Actele administrative, în cele mai multe cazuri, îmbracă forma scrisă, care este şi trebuie apreciată ca o garanţie de legalitate. Actele administrative cu caracter normativ îmbracă întotdeauna numai forma scrisă, fiind obligatorie publicarea lor, iar cele cu caracter individual pot îmbrăca şi forma orală, în condiţiile legii.
În prezenta analiză, noi am ajuns la concluzia că forma scrisă a actelor administrative este necesară din mai multe motive, şi anume:
- necesitatea cunoaşterii exacte şi complete a conţinutului actelor;
- existenţa unui mijloc de probă în caz de litigiu;
- realizarea rolului educativ al actului administrativ respectiv;
- posibilitatea verificării legalităţii actului, în vederea sancţionării celor vinovaţi de eventuale vicii de legalitate a actului sau a celor vinovaţi de nerespectarea actului legal emis.
Forma scrisă reprezintă o condiţie de valabilitate a actului, ea fiind impusă însă ad validitatem şi nu ad probationem.
Trebuie să reţinem că de forma scrisă a actului administrativ se leagă şi alte elemente de concretizare exterioară a actului, şi anume:
- a) limba de redactare a actului care, de regulă, faţă de dispoziţiile art. 13 din Constituţia revizuită, este limba română.
Cu toate acestea, în conformitate cu dispoziţiile art.120 alineat 2 din Legea fundamentală şi ale art.51 şi 71 alineatele 2 şi art.106 alineat 8 din Legea nr.215/2001, privind administraţia publică locală, în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, hotărârile şi dispoziţiile cu caracter normativ se aduc le cunoştinţa publică şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective;
- b) motivarea actului are menirea de a prezenta elementele de fapt şi de drept care legitimează intervenţia actului respectiv.
Potrivit art. 29 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, motivarea în cazul ordonanţelor şi a hotărârilor Guvernului se face prin note de fundamentare, iar în cazul celorlalte acte normative prin referate. Prin dispoziţiile unor legi speciale se prevede obligativitatea motivării anumitor acte administrative.
Astfel, art.175 din Codul de procedură fiscală dispune ca decizia prin care se soluţionează contestaţiile împotriva actelor administrative fiscale să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază actul administrativ jurisdicţional. De asemenea, prin dispoziţiile art.22 din Legea 554/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public se dispune ca refuzul comunicării informaţiilor solicitate să se motiveze. Obligativitatea motivării tuturor actelor normative va constitui o regulă care va fi cuprinsă în viitorul Cod de procedură administrativă.
În doctrină s-a exprimat şi opinia potrivit căreia forma scrisă a devenit un postulat, nu doar legal, dar chiar constituţional.
Referitor la necesitatea de a redacta actele administrative, de regulă, într-o formă scrisă, având în vedere că acestea nu sunt, în principiu, consensuale, s-a exprimat, şi noi suntem de acord, cu opinia potrivit căreia „acest lucru este explicabil prin caracterul lor de acte autentice, acte emise în numele şi cu autoritatea statului, în realizarea puterii publice”, aşa cum preciza reputatul autor de drept administrativ, prof. Antonie Iorgovan..
În ceea ce priveşte actele administrative normative, legislaţia românească oferă câteva instrumente de tehnică legislativă valoroase. Actele administrative cu caracter normativ îmbracă numai forma scrisă, întrucât legea prevede obligativitatea publicării lor, această regulă fiind şi constituţionalizată. Art. 44 alineat 2 din O.G.nr.35/2002 aprobată prin Legea nr.673/2002 conţine prevederi cu privire la redactarea hotărârilor autorităţilor publice locale, iar în art.50din Legea nr.215/2001 se prevede obligativitatea aducerii la cunoştinţă publică a hotărârilor normative ale consiliilor locale.
Ori de câte ori legea prevede necesitatea formei scrise aceasta este considerată de autorii de drept administrativ, o condiţie de „valabilitate”, de „validitate” sau de ”legalitate”. Din punctul nostru de vedere, este important să recunoaştem avantajele formei scrise, atât pentru executarea, cât şi pentru controlul actului administrativ.
Există şi cazuri în care legea nu prevede obligativitatea formei scrise. Însă, aşa cum am arătat anterior, în majoritatea cazurilor, actele administrative individuale îmbracă forma scrisă, având în vedere obligativitatea comunicării lor, în principal, prin modalităţi care presupun o asemenea formă.
De asemenea, considerăm că, mai întotdeauna, actele organelor colegiale ale administraţiei publice vor trebui să îmbrace forma scrisă, chiar şi atunci când ele au caracter „individual”, dat fiind că numai aşa se poate distinge hotărârea adoptată de opiniile diverse exprimate în şedinţă.
Considerăm că, în prezent, multiplicarea şi diversificarea modalităţilor de comunicare reclamă o nouă abordare, atât din perspectiva necesităţii comunicării actului, cât şi din cea a mijloacelor de comunicare, fără a contrazice avantajele formei scrise, chiar şi pentru „actul individual care ar trebui şi el să fie emis în forma scrisă.