Care este forma politicilor publice în contextul actual definit de spaţiul european unic? Există diferenţe în tipul şi natura acestor politici faţă de politicile din perioadele premergătore procesului de crearea a acestui spaţiu unic? Înţelegerea conceptului actual de politică publică presupune introducerea în discuţie a unor chestiuni de ordin calitativ suplimentare comparativ cu abordările tradiţionale ?
Răspunsurile la toate aceste probleme sunt dificil de formulat datorită influenţelor exercitate de multitudinea variabilelor de situaţie (contingenţe) asupra cadrului teoretic de cercetare adoptat.
Politicile comunitare, internaţionale, transnaţionale, prezentate în paragraful precedent, se înscriu în categoria variabilelor de care trebuie să se ţină cont în formularea unei politici publice..
În termeni de consecinţe, raţionalitatea unei politici publice revine la a formula judecăţi conjuncturale.
Politica reprezintă un „domeniu al activităţii umane care vizează relaţiile, manifestările şi orientările între păturile, grupurile sociale şi alte organizaţii active dintr-un stat sau între acestea şi cetăţeni în confruntările pentru cucerirea, consolidarea, dezvoltarea şi menţinerea puterii şi pentru controlul funcţionării ei”6
Prin extinderea definiţiei anterioare spre domeniul politicilor publice se poate considera că „orice politică reflectă orientările cetăţenilor ce formează anumite grupări (faţă de altele) în interiorul unei ţări, dar şi ale unei ţări faţă de alte ţări, în legătură cu promovarea intereselor lor, în lupta pentru putere.”7
Prin urmare, se poate considera că politica publică exprimă manifestările şi orientările definite de autorităţile statului, ca puteri publice, centrale sau locale, pentru domenii sau activităţi esenţiale ce se desfăşoară fie la nivelul naţional, fie la niveluri teritorial-administrative
Considerată frecvent ca un echivalent, la nivel guvernamental, al politicii de corporaţie, politica publică poate fi tratată ca ansamblul deciziilor adoptate de către autorităţile publice în vederea orientării într-un sens rezonabil a activităţilor dintr-un domeniu de larg interes public.
Politicile publice sunt, în concluzie, decizii politice în favoarea unui anumite stări dorite, inclusiv opţiunile în favoarea anumitor mijloace considerate a fi adecvate atingerii obiectivelor proiectate.
Esenţa unei politici publice ţine de mobilizarea membrilor unei comunităţi în jurul unui consens permanent reformulabil, obţinut prin dispută, negociere, înfruntare, compromis.
Prin urmare, o politică publică presupune existenţa unui obiectiv (de largă recunoaştere publică (interes public) şi care determină declanşarea procesului prin care opiniile şi interesele celor care se regăsesc în obiectivul fixat sunt aduse laolaltă pentru a face posibil crearea unui loc comun al comunităţilor, grupurilor şi cetăţenilor şi care, în mod curent, reprezintă spaţiul public al politicii.
Politică publică conturează, aşadar, un loc comun sau un spaţiu public ţintă, construit pe baza identificării unui interes comun al unor largi categorii de cetăţeni cu interese, opinii şi afilieri, în general, diferite.
De exemplu, dacă protecţia mediului înconjurător reflectă la un moment dat un interes comun al societăţii, devenind idealul politicii de mediu, atunci ea trebuie să creeze acel spaţiul public ţintă care capacitează interesul comun al comunităţii în această direcţie.
Iniţierea acţiunilor ce se impun sunt determinate şi posibile tocmai datorită existenţei acestui spaţiu, care va exista atâta vreme cât activităţile necesare punerii în aplicare a politicii elaborate îşi vor demonstra eficacitatea.
Adoptarea unei anumite soluţii (dintre multitudinea de alternative existente) are un grad ridicat de dificultate provocat de efectele contingenţelor asupra cadrului de cercetare a problemelor ce ţin de opţiunea asupra soluţiei care vizează satisfacerea acestui interes comun.
