Schimbările în general, dar şi cele care privesc politicile publice sunt însoţite, întotdeauna de transformări sau prefaceri în formele şi conţinutul structural al oricărui proces sau activitate. Acestea implică urmări, consecinţe şi rezultate previzibile între ceace s-a învechit şi frânează, pe de-o parte, şi ceace este este nou şi liberalizează, pe de altă parte.
Mai mult, datorită faptului că afectează o serie de interese personale sau de grup, procesele de schimbare generează stări conflictuale, neânţelegeri, dezacorduri şi chiar ostilitate făţişă. Astfel de manifestări apar în toate domeniile de activitate umană, dar devin deosebit de semnificative şi vizibile în zonele generatoare de problemele sociale.
Rezistenţa întâmpinată de politicile de privatizare, în oricare dintre sectoarele economice, s-a manifestat ( în unele domenii continuă să se manifeste) deosebit de puternic. Obiectivele şi stategiile, dar şi instrumentele utilizate de noii proprietari au dus la apariţia unor perturbaţii, tulburări şi chiar la convulsii sociale.
Schimbările în sistemele mari cum sunt cele ce reprezentate de sectoarele economiei naţionale sau diviziunile acestora au o serie de specificităţi esenţiale de care trebuie ţinut cont pe tot parcursul derulării procesului de implementare:
- a) o singură schimbare în structura unui sector generează mişcări profunde şi modifică relaţiile dintre acesta şi celelalte sectoare şi activităţi.
De exemplu, dacă politica de restructurare a transportului feroviar disponibilizează masiv forţa de muncă, aceasta va determina o orientare a clienţilor către transportul auto. Această migrare, pe lângă necesitea unor adaptări în politicile de protecţie şi securitate socială, impune elaborarea unor politici noi în domeniul siguranţei rutiere, dar şi investiţii importante în infrastructura rutieră;
- b) orice schimbare preconizată şi cunoscută crează aşteptări şi speranţe;speranţele generează atitudini faţă de schimbare şi de elementele de noutate; atitudinile influenţează rezultatele ş.a.m.d. În consecinţă este nevoie ca viteza de acţiune să fie cel puţin egală viteza cu care se propagă reacţiile nefavorabile schimbărilor proiectate;
- c) schimbarea conduce la armonizarea acţiunilor şi activităţilor sau la un salt calitativ în rezultatele previzionate în cazul îmbunătăţirii unor elemente sau relaţii. Sunt şi situaţii în care promovarea schimbării are ca efect regresul faţă de situaţia iniţială, care se manifestă printr-o un anumit regresÎn situaţia se configuraţie necorespunzătoare a elementelor structurale sau la o reducere a elementelor existente.
Rezistenţa la schimbările preconizate prin politicile publice este explicabilă, în special dacă se are în vedere faptul că dezvoltarea unei politicii publice este un proces de durată şi care nu oferă garanţia unei reuşitei liniare. Atitudinile asociate unor astfel de aşteptări nu sunt caracteristice modelului modern, dinamic şi eficient.Analizele contextului real au pus în evidenţă trei grupe de factori semnificativi, care alimentează rezistenţa la implemetarea politicilor publice:
- a) factori care privesc caracterul schimbării urmărite prin politica publică:
- reducerea poziţiilor ierarhice sau a drepturilor de decizie şi acţiune;
- imposibilitatea de a folosi cunoştiinţele existente sau necesitatea unor eforturi suplimentare pentru dezvoltarea cunoştiinţelor şi abilităţilor;
- decalajul consistent dintere decizie şi responsabilitate;
- factori care vizează modul de realizare a schimbării:
- neacordarea autorităţii celor îndreptăţiţi să realizeze schimbarea proiectată şi scurtcircuitarea nivelului ierarhic;
- neparticiparea la proiectarea, dezbaterea şi definitivarea procesului politicii;
- factori care privesc responsabilii schimbării :
- comunicare deficitară;
- distribuirea inegală a eforturilor între dimensiunea tehnico-economică şi cea social-umană;
- existenţa unui climat tensionat între responsabilii schimbării.
În practica curentă rezistenţa la schimbare se poate manifesta într-o multitudine de forme, direct sau indirect. Gradul de rezistenţă în faţa schimbării indică importanţa pe care sistemul o acordă ţintei sau stării dorite.