1.Consideraţii generale

O decizie poate fi adoptată de o persoană sau de un grup de persoane.

Când decidentul este o persoană, există o serie de avantaje:

-timp redus de adoptare;

-bună cunoaştere a problemei asupra căreia urmează a se decide;

-asumarea responsabilităţii.

dar şi dezavantaje:

-informare incompletă;

-un singur punct de vedere;

-omiterea unor variante decizionale.

Când decidentul este un grup, există o serie de avantaje:

-experinţa tuturor participanţilor;

-informare completă;

-coordonarea eforturilor tuturor participanţilor;

-apariţia unor idei noi;

-schimb de experienţă.

dar şi dezavantaje:

-consum mare de timp;

-insuficienta cunoaştere a problemei asupra căreia urmează a se decide;

-diluarea responsabilităţii.

            Participanţii la elaborarea şi adoptarea deciziei trebuie să îndeplinească anumite roluri şi funcţii.

Roluri ale participanţilor[1]:

1. a) iniţiatorii (cei care determină începerea activităţilor decizionale),
2. b) promotorii (cei care, de pe poziţii de autoritate superioare, susţin activităţile de elaborare, adoptare şi de execuţie a deciziei)
3. c) consilierii, sau asistenţii tehnici, (cei care stapânesc diferite tehnici şi de multe ori utilizează instrumentele informatice adecvate pentru definirea şi clarificarea problemei, pentru identificarea/proiectarea şi evaluarea alternativelor de acţiune)
4. d) realizatorii (cei care execută decizia adoptată),
5. e) beneficiarii (cei care sunt afectaţi, într-un fel sau altul, de execuţia deciziei),
6. f) opozanţii (persoanele care încearcă să se opună adoptării unei decizii şi să împiedice execuţia ei),
7. g) mediatorii (cei care au ca menire apropierea poziţiilor opuse)
8. e) decidenţii obişnuiţi (participanţii la procesul decizional care nu au un rol deosebit).

În ceea ce priveşte decizia administrativă, trebuie remarcat că deşi este semnată de o persoană, în realitate este, de regulă, rezultatul activităţii mai multor persoane, fiecare având un anumit rol în adoptarea deciziei. Decizia  administrativă  implică  o  deplină  colaborare  între diferitele compartimente din cadrul unui organ al administraţiei publice, între diferite organe ale administraţiei publice sau între organe ale administraţiei, pe de o parte, alte autorităţi publice, organizaţii nestatale, cetăţeni, pe de altă parte.

Participarea mai multor persoane la finalizarea deciziei constituie un factor de garanţie a viabilităţii acesteia, prin evitarea unor eventuale erori care s-ar putea strecura în cazul adoptării deciziei de către o singură persoană.

Desigur, în anumite împrejurări, necesitatea soluţionării urgente a unor probleme poate impune adoptarea deciziei de către o singură persoană, fără consultarea unui colectiv, fapt greu de realizat sau chiar imposibil, dacă urgenţa este foarte mare. Însă asemenea situaţii ar trebui să aibă caracter de excepţie, decizia administrativă definindu-se, prin însăşi natura sa, ca rezultat al muncii şi colaborării colective a mai multor persoane.

Această caracteristică a deciziei administrative nu are ca rezultat anihilarea răspunderii individuale a celor care au participat la adoptarea deciziei, răspundere care s-ar dilua în răspunderea organului. Pe lângă răspunderea organului în ansamblul său, fiecare persoană care a participat la adoptarea deciziei va purta răspunderea individuală în legătură cu acea decizie.

2.Rolul personalului din administraţia publică la elaborarea şi adoptarea deciziei administrative[2]

De la început, trebuie făcută distincţie între persoane care decid şi persoane care sunt doar consultate atunci când se adoptă o decizie. Întrucât factorii de decizie, în mod firesc, nu pot să cuprindă în sfera cunoştinţelor lor multitudinea de probleme implicate în adoptarea unei decizii, acest fapt impune în mod obligatoriu şi necesar consultarea şi a altor persoane, a unor specialişti.

Chiar dacă nu au participat în mod direct la adoptarea deciziei, persoanele consultate, după părerea noastră, nu trebuie exonerate de răspundere în ceea ce priveşte decizia respectivă. Răspunderea  care  trebuie  să  revină  acestor  persoane  se întemeiază pe faptul că este posibil ca defectuozitatea unei decizii să fie rezultatul avizelor şi propunerilor eronate ale persoanelor consultate. Răspunderea trebuie să revină tuturor persoanelor care, într-un fel sau altul, au luat parte la adoptarea unei decizii administrative. Evident, gradul de răspundere trebuie să fie diferit, de la caz la caz, în raport cu partea de vină a fiecărei persoane la săvârşirea erorii.

Fiind decizii ale organelor administraţiei publice, la adoptarea acestora trebuie să participe, ca o consecinţă firească, persoane din cadrul acestor organe. O primă categorie o formează conducătorii acestora, precum şi alte persoane care deţin funcţii de conducere. Categoria menţionată cuprinde persoanele cu drept de decizie, adică persoanele care efectiv decid, care adoptă deciziile administrative.

