Evaluarea politicilor publice se realizează în termenii obiectivelor ( limite, tolranţe, timp) şi a modalităţilor de cuantificare a acestora.
Cum demersurile de evaluare încep încă din faza conceperii programelor, criteriile şi tehnicile specifice evaluării trebuie identificate. În caz contrar, rezultatele implementării unei politici nu pot fi cuantificate cu aceleaşi unităţi de măsură, iar în final nu se poate formula o concluzie clară cu privire la performanţa sau eşecul politicii. În plus, nu poate fi identicicată nici faza în care s-a rupt coerenţa procesului politicii : pe parcursul proiectării, implementării sau monitorizării. In fine, responsabilizarea actorilor (iniţiatori, proiectanţi, manageri, evaluatori etc) este şi ea, în condiţiile menţionate, compromisă.
Există în prezent specialişti care recunosc că “nimic nu ilustrează mai bine interacţiunea dintre stadiile procesului de elaborare a politicilor publice decât modul în care formularea obiectivelor modelează demersurile de evaluare. Dacă obiectivele sunt vagi sau sunt precizate într-o formă nemăsurabilă, criteriile care definesc reuşita vor fi de asemenea neclare.”3
Opinia anterioară, exprimată de Hogwood şi Gunn, poate fi completată cu consideraţia că aceleaşi neclarităţi rezultă şi în cazul în care obiectivele sunt incompatibile sau nearmonizate cu politicile dezvoltate.
Modalităţile de cuantificare a rezultatelor celor mai multe dintre activităţile umane sunt dispuse de-a lungul a trei planuri:
- măsurarea cât mai exactă a factorilor cu putere de influenţă asupra rezultatelor;
- estimarea rezultatelor ;
- aprecierea rezultatelor.
În conţinutul acestei lucrări, se vor regăsi asemenea modele adaptate pe de-o parte, diferitelor tipuri de clasificări ale evaluării, iar pe de altă parte, obiectivelor strategice care decurg din acestea.
Monitorizarea
Este modaliatatea de cuantificare a rezultatelor pe bază calculătorii, măsurării, căutării cât mai exacte a componentelor raportului dintre eficienţă şi eficacitate.
De exemplu, PIB-ul pe locuitor realizat într-un an se evaluează pe baza PIB-ului total anual, raportat la numărul locuitorilor. Ambii indicatori sunt determinaţi după metodologii exacte, legifrate de instituţiilor autorizate ale statului.
La acelaşi tip de metodologii se apelează şi pentru rezultatele ce privesc productivitatea muncii, salariului mediu, din sectoarele industriale, transporturilor, financiare etc.
Estimarea
Particularitatea acestei metode de cuantificare a rezultatelor constă în faptul că unul dintre termenii raportului este astfel exprimat încât să poată fi cuantificat, iar cel de-al doilea este definit (stabilit) printr-o anumită raţionalitate, adică pe baza unei aprecieri; se alege această cale deoarece nu există nici o variantă de măsurare.
De exemplu, venitul mediu al gospodăriilor din mediu rural este un rezultat exprimat prin raportul dintre suma veniturilor estimate pe baze statistice ( sondaje, interviuri, cartea familiei etc.) şi numărul gospodăriilor înregistrate, cu exactitate, în Registrele agricole ale fiecărei localităţi.
Aprecierea
În cazurile în care utilizarea celor două metode prezentate anterior este imposibilă se apelează la această modalitate de evaluare. Cu alte cuvinte, aprecierea este recomandată în situaţia în care atât numărătorul, cât şi numitorul raportului eficienţă/eficacitate nu pot fi nici estimaţi, nici măsuraţi, deoarece nu există metode sau proceduri adecvate.
De exemplu, pentru evaluarea înclinaţiei marginale spre consum (IMC ) din multiplicatorul lui J.M. Keynes calculat ca raport între creşterea consumului societăţii (Δ C) şi creşterea veniturilor aceleiaşi societăţi (Δ V).
Condiţia înclinaţiei marginale a consumului , care se exprimă prin Δ C ≥ Δ V, reflectă cu cât va spori consumul la creşterea cu o unitate a veniturilor. Cum IMC are la bază legile psihologice de înclinaţie a oamenilor spre consum , rezultă ca o creştere a veniturilor atrage după sine şi o creştere a investiţiilor, ceea ce contribuie, implicit, la creşterea consumului ş.a.m.d.
Constrângerile metodologiilor de evaluare nu restrâng, prea mult, procedurile prin care sunt evaluate rezultatele politicilor publice. În schimb, aproximarea, în locul exactităţii , restrânge rolul evaluării şi măreşte riscul de eşec al politicilor publice.
3 Hogwood, W.,B., Gunn,A.,L. Op. Cit. , p 239..