Pin It

          Evaluarea politicilor publice se realizează în termenii obiectivelor ( limite, tolranţe, timp) şi a modalităţilor de cuantificare a acestora.

         Cum demersurile de evaluare încep încă din faza conceperii programelor, criteriile şi tehnicile specifice evaluării trebuie identificate. În caz contrar, rezultatele implementării unei  politici nu pot fi cuantificate cu aceleaşi unităţi de măsură, iar în final nu se poate formula o concluzie clară cu privire la performanţa sau eşecul politicii. În plus, nu poate fi identicicată nici faza în care  s-a rupt coerenţa  procesului politicii : pe parcursul proiectării,  implementării sau  monitorizării. In fine,  responsabilizarea actorilor (iniţiatori, proiectanţi, manageri, evaluatori etc) este şi ea, în condiţiile menţionate, compromisă.

            Există în prezent specialişti care recunosc că “nimic nu ilustrează mai bine interacţiunea dintre stadiile procesului de elaborare a politicilor publice decât modul în care formularea obiectivelor modelează demersurile de evaluare. Dacă obiectivele sunt vagi sau sunt precizate într-o formă nemăsurabilă, criteriile care definesc reuşita vor fi de asemenea neclare.”3

            Opinia  anterioară, exprimată de Hogwood şi Gunn,  poate fi completată cu consideraţia că aceleaşi neclarităţi rezultă şi în cazul în care obiectivele sunt incompatibile sau nearmonizate cu politicile dezvoltate.

       Modalităţile de cuantificare a rezultatelor celor mai multe dintre activităţile umane sunt dispuse  de-a lungul a trei planuri:

  • măsurarea cât mai exactă a factorilor cu putere de influenţă asupra rezultatelor;
  • estimarea rezultatelor ;
  • aprecierea rezultatelor.

       În conţinutul acestei lucrări, se vor regăsi asemenea modele  adaptate  pe de-o parte, diferitelor tipuri de clasificări ale evaluării, iar pe de altă parte,  obiectivelor strategice care decurg din acestea.

 Monitorizarea

        Este modaliatatea de cuantificare a rezultatelor pe bază calculătorii, măsurării, căutării cât mai exacte a componentelor raportului dintre eficienţă şi eficacitate.

      De exemplu, PIB-ul pe locuitor realizat într-un an se evaluează pe baza PIB-ului total anual, raportat la numărul locuitorilor. Ambii indicatori sunt determinaţi după metodologii exacte, legifrate de instituţiilor  autorizate ale statului.

     La acelaşi tip de metodologii se apelează şi pentru rezultatele ce privesc productivitatea muncii, salariului mediu, din sectoarele industriale, transporturilor, financiare etc.  

   Estimarea

         Particularitatea acestei metode  de cuantificare a rezultatelor  constă în faptul că  unul dintre termenii raportului  este astfel exprimat încât să poată fi cuantificat, iar cel de-al doilea este definit (stabilit) printr-o anumită raţionalitate, adică pe baza unei aprecieri; se alege această cale deoarece nu există nici o variantă de măsurare.

     De exemplu, venitul mediu al gospodăriilor din mediu rural este un rezultat exprimat prin raportul dintre suma veniturilor estimate pe baze statistice ( sondaje, interviuri, cartea familiei etc.) şi numărul gospodăriilor înregistrate, cu exactitate, în Registrele agricole ale fiecărei localităţi.

Aprecierea

    În cazurile în care utilizarea celor două metode prezentate anterior este imposibilă se apelează la această modalitate de evaluare.  Cu alte cuvinte, aprecierea este recomandată în situaţia în care  atât numărătorul, cât şi numitorul raportului eficienţă/eficacitate  nu pot fi nici estimaţi, nici măsuraţi,  deoarece nu există metode sau proceduri adecvate.

        De exemplu, pentru evaluarea înclinaţiei marginale spre consum (IMC )  din multiplicatorul lui J.M. Keynes calculat ca raport între creşterea consumului societăţii (Δ  C) şi creşterea veniturilor aceleiaşi societăţi (Δ V).

        Condiţia înclinaţiei marginale a consumului , care se exprimă prin  Δ  C ≥  Δ V, reflectă  cu cât va spori  consumul  la  creşterea cu o unitate a veniturilor. Cum IMC are la bază legile psihologice de înclinaţie a oamenilor spre  consum , rezultă ca o creştere a veniturilor atrage după sine şi o creştere a investiţiilor, ceea ce  contribuie, implicit,  la creşterea consumului ş.a.m.d. 

     Constrângerile metodologiilor de evaluare  nu restrâng, prea mult, procedurile prin care sunt evaluate rezultatele politicilor publice. În schimb, aproximarea,  în locul exactităţii , restrânge rolul evaluării şi măreşte riscul de eşec al politicilor publice.

 

3 Hogwood, W.,B., Gunn,A.,L. Op. Cit. , p 239..