli copii să înveţe să scrie şi să citească; ne aşteptăm ca protecţia socială să apere de sărăcie persoanele în vârstă; ne aşteptăm ca inspectorii sanitari să prevină răspândirea bolilor contagioase. E mai uşor să observăm asemănări între politicile practicate în acelaşi domeniu în ţări diferite decât să găsim asemănări între protecţia socială şi politicile privind apărarea sau mediul într-o anumită ţară.

Confruntaţi cu o problemă comună, decidenţii din oraşe, administraţiile locale sau naţionale pot să înveţe din felul în care omologii lor au răspuns în alte părţi. Mai mult decât atât, se naşte posibilitatea ca decidenţii să tragă învăţăminte care să-i ajute să abordeze mai bine propriile lor probleme. Dacă lecţia este pozitivă, politicile care merg sunt transferate, cu adaptările necesare. Dacă este negativă, cei interesaţi învaţă ce să nu facă, urmărind greşelile altora. (Rose, R., 1991: p. 4)

Cum sunt trase învăţăminte. Aşa cum arată R. Rose, învăţămintele pot fi pozitive sau negative. Dar ele se mai pot clasifica şi altfel, ţinând seamă de conţinutul lor. Putem distinge între: 1) învăţăminte privind politicile; 2) învăţăminte privind procesul politic. Învăţămintele privind procesul politic se concentrează asupra strategiilor de susţinere a ideilor politice şi de atragere a unei probleme pe agendă. Cele privind politicile au ca obiect conţinutul acestora: probleme, obiective, instrumente, mecanisme de implementare. La rândul lor, ele sunt de două feluri: a) instrumentale - vizează lecţiile pe care le tragem privind viabilitatea instrumentelor utilizate sau a mecanismelor de implementare a unei politici; b) sociale - vizează lecţiile pe care le tragem privind construcţia problemelor sociale, domeniul de aplicare a unei politici, obiectivele acesteia (May, 1992).

(După May, 1992: p. 336.)

Transferul de politici. Transferul de politici este un fenomen tot mai obişnuit. Vechea vorbă a Ecleziastului - "Nimic nu este nou sub soare" - dobândeşte un sens nou în acest mecanism complex prin care procesul politic dintr-un loc servesc decidenţilor din cu totul altul.

Transferul de politici este procesul prin care cunoştinţele despre politici, structurile administrative, instituţiile şi ideile dintr-o cadru politic (prezent sau trecut) sunt folosite pentru dezvoltarea politicilor, structurilor administrative, instituţiilor şi ideilor dintr-un alt cadru politic. (Dolowitz, D.P., Marsh, D., 2000)

Transferul de politici nu este desigur un fenomen nou; cele promovate în anumite ţări au reprezentat şi reprezintă modele pentru politicile promovate în altele. Politicile din S.U.A. au fost transferate în mare măsură în Marea Britanie; cele promovate în Suedia au reprezentat modelul de politici social-democrate în multe alte ţări; iar Japonia e un model pentru "tigrii" economici din Asia de Est. La un alt nivel, cel local, transferul de politici este o practică obişnuită, chiar şi la noi în ţară. În ultimul deceniu însă el a căpătat proporţii foarte mari. Cum se explică acest lucru? După W. Parsons (Parsons, 1995: pp. 234 -236), principalele motive sunt:

• procesul de globalizare, care face ca în ţări diferite agenţiile guvernamentale să se confrunte cu probleme tot mai similare;
• dezvoltarea comunicaţiilor;
• existenţa organismelor internaţionale (de exemplu, "europeneizarea proceselor naţionale de elaborare şi aplicare a politicilor").

Caracteristicile globalizării politice:

1. Complexitate şi diversitate: nu numai apărarea şi relaţiile internaţionale, dar şi probleme precum asistenţa, drogurile, mediul sunt probleme cu impact internaţional.
2. Structuri puternice de interacţiune: statele naţionale interacţionează la un nivel mai înalt şi în domenii mai extinse.
3. Permeabilitatea statului naţional: agenda naţională de politici este mai deschisă dezvoltărilor din alte ţări; ca un corolar, statul naţional e mai puţin capabil decât a fost în trecut să îşi controleze agenda.
4. Schimbări rapide şi în cascadă: nu numai că schimbările sunt rapide, dar ele afectează tot mai multe probleme.
5. Fragilitatea ordinii şi a guvernării: comunitatea internaţională e mai fragilă decât statele naţionale; în ce priveşte politicile, aceasta înseamnă că deşi agenda este globală, decizia şi implementarea rămân locale. Dar globalizarea aduce un rol crescut al companiilor transnaţionale, organizaţiilor transnaţionale şi relaţiilor transguvernamentale în acest proces.