Minzberg (1980) descrie zece roluri ale managerului, valabile şi pentru conducătorul din administraţia publică, prin care acesta îşi îndeplineşte munca. Rolurile sunt grupate în trei categorii dupa cum urmează:

1. Rolurile interpersonale, care privesc interacţiunile managerului cu alte persoane din interiorul sau din afara organizaţiei, sunt:
2. a) figura centrală (pentru realizarea sarcinilor de reprezentare a organizaţiei prin semnarea unor documente cu valoare juridică, participarea la ceremonii, sau la evenimente sociale),
3. b) leader (pentru motivarea şi activarea subordonaţilor prin acţiuni de recrutare, instruire, repartizare de lucrări, promovare şi încurajare),

c)persoană de legătură (prin construirea unei reţele de relaţii cu persoane din mediul în care organizaţia îşi desfăşoară activitatea).

2. Rolurile informaţionale, care se referă la dobândirea şi transmiterea de informaţii, sunt: a) monitor (prin care managerul obtine informaţii privind organizaţia şi mediul său, devenind un fel de “centru nervos” din punct de vedere informaţional),
3. b) diseminator al informaţiilor dobândite (sub forma brută, sau interpretată şi prelucrată) către subordonaţi,

c)purtător de cuvânt (adresându-se mediului organizaţiei) şi expert în domeniul de activitate al organizaţiei.

3. Rolurile decizionale sunt:
4. a) întreprinzator, sau planificator (prin desfăşurarea de activităţi de căutare a oportunităţilor, de orientare a mersului organizaţiei pentru îndeplinirea menirii sale şi de supervizare a proiectelor cele mai importante),
5. b) compensator al perturbaţiilor, sau coordonator (prin luarea măsurilor corective pentru ca organizaţia să poată face faţă cu succes la apariţia unor evenimente neaşteptate),

c)alocator de resurse sau organizator,

d)negociator (în situaţiile de importanţă majoră pentru organizaţie).

Întrucât de voinţa şi gândirea acestora depind deciziile care vor fi adoptate, trebuie ca persoanele cu drept de decizie să posede o logică desăvârşită, un puternic spirit de discernământ şi responsabilitate, o deplină şi exactă cunoaştere a realităţilor sociale, a cerintelor actuale şi de persectivă, a posiblităţilor de satisfacere a acestora.

Toate aceste calităţi trebuie să fie însă completate cu temeinice cunoştinţe în problemele în care intervin deciziile administrative. Este deci, recomandabil, pe cât posibil, ca persoanele cu drept de decizie să fie specialişti, să posede cunoştinţe de specialitate în domeniile în care intervin deciziile administrative. De aceea, din colectivele care adoptă deciziile este indicat să facă parte şi specialişti.

Aceasta deoarece, fără o pregătire de specialitate, cel puţin a unora dintre factorii de decizie, nu este exclusă posibilitatea ca deciziile adoptate să nu poată oferi cea mai adecvată rezolvare a problemelor în cauză. Numai o pregătire de specialitate temeinică şi la curent cu cele mai noi  cuceriri  în  domeniul  respectiv  poate  asigura  ca  deciziile administrative să conţină soluţii realiste, eficiente, de natură să contribuie la satisfacerea, în condicţii tot mai bune, a cerinţelor sociale.

Elaborarea unei decizii administrative este un proces complex, amplu, uneori de durată, care necesită un mare volum de muncă, activităţi numeroase, multiple, cercetări pe teren, o vastă şi profundă documentare tehnico-ştiinţifică şi socială etc.

Persoanele care decid, prin însăşi natura funcţiilor lor de conducere, nu au timpul necesar pentru a desfăşura întreaga gamă a lucrărilor, în urma cărora este adoptată o decizie administrativă.

Aceste persoane nu au posibilitatea decât să se pronunţe asupra unui material care le este prezentat, asupra propunerilor care le sunt făcute pentru adoptarea deciziei. Situaţia relevată impune cu necesitate ca la adoptarea deciziilor administrative să participe şi persoane de specialitate care nu au drept de decizie, persoane care deţin funcţii medii.

Se poate aprecia că, în ultimă instanţă, valoarea unei decizii administrative este condiţionată, în mare măsură, de competenţa, conştiinciozitatea profesională, corectitudinea şi spiritul de răspundere al acestor  persoane. Ele sunt acelea care  efectuează toate lucrările pregătitoare  pentru  adoptarea  unei  decizii,  cercetează  problemele implicate şi prezintă organului de decizie propunerile pentru adoptarea deciziei.

Evident, decidentul studiază cu toată atenţa materialul ce i-a fost prezentat, apreciază soluţiile propuse, dar nu întotdeauna are posibilitatea să verifice exactitatea tuturor datelor prezentate.

În general, decidentul se mărgineşte doar să cerceteze materialul ce a fost prezentat şi să aleagă una dintre soluţiile propuse, eventual să recurgă la o soluţie proprie, dar tot pe baza documentelor prezentate de persoanele fără drept de decizie.

