Punerea în executare a actelor administrative degajă energia umană şi disciplinează comportamentul uman în sensul dorit de lege.
Conformarea faţă de prescripţiile actului administrativ se întemeiază pe o anumită valoare juridică pe care o au aceste acte. De asemenea, punerea în executare a actelor administrative prezintă particularitatea executării lor din oficiu. Aceste două probleme trebuie examinate în legătură cu executarea actelor administrative.
- a) Valoarea juridică a actelor administrative
Actele administrative au valoare juridică prin ele însele. Din faptul că actul administrativ este emis de un organ al administraţiei publice, investit prin normele juridice cu aptitudinea de a face actul, acesta are valoare obligatorie pentru orice persoană căreia i se adresează. Astfel, prin singura lor voinţă, actele administrative creează drepturi şi obligaţii care privesc persoanele fizice şi juridice.
Prin jocul competenţelor organelor administraţiei publice, aceste organe au posibilitatea, pe baza şi în executarea legii, de a face din persoanele fizice şi juridice „debitorii”sau „creditorii”organelor administraţiei publice, de a le permite să exercite activităţi, de a-i obliga la anumite acţiuni şi de a le interzice altele.
Actul administrativ are valoare juridică, ceea ce înseamnă că cei vizaţi de acest act, persoane fizice sau juridice, au datoria de a i se conforma, aşa cum trebuie să dea ascultare dispoziţiilor legii sau cum părţile unui act contractual trebuie să îşi execute obligaţiile asumate prin contract.
Consecinţa valorii juridice a actelor administrative constă în aceea că actele respective produc efecte juridice fără a fi necesar consimţământul celor cărora aceste acte se adresează.
Valoarea lor juridică creează o prezumţie de autenticitate şi de veridicitate în favoarea actelor administrative.
Prin prezumţie de autenticitate, înţelegem calitatea pe care o are actul administrativ de a exprima adevărul în ceea ce priveşte conţinutul său. Cu alte cuvinte, ce cuprinde actul administrativ corespunde adevărului.
Cele două prezumţii au caracter relativ. Ele există atâta vreme cât corespund adevărului privitor la autoritatea de la care emană şi la conţinutul lor. Când actele administrative nu corespund adevărului în privinţele arătate, valoarea lor juridică este firesc să înceteze.
Prezumţiile de autenticitate şi de veridicitate a actelor administrative se bazează pe obligaţia profesională de onestitate şi de sinceritate a celor care emit aceste acte juridice.
O garanţie în plus a acestor prezumţii o constituie sancţiunea penală în cazul falsului sau a uzului de fals în legătură cu aceste acte.
- b) Executarea din oficiu a actelor administrative
Spre deosebire de actele juridice contractuale, care, atunci când nu sunt puse în executare de cei care au obligaţia de a o face, potrivit prevederilor stipulate în contract, este nevoie de un titlu executor, actele administrative nu au nevoie de un astfel de titlu.
Atunci când o parte dintr-un act juridic contractual nu îşi îndeplineşte obligaţia asumată prin contract, cealaltă parte, ca să obţină executarea obligaţiei, trebuie să se adreseze instanţei judecătoreşti. Instanţa constată neîndeplinirea obligaţiei şi obligă pe debitor la executarea obligaţiei sau la desdăunarea creditorului. După ce hotărârea judecătorească este definitivă ea este investită cu formula executorie şi se trece la executarea silită a debitorului. Aşadar, pentru a obţine executarea obligaţiei, creditorul are nevoie de un titlu executor din parte organelor judecătoreşti.
Executarea actului administrativ nu are nevoie de o astfel de procedură. Actul administrativ este executoriu din oficiu. Aceasta înseamnă că, pentru a trece la executarea lui, administraţia nu are nevoie de e se adresa instanţelor judecătoreşti pentru a obţine titlul executor. Actul administrativ este el însuşi un titlu executor.
Administraţia poate să treacă la executarea actului administrativ; cel căruia i se adresează actul, socotindu-l ilegal, are dreptul de a se plânge instanţelor judecătoreşti sau altor organe ale statului, competente să rezolve astfel de plângeri.
- c) Executarea silita a actelor administrative
În majoritatea cazurilor, persoanele fizice sau juridice se conformează actelor administrative şi îşi execută obligaţiile care le revin potrivit acestor acte.
Se pot ivi însă şi situaţii în care cei cărora li se adresează actele administrative să refuze îndeplinirea obligaţiilor care le revin în baza acestor acte. În acest caz, administraţia publică este obligată să recurgă la executarea silită a actelor administrative.
Executarea silită este o măsură extremă, la care organele administraţiei publice recurg, după ce au fost epuizate toate celelalte căi care ar putea asigura executarea obligaţiilor prevăzute în actul administrativ.
Executarea silită este supusă unui regim juridic care să asigure folosirea sa numai în cazuri extreme. Astfel, pentru executarea silită a actelor administrative se cer îndeplinite următoarele condiţii:
- în primul rând, este vorba de opunerea celui care are obligaţia de a executa obligaţia prevăzută în actul administrativ;
- în al doilea rând, este necesară abilitarea legală a organului administraţiei publice de a trece la executarea silită;
- în ultimul rând, este necesar pentru a se trece la executarea silită, să nu existe nici o altă cale de drept care să sigure executare obligaţiei prevăzute în actul administrativ.
Dacă normele de drept prevăd altă cale prin care se poate asigura executarea obligaţiei prevăzute în actul administrativ, desigur, executarea silită nu se justifică. Astfel, dacă normele de drept prevăd o sancţiune contravenţională, penală sau de altă natură pentru cel care nu execută obligaţia prevăzută în actul administrativ, desigur, executarea silită a actului nu este admisă.
Executarea silită nu trebuie considerată ca o sancţiune, ci numai ca o modalitate extremă de executare a actelor administrative.