Evaluarea unei politici publice poate fi de mai multe tipuri. Există mai multe clasificări ale evaluărilor, realizate cu ajutorul unor criterii diferite.
O primă clasificare pleacă de la distincţia dintre 1) eforturile făcute pentru a implementa acea politică, pentru a produce bunurile sau serviciile respective, şi 2) rezultatele acelor eforturi, ceea ce s-a realizat efectiv. Apelând la terminologia lui D. Palumbo (1987), avem:
- o evaluare formativă: în care accentul cade pe: 1) măsura în care programul îşi atinge grupul ţintă; 2) măsura în care bunurile şi serviciile produse sunt în concordanţă cu intenţiile, obiectivele acelei politici; 3) utilizarea resurselor în aplicarea acelei politici;
- o evaluare sumativă: în care accentul cade pe felul în care a afectat efectiv acea politică problemele cărora a încercat să le ofere o soluţie.
O a doua clasificare ia în considerare mecanismele prin care este realizată evaluarea. După Howlett şi Ramesh (1995), avem trei mari tipuri de evaluări: 1) administrative; 2) juridice; 3) politice.
Evaluările administrative se concentrează asupra: a) performanţei manageriale în înfăptuirea unei politici; şi b) asupra aspectelor bugetare presupuse de implementarea acesteia. Evaluările de acest tip sunt cele mai cunoscute şi cele mai discutate. Un motiv important este acela că pentru realizarea lor s-au pus la punct tehnicile de cercetare cele mai sofisticate. În literatura dedicată lor, sunt menţionate patru principale feluri de evaluare administrativă: a performanţei; a impactului; a eficienţei; a procesului (a se vedea, de exemplu, McKinney, Howard, 1998: pp. 397 - 399).
- Evaluarea performanţei (produsele eforturilor făcute sau rezultatele aplicării acelei politici) vizează cantitatea sau nivelul de activitate pe care l-au generat eforturile depuse. De pildă, cât de multe bilete au fost vândute într-o facilitate de petrecere a timpului liber; cât de mulţi elevi care abandonaseră şcoala au fost reîncadraţi în activitate; cât de mulţi kilometri de şosea au fost construiţi - aceştia sunt indicatori prin care se pot măsura rezultatele unor politici în diferite domenii.
Produse sau rezultate:
numărul de bilete vândute; numărul de elevi care reiau şcoala; numărul de kilometri de şosea
-------------------- 1
- Evaluarea impactului este gradul în care performanţa realizată întâmpină nevoia de acel bun sau serviciu, altfel spus gradul în care politica are efectele intenţionate. Prin utilizarea ei se încearcă să se determine măsura în care, ca urmare a aplicării acelei politici, s-au realizat schimbări în grupurile ţintă. De pildă, o astfel de evaluare vizează numărul total de bolnavi trataţi cu succes; numărul de cazuri efectiv rezolvate de poliţie; impactul pe care îl au asupra societăţii absolvenţii de învăţământ superior, ca rezultat al educaţie lor etc.
Impactul realizat:
Nr. bolnavi trataţi succes; Nr. cazuri rezolvate de poliţie; Abilităţi ale absolvenţilor.
Aprecierea impactului unei politici publice se poate realiza la orice stadiu al procesului de înfăptuire a ei: atât în cel al formulării politicii, cât şi în cel al implementării. Cea mai importantă problemă care apare în evaluarea impactului unei politici este aceea de a determina care sunt efectele datorate aplicării respectivei politici, în raport cu toate fenomenele care se manifestă în societate. De aceea, evaluarea de impact presupune utilizarea de către cercetători a unor metode bine puse la punct, capabile să distingă între influenţele datorate acelei politici şi cele apărute datorită manifestării altor factori.