Din  aceasta rezultă marea însemnătate şi, totodată, marea răspundere care revine persoanelor fără drept de decizie, adică a celor care studiază în concret problemele ce trebuie rezolvate şi propun soluţii pentru rezolvarea acestora, prin adoptarea unei decizii.

5.3.Participarea cetăţenilor şi a organizaţiiior nestatale la elaborarea şi adoptarea deciziilor administrative[3]

Participarea cetăţenilor la luarea deciziilor într-o democraţie cu tradiţie este un proces gradat, care presupune parcurgerea anumitor etape. Aceste etape se suprapun peste cele două niveluri de participare, ca parte a unui model ideal de implicare a cetăţenilor.

Primul nivel al participării este informarea, care presupune eforturi atât din partea cetăţenilor, cât şi din partea administraţiei locale. Administraţia publică este datoare să emită informaţii către cetăţeni privind activitatea şi planurile sale pentru ca aceştia să poată înţelege direcţiile prioritare ale politicii administrative a aleşilor locali.

Al doilea nivel se referă la consultarea cetăţenilor, aceasta fiind acţiunea autorităţilor pentru identificarea necesităţilor cetăţenilor, pentru evaluarea priorităţilor unor acţiuni sau colectarea de idei şi sugestii privind o anumită problemă.

Patru lucruri stau la baza participării cetăţeneşti. Acestea sunt:

• Administraţia locală deschisă spre implicarea cetăţenilor în activitatea complexă a procesului de guvernare.
• Transferul continuu de informaţii de la administraţie la cetăţeni.
• Modalităţi eficiente prin care administraţia culege informaţii de la cetăţeni.
• Cetăţeni informaţi care îşi onorează obligaţia de a participa ca parteneri egali în activităţile administraţiei, deoarece înţeleg problemele.

Participarea cetăţenească reprezintă combinaţia acestor elemente - informaţie, comunicare şi implicare în relaţia care se stabileşte între administraţie şi cetăţeni, iar activităţile administraţiei sunt dezvoltate şi susţinute în aşa fel încât să corespundă cât mai mult posibil nevoilor şi dorinţelor cetăţenilor. Aceste elemente sunt prezentate pe scurt în următoarea definiţie:

Participarea Cetăţenească este procesul prin care preocupările, nevoile şi valorile cetăţenilor sunt încorporate în procesul decizional al administraţiei  publice locale. Există două direcţii de comunicare (între cetăţeni şi administraţie), cu scopul general de îmbunătăţire a deciziilor (administraţiei publice locale) susţinute de către cetăţeni .

În momentul de faţă, în România, reprezentanţii administraţiei locale trebuie să fie lideri în promovarea participării cetăţeneşti.  Deoarece participarea cetăţenească este o idee nouă pentru mulţi oameni, reprezentanţii administraţiei vor fi cel mai probabil (sau ar trebui să fie) aceia care vor avea iniţiativa procesului. Aceasta presupune un angajament puternic al liderilor locali faţă de participarea cetăţenească, începând cu primarul şi cu cei mai apropiaţi consilieri ai acestuia.  Primarul, dar şi colaboratorii acestuia, ar trebui să-şi exprime angajamentul faţă de participarea cetăţenească clar, sincer şi în mod frecvent. Personalul care este implicat în lucrul direct cu publicul - ca de exemplu, oficiile de relaţii publice şi directorii CIC - trebuie să aibă şi ei un angajament puternic faţă de participarea cetăţenească.

În planificarea participării cetăţeneşti, este util să te gândeşti la cetăţeni ca şi cum ar fi clienţi ai unei afaceri. Ideea este că, atât timp cât cetăţenii plătesc pentru serviciile administraţiei taxe şi impozite, ei ar trebui să fie capabili să "cumpere" acele servicii de care au nevoie şi pe care le doresc. Dacă administraţia este plătită din aceste taxe şi impozite, ar trebui să se străduiască să furnizeze servicii de cea mai bună calitate în cel mai eficient mod.

Într-o administraţie orientată către clienţi, iată câteva feluri prin care reprezentanţii administraţiei percep cetăţenii:

Participarea cetăţenească nu este numai responsabilitatea reprezentanţilor administraţiei. Cetăţenii au şi ei responsabilităţi.

Responsabilităţile cetăţenilor sunt:

• Să observe ce face administraţia locală şi în ce scop.
• Să fie pregătiţi să îşi aducă o contribuţie când administraţia planifică să facă ceva ce poate să le afecteze interesele.
• Să abordeze reprezentaţii administraţiei cu o atitudine pozitivă.
• Să manifeste interes în a înţelege problemele, incluzând restricţiile cu privire la ceea ce poate să facă administraţia.
• Să-şi exprime interesele şi ideile clar şi complet.
• În situaţiile potrivite, să încerce să colaboreze constructiv cu oficialii administraţiei locale pentru a găsi şi implementa soluţii satisfăcătoare pentru ambele părţi.

[1] Boldur-Latescu, G. Logica decizionala si conducerea sistemelor.Editura Academiei Române, 1992

[2] I. Alexandru, op. cit., p. 472

[3] Matei L., Dincă D. (coordonatori), Participarea cetăţenilor la procesul decizional – manual de instruire, RTI, Bucureşti, 2002