- De la bun început este important de a face distincţie între noţiunea de „politică” şi noţiunea de „politică publică”. Astfel, „politica” poate fi definită ca un set de reguli şi proceduri care asigură reprezentarea legală a intereselor cetăţenilor prin intermediul democraţiei reprezentative. Principalii actori ai politicii sînt partidele politice şi politicienii, membrii aleşi ai Parlamentului şi ai administraţiei publice locale. „Politica publică” reprezintă un alt set de reguli şi proceduri stabilite la nivelul executiv al administraţiei publice pentru a asigura realizarea obiectivelor concepute la nivel politic. Actorii politicii publice sînt politicienii care iau decizii (aprobă politicile publice), dar şi funcţionarii publici care pregătesc aceste decizii (elaborează politicile publice). Astfel, elaborarea politicilor publice este o activitate tehnică şi profesională, realizată de funcţionarii publici, care are menirea de a sprijini nivelul politic în procesul de luare a deciziilor.
- Însuşi termenul de „politici publice” a fost introdus în vocabularul administraţiei publice din Republica Moldova relativ recent, deşi nu a fost formalizat printr-un act legal. Totodată, acest termen continuă să aibă o utilizare limitată, sensul politicii publice fiind redat prin mai multe noţiuni: decizie, politică de stat, politică a Guvernului, reglementare în domeniu, etc. De asemenea, în multe cazuri, politica publică este asociată cu un anumit act legislativ sau normativ. Introducerea legală a termenului de „politică publică” se explică prin sensul larg atribuit acestei noţiuni. „Politica publică” permite o prezentare largă a unei probleme, a deciziei aprobate pentru soluţionarea acesteia, a instrumentelor (legi, acte normative) prin care aceste decizii sînt puse în aplicare şi a modalităţilor prin care se va urmări şi evalua efectul deciziilor implementate. Mai mult decît atît, introducerea noţiunii de „politică publică” este oportună în contextul ajustării la terminologia internaţională în domeniu.
- Într-un mod simplificat, politica publică poate fi definită ca una sau mai multe acţiuni planificate ale Guvernului, care într-un fel sau altul schimbă sau influenţează societatea sau economia. Politică publică este considerată, de asemenea, şi decizia Guvernului de a nu interveni într-o situaţie, dacă aceasta a fost analizată şi opţiunea de neintervenţie a fost considerată optimă. Aşa cum o politică publică este rezultatul unor decizii, aceasta mai poate fi definită şi ca „un set de decizii coerente care au un scop comun”.
- Politica publică se compune din două elemente distincte: obiectivele politicii publice şi instrumentele de realizare a acestor obiective. În majoritatea cazurilor obiectivele se stabilesc pornind de la o problemă. Astfel este important să se stabilească corect care este problema şi unde se doreşte să se ajungă (ce nu funcţionează). A doua parte a politicii publice trebuie să răspundă la întrebarea cum se va ajunge la situaţia dorită (cum se va realiza această schimbare). Atît primul element al politicii publice, cît şi cel de-al doilea, reprezintă subiecte de analiză, succesul politicii publice depinzînd atît de identificarea corectă a problemei, cît şi de stabilirea obiectivului şi a instrumentelor de atingere a acestuia.
- În activitatea sa, Guvernul elaborează, aprobă şi implementează diverse politici publice: de importanţă naţională sau sectorială, care vizează probleme complexe sau simple, cu impact asupra tuturor cetăţenilor sau a unui grup restrîns al acestora. Respectiv, unele politici publice necesită eforturi mai mari în procesul de elaborare (analize mai aprofundate), iar altele - mai mici. De asemenea, unele politici publice implică intervenţii majore sau resurse semnificative, în timp ce altele vin doar cu ajustări minore în situaţia existentă. În consecinţă, definirea univocă a politicilor publice, elaborarea unei ierarhii stricte a documentelor de politici publice prin care acestea sînt redate şi determinarea gradului de analiză care trebuie să însoţească o politică publică, nu este o sarcină uşoară. Acest ghid are menirea de a elucida aspectele procesului decizional şi ale planificării strategice pentru o mai bună înţelegere şi aplicare a principiilor fundamentale aferente acestor procese.
Administrație publică
Politicile publice in Republica Moldova
- Detalii
- Categorie: Administrație publică
- Accesări: 1145