Proiectarea politicii publice este un proces concentrat asupra construcţiei unui scenariu al unui viitor incert, dinamic şi complex. Cu cât acest scenariu este mai bine scris cu atât viitorul poate fi mai bune controlat.
Problemele care constituie subiectele majore ale politiciilor publice, şi care vizează, în special, viitorului, diferă din punct de vedere al complexităţii şi incertitudinii.
Complexitatea se referă la numărul de elemente separate sau variabile, numărul de conexiunii dintre acestea şi gradul de variabilitate al acestor conexiuni. În mod evident, problemele complexe admit o cu totul abordare decât cele simple.
Complexitatea impune necesitatea apelării la profesionişti care, pe baza experienţei şi a bagajului lor de cunoştinţe, pot dezvolta strategii specifice de rezolvare a problemelor complexe.
În cazul problemelor simple, datorită volumului suficient de informaţii disponibil, sunt suficiente. experienţa şi intuiţia susţinute de procedurile de rutină (standard).
Incertitudinea se referă la disponibilitatea informaţiilor şi a percepţiei fenomenului esenţiale pentru procesul decizional şi pentru adoptarea măsurilor ce se impun. Gradul de incertitudine are un impact semnificativ asupra posibilităţii de previzionare a politicii publice. O politică detaliată al cărei obiectiv este reducerea sau diminuarea unei probleme incerte are puţine şanse de succes.
Proiectul convenabil (optim, recomandabil sau preferat), ales pe baza consideraţiilor că acesta va conduce la schimbarea dorită, cu costuri mai mici pentru societate decât celelalte alternative, este un deziderat supus permanent unor ameninţări practice şi psihologice.
Analiza situaţiei şi identificarea elementelor critice ale acesteia reprezintă conţinutul primei etape a procesului de proiectare a politicii.
Înţelegerea clară a naturii problemei şi, implicit, localizarea surselor de presiune va contribui la generarea de soluţii creative. Dacă problema este insuficient sau vag definită soluţiile vor fi departe de cele aşteptate. Pentru rezolvarea unei probleme este important ca, încă de la început, problema să fie formulată într-un mod care să faciliteze descoperirea soluţiilor.
In plus, cei instruiţi şi motivaţi să participe la proiectarea politicii publice într-un anumit domeniu trebuie să ofere idei şi propuneri concrete şi nu alternative de îmbunătăţire, deoarece demersurile direcţionate, în principal, spre găsirea de remedii la anumite simptome sunt limitate intrinsec.
Proiectarea unei politici publice depinde, deci, de înţelegerea relaţiilor cauză-efect. Structura tensiunilor, a constrângerilor şi a entităţilor existente la momentul analizei, dar şi cele care se vor manifesta odată cu implementarea politicii reprezintă tipurile de relaţii ce trebuie luate în considerare în cadrul acestei modelării cauzale.
Fiecare dintre participanţii la proiectarea politicii va încerca să formuleze un parcurs propriu, pentru a depăşi constrîngeriel şi zonele critice identificate.
Indiferent de parcursul asumat, în final, acesta reperezintă o chestiune de atitudini, mentalităţi şi metode.
În situaţia în care contextul în care este definită problema oferă mai multe alternative, alegerea parcursului optim presupune inclusiv analize detaliate a politicilor similare existente în statele europene şi a istoricului evoluţiei politicii naţionale respective. Neglijarea dimensiunii tradiţiei naţionale se va repercuta negativ asupra spaţiului public ţintă şi, în consecinţă, asupra succesului implementării politicii. Sunt situaţii în care, datorită diferenţelor marcante existente între politica proiectată, pe de-o parte, şi tradiţiile şi mentalităţile spaţiului ţintă, pe de altă parte, se impune, în prealabil sau concomitent, desfăşurarea unor ample campanii de comunicare în scopul pregătirii spaţiului ţintă pentru politica iniţiată. Un exemplu în acest sens este introducerea impozitului pe venitul global, politică fiscală susţinută de campanii consistente de comunicare şi informare a publicului cu privire la exigenţele nou introduse.
Modelele elaborate de experţii în administraţia publică pentru proiectarea politicilor urmăresc stabilirea obiectivelor, examinarea alternativelor şi determinarea strategiilor care vor ghida acţiunile în direcţia realizării schimbării vizate. Acestea trebuie să reflecte determinantele fenomenului politicii şi graniţele contextului, dar şi efectele pe care acţiuniile declanşate le vor produce în lumea reală.
Procesul de proiectarea a politiciilor înglobează elemente proprii atât abordării sinoptice, cât şi ale abordării incrementale, două dintre cele mai cunoscute metode de luarea deciziei.