Literatura de specialitate nu oferă un punct de vedere unic asupra naturii conceptului de politică publică. Politica publică reprezintă o opţiune politică, tehnică sau ideologică?
În ipoteza în care se acceptă existenţa unei legături reprezentative între decizia politică şi sistemul de valori societal, atribuirea caracteristicilor politice acestui concept este inevitabilă.
Dimpotrivă, dacă se consideră că opţiunile politice nu au asociate sisteme de valori esenţial diferite, atunci natura politicilor publice este pur tehnică.
Chiar şi în situaţia în care alegerea este făcută într-un context care exclude valorile societale este imposibil să se se stabilească în mod ştiinţific ( adică având un grad calculabil de certitudine şi de reproductibilitate) dacă o soluţie sau alta este ştiinţific adecvată. Manifestarea interesului comun în cadrul spaţiului public nu poate fi însă redusă la ingineria tehnocraţilor sau la gnoza ideologiilor.
În ultimele decenii ale secolului trecut s-a dezvoltat în domeniul ştiinţelor sociale o nouă doctrină, cea a perspectivelor concurenţiale, care a acentuat imposibilitatea stabilirii unei explicaţii unice şi valide a fenomenului social, pe baza diferitelor tradiţii teoretice. Superioritatea sau, din contră, suficienţa unui raţionament, a unor argumente sau a unor judecăţi depinde de perspectiva teoretică utilizată. Analize mult mai sofisticate relevă că existenţa explicaţiilor concurente nu distruge posibilitatea stabilirii unor criterii de raţionament între acestea, chiar dacă astfel de raţionamente sunt de natură relativă ( explicaţia X este mai bună decît varianta Y).
Din perspectivă pragmatică, politica publică poate fi identificată cu una dintre următoarele alternative: expresia unei alegeri (opţiuni), definiţia unei acţiuni curente, o propunere specifică, calea de anunţare a unei decizii guvernamentale, autorizarea formală a unei acţiuni iniţiate, negocierea unei poziţii, o declaraţie de intenţie.
La baza oricărei politici publice stau anumite reguli şi norme specifice care exprimă modalităţile de definire, opţiunile decizionale, precum şi acţiunile destinate punerii în practică a politicii.
Politica unei ţări este definită şi pusă în practică de către forţele politice ajunse la putere prin formele elective cunoscute.
Credibilitatea oricărei puteri politice este conferită prin acceptarea de către Parlament a Programului de Guvernare, document de importanţă naţională, din care decurg politicile, obiectivele, strategiile şi tacticile care ghidează drumul spre analize, decizii, acţiuni şi monitorizări reformatoare ale diverselor sectoare şi domenii societale.
Diagrama din figura nr.1.8 evidenţiază conexiunile existente între toate aceste elementele menţionate, dar şi faptul că decizia politică asumată derivă din priorităţile stabilite prin Programul de Guvernare. În acestă etapă, decizia politică are un caracter general, vizând doar aria de activitate şi, eventual, conturând obiectivele prioritare.
Deciziile prin care se urmăreşte modificarea aspectului economic şi social al societăţii, într-un mod care exprimă doctrina partidului sau coaliţiei aflate la putere, sunt influenţate de politicile anterioare, de tipul problemelor ce sunt identificate sau de contextul existent la momentul asumării deciziei .
De exemplu, introducerea un nou sistem de impozitare este o decizie politică, dar determinată, cel mai adesea, de insatisfacţia manifestată faţă de regulile sistemului de impozitare existent.
Problemele, orientările, evenimentele sau situaţiile care apar trebuie îmbinate într-un context global armonios, care să asigure obţinerea unui maxim de avantaje, nu înainte, însă, de a identifica semnificaţia fiecăruai dintre elementele constitutive.
6 Mic dicţionar enciclopedic, Ed.Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978 .
7 Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, Ed. Academiei, Bucureşri, 1984.