Un stat social aflat în continuă dezvoltare amplifică necesitatea utilizării politicilor publice, a căror finalitate vizează schimbări comportamentale.
Schimbările afectează, mai ales, în timpul procesului de implementare a politicilor, relaţiile cu unele grupuri de interese, personalităţi sau chiar instituţiile statului. Constituie o adevărată artă realizarea consensului între toţi aceşti actori .
Dezideratul punerii în operă a unei politici publice presupune abordarea simultană a cel puţin două aspecte:
- schimbarea intenţiilor celor ce elaborează politicile pe parcursul procesului de implementare;
- poziţia grupurilor de interese sau a clienţilor politicii respective.
Cu alte cuvinte, subiectele puse în discuţie reflectă preocupările concentrate asupra identificării atât a impactului soluţiilor generate de o politică asupra intereselor grupurilor ce constituie spaţiul ţintă, cât şi a modurilor în care acest spaţiu depind de modalitatea de utilizare a politicii de către cei responsabili cu implementarea.
În cuprinsul acestui capitol vom încerca să configurăm o serie de posibile răspunsuri la aceste provocări, determinante pentru atingerea obiectivelor unei politici publice.
Focalizarea atenţiei asupra procesului de implementare a fost determinată, în primul rând, de limitele şi, chiar, eşecurile ce au însoţit această etapă, de-a lungul timpului.
Studiile referitoare la implementare au relevat necesitatea acordării unei importanţe esenţiale structurii procesului de implementare. Acest proces este strâns legat de relaţiile dintre organizaţiile guvernamentale, centrale şi locale.
În plus, deoarece implementarea unei politici publice este o problemă care depăşeşte graniţele sectorului public, reuşita acesteia materializîndu-se în bunăstarea socială la nivel naţional, o atenţie deosebită se impune a fi acordată relaţiilor dintre instituţiile guvernamentale, neguvernamentale şi private.
Studiile prezentate în literatura de specialitate au evidenţiat influenţa forţelor sociale asupra implementării unei politici. Se remarcată, de asemenea, necesitatea existenţei unor legături complexe între organizaţiile guvernamentale şi multitudinea de organizaţii sociale, în scopul atingeri obiectivelor proiectate.
În domeniul educaţiei, sănătăţii, asigurării locuinţelor, protecţiei sociale şi al asigurărilor sociale implementarea politicilor publice se face, în cea mai mare parte, de către organizaţii neguvernamentale sau private, implementări care sunt parţial sau în totalitate finanţate din fonduri publice.
Consecinţele acestui fapt sunt deosebit de importante. În primul rând, atunci când există convingerea că statul a eşuat în asigurarea bunăstării sociale, organizaţiile sociale, ne-guvernamentale şi private, vor trebui să suporte, de asemenea, acest eşec.
În al doilea rând, organizaţiile guvernamentale şi-au dezvoltat o serie de conexiuni în scopul elaborării şi implementării politicilor publice.
Cercetarea procesului de implementare a politiciilor publice a relevat existenţa a cel puţin două teme de reflexie. Prima temă se referă la studiul libertăţii de acţiune în cursului procesului de implementare a politicilor. Cea de a doua temă tratează studiul atât a politicilor care au eşuat (indiferent de criteriile de evaluare folosite), cât şi cazul politicilor ce nu au putut fi implementate.
În următoarele paragrafe sunt dezvoltate aceste două subiecte, fiind, totodată, analizate, la nivel teoretic, variabilele care stau la baza reuşitei procesului de implementare.