(McGrew, apud Parsons, 1995: p. 235.)________________________________________________

Transferul de politici poate fi analizat pe următoarele coordonate (Dolowitz, D.P.,

Marsh, D., 2000):

1. Care este motivaţia transferului? Uneori transferul se face ca răspuns la constrângeri foarte puternice (manifestate prin impuneri directe, sau prin intermediul unor grupuri de presiune foarte puternice, sau la cererea expresă a experţilor (de pildă, în situaţii de dezastre naturale). Alteori transferul este rezultat al voinţei interne a decidenţilor din agenţia respectivă. Cele mai multe cazuri se situează între aceste extreme.
2. Cine este implicat în transfer? În funcţie de natura problemei, de contextul politic în care se formulează politicile, pot fi implicaţi oficiali aleşi; funcţionari publici; consultanţi; instituţii diverse, inclusiv corporaţii internaţionale sau instituţii supranaţionale; un rol important îl pot avea valorile dominante în societate etc.
3. Ce este transferat? Uneori sunt transferate unele componente ale conţinutului politicilor (instrumente, obiective etc.); alteori învăţămintele sunt negative.
4. De unde se face transferul? El se poate face fie apelând la experienţa trecută, fie la cea prezentă din ţară sau din alte ţări. Uneori o primărie învaţă mult de la ce fac alte primării din ţară sau chiar de la ce a făcut chiar ea în trecut (la noi, de pildă în perioada interbelică).
5. În ce grad se face transferul? Cel puţin modalităţi pot fi identificate (Rose, 1991: p.

22.):

Copiere: Adoptarea, mai mult sau mai puţin intactă, a programelor deja aplicate în alte locuri.

Emulaţie: adoptare, cu ajustări acolo unde este cazul, a unui program deja aplicat în altă parte.

Hibridizare: combinare a elementelor din programe care sunt aplicate în mai multe locuri.

Sinteză: combinarea unor elemente familiare din programe aplicate în mai multe locuri.

Inspiraţie: programele aplicate în alte părţi sunt stimulente intelectuale pentru dezvoltarea unui program nou, însă fără analog în altă parte.

6. Ce constrângeri trebuie să îndeplinească transferul? Nu se poate aplica o politică gândită pentru un context politic într-altul foarte diferit; de aceea e necesar să se analizeze atent conţinutul politicii, cât şi reacţia publicului, precum şi a politicienilor la aceasta. (Avem desigur multe exemple în acest sens: bunăoară, introducerea unei noi legislaţii privind relaţiile homosexuale sau unele politici de stabilizare macroeconomică.)
7. Cum poate să eşueze transferul? Cea mai comună cauză e desigur cea a unui transfer neadecvat situaţiei concrete; dar transferul poate eşua şi dacă nu este făcut complet, sau dacă nu este uniform (când, de pildă, de iau eclectic elemente din politici diferite, practicate în ţări diferite).

Transferul nu se face automat, ci în paşi (Rose, 1991). Primul este acela de a examina programele altor agenţii publice care s-au confruntat cu aceeaşi problemă. În primul rând, trebuie aflate informaţii privind programele acestora. Scopul nu este acela de a deveni expert în ceea ce au făcut alţii (de pildă, în experienţa altor ţări), ci de a face rost de idei noi, relevante pentru abordarea problemei. În al doilea rând, ceea ce se doreşte nu e o replică identică a ceea ce s-a făcut în altă parte, ci un program care să funcţioneze în ţara sau în judeţul sau în oraşul ori comuna respectivă. De aceea, ceea ce se transferă este cunoaşterea: generală şi, în acelaşi timp, aplicabilă. Aceasta ia forma unui model al programului care este elaborată în oarecare detaliu. De pildă, atunci când (la mijlocul anilor '90) s-a luat în discuţie problema mobilităţii studenţilor români în universităţi din Uniunea Europeană, programul care a fost supus examinării e fost cel numit ERASMUS. Poate fi introdus la noi în ţară, şi anume în ce fel? Este fezabilă încercarea de a-l introduce? Care sunt cerinţele privind conţinutul educaţiei universitare în România care

trebuie modificate pentru a avea acces la mobilităţile prevăzute prin acest program? Sunt disponibile resurse financiare în acest sens? - iată câteva aspecte care au constituit elemente ale modelului politicii de aderare a României la program şi care a fost elaborat în acea perioadă.

Al doilea pas este acela de a crea un program nou. Există, aşa cum am văzut, mai multe modalităţi de a face acest lucru: copiere; emulaţie; hibridizare; sinteză; şi, în sfârşit, inspiraţie.

Ultimul pas prin care se învaţă din experienţa altora este acela al evaluării prospective. Aceasta presupune comparaţii între politicile aplicate în momente diferite de timp, în locuri diferite. Un exemplu comun este acela al politicilor promovate în Uniunea Europeană: temeiul principal al comparaţiei politicilor aplicate la noi în ţară cu cele din U.E. este faptul că sperăm ca la un moment dat situaţia din România va fi comparabilă cu situaţia de astăzi din acele ţări.