Scopul unei monitorizări permanente este evitarea eşecurilor de implementare şi, de aici, a ulterioarelor eşecuri ale politicilor publice. De aceea monitorizarea vizează mai multe domenii care condiţionează funcţionalitatea unei politici:
- măsurarea, cu ajutorul indicatorilor specifici şi relevanţi a efectelor şi rezultatelor obţinute pas cu pas , perioadă cu perioadă prevăzute în programe sau foi de parcurs;
- captarea semnalelor primite de la spaţiul ţintă al politicii şi sesisrea decidentului pentru efectuarea de corecţii;
- producerea de informaţii pertinente care să justifice abaterilor de la efectele şi rezultatele aşteptate.
Pentru monitorizarea programelor implementate ori al activităţilor este util să reţinem că lanţul cauză-efect care porneşte de la investiţii (de exemplu de bani, sau de experienţă), ajunge la proces (adică la realizarea activităţilor administrative) până la rezultat (respectiv produsele şi serviciile realizate de către entitatea guvernamentală) şi, în final la efecte (adică la impactul asupra indivizilor şi societăţii) aşa cum este ilustrat în fig.. 8.5. Între începutul lanţului şi sfârşitul acestuia – şi în special între rezultate şi efecte – intervin unele variabile, ale mediului politic, economic şi social.
Presupunem, totuşi, că ce se investeşte determină în mod necesar apariţia unor rezultate, chiar dacă respectiva cauză s-ar putea să nu fie suficientă pentru declanşarea efectului în sine.
Lanţul cauză-efect poate fi monitorizat prin trei mecanisme de feedback – controlul, productivitatea şi raportarea progreselor, precum şi eficacitatea programului – şi, de asemenea, prin reacţiile la variabilele de interferenţă, incluzând aici şi lobby-ul prestat de grupurile de interese şi articolele de ştiri publicate de media despre impactul programului asupra publicului.
Mecanismele de feedback formale permit factorilor politicii de decizie şi managementului cunoaşterea rezultatelor şi efectelor al cărui proces în derulare există în fapt, astfel încât acestea să poată fi comparate prin programele foi de parcurs, graficelor etc., folosite ca instrumente ale monitorizării. Acest lanţ de la cauză la efect corelează politica publică şi managementul acesteia. .
Managementul nu poate fi separat de politică deoarece mijloacele de realizare a unei politici publice sectoriale influenţează indivizii şi societatea. Rolul analistului, sau al oficialităţii de vârf este nu de a elabora politica ci de a ridica nivelul dezbaterii dintre factorii politici de decizie, astfel încât aceştia să se poată concentra asupra politicilor cu adevărat semnificative şi asupra chestiunilor manageriale asociate.