Detaşarea funcţionarului public, la fel ca şi delegarea, este o altă măsură cu caracter temporar, pe care o dispune conducătorul autorităţii sau instituţiei publice din care face parte un funcţionar public. Ea este o măsură în interesul autorităţii sau instituţiei publice în care urmează să-şi desfăşoare activitatea funcţionarul public, pentru o perioadă de cel mult 6 luni.
Rezultă că detaşarea este o măsură cu caracter temporar care modifică raportul de serviciu şi produce schimbarea locului de muncă al funcţionarului public pentru îndeplinirea unor activităţi în interesul altei autorităţi sau instituţii publice, în aceeaşi sau în altă localitate. Astfel, un funcţionar public din cadrul Serviciului de stare civilă al unui Consiliu local poate fi detaşat la Consiliul judeţean pentru efectuarea unor lucrări de specialitate, în scopul creării unui sistem unitar de evidenţă în domeniul stării civile la nivel judeţean.
Durata detaşării este de cel mult 6 luni, însă, cu acordul scris al funcţionarului public, acesta poate fi detaşat mai mult de 6 luni în cursul unui an calendaristic.
Pe perioada detaşării, funcţionarul public îşi păstrează funcţia şi drepturile salariale. În situaţia în care la autoritatea sau instituţia publică la care se face detaşarea salariul pentru funcţia publică corespunzătoare este mai mare, funcţionarul public detaşat are dreptul la acest salariu.
De asemenea, pe timpul detaşării într-o altă activitate, funcţionarul public are şi o serie de alte drepturi, şi anume:
- dreptul la plata cheltuielilor de transport dus şi întors, cel puţin o dată pe lună;
- dreptul la plata cheltuielilor de cazare;
- dreptul la plata unei indemnizaţii de detaşare.
Toate aceste drepturi ale funcţionarului public detaşat se acordă de către autoritatea sau instituţia publică beneficiară a detaşării.
Dispoziţiile de detaşare, ca şi cele de delegare, reprezintă acte administrative de autoritate cu caracter obligatoriu pentru funcţionarii publici, iar refuzul nejustificat de a le exercita poate atrage aplicarea unor sancţiuni disciplinare.
Deopotrivă, însă, detaşarea se poate dispune numai în situaţia în care pregătirea profesională a funcţionarului public corespunde atribuţiilor şi responsabilităţilor funcţiei publice pe care urmează să fie detaşat.
Numai în cazuri excepţionale, expres prevăzute de lege, un funcţionar public poate refuza detaşarea. Unele sunt similare cu cele din cazul delegării. La acestea legea a mai adăugat alte trei, respectiv:
- detaşarea urmează să aibă loc într-o altă localitate în care nu i se asigură condiţii corespunzătoare de cazare;
- este singurul întreţinător de familie;
- există motive familiale temeinice care justifică refuzul de a da curs detaşării.
Comentarii suscită şi competenţa de aplicare a sancţiunilor disciplinare. Astfel, sancţiunea „mustrare” se aplică de conducătorul autorităţii sau instituţiei la care funcţionarul public a fost detaşat, iar celelalte, cu excepţia „destituirii din funcţie”, se pot aplica de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice la care funcţionarul public a fost detaşat, dar numai cu acordul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice care l-a detaşat.
Sancţiunea „destituirii din funcţie” nu poate fi luată de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice care a dispus detaşarea, deoarece ea ar produce efecte asupra însăşi existenţei raportului juridic de serviciu.
Şi răspunderea juridică a funcţionarilor publici detaşaţi se va face după regulile de mai sus, ei având obligaţia de a repara prejudiciile celui căruia i le-a produs.
După cum se poate observa, între delegare şi detaşare există o serie de asemănări şi deosebiri, asupra cărora vom stărui succint în cele ce urmează, astfel:
- atât în cazul delegării, cât şi al detaşării se modifică unul şi acelaşi element al raportului de serviciu: locul de muncă;
- delegarea şi detaşarea sunt acte administrative de autoritate cu caracter obligatoriu pentru funcţionarii public;
- şi în cazul delegării şi în situaţia detaşării, raportul de serviciu încheiat între funcţionarul public delegat sau detaşat şi autoritatea sau instituţia publică din care acesta face parte se menţine, însă există deosebirea că, în cazul detaşării, acest raport este suspendat asemeni raportului de muncă; astfel, există o cesiune temporară şi parţială între autoritatea publică cedente şi autoritatea publică beneficiară a detaşării ca urmare a unor relaţii de colaborare dintre acestea. De aceea, funcţionarul public detaşat este subordonat, pe perioada detaşării, conducerii autorităţii sau instituţiei publice cesionare care exercită şi puterea disciplinară.
- delegarea se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei publice din care face parte funcţionarul public delegat, spre deosebire de detaşare care se face în interesul autorităţii sau instituţiei publice în care urmează să-şi desfăşoare activitatea funcţionarul public detaşat.