Ne vom opri, mai întâi, asupra noţiunii şi a clasificării serviciilor publice.
În doctrina juridică, serviciul public a fost definit sub un dublu aspect: material şi formal.
Din punct de vedere material, serviciul public este privit ca o activitate de interes general care se desfăşoară de către organele administraţiei publice sau de către persoane particulare autorizate, abilitate în acest scop.
Din punct de vedere formal, serviciul public poate fi definit ca ansamblul de structuri ale administraţiei publice sau al organismelor private care desfăşoară activităţi în regim de serviciu public.
În funcţie de modul de organizare, serviciile publice pot fi interioare sau exterioare.
Serviciile interioare sunt reprezentate de compartimentele de lucru ale autorităţilor administraţiei publice, a căror competenţă şi atribuţiile sunt strict determinate de legile de organizare şi funcţionare ale fiecăruia în parte.
Serviciile exterioare sunt constituite din entităţile distincte, autonome, cu sau fără personalitate juridică, constituite de către administraţia publică, care au organizare de sine stătătoare şi conducere proprie. Aceste servicii, organizate de particulari, sunt împuternicite, în baza legii, de către autorităţile publice competente pentru a desfăşura o anumită activitate şi trebuie să se conformeze dispoziţiilor legale în temeiul cărora funcţionează, sub sancţiunea retragerii autorizaţiei administrative. Astfel, în conformitate cu prevederile articolului 104 alineat 1 litera „f”, Consiliul judeţean „hotărăşte asocierea cu Consiliile locale, pentru realizarea unor interese comune, scop în care poate înfiinţa, împreună cu acestea instituţii publice, societăţi comerciale şi servicii publice” iar potrivit articolului 138 litera „i”, Consiliile locale „Înfiinţează instituţii publice, societăţi comerciale şi servicii publice de interes local”.
În funcţie de întinderea competenţelor, serviciile publice pot fi organizate atât la nivel naţional cât şi la nivel local.
Serviciile publice de interes naţional, sunt organizate, de obicei, fie sub forma unor structuri interioare (departamente, inspectorate, direcţii generale), fie sub forma unor instituţii sau regii autonome, exterioare, organizate de autorităţile administraţiei publice centrale. De asemenea, pot fi înfiinţate servicii publice de interes naţional de către organismele nonguvernamentale, cum ar fi fundaţiilor pentru protecţia copilului, femeilor violentate, animalelor, universităţi particulare etc.
Serviciile publice de interes local sunt organizate de autorităţile administraţiei publice locale sau de către organisme private, autorizate în acest scop, care îşi limitează activitatea la nivelul unei singure unităţi administrativ-teritoriale. Potrivit prevederilor legilor în vigoare, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a organiza şi asigura funcţionarea corespunzătoare a serviciilor publice de interes local, atât a propriilor servicii interioare şi exterioare, cât şi a serviciilor publice gestionate de particulari.
Se poate aborda şi o altă clasificare a serviciilor publice, respectiv după modul lor de gestionare.
Serviciile publice gestionate in mod direct de Consiliile judeţene şi Consiliile locale sunt cele care nu pot fi încredinţate unor particulari şi sunt organizate sub forma unor compartimente proprii (de urbanism, amenajarea teritoriului, autoritate tutelară, stare civilă ş.a.) sau sub forma unor structuri exterioare. Din această categorie, care reuneşte, de pildă, serviciile publice comunitare, vom enumera serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor şi serviciile publice comunitare pentru situaţii de urgenţă. Acestea au statut de instituţii publice, cu personalitate juridică, aflate în subordinea Consiliilor locale şi Consiliilor judeţene. Alte servicii publice comunitare se înfiinţează sub forma unor compartimente interne ale autorităţilor administraţiei publice, cum sunt serviciile publice comunitare pentru eliberarea si evidenţa paşapoartelor înfiinţate în cadrul aparatului propriu al Prefecturilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
Există diverse alte situaţii în care, pentru o mai bună funcţionare a serviciilor publice, acestea sunt încredinţate unor particulari. Este vorba despre situaţiile în care autorităţile administraţiei publice locale nu dispun de totalitatea fondurilor necesare pentru a înfiinţa, finanţa şi asigura funcţionarea unor servicii publice sub forma unor componente proprii sau sub forma unor structuri exterioare, cum sunt serviciile publice comunitare. Pot fi citate, drept exemplu, înfiinţarea unor fundaţii sau asociaţii pentru acordarea de asistentă minorilor, tinerilor, a femeilor, iar în situaţii speciale persoanelor cu handicap, ori servicii publice de transport în comun sau de salubrizare a localităţilor ş.a.
În fine, se mai utilizează şi clasificarea în funcţie de natura activităţii desfăşurate: servicii administrative şi servicii economice.
Astfel, au caracter administrativ serviciile de protecţie socială şi sanitară, cele cu scop educativ şi cultural, precum şi cele de menţinere a ordinii publice (poliţia comunitară, serviciile publice de evidenţă a persoanei sau de eliberarea altor acte necesare persoanei ş.a.)
Serviciile publice cu caracter economic desfăşoară activităţi lucrative, economico-financiare care aduc şi un profit, cum sunt: serviciile de transport în comun, de salubrizare a localităţilor sau serviciile de întreţinere a străzilor şi parcurilor pentru prestarea cărora beneficiarii plătesc taxele stabilite de administraţia publică, potrivit legii.
Având în vedere modul diferit de finanţare a celor două tipuri de servicii, cele administrative sunt exploatate direct de către administraţia publică, în timp ce administrarea serviciilor economice este delegată particularilor, pe cale contractuală.