- Evaluarea eficienţei vizează metodele alternative de a atinge un anumit rezultat. Poate fi el obţinut cu un cost mai scăzut? Ca urmare, această evaluare se concentrează asupra raportului dintre eforturile depuse şi impactul atins (eficacitatea acelei politici publice). Cu cât este mai mic acest raport dintre resursele folosite (eforturile) şi rezultatele obţinute (eficacitatea), cu atât e mai mare eficienţa acelei politici. Indicatori ai eficienţei unei politici publice sunt, de pildă, costul unui kilometru de şosea construită sau refăcută; numărul de studenţi la un post didactic într-o universitate; numărul de persoane la un medic de familie etc.
Evaluarea eficienţei este folositoare în fiecare stadiu al procesului de înfăptuire a unei politici, de la cel al formulării politicii la cel al implementării ei. Dar, evident, evaluările ex post sunt mai obişnuite decât cele ex ante. Principalul motiv pentru care se procedează astfel este acela că de cele mai multe ori lipsesc estimări rezonabile ale costurilor şi efectelor produse de aplicarea unei politici publice.
E important de subliniat că evaluarea eficienţei depinde esenţial de supoziţiile făcute în cercetare; aceste supoziţii depind de scopurile diferiţilor agenţi implicaţi şi fac ca evaluarea să nu aibă un caracter întru totul neutru. Dimpotrivă, aşa cum am văzut, evaluarea are caracteristici care o fac să fie şi o activitate politică, care deci serveşte interesele unora dintre actorii implicaţi în acea politică (Rossi, Freeman, Lipsey, 1999).
Indicatorii de calitate sunt dintre cei mai relevanţi astăzi. De exemplu, în cazul politicilor educaţionale, următorii sunt cei mai semnificativi (European Commission, 2000): Indicatori de performanţă: matematică; citit; ştiinţe; tehnologii de informare şi comunicare; limbi străine; a învăţa să înveţi; cultură civică.
Succes şi tranziţie: abandonul şcolar; parcurgerea educaţiei secundare (liceu); participarea la educaţia terţiară (nivel universitar).
Monitorizarea educaţiei şcolare: evaluarea şi conducerea educaţiei şcolare; participarea părinţilor.
Resurse şi structuri: pregătirea şi perfecţionarea cadrelor didactice; participarea la educaţia preprimară; numărul de elevi la un calculator; cheltuieli cu educaţia pe un elev.
De exemplu, indicatorii de performanţă privesc măsura în care elevii stăpânesc cunoştinţe şi şi-au
format abilităţi în domeniul matematicilor, al ştiinţelor, limbilor străine, culturii civice,
tehnologiilor de informare şi comunicare, au capacitatea de a citi şi a înţelege instrucţiunile şi
textele. Foarte importantă este deprinderea de către elevi a capacităţii de a învăţa să înveţe: a
abilităţii de a continua să achiziţioneze cunoştinţe şi deprinderi, în variate situaţii de viaţă, chiar
după ce educaţia formală s-a încheiat.
- Evaluarea procesului permite analiza raţiunilor pentru care o politică publică a avut succes sau, dimpotrivă, a eşuat şi face posibilă modificarea politicii astfel încât aceasta să fie continuată, mai degrabă decât să fie abandonată. În acest cadru sunt examinate metodele organizaţionale, inclusiv regulile şi procedurile folosite, de a implementa o politică şi de a furniza bunurile sau serviciile respective.
Cum am văzut, unul dintre principalele argumente în sprijinul utilizării evaluărilor administrative este acela că, prin apelul la tehnici sofisticate de analiză, sunt obţinute informaţii relevante, neutre, obiecte, iar recomandările şi aprecierile făcute au un caracter, dacă nu pe deplin ştiinţific, cel puţin rezonabil: ele sunt demne de încredere şi pot constitui baza unor decizii ulterioare privind continuarea, modificarea sau abandonarea acelei politici, precum şi în legătură cu capacitatea acelei agenţii guvernamentale sau chiar a guvernării ca întreg de a implementa anumite măsuri.
