Potrivit formulării legii-cadru, delegarea funcţionarilor publici se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei publice în care este încadrat funcţionarul public, pe o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice într-un an. Definiţia delegării dată de lege ne arată că aceasta este o modificare cu caracter temporar a raportului de serviciu, care constă în schimbarea temporară a locului de muncă, în vederea îndeplinirii de către acesta a unor activităţi în afara autorităţii sau instituţiei publice, dar în interesul acesteia, în aceeaşi sau în altă localitate.
Delegarea se dispune, deci, în interesul autorităţii sau instituţiei publice în care este încadrat funcţionarul public, pentru îndeplinirea unor activităţi de aceeaşi natură cu cele din sfera competenţelor sale, înscrise astfel în fişa postului. De altfel, pe timpul delegării, funcţia şi salariul rămân neschimbate. Astfel, un funcţionar, un inspector din cadrul serviciului impozite şi taxe al Direcţiei generale a finanţelor publice judeţene, poate fi delegat la Administraţia financiară a municipiului reşedinţă de judeţ sau în altă localitate din judeţ, pentru implementarea noii metodologii de calcul, evidenţă şi percepere a impozitului pe venitul global.
După cum am menţionat anterior, delegarea se poate face pe o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice într-un an. Delegarea pe o perioadă mai mare de 60 de zile calendaristice în cursul unui an se poate dispune numai cu acordul scris al funcţionarului public, dar, şi în acest caz, ea nu poate depăşi 90 de zile calendaristice într-un an.
În legătură cu caracterul continuu sau discontinuu al delegării, întrucât legea nu discerne şi nu impune caracterul continuu, credem şi noi că măsura poate fi dispusă de mai multe ori pe durata unui an calendaristic, cu condiţia de a nu se depăşi durata maximă de 60 şi/sau de 90 de zile a acesteia.
În toate situaţiile în care delegarea funcţionarului are loc în altă localitate decât sediul autorităţii sau instituţie, autoritatea sau instituţia publică este obligată să suporte costul integral al transportului, cazării şi al indemnizaţiei de delegare.
Sumele corespunzătoare delegării se pot acorda sub forma unor avansuri pe care beneficiarului este obligat să le deconteze, justificând cheltuielile efectuate.
Cei mai mulţi autori consideră că utilizarea indemnizaţiei de delegare nu trebuie justificată, întrucât aceasta are semnificaţia unui spor de salariu acordat funcţionarului public delegat, indiferent de localitatea în care are loc delegarea, iar rolul indemnizaţiei este de a compensa cheltuielile suplimentare de hrană şi întreţinere prilejuite de dislocarea acestuia din mediul obişnuit de viaţă şi de muncă.
Ar mai fi de reţinut că funcţionarul public poate refuza delegarea numai dacă se află în una dintre următoarele situaţii:
- graviditate;
- îşi creşte singur copilul minor;
- starea sănătăţii, dovedită cu certificat medical, face contraindicată delegarea.