Alături de evaluările administrative, şi evaluările de alte tipuri ale unei politici publice influenţează comportamentul persoanelor cu rol important în procesul de înfăptuire a politicilor.
Evaluarea juridică a unei politici publice se concentrează nu asupra eficacităţii, efectelor sau bugetului acesteia, ci asupra problemelor juridice care sunt implicate în implementarea de către guvernare a acelei politici. În particular, problemele care se ridică privesc posibilele conflicte între acţiunile guvernamentale şi prevederile constituţionale, între diferitele reglementări existente, ori între acţiunile guvernamentale şi drepturile individuale sau standardele acceptate de comportament al agenţiilor guvernamentale. Aceste evaluări sunt realizate de organele juridice; dar dezbaterile publice în care sunt implicaţi actorii interesaţi reprezintă momente extrem de semnificative în aceste evaluări. Într-adevăr, în acest fel se creează opinia publică prevalentă şi apar presiuni foarte puternice pentru o anumită direcţie de acţiune politică. Să ne gândim, de exemplu, la dezbaterile publice din ţara noastră cu privire la modul în care trebuie respectată prevederea din Legea învăţământului nr. 84/1995 privind acordarea pentru educaţie a unei buget în limitele a cel puţin 4% din produsul intern brut; sau, la începutul anului 2001, la discuţiile privind raportul dintre drepturile cetăţenilor de a avea acces la informaţie şi prevederile legale asupra secretului de stat.
Evaluările politice: ele reprezintă aprecieri, mai mult sau mai puţin sistematice asupra unei politici publice, făcute de nu numai de reprezentanţii agenţiilor guvernamentale implicate, ci de oricare agent interesat în acea politică. Spre deosebire de evaluările administrative şi juridice, cele politice nu au de obicei un caracter sistematic şi nici nu apelează la instrumente tehnice sofisticate. Dar acest fapt nu le micşorează semnificaţia: căci rolul rol principal nu este acela de a îmbunătăţi modul în care este implementată o politică, ci mai degrabă acela de a sprijini aplicarea ei sau, dimpotrivă, de a ridica obiecţii împotriva ei.
Evaluările politice devin importante în anumite ocazii:
- În timpul alegerilor: acestea se concentrează de cele mai multe ori asupra unor teme specifice, asupra unor politici publice înalt relevante în momentul respectiv. Opţiunile alegătorilor pentru un anumit partid politic sau pentru o anumită coaliţie pot fi înţelese ca expresie a evaluărilor lor informale ale politicilor practicate sau ale celor propuse. Cu toate acestea, întrucât alegătorii au un singur vot, nu e posibil ca din felul în care ei au votat să se tragă concluzii sigure cu privire la aprecierile lor privind fiecare dintre politicile publice discutate în perioada campaniei electorale.
- În cazul unui referendum cu privire la anumite politici, aprecierile alegătorilor sunt mai clare. Dar aceste forme de consultare a alegătorilor asupra diverselor politici sunt foarte rare.
- Cel mai adesea, evaluările politice presupun consultări cu reprezentanţii actorilor interesaţi. Exemple cunoscute sunt, de pildă, consultările cu reprezentanţii partidelor politice, ai mass media, ai organizaţiilor neguvernamentale, ai sindicatelor privind strategia generală a României de aderare la Uniunea Europeană sau la NATO, ori cele privind adoptarea bugetelor anuale.
De bună seamă, evaluările politice nu implică în mod direct schimbarea acţiunii guvernamentale; adesea ele sunt folosite de către guvernare în sens politic: pentru a continua anumite politici sau pentru a câştiga imagine internă sau externă. De asemenea, şi ceilalţi actori implicaţi au de multe ori prin participarea la astfel de consultări şi alte scopuri decât acelea de a formula propuneri concrete privind acea politică publică (critica ei sau un spor de imagine etc.).